Provisional suspension of academic title verification denied for failure to prove imminent harm under administrative litigation

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 12 noiembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, obligarea pârâţilor la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunţarea sa la titlu ştiinţific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011.

Prin cererea înregistrată, la data de 28 noiembrie 2018, reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale-Consiliul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Academia Naţională de Informaţii solicitând suspendarea procedurii declanşate de Ministerul Educaţiei Naţionale - CNATDCU şi Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce priveşte elaborarea tezei de doctorat cu tema "Corupţia - risc major la adresa securităţii naţionale", pe care a susţinut-o în anul 2011 în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", obţinând astfel titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe militare şi informaţii, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 5531 din 27 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, ca neîntemeiată, şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost precizată şi să se dispună suspendarea procedurii declanşate de CNATDCU şi de Academia Naţională de Informaţii privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce priveşte elaborarea tezei sale de doctorat cu tema "Corupţia - risc major la adresa securităţii naţionale", inclusiv suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 25 octombrie 2018 privind continuarea procesului de analiză a sesizării privind nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce priveşte elaborarea tezei de doctorat menţionate, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2018

În motivarea recursului său, reclamantul susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la aprecierea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens, reclamantul arată că a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect suspendarea procedurii declanşate de CNATDCU şi de Academia Naţională de Informaţii privind verificarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce priveşte elaborarea tezei sale de doctorat cu tema "Corupţia - risc major la adresa securităţii naţionale", inclusiv suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 25 octombrie 2018 privind continuarea procesului de analiză a sesizării privind nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce priveşte elaborarea tezei de doctorat menţionate, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2018

Prin sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac, prima instanţa a dispus respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind că, deşi în cauză a fost făcută dovada existenţei unui caz bine justificat şi a promovării plângerii prealabile, iminenţa producerii unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat nu ar fi fost "dovedită şi demonstrată".

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu poate fi dovedită prin simplele susţineri în sensul că cercetarea efectuată de pârâţi ar îngrădi accesul reclamantului la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public, întrucât prejudiciul invocat în acest sens, şi anume prejudiciul material reprezentat de diferenţa dintre indemnizaţia unui procuror cu funcţie de execuţie şi unul cu funcţie de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu ar îndeplini, în opinia instanţei de fond, condiţia caracterului previzibil.

Motivarea acestei concluzii se fundamentează pe constatarea instanţei că ocuparea unei funcţii de conducere "nu are un caracter de certitudine, nefiind automată, ci depinde de rezultatul concursului organizat în acest sens. Mai mult, simpla menţionare a unui prejudiciu, nu duce, de facto, la constatarea că exista o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât, iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăşi o pagubă" (pag. 8 paragraful 34 din sentinţa recurată).

Recurentul reclamant critică hotărârea primei instanţe, apreciind că judecătorul fondului a impus, în mod nelegal, dovada unui prejudiciu cert, subsumat condiţiei pagubei iminente or ceea ce a invocat reclamantul, în dovedirea celei de a doua condiţii de fond pentru admiterea cererii de suspendare a executării, este prejudiciul reprezentat de pierderea unei şanse reale, în accepţiunea dată de art. 1523 alin. (2) C. civ..

În concret, recurentul reclamant afirmă că prin continuarea cercetării efectuate de intimaţii pârâţi, accesul său la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public îi poate fi îngrădit, întrucât simplele suspiciuni de nerespectare a standardelor de etică profesională, care ar plana asupra sa în cazul în care procedura de verificare CNATDCU ar continua, independent de împrejurarea că se face confuzie între încălcarea standardelor de etică profesională şi cele de redactare a unei lucrări doctorale, ar putea fi de natură să restricţioneze accesul la o asemenea funcţie, potrivit normelor legale în vigoare.

În aceeaşi ordine de idei, recurentul-reclamant arată că dispoziţiile Legii nr. 303/2004 instituie condiţia conduitei morale ireproşabile pentru promovarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că în situaţia în care ar exista unele suspiciuni cu privire la nerespectarea standardelor de etică profesională se poate considera că această condiţie nu ar fi îndeplinită.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce priveşte consecinţele de ordin material, recurentul reclamant arată că prejudiciul material pe care îl poate suferi în cazul în care cercetarea CNATDCU ar continua este reprezentat de diferenţa dintre indemnizaţia unui procuror cu funcţie de execuţie şi unul cu funcţie de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, existând o diferenţă de 4.218 RON/lună între salariul cuvenit unui procuror cu funcţie de execuţie cu o vechime în funcţie de peste 20 ani şi cel cuvenit procurorului general adjunct, care îndeplineşte aceleaşi condiţii de vechime.

Or, susţine recurentul reclamant că diferenţa de 4.218 RON lunar dintre cele două categorii de salarii, raportate la valoarea netă a acestora, este de natură să facă dovada că, în mod incontestabil, neexercitarea unei funcţii de conducere va fi în mod incontestabil de natură a-i produce un prejudiciu, egal cu suma anterior menţionată, în fiecare lună.

Faţă de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, reclamantul solicită casarea Sentinţei civile nr. 5531 din 27 decembrie 2018 şi, în consecinţă, admiterea cererii de suspendare, astfel cum aceasta a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea procedurii declanşate de Ministerul Educaţiei Naţionale -Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce priveşte elaborarea tezei de doctorat cu tema "Corupţia- risc major Ia adresa securităţii naţionale", pe care a susţinut-o în anul 2011 în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", obţinând astfel titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe militare şi informaţii, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Soluţionând cererea formulată de reclamant, prima instanţă a constatat că este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat, apreciind strict în raport de considerentele paragrafului nr. 56 al deciziei Curţii Constituţionale nr. 624/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 că renunţarea la titlul de doctor ar conduce la încetarea activităţii privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce priveşte elaborarea tezei de doctorat.

Însă, referitor la cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, instanţa fondului reţine că reclamantul nu a administrat niciun fel de probe de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale, greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care procedura administrativă ar fi continuată.

Îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că cercetarea efectuată de pârâţi îi îngrădeşte accesul la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public. Reclamantul susţine în îndeplinirea acestei condiţii că prejudiciul material produs este reprezentat de diferenţa dintre indemnizaţia unui procuror cu funcţie de execuţie şi unul cu funcţie de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea constată însă că un astfel de prejudiciu invocat de reclamant nu îndeplineşte condiţia caracterului previzibil, expres menţionat în art. 2 lit. ş) menţionat mai sus. Aceasta deoarece, ocuparea unei funcţiei de conducere de către reclamant nu are un caracter de certitudine, nefiind automată, ci depinde de rezultatul concursului organizat în acest sens. Mai mult, simpla menţionare a unui prejudiciu, nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât, iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăşi o pagubă.

Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "unui caz bine justificat" şi a "iminenţei producerii pagubei".

În consecinţă, chiar dacă se constată că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, împrejurare analizată în considerentele de mai sus şi dovedită prin probele administrate în cauză, instanţa fondului consideră că cererea reclamantului nu poate fi primită, ca urmare a împrejurării că nu este îndeplinită în mod cumulativ şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate a suspendării, privind existenţa pagubei iminente.

În prealabil dezlegării motivului de casare invocat de recurentul reclamant la adresa Sentinţei civile nr. 5531 din 27 decembrie 2018, Înalta Curte constată că intimaţii pârâţi nu au declarat recurs împotriva hotărârii, considerentele cu privire la existenţa cazului bine justificat intrând astfel în puterea lucrului judecat. În consecinţă, analiza prezentei instanţe vizează strict problema îndeplinirii condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens, Înalta Curte constată fondată aprecierea primei instanţe, potrivit căreia recurentul reclamant nu a demonstrat îndeplinirea condiţiei privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, astfel că soluţia de respingere a cererii de suspendare este conformă prevederilor art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În accepţiunea legiuitorului, prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public(art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004).

În cauza de faţă, recurentul reclamant încearcă să demonstreze îndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin posibilitatea pierderii şansei de a ocupa o funcţie de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contextul continuării cercetărilor întreprinse de Ministerul Educaţiei Naţionale -Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce priveşte elaborarea tezei de doctorat şi, prin aceasta, pierderea sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia unui procuror cu funcţie de execuţie la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cea aferentă funcţiei de procuror general adjunct la aceeaşi unitate de parchet.

Înalta Curte subliniază faptul că nu orice vătămare a unui drept sau interes legitim privat poate fi invocată de subiectul de sezină în cadrul procedurilor reglementate prin dispoziţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul instituind aceste măsuri provizorii numai în considerarea protecţiei subiectului de sezină împotriva consecinţelor grave şi greu de reparat pe care le poate genera executarea unui act administrativ a cărui nelegalitate este manifestă, uşor de constatat şi la o simplă cercetare a acestuia.

O atare concluzie decurge din însăşi raţiunea reglementării legale a instituţiei suspendării judiciare a executării actului administrativ, suspendarea având un caracter excepţional, în considerarea faptului că executorialitatea este de esenţa actelor administrative şi o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Astfel cum s-a arătat anterior, recurentul reclamant invocă, circumscris condiţiei pagubei iminente, vătămarea unui interes legitim privat, acela al dobândirii unei funcţii de conducere la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vocaţia sa de acces la o astfel de funcţie fiind susceptibilă de a fi alterată de suspiciunile de plagiat generate prin cercetările întreprinse de cei doi pârâţi cu privire la elaborarea tezei de doctorat a recurentului reclamant.

Sub acest aspect este evident că verificarea întreprinsă de Ministerul Educaţiei Naţionale - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" nu echivalează cu constatarea încălcării standardelor de calitate sau etică profesională de către recurentul reclamant în ceea ce priveşte elaborarea tezei sale de doctorat, o astfel de concluzie putând fi trasă numai după finalizarea acestor verificări.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar apreciază că este în interesul recurentului reclamant să demonstreze inexistenţa oricărei abateri de la rigorile academice pentru că stoparea verificărilor desfăşurate de intimaţii pârâţi, numai în considerarea renunţării la titlul academic obţinut, nu poate avea nicidecum consecinţa înlăturării suspiciunilor de plagiat lansate în mediul public la adresa recurentului reclamant, ci, dimpotrivă, este susceptibilă să amplifice astfel de îndoieli.

În ceea ce priveşte prejudiciul reprezentat de diferenţa de ordin salarial învederată de recurentul reclamant, Înalta Curte subliniază că, în mod constant, în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ s-a apreciat că diminuarea patrimoniului subiectului de sezină, ca efect al executării actului administrativ, nu poate constitui temei pentru suspendarea executării actului administrativ fără a se administra dovezi ori a fi relevate indicii temeinice cu privire la consecinţele grave şi dificil sau imposibil de reparat în cazul executării sau continuării executării actului administrativ.

Or, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, este evident că diferenţa de 15% dintre cele două indemnizaţii, avându-se în vedere cuantumul acestor indemnizaţii, nu poate fi susceptibilă de a fi calificată ca o pagubă materială, dificil sau imposibil de reparat în viitor, recurentul neputând susţine că este lipsit de o parte considerabilă a veniturilor de ordin salarial.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că, în cauză, nu a fost demonstrată îndeplinirea condiţiei privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, va respinge, ca nefondat, recursul civil de faţă, soluţia primei instanţe reflectând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 5531 din 27 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM