Late-payment penalty claim fails as set-off and timely payment under Government Decision no. 236/1993 upheld.

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiunea formulată la Tribunalul Prahova, reclamanta SC C.E.O. SA București, sucursala de distribuție Ploiești, a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA București, schela de petrol B.S., solicitând obligarea sa la plata sumei de 309.493.369 lei penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 19 din 6 ianuarie 2000, Tribunalul Prahova a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că obligațiile reciproce ale părților au fost stinse prin compensare, anterior introducerii acțiunii.

Împotriva sentinței tribunalului, SC C.E.O. SA, sucursala de distribuție Ploiești, a declarat apel, susținându-se că, în cauză, compensarea s-a făcut cu întârziere, împrejurare în raport cu care datorează majorări legale de întârziere.

Prin decizia nr. 723 din 4 septembrie 2000, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.

Decizia nr. 723/2000 a fost recurată de pârâta S.N.P. P. SA, schela de petrol B.S.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul, a fost casată decizia din apel cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu îndrumarea de a se face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., față de faptul că prețul a fost achitat prin nevaliditatea compensării.

Prin decizia nr. 10 din 24 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC C.E.O. SA Ploiești.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C.E.O. SA Ploiești a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât instanța își motivează soluția pe răspunsul expertului la obiecțiunile intimatei pârâte și nu pe concluziile expertizei efectuate în cauză. Că, prin expertiza dispusă în cauză, instanța de apel a apreciat faptul că Normele metodologice și instrucțiunile nr. 15261/1997, emise de R.E.N.E.L. îi sunt opozabile intimatei.

Se mai susține că, în mod eronat, instanța a reținut că adresa nr. 8021/1995 îi este opozabilă intimatei, deși respectiva adresă a avut un caracter conjuctural și limitat în timp, de a exonera de la întrerupere în furnizarea energiei electrice unitățile P., rău platnice doar pentru anul 1995.

Ultimul motiv de recurs se referă la greșita eliminare a clauzelor contractuale penale prevăzute în art. 17 din contractul de furnizare, potrivit cărora, pentru neachitarea facturii de energie electrică emise de furnizor în termen de 10 zile, se percepe 0,2% pe zi de întârziere, cu începere din prima zi a emiterii facturii și până la achitarea ei.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.

Raportul de expertiză efectuat la fond a fost validat și prin sentința pronunțată.

Expertul care a refăcut lucrarea în apel și-a însușit aceste concluzii și a lămurit, prin răspunsul său la obiecțiuni, și aspectele impuse prin decizia de casare nr. 6590 din 15 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, referitoare la instrucțiunile SC C.E.O. SA, instrucțiuni ce nu sunt opozabile intimatei-pârâte, întrucât nu s-a convenit între părți respectarea acestora.

Singura modalitate practicată între cele două părți a fost cea a compensării, care s-a derulat exclusiv pe baza convenției intervenită între forurile superioare ale părților, materializată prin adresa nr. 8021/1991.

Susținerea recurentei, că adresa respectivă a avut un caracter conjuctural, urmează a fi înlăturată, față de dovezile din dosar, din care rezultă că plățile făcute între subunitățile P. și SC C.E.O. SA s-au făcut numai prin procese-verbale.

Prevederile contractuale, privind clauza penală, au fost corect apreciate de instanță, în contextul convenției dintre părți din care rezultă că facturile au fost decontate de pârâtă în termenul scadent, prevăzut de H.G. nr. 236/1993 și, ca urmare, pârâta nu datorează majorări de întârziere, în funcție și de ordinul de compensare.

Astfel fiind, recursul declarat este nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E.O. SA, sucursala de distribuție și furnizare energie electrică Ploiești, împotriva deciziei nr. 10 din 24 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2004.