Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4987/2019 AI generated

Municipality’s appeal fails; recovery notice for unpaid EU pre-financing upheld

Case Number Decizia nr. 4987/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the municipality’s appeal as unfounded and rejected the respondent’s plea of nullity, thereby upholding the first-instance judgment that had rejected the claim to annul a recovery notice and the accompanying decision concerning the return of pre-financing under a regional operational program funding contract. The municipality had challenged the administrative acts requiring repayment of the pre-financing amount, arguing that the authorities and the lower court failed to specify why the project fell under the recovery provision of Article 17(3) of Government Emergency Ordinance No. 64/2009, namely that the funds were not justified through reimbursement requests within contractual deadlines. The Court held that the appeal, analyzed under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, was groundless because the first-instance judgment contained a concise and concrete reasoning complying with Article 425(1)(b), adequately addressing the parties’ arguments and the applicable legal provisions; a party’s mere dissatisfaction with the reasoning does not warrant cassation. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 17 din O.U.G. nr. 64/2009, art. 488 C. proc. civ, art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Municipality’s appeal fails; recovery notice for unpaid EU pre-financing upheld: The municipality had challenged the administrative acts requiring repayment of the pre-financing amount, arguing that the authorities and the lower court failed to specify why the project fell under the recovery provision of Article 17(3) of Government Emergency Ordinance No. 64/2009, namely that the funds were not justified through reimbursement requests within contractual deadlines. The Court held that the appeal, analyzed under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, was groundless because the first-instance judgment contained a concise and concrete reasoning complying with Article 425(1)(b), adequately addressing the parties’ arguments and the applicable legal provisions; a party’s mere dissatisfaction with the reasoning does not warrant cassation. The decision is final.

Keywords

AI generated
regional finances action for failure to act nullity of contract civil judgment emergency government ordinance unsuccessful tender procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 17 din O.U.G. nr. 64/2009
(3) al art. 17 din O.U.G. nr. 64/2009, respectiv că obligaţia de restituire intervine "în cazul proiectelor pentru care aceştia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, conform termenelor şi condiţiilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
art. 488 C. proc. civ
Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se pot încadra în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ..
art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009
(3) al art. 17 din O.U.G.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
64/2009 - se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Verificând considerentele hotărârii recurate, se constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 488 din C. proc. civ
6 al art. 488 din C. proc. civ., este necesar ca motivarea să lipsească cu desăvârşire sau aceasta, deşi există din punct de vedere formal, să nu răspundă la exigenţele unei motivări reale care să reflecte argumentaţia şi elementele avute în vedere de judecător la pronunţarea hotărârii.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis for the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Basis for the court's decision in the administrative litigation appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.12.2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 17463/2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Notificării nr. x/28.04.2015 privind recuperarea prefinanţării emise de MDRAP referitoare la Contractul de finanţare încheiat în cadrul Programului OPeraţional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Dotare cu echipamente pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa", cod SMIS 7889, şi anularea acestei notificări.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 99 din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii şi, rejudecând pe fond, anularea în tot a actelor administrative atacate.

A susţinut recurenta-reclamantă că nici pârâta şi nici instanţa de fond nu au arătat care sunt motivele pentru care s-ar încadra în prevederile alin. (3) al art. 17 din O.U.G. nr. 64/2009, respectiv că obligaţia de restituire intervine "în cazul proiectelor pentru care aceştia nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, conform termenelor şi condiţiilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

Actul administrativ atacat nu cuprinde menţiuni din care să rezulte că nu a justificat utilizarea prefinanţării şi instanţa de fond nu a specificat explicit şi fără echivoc modul în care nu ar fi respectat regulile de eligibilitate şi condiţiile de legalitate, realitate, regularitate, conformitate stabilite de normele şi reglementările comunitare şi naţionale sau specificaţiile contractului de finanţare.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se pot încadra în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât apreciind că, din punct de vedere formal, susţinerile expuse în cuprinsul cererii de recurs - referitoare la faptul că instanţa nu a arătat motivele pentru care reclamanta s-ar încadra în prevederile art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009 - se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat, instanţa constată că, într-adevăr, recurenta-reclamantă nu are critici vizând nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, însă recursul urmează a fi analizat din perspectiva pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

4.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele hotărârii recurate, se constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei, fără, însă, a aduce critici pertinente, limitându-se la a susţine că instanţa de fond nu a specificat explicit şi fără echivoc modul în care nu ar fi respectat regulile de eligibilitate.

Pentru a dispune casarea hotărârii în temeiul pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., este necesar ca motivarea să lipsească cu desăvârşire sau aceasta, deşi există din punct de vedere formal, să nu răspundă la exigenţele unei motivări reale care să reflecte argumentaţia şi elementele avute în vedere de judecător la pronunţarea hotărârii.

În cauză, prin actul contestat, s-a reţinut că UAT Târgovişte trebuie să restituie partea din prefinanţare solicitată, nu pentru că nu a respectat legislaţia naţională sau europeană, ci pentru că nu s-a încadrat cu implementarea proiectului în termenele stabilite prin contractul de finanţare.

Or, prin considerentele expuse la paginile 3-4 din hotărârea recurată, judecătorul fondului a adus argumente referitoare la dispoziţiile legale aplicabile, în raport cu situaţia de fapt, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile şi la motivele de nelegalitate invocate prin acţiune de reclamantă.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este concisă şi concretă, prima instanţă având în vedere argumentele părţilor litigante şi indicând dispoziţiile legale aplicabile, în raport cu obiectul acţiunii şi cu situaţia de fapt.

Prin urmare, nemulţumirea părţii referitoare la modalitatea de motivare nu poate determina casarea hotărârii, iar din conţinutul considerentelor rezultă că judecătorul a răspuns criticilor formulate de reclamantă şi a indicat dispoziţiile legale incidente.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Soluţia primei instanţe fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 99 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.