Inapplicability of special administrative execution procedure to monetary obligations arising from final judgments

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, executarea sentinţei nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâri pronunţate în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Oradea, cu consecinţa obligării pârâtei APIA

- să execute integral dispozitivul sentinţei, respectiv să achite societăţii reclamante diferenţa de 10.573,64 RON reprezentând sprijin financiar pentru campaniile agricole 2008, 2009 şi 2010,

- să restituie suma de 4.096,99 RON încasată de la societate, prin compensare, cu titlu de dobânzi,

- să achite societăţii suma de 231.198,02 RON datorată cu titlu de dobânzi fiscale

- acordarea penalităţii de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea sumei datorate, până la data plăţii efective, în condiţiile art. 906 C. proc. civ.,

- aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pârâtului Directorul General al APIA.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 15 din 13 mai 2019, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în ceea ce priveşte petitele 1, 2, 3 şi 4, invocată de pârâţii APIA şi Directorul General al APIA.

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Directorul General al APIA în ceea ce priveşte petitele 1, 2, 3 şi 4, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii, în ceea ce priveşte petitele 1 şi 2, invocată de pârâta APIA.

A respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta APIA în ceea ce priveşte petitele 1 şi 2, ca fiind lipsită de obiect.

A respins excepţia tardivităţii formulării petitului 3, invocată de pârâta APIA, ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta APIA, în ceea ce priveşte petitul 3, ca neîntemeiată.

A admis excepţia inadmisibilităţii petitelor 4 şi 5, invocată de pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Directorul General al APIA (referitor la petitul 5).

A respins acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor APIA şi Directorul APIA, în ceea ce priveşte petitele 4 şi 5, ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi admiterea, în parte, a cererii de executare, respectiv obligarea intimatei-pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la efectuarea demersurilor şi, respectiv, la efectuarea plăţii dobânzii fiscale stabilite prin sentinţa nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata penalităţii de 1% pe zi de întârziere, calculată la valoarea sumei datorate, până la data plăţii efective, în condiţiile art. 906 C. proc. civ.

A solicitat şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 intimatului-pârât Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la încălcarea normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta că, potrivit titlului executoriu, intimata-pârâtă este obligată la plata dobânzii fiscale de la data scadenţei fiecăreia dintre cele trei sume datorate cu titlu de sprijin financiar (pentru campaniile agricole 2008, 2009 şi 2010). Intimata-pârâtă a reţinut cele trei sume în data de 26.10.2012, prin compensare, din suma cuvenită societăţii cu titlu de sprijin financiar pentru campania agricolă din 2012. Prin urmare, data scadenţei fiecăreia dintre cele trei obligaţii de plată, pentru campaniile 2008, 2009 şi 2010, este data de 26.10.2012.

Societatea nu a formulat cerere de suspendare a executării celor trei procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, atât din cauza valorii cauţiunii stabilite prin art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la acea dată, cât şi pentru că a avut convingerea că intimata-pârâtă va soluţiona favorabil contestaţia administrativă prealabilă.

Argumentul instanţei de fond, că dobânda fiscală nu este datorată pentru că, pe durata litigiului, procesele-verbale emise de instituţia pârâtă s-au bucurat de prezumţia de legalitate, contravine dispoziţiilor legale care reglementează efectele nulităţii, precum şi dispoziţiilor legale care reglementează acordarea dobânzii fiscale în cazul anulării actelor administrativ-fiscale (art. 120 şi art. 124 din O.G. nr. 92/2003). Instanţa de fond a stabilit o prezumţie de legalitate absolută a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 23.07.2012 şi a aplicat efectele nulităţii actului administrativ doar pentru viitor (ex nunc), nu şi pentru trecut (ex tunc), contrar sentinţei nr. 250/17.12.2014.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că motivarea hotărârii recurate este şi contradictorie, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că a respins cererea de acordare a dobânzii fiscale, ca neîntemeiată, stabilind, contrar titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 250/17.12.2014, că intimata-pârâtă nu datorează dobânzi fiscale pentru că a efectuat demersuri de executare a titlului executoriu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.

De asemenea, instanţa a respins, ca inadmisibile, cererile de obligare a intimatei-pârâte la plata penalităţii de 1% pe zi de întârziere, calculată la valoarea sumei datorate, până la data plăţii efective, în condiţiile art. 906 C. proc. civ., şi, respectiv, de aplicare a sancţiunii amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru intimatul-pârât Directorul General APIA. Or, în această situaţie şi cererea de obligare la plata dobânzii fiscale ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, şi nu ca neîntemeiată.

În măsura în care instanţa a stabilit că cererea de plată a dobânzilor fiscale nu poate avea caracterul unei operaţiuni administrative ce poate fi executată în procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 această cerere nu poate fi respinsă ca neîntemeiată.

3. Apărările intimaţilor-pârâţi

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi intimatul-pârât Directorul General al APIA au formulat, fiecare, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind corectă, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă, pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează, care vor suplini cele reţinute de prima instanţă şi vor răspunde criticilor recurentei în ansamblul lor.

4.1. Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea pârâţilor Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Directorul General al APIA la executarea sentinţei nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1880 din 23 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv 1). să-i achite diferenţe de 10.573,64 RON reprezentând sprijin financiar pentru campaniile agricole 2008, 2009 şi 2010, 2). să restituie suma de 4.096,99 RON încasată de la societate, prin compensare, cu titlu de dobânzi, 3). să achite societăţii suma de 231.198,02 RON datorată cu titlu de dobânzi fiscale, 4). să-i acorde penalităţii de 1% pe zi de întârziere calculată la valoarea sumei datorate, până la data plăţii efective, în condiţiile art. 906 C. proc. civ.

A mai solicitat şi 5). aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, şi acordarea de penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.

4.2. Prima instanţă a admis excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru petitele 1 şi 2, a respins ca, inadmisibile, petitele 4 şi 5, şi a respins, ca neîntemeiat, petitul 3.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. reiterează faptul că a formulat cererea de executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 250/2017 a Curţii de Apel Oradea în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi, prin recurs, a contestat soluţia primei instanţe vizând petitul 3 - obligarea intimatei-pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la plata dobânzii fiscale pentru sumele la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 250 din 17 decembrie 2014, petitul 4 - obligarea la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere, şi petitul 5 - respingerea aplicării sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 intimatului-pârât Directorul General al APIA.

Constată instanţa de control judiciar că, prin sentinţa civilă nr. 250 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Oradea a obligat pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a sumelor reprezentând sprijin financiar pentru suprafaţa de 85,0902 ha aferent campaniei agricole 2008, pentru suprafaţa de 115,8324 ha aferent campaniei agricole 2009 şi pentru suprafaţa de 125,6511 ha aferent campaniei agricole 2010, precum şi a dobânzii fiscale asupra acestor sume de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.

4.3. Înalta Curte reţine că, în contenciosul administrativ, hotărârea prezintă particularitatea dată de activitatea specifică a autorităţilor administrative, respectiv emiterea de acte administrative.

Obiectul unei cereri de chemare în judecată în contencios administrativ constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, soluţionarea unei cereri şi efectuarea unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei),

"Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ.

(...)."

4.4. Deci, în ceea ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, legea se referă la anularea actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Art. 24 din lege, ţinând seama de ipoteza obligaţiei de a face, dispusă prin hotărârea judecătorească şi de natura intuitu personae a acestei obligaţii impuse autorităţii debitoare, prevede un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în care trebuie executată hotărârea, iar dacă termenul nu este respectat, consacră posibilitatea creditorului de a se adresa instanţei de contencios administrativ care a pronunţat soluţia, pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorităţii publice.

De asemenea, dacă prin întârzierea executării creditorul a suferit un prejudiciu, se poate adresa instanţei de executare în aceeaşi procedură specială, instituită pentru încuviinţarea măsurilor speciale, în vederea executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ.

4.5. Prin urmare, aspect reţinut şi de prima instanţă, Legea nr. 554/2004 nu se referă la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se acordă despăgubiri băneşti, singura referire fiind făcută în art. 22 la cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea prin care acţiunea a fost respinsă, pentru executarea cărora legea trimite la dreptul comun.

Astfel, procedura specială de executare instituită de articolul 24 al Legii nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba, aşadar, de obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanţii săi.

Hotărârile care cuprind alte obligaţii decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum ar fi plata unor sume de bani - cu titlu de despăgubiri, compensaţii, penalităţi ş.a.m.d. -, urmează procedura de executare silită reglementată de C. proc. civ. şi/sau de O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Conform art. 906 C. proc. civ., instituirea penalităţii pe zi de întârziere, cuantificarea penalităţilor şi despăgubirilor şi înlăturarea, respectiv reducerea penalităţii sunt de competenţa instanţei de executare.

Prin urmare, o singură instanţă de judecată are căderea de a verifica dacă obligaţia de a face a fost sau nu executată, iar în cazul în care nu a fost executată, să instituie penalităţile-sancţiune pentru a determina debitorul să execute obligaţia de a face.

Aceeaşi instanţă va verifica dacă debitorul, după executarea obligaţiei, a avut motive temeinice care justifică întârzierea în executarea obligaţiei, caz în care va reveni asupra penalităţii dispuse chiar de instanţa însărcinată cu aceste verificări.

De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Deci, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu putea solicita executarea silită a sentinţei nr. 250 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus acordarea unor sume reprezentând sprijin financiar, conform procedurii speciale instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicabilitatea acestui articol fiind condiţionată de compatibilitatea normei procedurale cu specificul raporturilor de drept administrativ.

4.6. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 15 din 13 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.