Omission of linked-enterprise status in public funding application invalidates start-up scoring bonus despite subsequent agency confirmation of eligibility
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal, leaving the lower court's judgment dismissing the claim intact. The dispute concerned the validity of an administrative inspection report and a subsequent decision by the Rural Investment Financing Agency (AFIR), which required a beneficiary company to repay non-reimbursable financial aid. The core factual issue was whether the company's failure to disclose its status as a "linked enterprise" to a company controlled by the same shareholder in its initial funding application constituted a regularity breach, given that AFIR had subsequently confirmed the project's eligibility after the company voluntarily submitted a corrected declaration. The Court held that the omission was not a mere error but an intentional creation of artificial conditions to exploit the higher scoring points awarded to start-ups, thereby invalidating the eligibility for that specific bonus. Relying on Article 11(3) of the Financing Contract and rejecting the application of Article 5(3) of Regulation EU No 65/2011 due to the beneficiary's own fault, the Court determined that the initial false declarations necessitated the full restitution of the funds, regardless of AFIR's later confirmation of general eligibility.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 44 din Legea nr. 346/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 554/2004; Omission of linked-enterprise status in public funding application invalidates start-up scoring bonus despite subsequent agency confirmation of eligibility: The dispute concerned the validity of an administrative inspection report and a subsequent decision by the Rural Investment Financing Agency (AFIR), which required a beneficiary company to repay non-reimbursable financial aid. The core factual issue was whether the company's failure to disclose its status as a "linked enterprise" to a company controlled by the same shareholder in its initial funding application constituted a regularity breach, given that AFIR had subsequently confirmed the project's eligibility after the company voluntarily submitted a corrected declaration. The Court held that the omission was not a mere error but an intentional creation of artificial conditions to exploit the higher scoring points awarded to start-ups, thereby invalidating the eligibility for that specific bonus. Relying on Article 11(3) of the Financing Contract and rejecting the application of Article 5(3) of Regulation EU No 65/2011 due to the beneficiary's own fault, the Court determined that the initial false declarations necessitated the full restitution of the funds, regardless of AFIR's later confirmation of general eligibility.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the procedural basis for resolving the appeal within the administrative jurisdiction.
Cited in the dispositive as the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat:
- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 08.12.2015;
- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile nr. 4130 din 02.02.2016;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2879 din 05 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2879 din 05 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit împrejurarea că administratorul societăţii a declarat date nereale sau de natură a induce în eroare reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ("AFIR"), în vederea obţinerii finanţării. Înainte de a se demara orice procedură de achiziţie şi de a se depune orice cerere de plată, societatea reclamantă a depus declaraţia 4.1. modificată, prin care, din proprie iniţiativă, a adus la cunoştinţa AFIR că se află în situaţia de întreprindere legată cu Societăţile B. S.R.L. şi C. S.R.L. La solicitarea de a i se comunica dacă mai întruneşte condiţiile de eligibilitate, reprezentanţii intimatei-pârâte i-au confirmat menţinerea evaluării iniţiale şi au încuviinţat continuarea proiectului.
Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru greşita reţinere a faptului că societatea reclamantă a fost înfiinţată în scopul obţinerii unui punctaj avantajos. În acest sens, a arătat că nu a cunoscut faptul că punctajul obţinut în urma redepunerii declaraţiei 4.1. se situează sub punctajul minim acceptat la finanţare şi apreciază că intimata AFIR trebuia să-i aducă la cunoştinţă acest aspect când reclamanta a solicitat reevaluarea proiectului.
În ceea ce priveşte scopul înfiinţării societăţii, recurenta-reclamantă a arătat că asociatul unic al Societăţilor A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L. nu a urmărit să obţină un punctaj superior, ci a intenţionat să diversifice activitatea economică, fiecare dintre cele trei societăţi urmând a desfăşura activităţi diferite, respectiv tipografie, comerţ şi realizarea de ambalaje.
O ultimă critică de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă priveşte greşita apreciere, de către instanţa de fond, a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, care reglementează încetarea contractului din culpa beneficiarului. În contextul factual descris anterior, recurenta-reclamanta a apreciat că nu a încălcat nicio prevedere contractuală sau legislativă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, potrivit cărora obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.
În speţă, autoritatea contractantă a cunoscut, anterior datei la care s-a efectuat plata avansului şi a primei tranşe din ajutorul nerambursabil, toate aspectele menţionate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor, iar reclamanta beneficiară nu a putut depista eroarea rezultată din reevaluarea proiectului, ca urmare a corectării declaraţiei 4.1.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 aprilie 2017, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la crearea de condiţii artificiale, respectiv la declararea de către reclamantă a unor date nereale, intimata a susţinut, în esenţă, că în cauză s-a dovedit incidenţa dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, din legăturile existenţe între societatea reclamantă şi Societatea B. S.R.L. rezultând că acestea sunt întreprinderi legate. Recurenta-reclamantă a urmărit să obţină finanţarea prin eludarea sistemului de punctaj, respectiv prin obţinerea unui punctaj superior acordat societăţilor start-up, pe care nu l-ar fi putut obţine Societatea B. S.R.L., ceea ce reprezintă un avantaj necuvenit, care contravine măsurii accesate.
Referitor la argumentul reclamantei, în sensul că autoritatea contractantă a cunoscut situaţia reclamantei, intimata-pârâtă a arătat că recurenta a indus în eroare AFIR la momentul depunerii declaraţiei iniţiale, iar după aprobarea proiectului şi obţinerea finanţării, a dorit îndreptarea erorii. Nedepistarea neregulilor la momentul săvârşirii acestora de către beneficiar, în diferite etapte procedurale de selecţie sau implementare a proiectului, nu reprezintă un motiv care să conducă la exonerarea beneficiarului de răspundere. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în acest text de lege.
Totodată, intimata-pârâtă a susţinut că, şi în situaţia în care neregula nu a fost depistată în etapa procedurală anterioară acordării efective a ajutorului financiar, această împrejurare nu înlătură neregula şi nu împiedică autoritatea contractantă să verifice şi să o constate în faza de control ex-post.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
O primă critică de nelegalitate formulată de reclamantă priveşte calificarea dată de instanţa de fond, în concordanţă cu opinia pârâtei, operaţiunii de modificare a informaţiilor din cuprinsul declaraţiei 4.1., realizată de reclamantă după momentul obţinerii finanţării. Contrar considerentelor primei instanţe, recurenta-reclamantă susţine că declaraţia redepusă la data de 16.02.2015 are natura unei îndreptări a erorilor regăsite în prima declaraţie, respectiv a unei lămuriri a informaţiilor comunicate iniţial, neexistând vreo intenţie de inducere în eroare a autorităţii contractante.
Înalta Curte va respinge acest argument, ca neîntemeiat, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă analiză a conţinutului şi efectelor declaraţiei modificatoare. Nu se poate susţine în mod rezonabil că, prin declaraţia redepusă, s-a urmărit doar îndreptarea unor erori materiale, atât timp cât pretinsa "eroare" cuprinde o modificare de esenţă a statutului societăţii reclamante, respectiv din întreprindere autonomă în întreprindere legată, iar consecinţa acestei modificări se răsfrânge asupra calităţii de start-up şi, pe cale de consecinţă, asupra punctajului obţinut în faza de selecţie a proiectelor.
Totodată, nu se poate susţine existenţa unei simple erori, pe care beneficiarul nu ar fi putut-o evita la depunerea primei declaraţii, atât timp cât societatea reclamantă, precum şi societatea de care este legată, se află sub conducerea şi controlul aceleiaşi persoane fizice, D., care are calitatea de unic asociat şi administrator al Societăţii A. S.R.L. şi calitatea de asociat majoritar (cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,9%) şi administrator al Societăţii B. S.R.L. Aşadar, informaţiile comunicate ulterior către intimata AFIR, prin declaraţia redepusă la data de 16.02.2015, se aflau în posesia beneficiarului la data depunerii primei declaraţii, iar neprezentarea lor nu poate fi considerată o simplă omisiune.
Prin urmare, este corectă concluzia instanţei de fond, în sensul că administratorul societăţii reclamante a prezentat date necorespunzătoare realităţii cu ocazia depunerii declaraţiei 4.1. iniţiale, situaţie în care devin aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa 1 la Contractul de finanţare nr. x/07.04.2014, potrivit cărora beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, în cazul în care autoritatea contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar nu corespund realităţii.
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile reclamantei circumscrise bunei sale credinţe, în opoziţie cu neglijenţa autorităţii contractante, raportate la răspunsul primit ca urmare a redepunerii declaraţiei 4.1. şi a solicitării reevaluării proiectului. Prin adresa din 01.04.2015, intimata-pârâtă AFIR a comunicat reclamantei menţinerea eligibilităţii proiectului şi a statutului de microîntreprindere, însă această adresă este nerelevantă din perspectiva neregulii reţinută prin procesul-verbal contestat.
Neregula care a condus la restituirea finanţării nu a privit statutul de microîntreprindere al societăţii reclamante sau caracterul eligibil al proiectul, ci s-a raportat la crearea de condiţii artificiale, care au afectat faza de depunere, evaluare şi selectare a proiectelor. Mai exact, la evaluarea proiectului, autoritatea contractantă a avut în vedere calitatea de societate nou înfiinţată (start-up) a reclamantei, pentru care s-au alocat suplimentar 20 de puncte, iar totalul de 45 de puncte astfel obţinut a permis selectarea proiectului şi alocarea finanţării. Acest punctaj nu ar fi putut fi obţinut de Societatea B. S.R.L., întreprindere legată, controlată de aceeaşi persoană fizică, fiind întemeiată concluzia instanţei de fond privitoare la înfiinţarea societăţii reclamante în scopul eludării sistemului de punctare a proiectelor depuse spre finanţare.
În urma redepunerii declaraţiei 4.1., reclamanta nu a pierdut statutul de microîntreprindere, ci doar pe acela de start-up, iar proiectul şi-a menţinut caracterul eligibil, dar nu şi punctajul care a permis selecţia cu prioritate, faţă de proiectele depuse de alte persoane juridice. Prin urmare, răspunsul primit de reclamantă prin adresa emisă de AFIR sub nr. x din 01.04.2015 nu se află în contradicţie cu aspectele reţinute în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi nu înlătură caracterul de neregulă al faptei reţinută în sarcina reclamantei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, Înalta Curte constată că acest text de lege stabileşte un caz de înlăturare a obligaţiei beneficiarului de rambursare a ajutorului financiar, aplicabilă în situaţia în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente şi eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. Or, conform considerentelor anterior menţionate, această ipoteză legislativă nu se regăseşte în prezenta cauză, fiind evident că plata ajutorului financiar a fost determinată de fapta beneficiarului însuşi, care a omis, cu bună ştiinţă, să transmită autorităţii contractante informaţii esenţiale pentru selectarea cererii de finanţare, în posesia cărora se afla la data depunerii proiectului şi pe care avea obligaţia de a le comunica intimatei-pârâte AFIR.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2879 din 05 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.