Insurance Guarantee Fund liable for moral damages in traffic accident: appeal of family members allowed, damages increased

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei admiterea acesteia, anularea în parte a deciziilor atacate în sensul obligării intimatului la plata următoarelor sume: 21.116 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru B., reprezentând parte din cheltuielile de înmormântare a soţului D. şi din contravaloarea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x an fabricaţie 2006, serie caroserie x; 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A., 4.476.121 cu titlu de daune morale pentru C.; 6.795 RON lunar, cu titlu de rentă viageră pentru C., precum şi cheltuielile de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 1207 din 14 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte, Decizia nr. 3708 din 2 februarie 2017 emisă de pârât, doar cu privire la capătul cererii de plată a sumei de 26.752 RON reprezentând daune materiale şi a obligat pârâtul la soluţionarea acestuia prin emiterea unei decizii motivate, a anulat în parte, Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 emisă de pârât, în sensul că a majorat daunele morale de la suma de 43.879 RON la suma de 75.097 RON şi a obligat pârâtul la soluţionarea capătului cererii de plată a unei rente viagere în sumă de 6.795 RON lunar în favoarea reclamantei C., prin emiterea unei decizii motivate sub acest aspect; a respins în rest, acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamantele B. şi C., prin reprezentant legal B., la plata a câte unei sume de 325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs A., B. şi C. solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate în sensul anulării în parte a Deciziilor nr. 3708/2017, nr. 3709/2017 şi 3879/2017, în sensul obligării intimatului la plata următoarelor sume: 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A. şi 4.476.121. RON cu titlu de daune morale pentru C., şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi reţinând cauza spre soluţionare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă menţinerea în tot a Deciziilor emise de F.G.A.

1.3.1. În motivarea recursului lor, reclamantele arată că prin Sentinţa civilă nr. 1 207 din 14 martie 2018, instanţa fondului a dispus admiterea în parte a acţiunii, în sensul că a anulat în parte decizia nr. 3708/02.02.2017 emisă de pârât, doar cu privire la capătul cererii de plată a sumei de 26.752 RON reprezentând daune materiale şi obligă pârâtul la soluţionarea acestuia prin emiterea unei decizii motivate. A anulat în parte Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 emisă de pârât, în sensul că majorează daunele morale de la suma de 43.879 RON la suma de 75.097 RON şi obligă pârâtul la soluţionarea capătului cererii de plată a unei rente viagere în sumă de 6.795 RON lunar în favoarea reclamantei C., prin emiterea unei decizii motivate sub acest aspect. A respins în rest acţiunea. A obligat pârâtul la plata către fiecare din reclamantele B. şi C., prin reprezentant legal B., la plata a câte unei sume de 325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite în beneficiul lor, apreciază recurentele reclamante, arătând că au suferit un prejudiciu nepatrimonial, de natura morală, ce constă în rezultatul dăunător direct, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic care definesc personalitatea umană şi, deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi, dreptului şi obligaţiei de reparare.

Aşa cum au precizat şi în faţa instanţei de fond, plecarea unui tânăr de 33 ani din sânul familiei sale, lasă membrii familiei într-o situaţie de neconceput, cu un orizont de trai în comun iniţial de cel puţin 20 ani pentru mama respectiv 40 ani pentru soţie şi fiică, orizont care în prezent a sucombat iremediabil.

Prin urmare, reclamantelor le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea lor pentru totdeauna de afecţiunea şi sprijinul moral de care ar fi beneficiat din partea fiului, soţului respectiv tatălui.

Este adevărat ca dreptul la viaţa aparţine exclusiv titularului său, însă, de acest drept se bucură, datorita raporturilor strânse de rudenie, afecţiune şi sprijin reciproc, şi persoanele aflate în legătură directa cu aceste raporturi, aşa cum sunt părinţii faţă de copiii lor şi viceversa respectiv soţul faţă de soţia sa.

Prin urmare stingerea dreptului la viaţă al oricăruia dintre aceşti subiecţi afectează negativ, iremediabil şi incomensurabil dreptul la familie şi la un mod de viaţă armonizat unui cadru de familie obişnuit, al persoanelor supravieţuitoare, fie acestea părinţi sau copii.

În aceste împrejurări atingerea dreptului la viaţa a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supravieţuitoare, cum sunt dreptul de a avea şi a păstra o familie; dreptul de a acorda şi a primi sprijin material şi/sau moral la/de la membrii familiei; dreptul de a desfăşura împreuna cu membrii familiei, părinţi şi copii, activităţi domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.

Dimensiunea prejudiciului moral şi a "pretium dolores" se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecţii raportului de familie.

În practica instanţelor de judecata s-a apreciat că plata în bani a prejudiciilor neeconomice este justificată prin scopul însuşi al acestui gen de indemnizaţie, care nu poate repara iremediabilul, ci doar să ofere o indemnizaţie satisfăcătoare a victimei. Prin natura sa, care presupune acordarea unei compensaţii pentru prejudiciul intim asupra personalităţii, pretenţia de plată pentru o asemenea despăgubire a fost considerată ca strict personală, ea neputând fi pretinsă decât de victimă.

Cu toate acestea, în situaţii speciale cum este şi cea din speţa de faţă, în practica instanţelor s-a statuat că în caz de deces persoanele apropiate victimelor au dreptul la o despăgubire de ordin moral atunci când victima a decedat într-un accident de circulaţie sau ca urmare a unei infracţiuni contra vieţii, nu a fost în măsură să beneficieze de dreptul său.

De altfel, pârâtul a recunoscut în cuprinsul întâmpinării, faptul că prejudiciul trebuie sa se raporteze la consecinţele negative suferite de victime atât pe plan fizic cât şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială, profesională (prima frază a paginii 4) respectiv faptul că nu contestă traumele suferite (pag. 5).

Pentru toate considerentele expuse în memoriul de recurs, reclamantele susţin că prima instanţă a făcut o greşită apreciere asupra întinderii dreptului la despăgubire pentru prejudiciul moral suferit de reclamante, astfel că solicită casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul celor mai sus arătate.

1.3.2. În motivarea recursului său, pârâta susţine că hotărârea atacată este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare invocat, recurenta-pârâtă arată că, deşi în considerentele sentinţei civile atacate prima instanţă a făcut referire la procedura FGA, instanţa de fond nu a luat în considerare că FGA s-a raportat la valorile menţionate în Anexa 1 la procedură - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale. Procedând în această manieră, nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor morale (...), având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu (...), iar, pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale."

Se deduce, din considerentele sentinţei, că instanţa de fond a fost de acord că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative şi totuşi, prima instanţă a considerat nelegală soluţia Fondului de respingere a cererii de plată a daunelor morale solicitate de către reclamante.

Prin urmare, recurenta pârâtă consideră că sentinţa civilă criticată cuprinde considerente contradictorii, fiind astfel afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În al doilea rând, recurenta pârâtă consideră că prima instanţă a dispus, în mod greşit, anularea deciziilor (în parte), obligând-o la plata de daune morale aplicând Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor materiale în caz de deces, care, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, nu contravine vreunei prevederi legale, ţinând seama că prevederile art. 1391 alin. (2) din C. civ. nu constituie o normă juridică cu caracter obligatoriu.

Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune.

În acest sens, în practica judecătorească formată în procese în care Fondul de garantare a asiguraţilor a fost parte procesuală, iar nu societăţile de asigurare, FGA nefuncţionând ca un asigurător şi nepreluând funcţiile unei societăţi de asigurare, conform ari 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

În speţă, daunele morale au fost acordate exclusiv reclamantelor conform Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", aprobată prin Decizia FGA nr. 142 din 26 mai 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 şi Decizia FGA nr. 258 din 16 noiembrie 2016, anexa nr. 1 - punctul 1, care constituie procedura internă a Fondului de garantare a asiguraţilor, întocmită ţinând seama de Ghidul Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii şi care prevede în mod expres valorile medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului acordate următoarelor categorii de persoane prejudiciate, ţinând seama de relaţia cu persoana decedată, respectiv soţ/soţie; părinte; frate/soră; descendenţi de gradul I (fiu/fiică).

Or, potrivit Procedurii interne a FGA, care nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, ascendenţii de gradul II (bunicii victimei decedate) nu sunt incluşi în categoria persoanelor cărora li se acordă daune morale din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, aceştia având posibilitatea de a le recupera în cadrul procedurii de faliment a asigurătorului E. S.A., prin înscriere la masa credală, conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 213/2015

Faţă de argumentele prezentate, pârâta solicită casarea Sentinţei civile nr. 1750/2018 dată în acest dosar de prima instanţă, întrucât nu poate fi reţinută o culpă procesuală a sa şi, prin urmare, nefiind pus în întârziere, Fondul nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, chiar reduse în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

2.2. Recursul pârâtei.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă a invocat două motive de nelegalitate în susţinerea propriei căi de atac, respectiv motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare, instanţa de control judiciar subliniază faptul că dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează mai multe ipoteze pentru care o hotărâre poate fi casate şi anume, situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă, aceasta se prevalează de existenţa unor motive contradictorii, context în care este necesar ca analiza instanţei de control judiciar să conducă la concluzia fie în sensul că există o contradicţie între considerentele hotărârii atacate, ce face imposibil de verificat raţionamentul judecătorului fondului fie că există o contradicţie evidentă între considerente şi dispozitiv, ce face inexplicabilă soluţia la care s-a oprit instanţa fondului.

În cauza de faţă, pretinsa contradicţie ar exista, în opinia recurentei pârâte, prin faptul că o parte din considerentele Sentinţei civile nr. 1207 din 14 martie 2018 lasă de înţeles concluzia că judecătorul fondului a achiesat la apărarea pârâtei FGA, în sensul că stabilirea despăgubirilor se realizează în temeiul procedurii interne adoptate la nivelul FGA pentru cuantificarea daunelor morale însă, cu toate acestea, judecătorul fondului subliniază o lipsă a criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Contrar celor afirmate de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă criticată nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că nicăieri în cuprinsul sentinţei civile criticate instanţa fondului nu a confirmat practica instituţiei pârâte de a se raporta la valorile menţionate în Anexa nr. 1 la procedura internă ci a considerat că în cazul reclamantelor B. şi A. sumele acordate cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit de acestea corespund scopului acestor indemnizaţii, context în care pretinsa contradicţie invocată de recurenta pârâtă nu are suport real.

De aceea, urmează a fi înlăturată critica grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Cât priveşte cel de al doilea motiv de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază în prealabil faptul că analiza instanţei de control judiciar este limitată la cercetarea argumentelor dezvoltate în susţinerea motivului de casare, analiză ce poate fi extinsă peste limitele cererii de recurs numai în mod excepţional, în contextul invocării din oficiu a unuia sau mai multor motive de casare, ceea ce nu este cazul în speţă.

De aceea, trimiterea recurentei pârâte la argumentele cuprinse în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond nu poate învesti instanţa de recurs cu verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe din perspectiva unor argumente de nelegalitate ce şi-ar avea izvorul în cuprinsul întâmpinării dar nu au fost invocate în condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În această ordine de idei, recurenta pârâtă a invocat, în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., faptul că:

- în cauză sunt aplicabile, pentru determinarea existenţei şi întinderii dreptului la despăgubiri dispoziţiile prevăzute de Procedura internă şi nu prevederile art. 1391 alin. (2) C. civ.;

- ceea ce este relevant pentru determinarea cuantumului daunelor morale este jurisprudenţa dezvoltată în cauzele în care FGA este parte şi nu societăţile de asigurare, întrucât FGA nu funcţionează ca un asigurător şi nu preia funcţiile unei societăţi de asigurare;

- potrivit procedurii interne ascendenţii de gradul II (bunicii victimei) nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri;

- în fine, recurenta pârâtă critică soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată pentru lipsa culpei procesuale şi în considerarea faptului că nu a fost pusă în întârziere.

Analizând argumentele recurentei pârâte, în ordinea în care au fost formulate, Înalta Curte nu îşi poate însuşi concluzia recurentei, potrivit căreia normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", aprobată prin Decizia FGA nr. 142 din 26 mai 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 şi Decizia FGA nr. 258 din 16 noiembrie 2016, anexa nr. 1 - punctul 1 prevalează dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ.

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobat prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura mai sus menţionată reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Astfel cum a arătat şi instanţa fondului, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora atât FGA cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Aceste argumente lipsesc de temeinicie şi concluzia recurentei pârâte, în sensul că practica administrativă la nivelul instituţiei nu permite despăgubirea ascendenţilor de gradul II, în primul rând pentru că în cauză nici nu a fost formulată vreo cerere de despăgubire de către un ascendent de gradul II şi în toate cazurile pentru că este contrară prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit cărora pot fi acordate despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Nici critica referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, constatând instanţa de control judiciar că, din perspectiva dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a căzut în pretenţii, fiind, aşadar, în culpă procesuală şi în acest context î incumbă obligaţia de a suporta obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată avansate de partea adversă.

Împrejurarea că reclamantele au pus sau nu întârziere pârâta anterior învestirii instanţei de judecată nu este relevantă în cauza de faţă, devreme ce nu sunt aplicabile prevederile art. 454 C. proc. civ., referitoare la exonerarea pârâtului de la plată, pentru simplul motiv că o atare exonerare este discutabilă numai în ipoteza în care pârâtul a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de pârâta FGA împotriva Sentinţei civile nr. 1207 din 14 martie 2018.

2.3. Recursul recurentelor reclamante.

Înalta Curte găseşte fondată critica recurentelor reclamante la adresa aceleiaşi sentinţe, constatând că hotărârea instanţei fondului reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1391 C. civ.

Prealabil dezlegării motivului de nelegalitate invocat de recurentele reclamante împotriva sentinţei civile în analiză, Înalta Curte subliniază faptul că reclamantele au criticat hotărârea primei instanţe exclusiv din perspectiva modalităţii de soluţionare a cererii vizând majorarea daunelor pentru prejudiciul moral suferit.

În concret, prin recursul civil de faţă recurentele reclamante solicită casarea, în parte, a Sentinţei civile nr. 1207 din 14 martie 2018, în sensul anulării parţiale a deciziilor emise de pârâta FGA şi obligării acesteia la plata sumei de 4.476.490 RON cu titlu de daune morale pentru B., la plata sumei de 2.184.903 RON cu titlu de daune morale pentru A. şi la plata sumei de 4.476.121 cu titlu de daune morale pentru C.

Sublinierea instanţei de control judiciar vine în contextul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Prin urmare, nicio sumă ce depăşeşte plafonul de 450.000 RON pentru fiecare solicitant ce are calitatea de creditor de asigurare în înţelesul art. 4 coroborat cu art. 12 din Legea nr. 213/2015 nu poate fi acordată de recurenta pârâtă FGA, astfel că justeţea pretenţiilor recurentelor reclamante trebuie analizată cu luarea în considerare a plafonului stabilit prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Revenind la problema despăgubirii concrete stabilite de recurenta pârâtă FGA prin deciziile contestate în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3708 din 2 februarie 2017, pârâta FGA a recunoscut recurentei reclamante B. dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantum de 52.510 RON, prin Decizia nr. 3709 din 2 februarie 2017 a fost acordată reclamantei A. suma de 75.097 RON iar prin Decizia nr. 3879 din 8 septembrie 2017 a acordat reclamantei C. suma de 43.879 RON.

Soluţionând acţiunea reclamantelor, instanţa fondului a apreciat că acordarea sumelor de 52.510 pentru reclamanta B.-soţie, respectiv de 75.097 RON pentru reclamanta A.-mamă, este corespunzătoare, impunându-se, pentru argumentele expuse în cuprinsul sentinţei, respingerea cererii sub acest aspect.

În privinţa copilului reclamant, C., curtea de apel constată că reclamanta a realizat o diferenţă de tratament juridic, în condiţiile în care a acordat valori diferite în raport de aceeaşi natură juridică a raportului de familie: filiaţia. Astfel, în vreme ce pentru mama victimei decedate a acordat o sumă de 75.097 RON, pentru fiica victimei pârâtul s-a rezumat doar la suma de 43.879 RON.

Din această perspectivă, curtea de apel observă că suferinţa unui copil mic într-o astfel de situaţie este foarte mare, notoriu fiind că suportul în viaţă al copiilor, mai ales al celor de vârstă mică, este reprezentat de părinţii săi. Din acest motiv, lipsirea pentru totdeauna, intempestiv, a copilului de acest suport moral deosebit determină o durere exponenţială asupra minorului, care va persista acut toată viaţa.

Pe cale de consecinţă, curtea apreciază că se impune anularea Deciziei nr. 3879/2017 şi sub acest aspect, majorându-se daunele morale la suma de 75.097 RON.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, instanţa de control judiciar apreciază că nici sumele acordate de recurenta pârâtă FGA prin deciziile contestate în cauza de faţă şi nici suma majorată de instanţa fondului pentru recurenta reclamantă C. nu reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1391 C. civ. în privinţa stabilirii întinderii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de recurentele reclamante.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc decesul victimei D., precum şi raporturile în care se află fiecare recurentă reclamantă cu victima.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, la data de 25 octombrie 2015, D., în vârstă de 33 ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie, cauzat de un conducător auto asigurat RCA la SC E. SA, societate aflată în faliment la data depunerii cererii de despăgubire pentru accidentul cauzat.

Recurenta A. este mama defunctului D., recurenta B. este soţia supravieţuitoare, iar recurenta C. este fiica defunctului D.

Fără putinţă de tăgadă, pierderea fiului său în vârstă de numai 33 ani, aflat în plină ascensiune profesională, reprezintă o tragedie pentru recurenta reclamantă A., astfel că instanţa de control judiciar apreciază că suma acordată prin Decizia nr. 3709 din 2 februarie 2017 nu reflectă o justă despăgubire pentru prejudiciul de ordin moral încercat, considerând Înalta Curte că suma de 250.000 RON răspunde necesităţii de dezdăunare din acest punct de vedere.

În egală măsură, Înalta Curte apreciază că şi în privinţa soţiei supravieţuitoare cuantumul daunelor morale acordate de pârâta FGA chiar şi majorate de instanţa de fond este nesatisfăcător în raport de pierderea încercată de soţia defunctului la numai 5 ani de la încheierea căsătoriei, avându-se în vedere şi faptul că defunctul D. a fost nu numai soţul recurentei reclamante B., ci şi tatăl copilului născut din căsătoria recurentei reclamante cu D., astfel că va constata nelegalitatea Deciziei nr. 3708 din 2 februarie 2017 sub aspectul daunelor morale acordate, urmând a majora cuantumul acestora până la concurenţa sumei de 250.000 RON.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că nici în privinţa minorei C., fiica defunctului D., daunele morale în cuantumul acordat de pârâta FGA, chiar majorat la nivelul sumei de 75.097 RON, nu reprezintă o justă dezdăunare pentru prejudiciul cauzat recurentei reclamante prin pierderea tatălui său.

În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte subliniază faptul că vârsta fragedă a recurentei reclamante la data decesului tatălui său nu poate constitui temei pentru a se concluziona că reclamanta nu a conştientizat pierderea suferită şi, prin urmare, nu a fost expusă suferinţei, fiind evident că minora a încercat un prejudiciu de ordin nepatrimonial, prin pierderea părintelui său, fiind lipsită de dreptul la o viaţă de familie alături de ambii părinţi, iar suferinţa nu reprezintă o stare sufletească de natură a se raporta doar la momentul decesului, pentru a avea relevanţă vârsta membrului de familie afectat de pierderea părintelui.

Fiica defunctului va resimţi toată viaţa sa lipsa sprijinului părintelui decedat mult prea devreme şi suferinţa cauzată de imposibilitatea de a-şi cunoaşte (în sensul de a relaţiona cu acesta, aşa cum orice copil şi adolescent o face cu părinţii săi) tatăl nu se va diminua cu trecerea timpului, ci, dimpotrivă, în anumite momente ale creşterii copilului are aptitudinea de a se accentua pentru că situaţiile de viaţă la care va fi expus actualul copil viitorul adolescent şi adult vor deveni mult mai complexe decât situaţiile de viaţă pe care, în prezent, le rezolvă doar mama sa.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că suma de 450.000 RON este aptă a acoperi prejudiciul de ordin moral suferit de minora C.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentele reclamante şi, în consecinţă, va casa, în parte, sentinţa civilă recurată, în sensul că va dispune majorarea cuantumului daunelor morale cuvenite recurentelor reclamante în sensul celor mai sus arătate.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxe judiciare de timbru) pentru fiecare recurentă reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei nr. 1207 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei nr. 1207 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată, şi rejudecând cauza, majorează cuantumul daunelor morale cuvenite recurentelor-reclamante după cum urmează: pentru C. până la concurenţa sumei de 450.000 RON; pentru B. până la concurenţa sumei de 250.000 RON; pentru A. până la concurenţa sumei de 250.000 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către fiecare recurentă-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM