Competition law appeal dismissed: Adhesion contract with imposed resale prices constitutes anticompetitive agreement by object despite no market effects

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 mai 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat:

- anularea, în parte, a Raportului asupra investigaţiei declanşate din oficiu în baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 715/22.12.2010, precum şi a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/12.12.2015 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 16.719 RON;

- suspendarea executării Deciziei nr. 71/12.12.2015 şi a Raportului asupra investigaţiei declanşate din oficiu în baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 715/22.12.2010, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4125 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

Totodată, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4125 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că actul juridic încheiat cu Societatea B. S.A., respectiv Contractul nr. x-DCR/27.05.2010, este un contract de adeziune, preformulat, care îşi produce efectele de la primele comenzi. Or, în perioada care a făcut obiectul investigaţiei (01.01.2010-31.12.2010), recurenta-reclamantă nu a achiziţionat centrale termice şi accesorii de la Societatea B. S.A., în temeiul contractului de distribuţie, nu a participat şi nici nu şi-a manifestat intenţia de a participa la licitaţiile destinate antreprenorilor în construcţii.

În ceea ce priveşte lista de preţuri recomandată de Societatea B. S.A., reclamanta a arătat că, potrivit legislaţiei europene, este permis furnizorului să transmită un preţ recomandat sau un preţ maximal distribuitorului, însă acesta nu trebuie să devină sau să aibă vocaţia de a deveni fix. În cauză, lista de preţuri recomandată de Societatea B. S.A. nu s-a regăsit în preţurile practicate către consumatorul final, întrucât reclamanta nu a realizat nicio vânzare.

A arătat reclamanta că preţurile recomandate nu reprezintă o încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei, aspect recunoscut şi de către intimatul-pârât, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de fond. Toate dispoziţiile contractuale privesc un preţ recomandat şi nu unul impus, conform regulilor de interpretare a convenţiilor stabilite de art. 977, art. 982 şi art. 983 din vechiul C. civ., părţile neavând intenţia de a realiza practici anticoncurenţiale.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, într-o situaţie similară, cu ocazia efectuării unei verificări pe o altă piaţă relevantă, intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a constatat că nu există o înţelegere anticoncurenţială, întrucât anumiţi distribuitori nu au realizat vânzări ale categoriei de produse, ori acestea au fost nesemnificative. Aceeaşi este şi situaţia în speţă, întrucât recurenta-reclamantă nu a realizat vânzări, neafectând piaţa relevantă pe care funcţionează.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. a) sau b) din Legea nr. 21/1996, contractul încheiat cu Societatea B. S.A. neproducând efecte şi neavând ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 aprilie 2017, intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reietrând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile recurentei-reclamante privind respectarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996, din perspectiva caracterului de adeziune al contractelor încheiate cu Societatea B. S.A.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996:

"Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc direct sau indirect preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare".

Din textul de lege anterior citat, rezultă că Legea concurenţei nr. 21/1996 interzice acele înţelegeri care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, neexistând nicio dispoziţie expresă care să excludă contractele de adeziune din categoria înţelegerilor anticoncurenţiale. Astfel, prin încheierea contractului de distribuţie cu Societatea B. S.A., reclamanta şi-a manifestat consimţământul cu privire la conţinutul clauzelor din cuprinsul acestuia, prezumându-se că acestea (inclusiv cele anticoncurenţiale), chiar dacă nu au fost negociate, au fost acceptate ca atare de către reclamantă. Semnarea unui contract de adeziune nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, reclamanta având posibilitatea de a nu încheia contractul, în condiţiile în care acesta cuprindea clauze anticoncurenţiale.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile reclamantei privitoare la inexistenţa unor efecte produse de clauzele anticoncurenţiale, ca urmare a nepunerii în executare a contractului de distribuţie (nerealizarea vreunei vânzări a produselor ce fac obiectul contractului, neparticiparea reclamantei la licitaţii având ca obiect distribuirea produselor furnizate de Societatea B. S.A.).

Prin prisma conţinutului clauzelor cuprinse în contractul de distribuţie încheiat cu Societatea B. S.A. şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în speţă a fost reliefată existenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale prin obiect, constând în stabilirea preţurilor pentru cumpărătorul final, caz în care răspunderea contravenţională intervine independent de efectul unei astfel de înţelegeri (efectul este prezumat de lege), fiind, astfel, irelevant dacă părţile au pus în aplicare sau nu dispoziţiile contractuale incriminate. Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a executat întocmai prevederile contractuale, fără a fi considerată clauză exoneratoare de răspundere, a fost avută în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate.

După cum în mod corect s-a menţionat şi în considerentele sentinţei recurate, obiectul şi efectul anticoncurenţial, astfel cum rezultă din legislaţia incidentă şi din jurisprudenţă, reprezintă condiţii alternative, iar nu cumulative, motiv pentru care, la stabilirea existenţei unei fapte anticoncurenţiale, în cazul unei înţelegeri prin obiect, este suficient ca autoritatea de concurenţă să dovedească faptul că înţelegerea anticoncurenţială a avut ca obiect fixarea preţurilor, nefiind obligată să analizeze şi potenţialele efecte ale unor astfel de înţelegeri, întrucât se prezumă că ele afectează concurenţa prin simpla lor inserare în contracte.

În aceeaşi notă argumentativă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei-reclamante privitoare la voinţa reală a părţilor semnatare ale contractului de distribuţie, precum şi cele privitoare la caracterul recomandat, iar nu impus, al preţurilor de revânzare.

Pe de-o parte, aceste susţineri nu ţin seama de natura înţelegerii anticoncurenţiale ce a fost constatată de către autoritatea de concurenţă, faptele reţinute în sarcina reclamantei fiind sancţionate atunci când se creează o situaţie de pericol asupra mediului concurenţial, chiar în lipsa efectelor propriu-zise şi independent de voinţa şi scopul urmărit de părţi prin semnarea convenţiei.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut în mod corect, iar recurenta-reclamantă nu a prezentat contraargumente valide, că preţurile stabilite prin contractul încheiat cu furnizorul nu au caracter recomandat, ci impus, având în vedere faptul că părţile au prevăzut în cuprinsul contractului un mecanism de monitorizare de către furnizor a aplicării acestor clauze, precum şi posibilitatea de sancţionare a recurentei-reclamante, în cazul nerespectării obligaţiei de comercializare a produselor la preţurile din lista emisă de furnizor. Este evident că aceste clauze înlătură libertatea decizională a reclamantei, care este împiedicată să revândă produsele achiziţionate de la Societatea B. S.A. la un preţ liber stabilit şi să intre, astfel, în concurenţă chiar cu importatorul. Acceptând sa revândă la preturile impuse de furnizor, reclamanta şi-a limitat propria libertate de stabilire a preţurilor, acceptând, totodată, şi riscul de a nu putea intra într-o competiţie adecvată cu alţi potenţiali distribuitori ai aceloraşi produse.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante, referitoare la o presupusă practică administrativă inconsecventă a autorităţii de concurenţă într-o speţă similară, Înalta Curte constată că instanţa de fond a oferit un răspuns detaliat şi corect argumentat acestui motiv de nelegalitate, faţă de care reclamanta nu a înţeles să prezinte critici efective, limitându-se la reluarea succintă a argumentelor din primă instanţă.

În acest context, Înalta Curte constată a fi întemeiată concluzia instanţei de fond referitoare la diferenţele dintre speţa de faţă şi speţa invocată prin comparaţie, din perspectiva identificării şi definirii acordului anticoncurenţial, pe de-o parte şi identificarea şi definirea pieţei relevante, pe de altă parte.

Spre deosebire de prezenta cauză, în speţa invocată de recurenta-reclamantă analiza aspectelor anticoncurenţiale a privit afectarea mai multor pieţe/segmente de piaţă relevante, dispunându-se sancţionarea Societăţii C. S.R.L. pentru încălcarea pieţei distribuţiei de centrale termice murale şi boilere, nefiind reţinută, ca piaţă relevantă, piaţa cazanelor şi cea a aparatelor de aer condiţionat şi, ca atare, nefiind sancţionat agentul economic pentru afectarea acestor pieţe. În prezenta cauză, recurenta-reclamantă nu a criticat modalitatea de determinare a pieţei relevante, iar analiza autorităţii de concurenţă a privit o singură piaţă, astfel încât ne aflăm într-o ipoteză diferită de cea avută în vedere în raportul de investigaţie privitor la furnizorul Societatea C. S.R.L.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4125 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.