Substitution of tax authority defendants in administrative-fiscal litigation: passive standing limited to the issuing authority despite transfer of taxpayer administration

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 09.06.2017, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA-în insovlenţă, prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 1073/03.12.2015 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015, Dispoziţiei de măsuri nr. x/18.02.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.02.2015.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 63 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate împotriva RIF x/18.02.2015 invocată de pârâtă.

A admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia nr. 1073/03.12.2015, Decizia de impunere fiscală nr. x/18.02.2015, Dispoziţia de măsuri nr. x/18.02.2015 şi RIF nr. x/18.02.2015 obligând pârâta să plătească reclamantei sumei de 3.000 RON reprezentând onorariu expert.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare, cu reintroducerea în cauză a AJFP Dâmboviţa şi DGRFP Ploieşti instituţiile publice emitente ale actelor administrative atacate.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susţine că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, reflectând o încălcare a principiului disponibilităţii în procesul civil, sancţionată cu nulitatea actelor de procedură, inclusiv a hotărârii pronunţate.

În egală măsură, recurenta pârâtă arată că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, calitatea de pârât în cauză nu poate reveni decât emitentului actului administrativ contestat, or niciunul din actele deduse judecăţii nu aparţin Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind emise de AJFP Dâmboviţa şi DGRFP Ploieşti, chemate în judecată iniţial de reclamanta intimată.

În plus, recurenta pârâtă arată că a fost citată cu o denumire eronată de către instanţa de fond, aspect ce denotă lipsa unei analize temeinice a situaţiei deduse judecăţii, iar, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3609/2016,pentru litigiile născute anterior momentului înregistrării sau preluării unui mare contribuabil(cum este şi cel de faţă) reprezentarea trebuia asigurată în continuare de către serviciile juridice din cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă susţine că prima instanţă şi-a însuşit în totalitate argumentele reclamantei, fără a proceda la o analiză proprie cu privire la legalitatea sau temeinicia acestora şi fără a aborda argumentele apărării formulate de DGAMC în cauză.

Faţă de aceste considerente, recurenta solicită casarea hotărârii atacate.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta A. SA(în insolvenţă) reprezentată prin administrator judiciar B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 1073 din 03.12.2015 emisă de Biroul Soluţionare Contestaţii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, şi pe cale de consecinţa anularea următoarelor acte administrative fiscale emise de Activitatea de Inspecţie fiscala Contribuabili Mijlocii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dâmboviţa, comunicate în data de 25.02.2015., respectiv: Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015,Dispoziţia de masuri nr. x/18.02.2015, Raportul de inspecţie fiscala nr. x/18.02.2015.

Prin încheierea din 13.02.2017 Curtea de Apel Ploieşti a dispus scoaterea din cauză a pârâtelor Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, sentinţa civilă nr. 63 din 29 martie 2017 fiind pronunţată în contradictoriu cu această pârâtă.

Constată Înalta Curte că hotărârea recurată în prezenta cale de atac este nelegală, fiind afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, este de observat faptul că prin cererea introductivă de instanţă reclamanta intimată a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în calitate de emitent al deciziei nr. 1073/03.12.2015 de soluţionare a contestaţiei şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în calitate de emitent al deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/18.02.2015, al dispoziţiei de masuri nr. x/18.02.2015 şi raportului de inspecţie fiscala nr. x/18.02.2015.

Raportat la actele administrativ fiscale deduse judecăţii, instanţa de control judiciar constată că limitele învestirii au fost corect stabilite de către reclamantă, calitatea de pârât revenind, în litigiul de contencios administrativ, autorităţii al cărei act este atacat(art. 13 din Legea nr. 554/2004) şi prin excepţie, persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, în acest caz calitatea procesuală fiind justificată numai când acţiunea are ca obiect şi o cerere în despăgubiri(art. 16 din Legea nr. 554/2004).

În cauza de faţă prima instanţă a nesocotit limitele învestirii sale, procedând la scoaterea din cauză a pârâţilor chemaţi în judecată de către reclamantă şi introducerea în cauză a recurentei pârâte-DGAMC, în considerarea faptului că societatea reclamantă a trecut în administrarea acestui din urmă organ fiscal în cursul judecăţii.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, calitatea de emitent al actelor administrative contestate în cauză continuă să aparţină pârâţilor Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice Dâmboviţa, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect trecerea reclamantei în administrarea altui organ fiscal, care nu este succesorul celor două pârâte, pentru a putea fi aplicabile dispoziţiile art. 38 C. proc. civ.

Procedând însă la scoaterea pârâţilor DGRFP Ploieşti şi AJFP Dâmboviţa din cauză şi la introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a DGAMC, instanţa fondului a soluţionat cauza cu depăşirea limitelor învestirii şi la pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Înalta Curte a luat act şi de conţinutul dispoziţiilor art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, aşa cum acestea erau în vigoare la data învestirii instanţei, însă acestea puteau constitui temei exclusiv pentru introducerea în cauză şi a altor subiecte de drept şi nicidecum pentru substituirea unor pârâţi cu altă persoană de drept public.

Faţă de aceste considerente, constatând fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza cel de al doilea motiv de casare, incidenţa prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. conducând la casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu luarea în considerare a cadrului procesual aşa cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 63 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2019.