Retrocession of ecclesiastical real estate denied for lack of pre-communist ownership under EGO 94/2000; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 6 septembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 5813 din 7 iulie 2016 şi admiterea cererii de retrocedare înregistrate sub nr. x din 30 ianuarie 2003; anularea Deciziei nr. 5816 din 7 iulie 2016 şi admiterea cererii de retrocedare înregistrate sub nr. x din 30 ianuarie 2003; anularea Deciziei nr. 1817 din 7 iulie 2016 şi admiterea cererii de retrocedare înregistrate sub nr. x din 30 ianuarie 2003.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 131 din 30 martie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins acţiunea reclamantelor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Recurenta-reclamantă consideră că premisa pe care se întemeiază sentinţa de fond este greşită, deoarece se face referire la o hotărâre a Tribunalului Cluj nr. 51/1932, care ar fi reţinut că bunurile ce constituie fondul, ar fi bunuri publice ale statului, cărora principii Transilvaniei le-ar fi conferit caracter ecleziastic.

Instanţa de fond era obligată însă, să aibă în vedere dispoziţiile legale incidente şi nu hotărârile judecătoreşti, precum Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 încheiat între Sfântul Scaun şi Guvernul României, act normativ cu valoare de lege, publicat în Monitorul Oficial din data de 9 martie 1940.

Acest acord, susţin recurentele-reclamante, prevedea în art. V că toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932, în posesiunea şi sub administrarea acelui Status Romano-Catholicus Transylvanienis sunt bunuri cu caracter ecleziastic şi vor fi întrebuinţate conform destinaţiei iniţiale, numai pe teritoriul actual ai Diecezei Catolice de rit latin din Alba Iulia.

Dreptul de proprietate este şi rămâne garantat, în conformitate cu literele de fundaţiune, donaţiune, etc., în favoarea fondurilor respective, precum fondul de Religiune, fondul de Studii, fondul de Burse, fondul şcoalelor primare, fondul Orfelinatului Terezian, fondul de pensii al funcţionarilor, fondul de pensii al profesorilor, fondul asigurărilor.

Aceste fonduri sunt de drept reprezentate de Ordinariul de Alba Iulia, drepturile neputând fi nici înstrăinate, nici grevate, decât în conformitate cu dispoziţiile dreptului comun ale Regatului României şi cu prescripţiunile Dreptului Canonic.

Potrivit definiţiilor din doctrină, arată recurentele-reclamante, prin bunuri ecleziastice, în sens larg, se înţeleg toate bunurile temporale ce aparţin persoanelor juridice din Biserică (publice şi private) sau toate bunurile temporale aparţinând Bisericii Universale, Scaunului Apostolic şi altor persoane juridice publice ale Bisericii.

Acordul sus-menţionat a fost pus în aplicare, iar bunurile sunt înscrise în cartea funciară, astfel că regimul juridic al acestora derivă din lege, care este ulterioară hotărârii judecătoreşti din anul 1932.

Recurentele-reclamante susţin şi că se face o confuzie între activitatea de utilitate publică desfăşurată de aceste fonduri şi caracterul lor de fonduri publice.

În momentul naţionalizării, imobilul era în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, create de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat în mod abuziv, iar potrivit art. 116 şi art. 120 din Codex Iuris Canonici, persoanele juridice publice sunt constituite de către autoritatea ecleziastică competentă în scopul de a îndeplini, în numele Bisericii şi în limitele care le sunt fixate şi potrivit dispoziţiilor de drept, sarcinile care le-au fost atribuite în vederea binelui public, iar prin natura sa, persoana juridică este perpetuă, se poate stinge doar dacă este în mod legitim suprimată de autoritatea competentă sau şi-a încetat funcţiunea de fapt, timp de 100 de ani.

În dreptul canonic catolic, personalitatea juridică ce derivă dintr-o universalitate de bunuri are o existenţă juridică proprie.

4. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că dezvoltarea motivului de recurs nu se încadrează strict în ipotezele legale, ci se urmăreşte rejudecarea cauzei sub toate aspectele.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât prin dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv că imobilele în cauză au aparţinut unui cult religios din România şi că au fost preluate în mod abuziv de statul român sau de alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

2. Analiza motivelor de casare

Instanţa de fond reţine că imobilele solicitate să fie retrocedate, au fost înscrise până la naţionalizare pe Fondul de Studii administrat de Ordinariul de Rit Latin de Alba Iulia, dar această împrejurare, deşi are efect constitutiv de proprietate, nu dovedeşte dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia al Consiliului Arhidiecezei sau al persoanei juridice de drept privat înfiinţate după efectuarea cererii de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000, sub denumirea de Statusul Romano-Catolic din Transilvania.

Înfiinţarea unor noi persoane juridice, susţine prima instanţă, nu semnifică că reclamantele au calitatea de cofinanţatoare în drepturi ale proprietarilor tabulari, iar codul canonic romano-catolic nu poate, prin sintagmele canonice, să declare un lucru public drept proprietate a unui cult.

Prima instanţă apreciază că fondul de studiu face parte din fondurile publice aflate în proprietatea Statului Român şi nu s-a putut dovedi înfiinţarea acestor fonduri de către Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia, direct sau prin persoanele sale juridice.

Recurentele-reclamante susţin că imobilele revendicate, la data naţionalizării erau în proprietatea unei peroane juridice, cu caracter ecleziastic, creat de Biserica Romano-Catolică şi, prin urmare au fost preluate abuziv de Statul Român.

Dovada acestei susţineri este extrasă din cuprinsul Acordului dintre Guvernul României şi Sfântul Scaun cu privire la interpretarea art. IX din Concordatul din 10 mai 1927, acord publicat în Monitorul Oficial în data de 9 martie 1940.

Potrivit acestui acord, recurentele-reclamante arată că art. V prevedea că toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932, în posesiunea şi sub administrarea Statusului Romano-Catholicus Transylvanianis sunt bunuri cu caracter ecleziastic, iar dreptul de proprietate rămâne garantat, în speţă, Fondului de Studii.

Înalta Curte reţine că este corectă afirmaţia conform căreia, proprietara bunurilor a căror restituire s-a cerut, este Fondul de Studii Ardelean Catolic.

O.U.G. nr. 94/2000 stipulează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut, respectiv s-au aflat în proprietatea cultelor religioase.

Or, aşa cum s-a arătat prin Sentinţa nr. 51/1932 a Tribunalului Cluj, în urma studierii documentelor istorice, bunurile care constituie fondurile sunt bunuri publice înfiinţate de principii Transilvaniei în considerarea interesului general al statului.

Prin urmare, calitatea de bun ecleziastic nu conduce la transferarea proprietăţii publice în proprietatea reclamantelor, iar sentinţa pronunţată în anul 1932 nu contrazice Concordatul din anul 1940.

Astfel, cele două recurente-reclamante nu au avut un drept de proprietate asupra bunurilor, mai ales că A. a fost înfiinţată în anul 2005, ulterior formulării cererilor de retrocedare.

În ceea ce priveşte cartea funciară nr. x a localităţii Baciu, judeţul Cluj, din cuprinsul înscrisului rezultă că bunurile erau în proprietatea fondului.

Însuşi Acordul cu privire la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, prevedea la art. IX că toate drepturile patrimoniale ce se găseau în posesia sau administrarea "zisului Status Romano-Catholicus Transilvanyenis" vor fi administrate în viitor de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Aşadar, cele două entităţi Status Romano-Catholicus şi ulterior, Ordinariul Catolic nu aveau în proprietate bunurile, ci doar în administrare, astfel că nu îndeplinesc cerinţa de la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, de a deţine bunurile în proprietate şi să fie un cult religios.

Bunurile nu au trecut în administrarea Consiliului Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba Iulia, care după anul 1932, nu a mai avut niciun drept asupra acestora, fiind în administrarea Statusului şi apoi, cum deja s-a menţionat, către Ordinariul Catolic.

Relevantă în cauză este şi Decizia nr. 1564/1924 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a hotărât că Status Romano-Catolic nu are drept de proprietate asupra averii funcţionale, ci doar un drept de administrare.

Prin urmare, recurentele-reclamante nu au deţinut un drept de proprietate asupra imobilelor în dispută şi nu sunt continuatoarele proprietarului Fondului de Studii, fond ce a fost constituit ca un fond public şi în prezent este în proprietatea Statului Român.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi A. împotriva Sentinţei nr. 131 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM