Procedural interest in challenging administrative orders: distinction between procedural admissibility and merits regarding tax compliance and price calculation methodology

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 02 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, au solicitat:

- suspendarea executării Ordinelor nr. 15/2015 şi nr. 3/2010, emise de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestor acte administrative;

- anularea Ordinelor nr. 15/2015 şi nr. 3/2010, emise de pârâtă;

- obligarea pârâtei la emiterea unor acte administrative care să prevadă stabilirea preţurilor la energia electrică şi la energia termică produse în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, prin alocarea costurilor de producţie real efectuate între cele două forme de energie;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, în consecinţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, având ca obiect completare, îndreptare şi lămurire dispozitiv sentinţă civilă nr. 1848/01.06.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti.

3.1. Recursul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că cele două argumente pentru care prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes nu au fost invocate de intimata-pârâtă în susţinerea acestei excepţii, ci în motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor. Instanţa de fond nu a dispus recalificarea apărărilor formulate de pârâtă, astfel încât există o vădită contradicţie între soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes şi cea pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, care a fost respinsă.

De altfel, arată reclamanţii, intimata-pârâtă nu a invocat prin întâmpinare, în mod formal, excepţia lipsei de interes, ci doar prin concluziile orale, susţinute la termenul de judecată din 25.05.2016.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că legitimitatea procesuală şi interesul procesual sunt justificate de faptul că ordinele atacate, care reglementează mecanismul de calcul al preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare, vatămă atât drepturile şi interesele legitime ale reclamanţilor, cât şi cele ale consumatorilor de energie termică. Reclamanţii au interesul de a înlătura mecanismul nelegal de calcul, cu consecinţa diminuării preţului final de livrare a energiei termice şi asigurarea pentru viitor a serviciului public de termoficare către consumatorul final. În acest context, referirile intimatei-pârâte la subvenţiile acordate de Municipiul Bucureşti către populaţie sunt lipsite de relevanţă, întrucât anularea mecanismului nelegal de calcul a preţului energiei termice va influenţa şi cuantumul subvenţiei, protejând, astfel, bugetul unităţii administrativ teritoriale.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au arătat că au atacat în instanţă şi H.G. nr. 1215/2009, în baza căreia au fost emise metodologiile de calcul, precum şi actele subsecvente, respectiv Ordinele ANRE nr. 152/2015 şi nr. 153/2015, precum şi Decizia ANRE nr. 2399/2015. În cadrul acestor litigii, intimata-pârâtă a susţinut faptul că preţurile aprobate prin aceste acte administrative sunt stabilite pe baza mecanismului reglementat de Ordinele ANRE nr. 3/2010 şi nr. 15/2015, emise, la rândul lor, în baza H.G. nr. 1215/2009, aspect de natură a justifica interesul procesual al reclamanţilor în susţinerea prezentei acţiuni.

În ceea ce priveşte argumentul instanţei de fond, referitor la faptul că dispoziţiile ordinelor atacate nu fac altceva decât să reia prevederile H.G. nr. 1215/2009, recurenţii-reclamanţi au susţinut încălcarea prevederilor art. 4, art. 6, art. 19 şi art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 1215/2009, din a căror aplicare rezultă că prevederile hotărârii de guvern nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru stabilirea mecanismului de calcul şi ajustare a preţului energiei termice şi electrice. Principiul de bază al stabilirii preţului energiei termice şi electrice se regăseşte în cuprinsul H.G. nr. 1215/2009, însă metodologiile de aplicare a acestor principii şi stabilirea concretă a metodelor de calcul sunt în competenţa exclusivă a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei ("ANRE"), care o exercită prin emiterea de acte administrative cu caracter normativ, precum cele două ordine contestate în cauză.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că, în măsura în care instanţa de judecată aprecia că nu poate pronunţa o soluţie legală şi temeinică pe fondul litigiului, în raport de prevederile H.G. nr. 1215/2009, soluţia corectă o reprezenta aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, având ca obiect anularea cestei hotărâri de guvern.

Al doilea argument al instanţei de fond, referitor la faptul că dispoziţiile ordinelor atacate nu stabilesc preţul concret al energiei termice pentru fiecare producător de energie termică în cogenerare, este străin de excepţia soluţionată şi de fondul cauzei, în opinia recurenţilor-reclamanţi, fiind nesocotite dispoziţiile art. 42 alin. (2), art. 48, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Ordinul nr. 15/2015. Actul administrativ individual la care instanţa de fond a făcut trimitere, respectiv Decizia ANRE nr. 2399/26.11.2015, a fost emis de intimata-pârâtă în baza Ordinului nr. 15/2015, astfel încât, în lipsa anulării acestui ordin, intimata-pârâră ar putea emite noi decizii individuale anuale, perpetuând problema litigioasă ce face obiectul cauzei.

În consecinţă, au arătat recurenţii-reclamanţi, admiterea acţiunii le-ar aduce un folos imediat, prin aceea că intimata-pârâtă ar fi obligată să emită noi reglementări subsecvente pentru stabilirea preţurilor energiei termice şi electrice în cogenerare, cu respectarea prevederilor legale şi a principiilor de drept a căror încălcare a fost invocată în cererea de chemare în judecată.

3.2. Recursul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de completare, lămurire şi îndreptare a hotărârii.

Reclamanţii au susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii cu soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii, critică circumscrisă cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs încadrat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au criticat argumentul instanţei de fond referitor la principiul unicităţii căii de atac a recursului, prevăzut de art. 460 alin. (1) C. proc. civ., pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de completare a hotărârii cu soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Au arătat că cererea de chemare în judecată cuprinde două petite distincte, unul privitor la suspendarea executării actelor administrative atacate, întemeiat pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, supus termenului de recurs de 5 zile de la comunicare, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar cel de-al doilea priveşte cererea de anulare a actelor administrative contestate, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi este supus termenului de recurs de 15 zile, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cele două petite sunt distincte, iar între ele nu există un raport de accesorietate. Prin urmare, sentinţa prin care s-a soluţionat fondul cauzei trebuia să prevadă termene de atac diferite pentru fiecare pretenţie a reclamanţilor în parte.

Chiar în cazul în care s-ar aplica principiul unicităţii căii de atac, au apreciat recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond avea obligaţia de a se pronunţa distinct pe fiecare capăt de cerere în parte, or, în speţă, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, iar indicarea unui termen unic pentru exercitarea căii de atac nu semnifică pronunţarea asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâta ANRE, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a respins, în mod neîntemeiat, cererea de completare sau, în subsidiar, de îndreptare a hotărârii, deşi excepţia a fost pusă în discuţia părţilor şi a rămas nesoluţionată. Având în vedere natura excepţiei inadmisibilităţii, reclamanţii au considerat că aceasta trebuia soluţionată cu prioritate faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au apreciat a fi greşită şi soluţia de respingere a cererii de lămurire a hotărârii, apreciind că în cauză erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 443 C. proc. civ.. Lămurirea dispozitivului hotărârii era necesară din perspectiva excepţiilor invocate de intimata-pârâtă şi a argumentelor expuse în susţinerea acestora, având în vedere că instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes, care nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, soluţie pe care a întemeiat-o pe argumentele expuse în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 22 noiembrie 2016, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, susţinând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând cererea de suspendare a judecării recursului, Înalta Curte o va respinge, reţinând că motivele expuse în susţinerea cererii privesc fondul cauzei, neputând influenţa soluţia pronunţată asupra recursurilor deduse judecăţii.

Înalta Curte este învestită, în principal, cu soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată. Recursul declarat împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de completare, îndreptare şi lămurire a sentinţei de fond nu este relevant pentru stabilirea incidenţei unui caz de suspendare a soluţionării cauzei, în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Pentru a dispune măsura suspendării, instanţa de judecată are în vedere legătura dintre obiectul cauzei şi existenţa sau inexistenţa unui alt drept dedus judecăţii în altă pricină, pe când cererea de îndreptare, completare sau lămurire a hotărârii vizează aspecte de ordin procedural privitoare la anumite omisiuni sau neclarităţi din cuprinsul hotărârii.

În raport de motivele cererii de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de control judiciar este învestită cu examinarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes, ceea ce presupune analizarea cerinţelor prevăzute de art. 33 din C. proc. civ., prin prisma pretenţiilor deduse judecăţii. În această analiză, instanţa de recurs nu procedează la examinarea fondului cauzei, constatând existenţa sau inexistenţa unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime ale reclamanţilor, produse prin actele administrative contestate, conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci verifică existenţa unui folos practic, material sau moral, urmărit de reclamanţi prin formularea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de suspendare, recurenţii-reclamanţi au apreciat că soluţionarea cauzei de faţă depinde de soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect cererea de anularea parţială a H.G. nr. 1215/2009. Reclamanţii au susţinut că legătura dintre cele două cauze este generată de actele administrative supuse contestării în fiecare pricină, Ordinele ANRE nr. 3/2010 şi 15/2015, atacate în prezentul litigiu, fiind emise în temeiul H.G. nr. 1215/2009, atacată în dosarul nr. x/2016.

Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat o legătură aparent plauzibilă între cele două cauze, acest aspect nu are relevanţă pentru tranşarea chestiunii existenţei interesului procesual, care trebuie dezlegată prin recursul de faţă. Eventuala influenţă pe care soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2016 o poate avea asupra obiectul prezentei cauze reprezintă un aspect de fond, care poate fi analizat doar în condiţiile constatării îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru exercitarea acţiunii civile, inclusiv a interesului procesual.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că pricina ce face obiectul dosarului nr. x/2016 nu poate fi avută în vedere la soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii, motiv pentru care se impune respingerea cererii de suspendare a judecării recursului.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti sunt fondate, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

II.2.1. Referitor la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate criticile reclamanţilor, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitoare la existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul sentinţei recurate, din perspectiva întemeierii soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes pe argumentele invocate de pârâtă în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în conexiune cu neinvocarea prin întâmpinare a excepţiei lipsei de interes.

Analizând întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de fond de către pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Înalta Curte constată că aceasta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate. De asemenea, la data judecării cauzei, cu ocazia formulării concluziilor orale, s-a invocat de către pârâtă şi a fost pusă în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a acţiunii.

În ceea ce priveşte argumentele pe care s-au fondat excepţiile procesuale, Înalta Curte constată că pârâta a susţinut, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, atât argumente privitoare la legitimarea procesuală, cât şi aspecte privitoare la interesul formulării unei acţiuni. Deşi modalitatea de invocare şi motivare a excepţiilor procesuale de către pârâtă este criticabilă, acestea nefiind expuse într-o formă riguros procedurală, Înalta Curte constată că obiectul şi natura excepţiilor nu comportă discuţii, iar neinvocarea formală a excepţiei lipsei de interes a fost îndreptată prin susţinerea orală a acesteia, în şedinţa publică din 25.05.2016.

Având în vedere faptul că excepţia lipsei de interes priveşte, conform art. 32 C. proc. civ., una dintre condiţiile esenţiale de exercitare a acţiunii, Înalta Curte apreciază că această excepţie putea fi invocată în orice stadiu al pricinii, chiar dacă nu a fost prezentată în mod formal în cuprinsul întâmpinării.

Totodată, este neîntemeiat argumentul recurenţilor-reclamanţi, referitor la necesitatea recalificării, de către instanţa de fond, a apărărilor pârâtei, având în vedere că susţinerile vizând lipsa interesului procesual se regăsesc în cuprinsul întâmpinării, că excepţia a fost invocată, din punct de vedere formal, în şedinţă publică, iar argumentele pârâtei au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor expuse în susţinerea soluţiei recurate, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, reţinând că fiecare excepţie procesuală (a calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a acţiunii) a fost analizată de instanţa de fond prin raportare la argumentele expuse în susţinerea sa şi la dispoziţiile legale incidente, reprezentate de prevederile art. 32 şi art. 36 C. proc. civ.

De altfel, criticile reclamanţilor se întemeiază strict pe problema de ordin formal, referitoare la formularea de către pârâtă a unor apărări vizând deopotrivă lipsa legitimităţii procesuale şi lipsa interesului procesual, subsumate unei singure excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active, aspecte pe care instanţa de control judiciar le-a examinat anterior şi le-a găsit neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile din recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi fondate, apreciind că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită cu privire la excepţia lipsei de interes.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes, reprezentat de folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte instanţa de judecată.

În cauză, folosul practic urmărit de reclamanţi se raportează la efectele pe care le-ar putea produce admiterea acţiunii şi anularea ordinelor atacate, astfel încât, în stabilirea interesului procesual, este necesar a se face o analiză a actelor administrative contestate, în raport de motivele cererii de chemare în judecată.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate considerentele instanţei de fond, potrivit cărora lipsa interesului rezultă din faptul că dispoziţiile art. 6 din Ordinele ANRE nr. 3/2010 şi 15/2015 reprezintă o reluare a prevederilor art. 22 alin. (2) din H.G. nr. 1215/2009, întrucât acest argument priveşte fondul cauzei, făcând obiectul analizei de temeinicie, iar nu al verificării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile.

Pe de-o parte, cererea în anulare formulată de reclamante vizează toate prevederile din cuprinsul ordinelor atacate, referitoare la formarea preţului aferent atât energiei electrice, cât şi energiei termice, nu doar cele ale art. 6 din ordine, privitoare doar la preţul energiei termice, la care se raportează şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 1215/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au contestat Metodologia de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare, aprobată prin Ordinele ANRE nr. 3/2010 şi nr. 15/2015, invocând, pe lângă aspecte de legalitate privitoare la forma şi procedura de adoptare a ordinelor atacate, chestiuni vizând modalitatea efectivă de calcul, apreciată a fi, printre altele, contrară prevederilor H.G. nr. 1215/2009, care stabilesc regulile generale privind formarea preţurilor.

Prin urmare, concordanţa ordinelor atacate cu actele normative aflate pe paliere superioare de reglementare nu se analizează din perspectiva interesului procesual, ci reprezintă chiar pretenţia concretă dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura şi argumentul instanţei de fond, care a reţinut, în mod greşit, că lipsa interesului procesual este relevat de faptul că stabilirea echivalenţei de preţ în privinţa energiei termice produse în centralele de cogenerare este rezultatul prevederilor H.G. nr. 1215/2009, astfel încât anularea Ordinului ANRE nr. 15/2015, emis în temeiul hotărârii de guvern, nu are efect asupra eventualei vătămări produse reclamanţilor. După cum s-a arătat anterior, acest aspect face obiectul analizei pe fond a cauzei, însă, chiar şi în cazul în care s-ar aprecia a fi corect raţionamentul instanţei de fond, această împrejurare nu este de natură a conduce la ideea inexistenţei interesului reclamanţilor de a acţiona împotriva ordinelor atacate.

Conform susţinerilor părţilor şi dovezilor existente la dosarul cauzei, reclamanţii au formulat acţiune în anulare a H.G. nr. 1215/2009, ce face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. În acest context, dacă instanţa de fond ar fi apreciat că, în lipsa unei soluţii de anulare a hotărârii de guvern nu se poate dispune o eventuală anulare a ordinelor contestate în speţă, soluţia corectă, din punct de vedere procedural, era aceea a suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, discuţiile purtate asupra interesului procesual al reclamanţilor fiind premature.

În aceeaşi notă argumentativă se înscrie şi chestiunea vizând stabilirea preţurilor pentru fiecare producător în parte prin acte administrative individuale, instanţa de fond reţinând în mod greşit că, în lipsa unei soluţii de anulare a deciziei individuale, reclamanţii nu justifică un folos practic în anularea ordinelor atacate. Or, instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că reclamanţii au atacat Decizia ANRE nr. 2399/2015, cererea formând obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, împrejurare de natură a pune în discuţie o eventuală suspendare a judecării cauzei, iar nu interesul procesual al reclamanţilor.

Înalta Curte constată că reclamanţii justifică un interes procesual determinat, legitim, născut şi actual în susţinerea cererii de chemare în judecată, scopul urmărit prin promovarea acţiunii fiind înlăturarea mecanismului de calcul a energiei electrice şi termice stabilit prin ordinele atacate, pe care reclamanţii îl apreciază a fi nelegal. Reclamanţii au susţinut că metodologia de calcul contestată stă la baza stabilirii preţului pe care Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în calitate de distribuitor al agentului termic, îl plăteşte către producătorul Electrocentrale Bucureşti şi care reprezintă parte din preţul pe care îl plătesc consumatorii şi pe care îl subvenţionează Municipiul Bucureşti. În aceste condiţii, Înalta Curte constată că reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, în calitate de prestatoare a serviciului public de termoficare către consumatorii casnici şi comerciali, precum şi reclamantul Municipiul Bucureşti, care suportă din bugetul public valoarea subvenţiei utilităţilor, justifică un interes de natură patrimonială în anularea ordinelor atacate şi stabilirea unei metodologii diferite de calcul a preţurilor energiei termice şi electrice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată a fi incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei de interes fiind neîntemeiată, sens în care se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

II.2.2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că soluţia de admitere a acestei căi de atac se impune faţă de soluţia acordată asupra recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 şi casarea acestei hotărâri.

Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de completare, lămurire şi îndreptare a hotărârii, formulată de reclamanţi cu privire la sentinţa civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, reţinând, în esenţă, că soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate este implicită, în raport de admiterea excepţiei lipsei de interes a acţiunii, iar nepronunţarea asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare reprezintă un efect al însuşirii de către instanţă a excepţiei lipsei de interes a acţiunii în integralitatea sa.

Înalta Curte reţine că, în raport de soluţia de casare a sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 şi trimitere a cauzei spre rejudecare, instanţei de fond îi revine obligaţia de a relua judecata pricinii, punând în discuţie excepţiile nesoluţionate, administrând probele pe care le consideră necesare şi examinând susţinerile şi apărările părţilor cu privire la toate aspectele deduse judecăţii, inclusiv cu privire la admisibilitatea şi temeinicia cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, în raport de ordinea de prioritate stabilită de art. 248 C. proc. civ.. Aşadar, aspectele de nelegalitate sesizate de reclamanţi prin cererea de recurs, cu privire la omisiunile, erorile sau nelămuririle din cuprinsul sentinţei de fond, vor face obiectul analizei instanţei de fond, în cadrul rejudecării pricinii.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, prin administrator judiciar A. şi administrator special B., va casa sentinţa civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum şi sentinţa civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016 şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursurilor.

Admite recursurile declarate de reclamanţii Municipiul Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, prin administrator judiciar A. şi administrator special B., împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţele recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2019.