Territorial jurisdiction in administrative salary claims: interpretation of "domicile" as effective residence under Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 21.06.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, în numele membrilor săi, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, a solicitat obligarea pârâţilor la: 1) plata contravalorii sporului de fidelitate începând cu 21.03.2016 în raport de procentul fiecăruia dintre reclamanţi şi actualizarea sumelor cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective; 2) includerea acestui spor la calculul salariului pentru cei care nu îl au inclus în salariu şi acordarea acestuia în continuare în raport de procentul cuvenit fiecărui reclamant; 3) plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă; 4) plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 04 iunie 2019 s-a dispus disjungerea cauzei şi crearea unui dosar nou, având ca reclamant pe A..

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 5190 din data de 16.07.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanta A., reprezentată prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România "DECUS", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 raportate la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că domiciliul reclamantei este în judeţul Vâlcea, apreciindu-se că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de domiciliul acestei reclamante.

2.2. Hotărârea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 1410/2019 din data de 25 noiembrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., prin reprezentantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România "DECUS", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, însă, noţiunea de domiciliu trebuie apreciază în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a părţii, ci domiciliul unde reclamantul locuieşte efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ şi fiscal.

S-a mai reţinut că din verificările efectuate în DEPABD rezultă că reclamanta are reşedinţa activă în Municipiul Bucureşti, locul său de muncă fiind în cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, iar din declaraţia reclamantei de la dosar rezultă că aceasta locuia efectiv la momentul formulării cererii de chemare în judecată în Bucureşti.

De asemenea, Tribunalul Vâlcea a apreciat că normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului.

În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 945 din 07.07.2011 că reglementarea diferită a Codului muncii faţă de cea a C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială a instanţelor, este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă, urmărind facilitarea accesului la justiţie şi a apărării salariatului.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, în numele membrilor săi, printre care se regăseşte şi reclamanta A., a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, obligarea pârâţilor la: 1) plata contravalorii sporului de fidelitate începând cu 21.03.2016 în raport de procentul fiecăruia dintre reclamanţi şi actualizarea sumelor cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective; 2) includerea acestui spor la calculul salariului pentru cei care nu îl au inclus în salariu şi acordarea acestuia în continuare în raport de procentul cuvenit fiecărui reclamant; 3) plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă; 4) plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamanta, membru de sindicat, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici, în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, acestea din urmă fiind normele cu caracter general.

Potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 21.03.2019 (data înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, din care s-a disjuns prezenta cauză, conform încheierii din data de 04 iunie 2019):

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 21.03.2019.

Cu toate acestea, noţiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a părţii, ci domiciliul unde reclamantul locuieşte efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliul reclamantei fiind pe raza judeţului Vâlcea, dar reşedinţa fiind în Bucureşti.

Acest aspect reiese din înscrisul întocmit de Tribunalul Vâlcea şi aflat la dosarul Tribunalului Vâlcea, în care se arată că din verificarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date reiese că reclamanta A. are reşedinţa în Bucureşti, în acelaşi sens fiind şi declaraţia dată chiar de către reclamantă şi aflată la dosarul Tribunalului Vâlcea, din care reiese că aceasta este angajată în cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane şi că la data formulării cererii de chemare în judecată locuia efectiv în Bucureşti.

Totodată, se impune a fi subliniat şi faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, se respectă aceeaşi competenţă de soluţionare, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Tribunalul Vâlcea a apreciat în mod corect că normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului, reţinând în mod corect interpretarea dată, sub acest aspect, de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 945 din 07.07.2011.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România "DECUS", în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

GGC - OB