Limit of exceptional annulment: re-examination of facts and legal interpretation is prohibited

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AMPOS, "Creşterea Competitivităţii Economice, s-a solicitat instanţei să dispună următoarele:

- Admiterea acţiunii şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 10493/28.04.2015 şi pe cale de consecinţă admiterea în totalitate a contestaţiei formulate împotriva notei de constare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, emisă de Ministerul Fondurilor Europene, cu consecinţa restituirii sumei de 238.232,87 RON;

- In subsidiar, să se constate faptul că Ministerul Fondurilor Europene, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală privind soluţionarea contestaţiei administrative şi, pe cale de consecinţă să oblige pârâtul la soluţionarea contestaţiei.

Prin sentinţa nr. 42 din 19 aprilie 2016 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Program Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi-n consecinţă a anulat Decizia nr. 1215/25.01.2016 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 10493/28.04.2015, ambele emise de pârâtă şi a dispus restituirea, de către pârâtă a sumei de 238.212,18 RON, reprezentând creanţă bugetară, către reclamantă.

Împotriva sentinţei nr. 42 din 19 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1190 pronunţată la 06 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Program Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 42 din 19 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

2. Contestaţia în anulare formulată de Ministerul Fondurilor Europene

Împotriva deciziei nr. 1190 din 06 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare recurentul Ministerul Fondurilor Europene, invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 coroborat cu art. 505 alin. (1) art. 506 alin. (1) şi urm. din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că s-a anulat în mod greşit recursul formulat de acesta pentru lipsa depunerii la dosar a dovezii calităţii de reprezentant, deoarece instanţa a calculat în mod eronat data la care s-a comunicat adresa prin care i s-a pus în vedere ministerului să complinească această obligaţie.

În concret contestatorul susţine că instanţa a reţinut ca dată de comunicare a adresei, data de 22 februarie 2019, dată care de fapt reprezintă data la care a fost emisă adresa şi nu data comunicării. În fapt, adresa a fost comunicată la data de 28 februarie 2019, aşa cum reiese din ştampila cu nr. de înregistrare nr. 12105/28.02.2018, iar prin adresă i s-a pus în vedere recurentului să depună dovada solicitată în termen de 10 zile.

Or, în speţă la data de 06 martie 2019 înainte de împlinirea termenului de 10 zile menţionat în adresă, instanţa a anulat recursul pe motiv că nu s-a răspuns adresei comunicate anterior, ceea ce constituie o eroare materială.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Cu titlu preliminar, se reţine că motivele invocate prin contestaţie se pot încadra din punct de vedere formal, în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.:

"dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, Curtea reţine că se invocă o eroare materială a instanţei de recurs, contestatorul apreciind că eroarea priveşte momentul la care a fost comunicată adresa emisă la data de 22 februarie 2019 prin care i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar împuternicirea pentru formularea cererii de recurs întrucât, în realitate, adresa a fost comunicată recurentului la data de 28 februarie 2019, nefiind respectat termenul de 10 zile de la primire comunicării.

Verificând actele din dosarul de recurs nr. x/2015, se constată că la fila x se află adresa comunicată reprezentantului recurentului, Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicita acestuia să depună împuternicirea pentru formularea cererii de recurs.

La finalul înscrisului a fost menţionată data emiterii comunicării ca fiind 22 februarie 2019 iar, potrivit înştiinţării aflate la fila x, adresa a fost comunicată către recurent la data de 28 februarie 2019, astfel cum rezultă din menţiunile înscrise pe dovada de înmânare.

Termenul de judecată acordat în cauză a fost fixat pentru data de 06 martie 2019, termen cunoscut de recurent, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare a citaţiilor aflate la dosarul de recurs.

Din considerentele deciziei nr. 1190 pronunţată la data de 06 martie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că instanţa de recurs a reţinut că data comunicării adresei de înştiinţare a fost 22 februarie 2019 însă a apreciat că recurentul trebuia să îşi îndeplinească obligaţiile până la primul termen de judecată, respectiv până la data de 06 martie 2019.

În consecinţă, chiar şi în condiţiile în care recurentul a primit adresa de înştiinţare la data de 28 februarie 2019, nu se poate înlătura raţionamentul instanţei de recurs în urma căruia s-a apreciat că data limită de îndeplinire a obligaţiilor este primul termen de judecată, 06 martie 2019, acesta fiind termenul scurt acordat potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, nu se poate identifica o eroare materială în pronunţarea deciziei contestate, contestatorul nefiind de acord cu considerentele hotărârii instanţei de recurs şi implicit, cu soluţia.

Or, modalitatea în care instanţa de judecată reţine situaţia de fapt şi interpretează înscrisurile administrate la dosarul cauzei, precum şi aprecierile efectuate asupra dispoziţiilor legale incidente in cauza dedusă judecăţii sau coroborarea acestora cu eventualele alte dispoziţii legale incidente nu poate constitui motiv de formulare a unei contestaţii in anulare.

Într-adevăr, în cuprinsul adresei de înştiinţare a fost menţionat termenul de 10 zile de la primirea comunicării pentru îndeplinirea obligaţiilor însă, în condiţiile în care instanţa de recurs a apreciat ulterior că termenul acordat nu poate depăşi primul termen de judecată, interpretarea dată de contestator nu se poate subsuma noţiunii de greşeală materială în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., acesta fiind chiar raţionamentul completului de judecată, ce nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac.

Contestaţia in anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor unui litigiu civil pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitiva in calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs sau, precum in speţă, o noua cale de atac neprevăzută de lege. După cum a fost arătat, contestaţia in anulare este o cale extraordinară de atac, posibil a fi exercitată doar in ipotezele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar o repunere in discuţie a stabilirii drepturilor si obligaţiilor ce au format obiectul analizei instanţelor legal investite apare ca neîntemeiată.

Judecătorul apreciază cauza în mod liber, potrivit convingerii sale,iar raţionamentul instanţei nu poate fi contestat sub nici o formă prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pronunţându-se în cauza MITREA vs. Romania, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Curtea a reamintit ca principiul securitatii raporturilor juridice implica respectarea principiului res iudicata, conform caruia nicio parte nu este indreptatita sa solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu in scopul de a obtine o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitata pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie sa constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Faţă de argumentele prezentate, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Fondurilor Europene împotriva deciziei nr. 1190 din 6 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Fondurilor Europene împotriva deciziei nr. 1190 din 6 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2019.