Eligibility for tax facility on accessory liabilities despite early payment of principal debt under E.O. 44/2015
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer authority's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that annulled the tax decision modifying the deferral of payment for accessory liabilities and the decision on the complaint, thereby confirming that the taxpayer prevailed and the lower court's order remains in force. The dispute centered on whether a company qualified for tax facilities regarding interest and penalties under Emergency Ordinance No. 44/2015, specifically contesting the tax authority's position that because the main tax liabilities were paid before September 30, 2015, the accessory debts were not "outstanding" on that date. The court ruled that the accessory liabilities remained legally outstanding as of the relevant date due to the judicial suspension of the main imposition decision, rejecting the tax authority's interpretation that early payment extinguished eligibility for the facility, and based its final decision on the provisions of Article 7(1)(b) of E.O. 44/2015 and Article 496 of the Civil Procedure Code, finding no legal grounds for reversal under Article 488(1)(8).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2015, art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015, art. 7 din O.U.G. nr. 44/2015, art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015, art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2015; Eligibility for tax facility on accessory liabilities despite early payment of principal debt under E.O. 44/2015: The dispute centered on whether a company qualified for tax facilities regarding interest and penalties under Emergency Ordinance No. 44/2015, specifically contesting the tax authority's position that because the main tax liabilities were paid before September 30, 2015, the accessory debts were not "outstanding" on that date. The court ruled that the accessory liabilities remained legally outstanding as of the relevant date due to the judicial suspension of the main imposition decision, rejecting the tax authority's interpretation that early payment extinguished eligibility for the facility, and based its final decision on the provisions of Article 7(1)(b) of E.O. 44/2015 and Article 496 of the Civil Procedure Code, finding no legal grounds for reversal under Article 488(1)(8).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court to dismiss the appeal as unfounded.
Statutory basis governing the procedure for judicial review in administrative and fiscal matters.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.11.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării şi anularea deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, precum şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 31/05.09.2016.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 703 din 2 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 31/05.09.2016 şi decizia nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, a suspendat executarea deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II.Analiza cererii de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016, această cerere a fost formulată de recurentă prin Nota de şedinţă şi motivată de faptul că judecarea pricinii prezente depinde de soluţionarea definitiva a acţiunii in anulare ce se afla in recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie având termen de judecata în data de 13.10.2020, întrucât accesoriile care fac obiectul Deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii anulata in fond in prezentul litigiu, reprezintă accesorii calculate pentru debitul principal, stabilit prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2015.
Reiteram faptul ca Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 a fost parţial anulata de către instanţa de fond prin sentinţa civila nr. 2567/23.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016.
În realitate deşi actul primar analizat în ambele cauze este raportul de inspecţie fiscală nr. xc242/31.08.2015, obiectul prezentei îl reprezintă acordarea de facilităţi conform O.U.G. nr. 44/2015, celălalt dosar invocat vizează însăşi fondul cauzei, respectiv anularea sa însă în privinţa deciziilor de impunere deci şi solicitările sunt diferite.
Cât priveşte fondul cererii de recurs, recurenta a arătat că critică hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care a dispus anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 31/05.09.2016 şi Decizia nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii.
În data de 17.11.2015 reclamanta a depus notificarea nr. 2222, înregistrată la DGAMC sub nr. x/17.11.2015, privind intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plata accesorii conform O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale, urmare căreia a fost emisa în data de 15.12.2015 Decizia de amânare la plata a obligaţiilor de plata accesorii nr. 6283, în suma totala de 601 RON.
Întrucât reclamanta a renunţat la efectele suspendării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/31.08.2015, cu privire la dobânzile şi penalităţile de intarziere in suma de 5.795.135 RON, prin adresa x/16.02.2016, înregistrată la DGAMC sub nr. x/01.03.2016, au fost cuprinse in Decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plata accesorii nr. x/04.03.2016, în suma totala de 4.206.259 RON, accesoriile aferente debitelor principale din decizia de impunere stinse pana la 30.09.2015.
Urmare a cererii depuse de către reclamantă organul fiscal a constatat ca aceasta nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central aprobata prin Legea nr. 4/2016, întrucât suspendarea deciziei de impunere a fost acordata in baza sentinţei nr. 2629/20.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, ulterior datei de 30.09.2015.
În acest sens, s-a procedat la corectarea Deciziei de modificare a deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plata accesorii nr. x/04.03.2016, în suma totala de 4.206.259 RON, prin Decizia de modificare a deciziei de amânare la plata a obligaţiilor de plata accesorii nr. x/31.03.2016, în suma totala de 601 RON, conform alin. (7) art. 3 din OMFP 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central.
Având în vedere ca obligaţiile fiscale suplimentare au fost stabilite prin Decizia de impunere din data de 31.08.2015, confirmată în data de 01.09.2015, rezultă cu claritate că termenul de plată este până la data de 05.10.2015.
Obligaţiile fiscale principale au fost achitate de către societate în data de 03.09.2015. Având in vedere acestea, nefiind restante la data de 30 septembrie 2015, nu pot fi aplicabile prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a susţinut că instanţa de fond se află în eroare cu privire la aplicabilitatea art. 7 din O.U.G. nr. 44/2015. Astfel, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat anterior, "diferentele de obligaţii de plata principale si accesorii stabilite prin decizie de impunere comunicate pana la data de 30 septembrie 2015, inclusiv. chiar daca pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plata prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de Procedura fiscala". Prin urmare, obligaţiile fiscale restante se constituie în funcţie de comunicarea deciziei de impunere si nu în funcţie de scadenta obligaţiilor cuprinse în decizia de impunere, cum de altfel instanţa de fond a reţinut.
Având în vedere că termenul de plată al obligaţiilor fiscale principale stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 este data de 05.10.2015, rezultă cu claritate că prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central nu se aplică în prezenta speţă.
Instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că împrejurarea că reclamanta a achitat obligaţiile principale până la data de 30.09.2015 nu conduce la înaplicabilitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015. Instanţa de fond nu a avut în vedere, deşi au fost invocate prin întâmpinarea formulată, prevederile OMFP nr. 378/2016 pentru modificarea şi completarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale aprobată prin OMFP 3831/2015, conform cărora, doar contribuabilii care au obligaţii fiscale de plată stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată, în condiţiile legii, la data de 30.09.2015. Reclamanta avea obligaţii de plată suspendate conform sentinţei civile nr. 2629/20.10.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, obligaţii care nu erau suspendate la data de 30.09.2015.
Având în vedere faptul că, obligaţiile fiscale principale, stabilite prin Decizia de impunere din data de 31.08.2015, confirmată în data de 01.09.2015, termenul de plată fiind până la data de 05.10.2015, au fost achitate la data de 03.09.2015, acestea nu mai puteau fi restante la data de 30.09.2015, motiv pentru care nu mai pot fi aplicate prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale.
O ultimă critică prin recurs vizează acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON în fond apreciindu-se că partea în pretenţii nu "a dat dovadă de rea credinţă şi nici de un comportament neglijent".
Criticile vizând suspendarea executării Deciziei nr. 44135/31.03.2016 emisă de recurentă nu au mai fi analizate, la acest termen tranşându-se definitiv acţiunea şi astfel solicitarea nemaiavând obiect.
Analizând recursul în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată că în fond se critică pe de o parte existenţa obligaţiilor fiscale restante la data de 30.05.2015, precum şi interpretarea de către instanţă a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2015.
Astfel, cum prevăd dispoziţiile amintite, obligaţiile restante includ atât obligaţiile de plată principale cât şi accesorii, faptul plăţii în data de 3.09.2016 neavând relevanţă, situaţia existentei lor derivând chiar din existenţa litigiilor pe fond invocate de către recurentă ca argument pentru suspendarea prezentei.
Plata, pentru a nu mai curge dobânzile şi penalităţile, nu reprezintă o achiesare la existenţa şi cuantumul debitelor fiscale.
Mai mult cum reţine şi instanţa de fond doar recurenta dă un înţeles diferit actelor, încheiate în data de 20.10.2015, instanţa Curţii de apel Bucureşti prin sentinţa nr. 2650 pronunţată în dosarul nr. x/2015 suspendă executarea deciziei de impunere.
Faptul că ulterior partea a renunţat la efectele suspendării nu contrazice concluzia principală precum că în data de 30.09.2015 existau obligaţii de plată.
Cât priveşte cheltuielile de judecată, suma reprezentând exclusiv taxă de timbru pe care partea a achitat-o, pârâta nefiind de acord cu susţinerile reclamantei căderea recurentei în pretenţii în fond apare ca justificată.
În raport de argumentele expuse hotărârea primei instanţei în fond apare ca temeinică şi legală.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum în raport de motivele invocate, acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 703 din 02 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2019.