Forestry Management Plan Order upheld as court rejects association's suspension bid for lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iulie 2018, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ocolul Silvic Baia de Aramă şi Direcţia Silvică Mehedinţi, suspendarea Ordinului nr. 317/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4622 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

2.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a prezentat niciun argument de fapt sau de drept pentru care a respins acţiunea, afirmând numai în mod generic şi fără o analiză a vreunui argument prezentat că antamează fondul cauzei.

Însă, instanţa nu a apreciat nimic faţă de motivele invocate, referitoare la lipsa consultării publicului faţă de emiterea ordinului de ministru la şase ani după începerea aplicării amenajamentului silvic, aplicarea acestuia fără niciun fel de evaluare de mediu timp de şase ani, neluarea în considerare a regimului de protecţie a pădurii, inexistenţa unui Aviz Natura 2000 emis de APM din 2012 şi până în 2016, inexistenţa procedurii de consultare a publicului odată cu elaborarea amenajamentului silvic.

2.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a susţinut recurenta că instanţa a încălcat dispoziţiile Convenţiei de la Aarhus în ceea ce priveşte posibilitatea de suspendare a unui act administrativ referitor la protecţia mediului (art. 9.4).

Instanţele trebuie să verifice respectarea principiului precauţiei în luarea deciziilor, respectiv dacă autorităţile au la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a aproba activitatea, în speţă un plan de amenajări silvice.

A avea la dispoziţie informaţiile înseamnă a avea la dispoziţie studii din care să rezulte gradul de afectare a mediului ca urmare a desfăşurării activităţilor propuse, mediul fiind reprezentat, în cauză, de biodiversitatea din cadrul unei arii protejate la nivel comunitare, Domogled-Valea Cernei ROSCI0069 şi ROSPA0035.

Toate analizele de mediu au, în dreptul european, la bază principiul prevenţiei, principiu înscris la art. 191 alin. (2) din TFUE precum şi în art. 3 lit. b) şi c) al O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Conform acestui principiu, dacă nu se dovedeşte ştiinţific că o anumită activitate nu este dăunătoare pentru mediu, atunci, în lipsa dovezii ştiinţifice, activitatea nu trebuie realizată.

În temeiul principiului precauţiei în luarea deciziilor se apreciază şi paguba iminentă în probleme de dreptul mediului. Dacă prin amenajamentul propus se taie pădure care reprezintă loc de cuibărit şi de hrană pentru anumite specii, acestea sunt puse în pericol, putând să dispară prin micşorarea habitatului în care pot supravieţui.

În perimetrele de pădure neexploatate până în prezent, biodiversitatea este conservată perfect, orice intervenţie putând pune în pericol aceşti factori de mediu. Ordinul nr. 3397/2012 dispune includerea pădurilor neexploatate până în prezent în categoria T1, care exclude orice lucrări în aceste zone, până la realizarea studiilor conform Ordinului 2525/2016. Pe perioada realizării studiilor conform acestui ordin, amenajamentul silvic trebuie să nu fie aplicat, întrucât exploatarea suprafeţelor de pădure menţionate, unele deja scoase la licitaţie, ar duce la afectarea caracteristicilor pădurii şi la ruperea lanţurilor trofice, aceste păduri încetând imediat a mai prezenta valoarea conservativă.

Astfel, în probleme de dreptul mediului, paguba iminentă nu este reprezentată de un prejudiciu material al reclamantei, ci de un prejudiciu de mediu, care se naşte în patrimoniul universal.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 al Convenţiei de la Aarhus, în ceea ce priveşte procedura de consultare a publicului, precum şi dispoziţiile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, precum şi ale Legii nr. 53/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, ultima versiune a planului trebuind să fie pusă în discuţia publicului.

Orice decizie a administraţiei publice trebuie să fie luată în baza consultării publicului, nu numai emiterea actelor normative.

Amenajamentul silvic a fost adoptat şi se aplică din data de 1 ianuarie 2012, conform avizului CTAS nr. 204 din 23 octombrie 2013, ordinul de ministru privind aprobarea amenajamentului fiind emis abia în 2018. Din 2012 şi până în 2018, amenajamentul nu a fost făcut public, nu a fot realizată procedura de evaluare strategică de mediu şi nu a fost consultat publicul cu privire la acesta.

3. Apărările intimaţilor-pârâţi

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de pct. 6 sau 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

3.2. Intimata-pârâtă Direcţia Silvică Mehedinţi a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivele de casare invocate, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată neconstituind veritabile critici de nelegalitate a sentinţei. În subsidiar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

4.2. Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

De altfel, instanţa a avut în vedere susţinerile din acţiune, răspunzând aspectelor referitoare la consultarea publicului cu privire la amenajamentul silvic şi la procedura urmată în elaborarea actului contestat.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege, iar nu de cele invocate exclusiv de reclamantă.

O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii, astfel că respingerea acţiunii reclamantei s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea adversă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantei au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.

Pe lângă cele avute în vedere de prima instanţă, Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte lipsa avizului de mediu şi lipsa unei evaluări a impactului asupra ariilor protejate, că ordinul contestat a fost emis avându-se în vedere Referatul de aprobare nr. 143258 din 15 martie 2018 al Direcţiei Politici şi Strategii în Silvicultură, în conformitate cu Avizul Comisiei Tehnice pentru Silvicultură nr. 204 din 23 octombrie 2013 şi cu Avizul de mediu al Ministerului Mediului nr. 48 din 5 februarie 2018, acte depuse la dosarul de fond.

4.3. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine, în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

În conformitate cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Actul administrativ este emis sub auspiciile legalităţii, beneficiind de prezumţia acestei calităţi, care constituie şi premisa executabilităţii sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepţie care intervine şi poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă şi dovedeşte o îndoială puternică a legalităţii sale, aproape de natura evidenţei şi că acesta prin dispoziţiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta, prin cererea adresată primei instanţe, nu a făcut dovada cazului bine justificat, deoarece aceasta nu a invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului şi să justifice intervenţia de excepţie a măsurii solicitate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele recurentei-reclamante neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.

Susţinerile recurentei-reclamante, privind, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 9.4. al Convenţiei de la Aarhus, respectarea principiului precauţiei şi prevenţiei, referitor la emiterea ordinului fără a exista o evaluare a impactului asupra ariilor protejate, a spaţiilor ocupate de speciile şi habitatele care fac obiectul conservării în cadrul ariilor protejate în care se află pădurile ce fac obiectul amenajamentului, impactul potenţial al planului propus asupra perimetrelor de pădure neexploatate, reprezintă veritabile critici de nelegalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare, ce nu pot fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii actului atacat.

De asemenea, referitor la criticile privind procedura de consultare a publicului (art. 6 din Convenţia de la Aarhus, dispoziţiile H.G. nr. 1076/2004 şi ale Legii nr. 53/2003), recurenta-reclamantă nu a contestat cele arătate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinările depuse, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în cursul judecăţii recursului, privind procedura de comunicare către public a stadiilor efectuării amenajamentului silvic, inclusiv consultarea instituţiilor reprezentative ale statului (Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinţi, Direcţia de Sănătate Gorj, Direcţia de Sănătate Mehedinţi, Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Dracea", Consiliul Judeţean Mehedinţi - Geoparcul Platoul Mehedinţi, Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj, Sistemul de Gospodărirea a Apelor Mehedinţi, Garda Naţională de Mediu Gorj, Garda Naţională de Mediu Mehedinţi, ISU Mehedinţi, DADR Gorj, DADR Mehedinţi, Societatea Ornitologică Română, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, OCPI Mehedinţi, Primăriile Padeş, Tismana, Baia de Aramă, Obârşia Cloşani şi Ponoare), în ceea ce priveşte impactul de mediu, fauna, flora.

4.4. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Verificarea acestor aspecte presupune administrarea unui probatoriu complex. Or, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

4.5. În raport cu cele arătate, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acţiunii şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.6. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Verificarea acestor aspecte presupune administrarea unui probatoriu complex, chiar cu expertiză tehnică judiciară.

Or, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

4.7. Întrucât, cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii unei condiţii este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri şi scuteşte, în consecinţă, Înalta Curte de a analiza îndeplinirea celei de a doua, justificând astfel concluzia că, hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

4.8. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Asociaţia A. împotriva Sentinţei nr. 4622 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM