Solidary liability of former corporate administrators for tax debts: failure to prove bad faith and causal link to insolvency

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.01.2012 la Tribunalul Bacău sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 8/25.07.2012 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 5/25.05.2011 privind angajarea răspunderii solidare, a deciziei de impunere nr. x/17.01.2011, a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 3.01.2011, a deciziilor de calcul a accesoriilor nr. 3230/11.04.2011 şi 3252/4.05.2011, a procesului-verbal nr. x/29.06.2010 întocmit de Garda Financiară, a notei de constatare nr. x/26.04.2011 întocmită de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1316/27.09.2012, Tribunalul Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău. Prin sentinţa nr. 220/6.11.2012, Curtea de Apel Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând conflictul negativ de competenţă, prin decizia nr. 4780/29.03.2013 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/2012*.

Prin sentinţa civilă nr. 14/28.01.2014 a fost admisă în parte contestaţia, a fost anulată parţial decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 8/25.07.2011, în sensul că a fost menţinută atragerea răspunderii solidare numai pentru suma de 596.959,03 RON. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

Prin decizia nr. 2422/11.06.2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile şi a casat sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând că sentinţa a fost pronunţată fără citarea societăţii debitoare, în calitate de subiect de drept căruia îi sunt adresate actele administrative contestate în cauză.

În rejudecare, instanţa a dispus, prin încheierea din 15.10.2015, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. "C." S.R.L.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bacău în rejudecare

Prin sentinţa nr. 3 din 14 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, contestaţia.

A anulat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative formulată de reclamantul A., nr. 8/25.07.2011, emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău.

A anulat, parţial, decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău, în sensul că a înlăturat răspunderea reclamanţilor A. şi B. în solidar cu S.C. "C." S.R.L. pentru obligaţiile de plată restante la bugetul consolidat al statului ale acestei societăţi.

A respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii Curţii de Apel

Împotriva sentinţei civile nr. 3 din 14.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău.

5. Hotârârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 2411/04.10.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a casat sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

6. Soluţia instanţei de fond în al II-lea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 42 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată din oficiu, ca fiind nefondată.

A admis în parte acţiunea reclamantului.

A admis în parte contestaţia formulată.

A anulat parţial Decizia de atragere a răspunderii solitare nr. 5/25.05.2011 şi a Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 8/25.07.2011, în sensul că a menţinut răspunderea solidară pentru suma de 596.959,03 RON şi a dispus obligarea pârâtelor să plătească către reclamant, la plata sumei de 3.725 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

7. Calea de atac exercitată în cel de-al doilea ciclu procesual

Împotriva sentinţei nr. 42 din 16 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău şi reclamantul A..

Reclamantul A. în susţinerea cererii de recurs a invocat nulitatea hotărârii recurate pentru nemotivarea acesteia.

Arată recurentul că, deşi instanţa a susţinut că "trebuie repartizate sumele de 10.084,03 RON, contravaloare autoturism, precum şi TVA însuşit, în cuantum de 2101 RON", nu au rezultat şi motivele pentru care ar fi trebuit repartizate aceste sume, instanţa limitându-se la a preciza că nu s-a dovedit plata preţului.

Evidenţiază că motivul atragerii răspunderii solidare nu a constituit în concret neplata preţului mijloacelor de transport, ci faptul că urmare a vânzării autoturismelor aparţinând C., societatea ar fi suferit o pierdere contabilă ce a dus la starea de insolvenţă a acesteia. Dovada plăţii autovehiculelor vândute în anii 2007-2009 a fost identificată de către expert, fiind arătat că toate autovehiculele au fost achitate de recurent fiind specificate şi chitanţele de plată a preţului.

Pierderile contabile înregistrate în exerciţiile financiare 2007, 2008 nu au influenţat capacitatea societăţii de a-şi achita obligaţiile exigibile şi nu au condus singure la intrarea în insolvenţă a societăţii.

În consecinţă, vânzarea mijloacelor de transport nu a putut conduce la starea de insolvenţă a societăţii C..

În ceea ce priveşte aportul asociatului B. adus în societate, arată că suma a fost achitată fostului administrator la data de 25.11.2009, anterior cesiunii părţilor sociale.

Această plată nu a modificat activul net al societăţii, fiind stins pasivul acesteia astfel că nu a condus la starea de insolvabilitate a societăţii.

Apreciază că instanţa a analizat artificial raportul de expertiză efectuat în cauză, concluzia trasă fiind străină de lucrare.

Mai mult, instanţa nu a analizat dacă a fost dovedită producerea consecinţelor prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. a), b), d) din O.G. nr. 92/2003 şi nu a reţinut Ordonanţa de clasare emisă la data de 12.11.2015.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, în susţinerea cererii de recurs, a apreciat că sentinţa este nelegală.

Astfel, argumentul intimatului privitor la lipsa datoriilor bugetare la momentul cesionării părţilor sociale nu este real iar susţinerea că suma ar reprezenta un împrumut anterior acordat debitoarei nu este dovedită.

Reaua-credinţă rezultă din aceea că intimatul ştia sau trebuia să cunoască că prin însuşirea activelor debitoarei se poate ajunge la apariţia stării de insolvabilitate sau de mărire a acesteia, în dauna creditorului bugetar.

În opinia recurentei-pârâte, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003, art. 27 Codul de procedură fiscală, a intimatului-reclamant astfel: starea de insolvabilitatea s-a declarat conform art. 176 Codul de procedură fiscală la S.C. C. S.R.L. Bacău; intimatul şi fostul administrator au ascuns, în perioada 2004-23.11.2009, documentele de evidenţă contabilă, documentele de proprietate a bunurilor, au ascuns inclusiv bunurile proprietatea debitorului prin declararea fictivă a sediului societăţii şi au înstrăinat bunurile mobile de natura mijloacelor financiare ale societăţii şi mijloace de transport; ascunderea bunurilor s-a făcut cu rea-credinţă, împiedicând efectuarea inspecţiei fiscale şi instituirea măsurilor de executare silită de organele de executare silită, înstrăinarea bunurilor mobile de natura mijloacelor financiare şi mijloacelor de transport ale societăţii s-a efectuat cu rea-credinţă într-un scop contrar intereselor acesteia, sustrăgându-se astfel de la declararea şi plata obligaţiilor fiscale; între starea de insolvabilitate a societăţii debitoare şi ascunderea respectiv înstrăinarea bunurilor există legătură de cauzalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită instanţei reducerea acestora, având în vedere şi faptul că acţiunea a fost admisă în parte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele.

Prin Decizia nr. 05/25.05.2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul DGFP Bacău, s-a angajat răspunderea solidară a persoanelor fizice A., B. şi D., pentru obligaţiile de plată restante la bugetul general consolidat al statului, în cuantum de 5.085.948 RON, ale debitoarei S.C. C. S.R.L. Bacău.

În motivarea deciziei contestate, s-a reţinut că, la data emiterii acesteia, societatea prezenta datorii restante la bugetul general consolidat al statului, conform evidenţei analitice pe plătitor, în sumă de 5.085.948 RON, fiind emisă decizia de impunere nr. x/04.01.2011 la care s-a adăugat decizia de calcul accesorii nr. 3230/11.04.2011 şi decizia nr. 3252/04.05.2011.

S-a constatat că, până la data de 23.11.2009, societatea a fost administrată de numiţii A. şi B. iar, începând cu această dată, S.C. C. S.R.L. Bacău a fost cesionată către numitul D., în calitate de administrator şi asociat unic care a preluat evidenţa contabilă a societăţii la data de 26.11.2009.

Organele fiscale au constatat că reprezentanţii legali ai societăţii au refuzat în mod nejustificat prezentarea documentelor de evidenţă contabilă şi fiscală ale societăţii şi de asemenea, au declarat în mod fictiv sediul societăţii la adresa din Bacău, judeţul Bacău, urmărind prin aceasta sustragerea de la efectuarea inspecţiei fiscale şi implicit punerea la dispoziţie a documentelor contabile şi a documentelor de proprietate a bunurilor proprietatea debitorului, organelor de executare silită.

S-a apreciat că, întrucât prin faptele prezentate mai sus, s-a urmărit ascunderea cu rea-credinţă a documentelor de evidenţă contabilă, a documentelor de proprietate a bunurilor proprietatea debitorului inclusiv ascunderea bunurilor proprietatea debitorului prin declararea fictivă a sediului societăţii, împiedicând totodată organele de inspecţie fiscală şi organele de executare silită de a duce la îndeplinire măsurile de efectuare a inspecţiei fiscale şi de executare silită, administratorii, asociaţii şi acţionarii societăţii se fac responsabili pentru provocarea insolvabilităţii S.C. C. S.R.L. Bacău.

Al doilea aspect reţinut de către organele fiscale a fost faptul că S.C. C. S.R.L. Bacău prin A. şi B., în calitate de administratori şi asociaţi a acesteia, în semestrul II 2008 şi semestrul I 2009, au efectuat activităţi economice şi au înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni contabile ce au dus la nedeclararea la bugetul de stat a unui TVA în sumă de 2.750.053 RON şi impozit pe profit în sumă de 369.875 RON, sume stabilite suplimentar de organele de inspecţie fiscală, prin raportul de inspecţie fiscală x/03.01.2011 şi decizia de impunere nr. x/04.01.2011 ce au generat majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere pentru TVA şi la impozitul pe profit.

În opinia organului fiscal, administratorii societăţii au efectuat înregistrări inexacte, având drept consecinţă nedeclararea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor societăţii debitoare precum şi denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi implicit a elementelor de activ şi de pasiv reflectate în bilanţ.

A treia situaţie avută în vedere prin decizia contestată a fost aprecierea organului fiscal în sensul că reprezentanţii legali ai S.C. C. S.R.L. Bacău, în calitate de administratori şi asociaţi în perioada 2004-23.11.2009, au folosit cu rea-credinţă bunurile mobile de natura mijloacelor financiare şi mijloacele de transport ale societăţii într-un scop contrar intereselor acestora respectiv:

- prin retragerea de către administratorul B. din contul S.C. C. S.R.L. Bacău a sumei de 584.774 RON şi transferarea acesteia în contul personal la data de 25.11.2009 deşi nu mai avea nicio calitate în societate, în urma cesionării părţilor sociale;

- prin înstrăinarea cu rea-credinţă a bunurilor mobile de natura mijloacelor de transport în perioada 2007-2009 după cum urmează: factura x/12.11.2009 - motoscuter x - vânzare către administratorul A. la o valoare de 2.101 RON fără TVA; factura x/12.11.2009 - autoturism x - vânzare către administratorul A. la o valoare de 10.084,03 RON fără TVA; factura x/21.02.2007 - autoutilitara x - vânzare către E. la o valoare de 168 RON fără TVA; factura x/15.02.2008 - autoturism x - vânzare către F. la o valoare de 1000 RON fără TVA; factura x/06.10.2008 - autoturism x - vânzare către G. la o valoare de 7.405 RON fără TVA.

În opinia emitentului deciziei, administratorii A. şi B. au folosit şi înstrăinat cu rea-credinţă, bunuri de natura mijloacelor financiare şi bunuri mobile - mijloace de transport, proprietatea societăţii, după care au cesionat societatea numitului D..

În consecinţă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.G. nr. 92/2003.

Contrar argumentelor primei instanţe, Înalta Curte apreciază că decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 8/25.07.2011, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. sunt nelegale, nefiind întrunite condiţiile atragerii răspunderii solidare, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.G. nr. 92/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală în vigoare la data emiterii deciziei contestate, având denumirea marginală "Răspunderea solidară", "(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;".

Pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară în condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) Codul de procedură fiscală, era necesar ca organul fiscal să dovedească îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, reaua-credinţă a persoanei fizice.

În ceea ce priveşte cazul de răspundere solidară reglementat de art. 27 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală, se impunea a fi dovedit că: recurentul-reclamant A., anterior datei declarării insolvabilităţii S.C. C. S.R.L. Bacău, cu rea-credinţă, a dobândit active de la societatea debitoare şi că, în acest mod, a provocat insolvabilitatea acesteia.

Din analiza deciziei nr. 5/25.05.2011, desi nu există o descriere explicită, rezultă că singurele fapte care s-ar putea încadra în acest caz de răspundere solidară sunt: - retragerea din contul societăţii a sumei de 584.774 RON, de către administratorul B. şi transferarea acesteia în contul personal, la data de 25.11.2009;

- dobândirea unui motoscuter x la valoarea de 2.101 RON în urma vânzării de la societatea debitoare;

- dobândirea unui autoturism x la valoarea de 10.084,03 RON în urma vânzării de la societatea debitoare.

În ceea ce priveşte retragerea din contul societăţii a sumei de 584.774 RON, Înalta Curte remarcă faptul că această faptă nu poate fi imputată recurentului-reclamant A. întrucât suma a fost retrasă de către asociatul acestuia, B., aspect neobservat de judecătorul fondului care, în mod lapidar, a menţionat doar că suma a fost retrasă din patrimoniul societăţii, fără să indice şi persoana care a efectuat retragerea de numerar.

Or, în cazul atragerii răspunderii, nu se pot avea în vedere decât faptele personale ale fiecăruia dintre administratori/asociaţi astfel că reclamantul nu poate să răspundă decât în limitele şi raportat la paguba efectiv produsă în mod direct, patrimoniului societăţii debitoare.

Referitor la dobândirea motoscuterului şi autoturismului marca x, de către recurentul-reclamant, prin cumpărare în cursul anului 2009, organul fiscal emitent al deciziei contestate nu explică în nicio modalitate în ce constă reaua-credinţă a acestuia prin achiziţionarea activelor mobile şi care este legătura directă cu declararea stării de insolvabilitate a societăţii debitoare.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că, în urma vânzării motoscuterului, a fost emisă chitanţa nr. x/12.11.2009, ataşată facturii iar în urma vânzării autoturismului x a fost emisă chitanţa seria x nr. x/12.11.2009.

Judecătorul fondului a efectuat a analiză eronată a întregii situaţii de fapt şi de drept, nefiind arătată încadrarea juridică a faptelor care ar fi atras răspunderea solidară şi nefiind analizate corespunzător probele administrate în cauză.

Singurul aspect reţinut de către instanţa de fond cu privire la cele două vehicule a fost doar că nu au fost prezentate documente contabile aferente plăţii preţului, afirmaţie care nu corespunde concluziilor raportului de expertiză în care se precizează cu claritate că au fost emise chitanţe aferente vânzărilor iar copiile acestor înscrisuri au fost depuse în cadrul dosarului de rejudecare nr. 347/110/2012 al Curţii de Apel Bacău, la filele x şi 145.

Expertul care a întocmit raportul de expertiză a precizat că, în ceea ce priveşte impactul financiar al vânzării unor mijloace de transport din patrimoniul societăţii în exerciţiul financiar 2009, asupra capacităţii societăţii de a-şi achita datoriile la scadenţă, acesta nu există.

De altfel, era obligaţia recurentului-pârât care a emis decizia de antrenare a răspunderii solidare să demonstreze legătura de cauzalitate dintre cele două vănzări şi starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, nu să se rezume la simple afirmaţii fără niciun suport juridic.

În consecinţă, nu se pot reţine ca fiind întrunite condiţiile răspunderii solidare prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. a), situaţia de fapt descrisă de recurentul-pârât neîncadrându-se în ipoteza acestui text legal.

În ceea ce priveşte cazul de răspundere solidară reglementat de art. 27 alin. (2) lit. b) Codul de procedură fiscală, era necesar a fi dovedit că: recurentul-reclamant, în calitate de fost administrator al societăţii debitoare, cu rea-credinţă, a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, sub orice formă, a activelor debitorului.

Lecturând decizia contestată, se reţine că faptele prezentate de organul fiscal la punctul 1) respectiv: refuzul reprezentantului legal de a prezenta documentele de evidenţă contabilă şi fiscale ale societăţii, declararea în mod fictiv a sediului societăţii cu consecinţa că s-ar fi urmărit prin acestea, sustragerea de la efectuarea inspecţiei fiscale şi punerea la dispoziţie a documentelor contabile şi a documentelor de proprietate a bunurilor proprietatea debitorului, organelor de executare silită, nu se încadrează în ipoteza prevăzută la art. 27 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

De asemenea, nici faptele descrise la punctul 2) din decizie, respectiv efectuarea unor înregistări inexacte având drept consecinţă nedeclararea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, nu se pot încadra în limitele impuse de acelaşi text legal.

Descrierea faptei este eliptică, nefiind arătat în ce constau "înregistrările inexacte" şi mai mult, nu se pot lua în considerare datoriile societăţii (persoană juridică) către bugetul de stat, ce se reflectă în decizia de impunere, întrucât ceea ce se analizează este împrejurarea că datoriile fiscale ar rezulta din modul în care au fost exercitate atribuţiile de către reclamant, în calitate de administrator. Or, maniera în care sunt descrise circumstanţele de fapt, într-un mod general şi impersonal, nu dă posibilitatea instanţei de a identifica care sunt, în mod concret, faptele ilicite imputabile reclamantului.

În ceea ce priveşte înstrăinarea bunurilor mobile de natura mijloacelor de transport (dintre care două mijloace de transport către recurentul-reclamant şi trei mijloace către terţe persoane), organul fiscal nu argumentează în niciun mod în ce constă reaua-credinţă a reclamantului, în calitatea sa de fost administrator, prin faptul că s-a procedat la vânzarea acestor bunuri, în condiţiile în care preţul a fost achitat, şi nici nu se arată din ce mijloace de probă rezultă că efectuarea operaţiunii juridice de vânzare-cumpărare ar fi provocat insolvabilitatea societăţii.

Mai mult, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a concluzionat că pierderile contabile înregistrate în exerciţiile financiare 2007 şi 2008 nu au afectat în mod substanţial capacitatea societăţii de a-şi achita obligaţiile de plată exigibile la datele analizate şi nu dus singure la intrarea în insolvenţă a societăţii, produsă mai târziu, după data de 31.12.2009.

Instanţa de recurs reţine şi faptul că, prin încheierea nr. 11985/02.12.2009 s-a dispus înscrierea de menţiuni la Oficiul registrului comerţului în ceea ce priveşte retragerea din societate şi din calitatea de administrator a recurentului-reclamant, la data de 26.11.2009 fiind încheiat procesul-verbal de predare a documentelor societăţii între foştii administratori şi noul asociat şi administrator, numitul D..

În aceste condiţii, în niciun caz nu se poate imputa fostului administrator fapta de a nu prezenta, cu rea-credinţă, documentele contabile ale societăţii în scopul de a împiedica efectuarea inspecţiei fiscale şi executarea silită, atât timp cât evidenţa contabilă a fost predată noului asociat.

De asemenea, trebuie avută în vedere şi Ordonanţa de clasare pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. x/2013 în cuprinsul căreia s-a reţinut că, dacă veniturile au fost evidenţiate în acte contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate afirma că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile şi, chiar dacă operaţiunile nu au fost menţionate în declaraţii periodice, nu înseamnă că a fost ascunsă sursa impozabilă. Mai mult, s-a menţionat în aceeaşi Ordonanţă că documentele contabile nici nu au fost solicitate de către organele fiscale iar faptul că societatea nu funcţionează la un sediu declarat nu poate echivala cu sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

În consecinţă, nu există nicio legătură de cauzalitate între faptele descrise de organul fiscal în cadrul deciziei contestate şi starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, care să se poată încadra în cazul de răspundere solidară prevăzut de art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G nr. 92/2003.

În ceea ce priveşte al treilea caz de antrenare a răspunderii solidare, reglementat de art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, era necesar a fi dovedit că recurentul-reclamant, cu rea-credinţă, a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Astfel cum s-a argumentat anterior, nu se poate observa nicio descriere concretă a faptelor personale ale recurentului-reclamant din care să se poată concluziona, în mod cert, că ar fi condus la nedeclararea sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Simpla menţionare în sensul că foştii administratori au "efectuat activităţi economice şi au înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni contabile ce au dus la nedeclararea la bugetul de stat a unui TVA în sumă de 2.750.053 RON şi impozit pe profit în sumă de 369.875 RON " are un caracter irelevant, nefiind arătat în ce constă reaua-credinţă a recurentului-reclamant, care sunt activităţile economice desfăşurate cu rea-credinţă, care sunt operaţiunile contabile efectuate cu rea-credinţă.

Doar faptul că nu au fost achitate la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii reprezintă o prezumţie simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator iar, în ipoteza susţinută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăţi, odată cu constatarea datoriilor societăţii prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăşi voinţei legiuitorului care a reglementat condiţiile specifice, de excepţie, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

În consecinţă, motivele de recurs, lapidar expuse de către recurenta-pârâtă, sunt neîntemeiate, nefiind identificate niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 din vechiul C. proc. civ. (este de menţionat şi faptul că pârâta-recurentă a indicat eronat, ca şi temei de drept al motivelor de recurs, art. 488 punctul 8 din noul C. proc. civ., acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 19.01.2012, anterior modificărilor aduse Codului, care au intrat în vigoare în luna februarie 2013)

Faţă de argumentele expuse, acţiunea se impunea a fi admisă în totalitate, întrucât atât decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 cât şi si decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 8/25.07.2011, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a reclamantului sunt emise cu nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare la data emiterii actelor.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, nu se impune reformarea hotărârii întrucât acţiunea a fost admisă în totalitate, în urma rejudecării cauzei de către instanţa de recurs.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 312 şi ale art. 304 indice 1 din vechiul C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei nr. 42 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Se va admite recursul declarat de reclamantul A., se va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va admite acţiunea.

Se va anula Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 8/25.07.2011 în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a reclamantului.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei nr. 42 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 42 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea.

Anulează Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 8/25.07.2011 în ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare a reclamantului.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.