Bailiff disciplinary sanction for failing to provide advance notice of leave to ensure office continuity under professional statute and regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 februarie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, anularea Hotărârii nr. 3 pronunţate în şedinţa publică din 3 februarie 2017 în Dosarul nr. x/2016 de Comisia Superioară de Disciplină şi a Hotărârii nr. 10 pronunţate în şedinţa publică din 25 noiembrie 2016 de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2016.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 161 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

A respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta UNEJ ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu celelalte pârâte, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea contestaţiei sale şi anularea hotărârilor atacate cu consecinţa respingerii acţiunii disciplinare.

A susţinut recurenta-reclamantă că instanţa a interpretat normele de drept material pe baza unor prezumţii, iar nu pe baza probelor administrate, reţinând că, urmare a închiderii biroului său şi a imposibilităţii înlocuirii de către un coleg, nu a fost în măsură să îşi îndeplinească, respectiv, să facă posibilă asigurarea îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.

Prezumţia legală poate fi combătută prin proba contrară şi prin propunerea şi administrarea probelor, însă, în cauză, instanţa a uzitat de instituţia prezumţiilor judiciare reglementate de art. 329 C. proc. civ., cu toate că aceste dispoziţii impun judecătorului nu doar conştientizarea aplicării silogismului, ci şi folosirea lui rezonabilă, ţinând seama de importanţa consecinţelor acestuia şi de faptul că, datorită modului de formare, este inaccesibil pentru părţi şi ar putea reprezenta o restricţionare severă a dreptului lor la apărare.

Prima prezumţie judecătorească eronată constă în faptul că, deşi în art. 54 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 nu se precizează termenul în care trebuie încunoştinţată Camera Executorilor Judecătoreşti, prima instanţă a stabilit criteriu temporal ca şi condiţie pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu. Factorul temporal a fost stabilit ca şi criteriu în mod unilateral de către prima instanţă.

Astfel, instanţa a creat o normă de drept, lucru inadmisibil, adăugând, practic, un criteriu temporal ca şi condiţie pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu.

A doua prezumţie judecătorească eronată se referă la faptul că petenta LDICAR Centrul Zonal Sânnicolau Mare pentru SC B. SRL nu a putut ridica înscrisuri la data de 19 iulie 2016, deşi în lege se stabileşte un termen de 5 zile de la primirea cererii în care să se elibereze copii de pe actele din dosarele execuţionale. Astfel, data de 25 iulie 2016 era ultima dată la care se puteau ridica înscrisurile, dată până la care Camera Executorilor Judecătoreşti avea timpul necesar de a lua măsuri pentru a se asigura continuarea lucrărilor de către un alt birou din aceeaşi circumscripţie.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a reiterat criticile privind netemeinicia şi nelegalitatea hotărârilor atacate, apreciind că s-a aplicat şi s-a menţinut o sancţiune excesivă pentru o faptă licită, realizată conform prevederilor legale.

În esenţă, a arătat că printre atribuţiile Camerei executorilor judecătoreşti intră şi obligaţia de a delega un executor judecătoresc, iar nu în sarcina sa. De asemenea, prin Hotărârea nr. 3 din 3 februarie 2017 a Comisiei Superioare de Disciplină a fost respinsă cererea apărătorului ales de amânare, încălcându-i-se dreptul la apărare.

Astfel, prin hotărârile pronunţate, Consiliul şi Comisia au realizat o interpretare a legii contrară voinţei legiuitorului.

3. Apărările intimatelor-pârâte

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive iar, în subsidiar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. A apreciat că, în cauză, ar opera şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UNEJ şi a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

3.3. Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ şi a UNEJ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii în ceea ce-l priveşte pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte, preliminar, după cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, reţine că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă nu a fost criticată, recurenta-reclamantă neaducând nicio susţinere în combaterea acesteia. Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că UNEJ nu are calitate de parte în recurs.

Totodată, constată că, deşi prin sentinţa recurată instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor - Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, - Consiliul de Disciplină al CEJ de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi -Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ, aceşti pârâţi nu au înţeles să formuleze recurs.

Astfel, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi menţionaţi, reiterate prin întâmpinări, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

4.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta A., examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

4.3. Pct. 4 al articolului 488 C. proc. civ. invocat de recurentă reglementează situaţia depăşirii de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Recurenta susţine că, deşi art. 54 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, nu precizează un termen în care trebuie încunoştinţată Camera executorilor judecătoreşti, prima instanţă ar fi stabilit un criteriu temporal ca şi condiţie pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu. Astfel, instanţa ar fi creat o normă de drept, adăugând un criteriu temporal ca şi condiţie pentru desemnarea unui executor judecătoresc.

Înalta Curte constată că, de fapt, recurenta-reclamantă critică modul de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate (motiv de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) şi nu aduce niciun argument pertinent referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă.

Judecătorul fondului a reţinut situaţia de fapt şi, în funcţie de aceasta şi de susţinerile părţilor, a aplicat normele legale incidente.

4.4. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acţiunii şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reţine nici incidenţa acestui text legal.

Sunt nerelevante, nepertinente şi lipsite de substanţă în soluţionarea prezentului recurs alegaţiile recurentei referitoare la prezumţiile judiciare.

Lecturând considerentele hotărârii recurate, se constată acestea îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului şi susţinerile părţilor, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, raţionament transparent şi accesibil părţilor litigante.

4.5. Fără a se relua argumentele din sentinţa de fond, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 54 lit. p) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, executorul judecătoresc, membru al UNEJ, are obligaţia "să înştiinţeze Camera în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă".

De asemenea, potrivit art. 54 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,

"(1) Dacă în circumscripţia unei judecătorii funcţionează un singur birou de executori judecătoreşti şi executorul judecătoresc se află în concediu de odihnă sau absentează mai mult de 5 zile, fără a depăşi 6 luni, în lipsa unui executor judecătoresc asociat Camera executorilor judecătoreşti va delega un alt executor judecătoresc pentru a asigura funcţionarea acestui birou, în afară de cazul în care executorul judecătoresc titular se îngrijeşte personal de substituirea sa, încunoştinţând în acest scop Camera executorilor judecătoreşti."

Dispoziţiile legale sunt lipsite de echivoc, în sensul că executorul judecătoresc trebuie să anunţe perioada în care va efectua concediul (şi nu să anunţe perioada în care efectuează concediul de odihnă) pentru ca, în cazul prevăzut de regulament, Camera executorilor judecătoreşti să delege alt executor pentru a asigura funcţionarea biroului.

Este evident că toată această procedură (înştiinţarea Camerei, delegarea unui alt executor judecătoresc) presupune anumite termene în care să poată fi parcursă, pentru a se asigura finalitatea prevăzută de textul legal, asigurarea funcţionării biroului executorului judecătoresc.

Astfel, reţine Înalta Curte, contrar aprecierilor recurentei, că nu se poate vorbi despre o prezumţie judecătorească eronată şi un raţionament inaccesibil părţilor, cu atât mai mult cu cât exercitarea profesiei de executor judecătoresc presupune respectarea/cunoaşterea/aplicarea unor termene şi a dispoziţiilor legale incidente.

Or, în cauză, situaţie de fapt necontestată, recurenta-reclamantă a anunţat, la data de 18 iulie 2016, orele 15:42, că, începând cu 19 iulie 2016, ziua imediat următoare, este în concediu de odihnă până la data de 28 iulie 2016, biroul său fiind închis, punând, astfel, în imposibilitate obiectivă Camera executorilor judecătoreşti de a asigura delegarea în termen util a unui alt executor judecătoresc care să asigure funcţionarea biroului său.

4.6. În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante că, potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, termenul pentru eliberarea înscrisurilor solicitate de petenta LDICAR Centrul Zonal Sânnicolau Mare era de 5 zile, perioadă în care Camera executorilor avea timp să asigure continuarea lucrărilor de către un alt birou din aceeaşi circumscripţie, Înalta Curte reţine că nu are nicio relevanţă în stabilirea abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa.

Astfel, după cum s-a evidenţiat mai sus, executorul judecătoresc avea obligaţia de a-şi asigura substituirea ori de a anunţa Camera executorilor cu privire la perioada în care va fi în concediu de odihnă, pentru a se putea asigura funcţionarea biroului său, aceasta fiind abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa (neglijenţă în efectuarea lucrărilor) prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

4.7. Nici restul alegaţiilor recurentei-reclamante, referitoare la legalitatea hotărârilor ce fac obiectul acţiunii sale, nu pot fi reţinute.

Într-adevăr, Camera executorilor avea obligaţia de a delega un alt executor judecătoresc, şi nu recurenta-reclamantă, însă cu respectarea procedurii stabilite de textele legale, după cum s-a relevat mai sus.

De asemenea, respingerea cererii avocatului său de amânare a judecării contestaţiei sale la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii adoptate.

De altfel, recurenta-reclamantă era subiectul activ al contestaţiei formulate împotriva hotărârii emise de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel că avea cunoştinţă de procedura de soluţionare a contestaţiei, având posibilitatea de a depune concluzii scrise sau de a permite apărătorului său să îşi asigure substituirea, neputându-se vorbi despre încălcarea dreptului la apărare.

4.8. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 161 din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM