Challenge to museum director competition regulations dismissed for lack of standing and new arguments on appeal.

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii (în prezent Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale), a solicitat:

- anularea Ordinului Ministrului Culturii nr. 2799 din 10.12.2015 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului cadru al caietului de obiective, a modelului cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului cadru al contractului de management, cât şi a actelor subsecvente, emise în temeiul acestui ordin;

- anularea Ordinului Ministrului Culturii nr. 2168 din 14.03.2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru Muzeul Naţional de Artă al României, a Regulamentului de concurs, precum şi a tuturor actelor subsecvente ordinului atacat (anunţul public din 15.03.2016, etc.), respectiv a Procedurii de desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru Muzeul Naţional de Artă al României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4214 din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate;

(ii) a admis excepţia lipsei de interes;

(iii) a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4214 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit cerinţele legale referitoare la existenţa interesului promovării unei cereri de chemare în judecată, respectiv a folosului practic urmărit de titularul acţiunii.

Recurenta-reclamantă a susţinut că interesul de a promova şi susţine cererea de chemare în judecată este generat de faptul că intimatul-pârât Ministerul Culturii a extins condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea postului de manager la Muzeul Naţional de Artă al României, acordând dreptul de a participa şi licenţiaţilor facultăţilor de istorie, contrar prevederilor art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 189/2008. În consecinţă, candidata B., licenţiată a Facultăţii de Istorie, a avut dreptul să participe la concurs, deşi nu întrunea condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 189/2008, iar dosarul său trebuia respins de comisia de concurs.

Un alt aspect invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea interesului procesual priveşte modalitatea de numire a trei dintre membrii Comisiei de concurs, conform prevederilor celor două ordine atacate, cu încălcarea principiului imparţialităţii şi independenţei prevăzut de art. 5 lit. e) din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015, precum şi a dispoziţiilor art. 301 C. pen., care incriminează conflictul de interese.

În acest sens, arată recurenta, membrii Comisiei de concurs sunt asimilaţi categoriei funcţionarilor publici, conform art. 172 alin. (2) C. pen., astfel încât le sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 301 C. pen., privind conflictul de interese. Cei trei membri ai Comisiei de concurs, respectiv domnul C., domnul D. şi doamna E., s-au aflat, în ultimii cinci ani, în raporturi de muncă sau au beneficiat indirect de foloase de orice natură din partea unor candidaţi la postul de manager al Muzeului Naţional de Artă al României.

Totodată, a învederat reclamanta, şi numirea domnului F. în Comisia de concurs s-a realizat cu încălcarea art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, a art. 3 din Anexa 1 la Regulamentul cadru aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015 şi a art. 3 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Culturii nr. 2168/2016, potrivit cărora, în funcţie de specificul instituţiei, membrii Comisiei de concurs trebuie să aibă competenţă în domeniul de activitate al muzeului. Domnul F. este absolvent al Facultăţii de Istorie, fiind de profesie arheolog, astfel încât nu are competenţă în domeniul specific al artei.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a prezentat şi o serie de argumente referitoare la imposibilitatea domnului F. de fi membru în Comisia de concurs, din perspectiva necunoaşterii limbii române şi, prin urmare, a neînţelegerii proiectelor de management prezentate de candidaţi în această limbă.

În acest context, reclamanta a apreciat că rezultatul final el evaluării proiectului său de management a fost viciat, prin depunctarea acestui proiect, simultan cu majorarea punctajului acordat contracandidaţilor, iar criteriile de selecţie a candidaţilor au fost extinse în mod nelegal. Prin anularea celor două ordine atacate, intimatul-pârât ar fi nevoit să organizeze concursul în concordanţă cu prevederile legale, ceea ce dovedeşte folosul imediat şi direct urmărit de reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 aprilie 2017, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Argumentele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, din perspectiva interesului procesual al formulării cererii de chemare în judecată, nu sunt de natură a conduce la reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, aceste argumente fiind prezentate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3), raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea Ordinelor emise de Ministrul Culturii sub nr. x/2015 şi nr. y/2016, arătând, în esenţă, că primul ordin este emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, iar cel de-al doilea încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 189/2008 şi cele ale H.G. nr. 1301/2009. Prezentând pretinsele motive de nelegalitate ale actelor administrative atacate, reclamanta nu a justificat folosul practic, concret, pe care l-ar putea obţine în urma anulării actelor atacate, toate argumentele fiind circumscrise, generic, unor potenţiale încălcări ale legislaţiei superioare, fără indicarea unei vătămări proprii, personale, suportate de reclamantă, aspect care a condus instanţa de fond spre soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes în susţinerea acţiunii.

Examinând motivele cererii de recurs, Înalta Curte constată că reclamanta a invocat, în dovedirea interesului procesual, o serie de aspecte referitoare la neîntrunirea condiţiilor de participare la concurs de către candidata B., la incidenţa unor situaţii de conflict de interes în privinţa unora dintre membrii Comisiei de concurs, precum şi la lipsa competenţei profesionale a unui alt membru al Comisiei de concurs. Aceste argumente nu au fost prezentate în faţa instanţei de fond, iar înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu fac referire la aceste aspecte, fiind evidentă concluzia susţinerii lor pentru prima dată, în faţa instanţei de recurs.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs reclamanta a arătat (primul paragraf, pagina a 3-a) că înţelege să dovedească interesul în promovarea acţiunii prin prezentarea unor aspecte "pe care le anticipam la data introducerii acţiunii, însă care au devenit certitudine odată cu desfăşurarea concursului (...)", probând astfel că, la data formulării cererii de chemare în judecată, nu justifica un interes actual în susţinerea acţiunii în anulare a actelor administrative.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor argumente noi, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că reclamanta nu a justificat interesul personal în a obţine anularea celor două ordine emise de Ministrul Culturii, motivele de nelegalitate invocate privind doar pretinse încălcări ale ierarhiei actelor normative, fără indicarea folosului practic urmărit de reclamantă. Chiar dacă s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager la Muzeul Naţional de Artă al României, iar ordinele atacate reglementează procedura de organizare a acestui concurs, reclamanta nu a indicat, concret, în ce modalitate au fost afectate drepturile şi interesele sale legitime de dispoziţiile actelor administrative atacate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4214 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.