Jurisdictional conflict over service-relationship claims against public officials in intelligence services
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by definitively assigning jurisdiction to the Civil Section I of the Argeș County Court (Specialized Chamber for Administrative and Fiscal Litigation), thereby determining that the claimant’s action was properly filed in the first instance despite prior declinations by the labor section and the appellate administrative court. The dispute arose from a challenge to an administrative order placing a former military cadre of the Intelligence Service into reserve, where the claimant sought a judicial determination that the transfer was based on active service grounds rather than age limits, in order to claim specific financial entitlements and interest. The decisive legal basis relied on the special provision of Article 109 of Law No. 188/1999 regarding the status of public officials, which assigns jurisdiction over service relationships to the specialized administrative chambers of the county court, overriding the general jurisdiction of appellate courts under Article 10 of Law No. 554/2004 for acts issued by central authorities; this classification was mandated because the claimant held the status of a public official within the operational sector of the service at the time the challenged administrative act was issued.
Legislator headnote
AI generatedart. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Legea nr. 14/1992, art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ; Jurisdictional conflict over service-relationship claims against public officials in intelligence services: The dispute arose from a challenge to an administrative order placing a former military cadre of the Intelligence Service into reserve, where the claimant sought a judicial determination that the transfer was based on active service grounds rather than age limits, in order to claim specific financial entitlements and interest. The decisive legal basis relied on the special provision of Article 109 of Law No. 188/1999 regarding the status of public officials, which assigns jurisdiction over service relationships to the specialized administrative chambers of the county court, overriding the general jurisdiction of appellate courts under Article 10 of Law No. 554/2004 for acts issued by central authorities; this classification was mandated because the claimant held the status of a public official within the operational sector of the service at the time the challenged administrative act was issued.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court of Cassation and Justice to establish the jurisdiction of the competent court in resolving the negative conflict of competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei civile a Tribunalului Argeş, reclamantul A. a chemat în judecata pârâtul Serviciul Român de Informaţii, solicitând să se constate că temeiul pentru trecerea sa în rezervă este art. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 şi să fie obligat pârâtul la plata drepturilor băneşti pentru militarii trecuţi în rezervă (ajutorul egal cu 20 de solde ale funcţiei de bază), în baza Legii nr. 284/2010, Anexa VII, art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi a dobânzii legale, de la data trecerii sale în rezervă şi până la plata efectivă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Argeş, secţia civilă
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 11.04.2018 secţia civilă a Tribunalului Argeş a admis excepţia necompetentei materiale procesuale a completului specializat în contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul aceluiaşi tribunal.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu are calitatea de funcţionar public, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei nu poate fi stabilită în raport cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, ci cu dispoziţiile Deciziei nr. 5 din 05.3.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018*.
2.2. Hotărârea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin sentinţa civilă nr. 1759/2019 din data de 16 aprilie 2019 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetentei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că reclamantul a îndeplinit funcţia de cadru militar al UM 0711 Piteşti, iar la data de 10 februarie 2016 s-a emis decizia nr. 91383 de către Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, în baza Ordinului de trecere în rezervă, ce prevede că trecerea în rezervă a reclamantului s-a făcut în temeiul art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
S-a mai reţinut că prin acţiune, reclamantul a solicitat să se constate că pensionarea s-a făcut în temeiul art. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995, pentru a beneficia de drepturile materiale reglementate prin Anexa VII, Secţiunea 3, art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 285/2010, iar modificarea temeiului legal al trecerii în rezervă a reclamantului nu se poate face decât prin anularea ordinului de trecere în rezervă emis în temeiul art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea 80/1995.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, aşa încât competenţa soluţionării în fond aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.
2.3. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 88/F-CONT din data de 11 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia I civilă, complet specializat în materia contenciosului administrativ şi fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis dosarul la Î.C.C.J. pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că cererea de chemare în judecată vizează Ordinul de trecere în rezervă emis pentru reclamant şi, cum la data emiterii acestui ordin, reclamantul avea calitatea de funcţionar public, în baza art. 35 din Legea nr. 14/1992, normele de competenţă incidente cauzei sunt cele de la art. 109 din Legea188/1999.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia I civilă, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat succesiv competenţa, dacă ultima instanţă învestită şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei şi raportat la calitatea reclamantului.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, să se constate că trecerea sa în rezervă s-a făcut în baza art. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 şi să fie obligat pârâtul la plata drepturilor băneşti pentru militarii trecuţi în rezervă, conform Legii nr. 284/2010, Anexa VII, art. 20 alin. (1) şi (2), precum şi a dobânzii legale, de la data trecerii sale în rezervă şi până la plata efectivă.
Înalta Curte constată că la momentul emiterii Ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, acesta era încadrat în structura de intervenţie pirotehnică din cadrul UM 0711 Piteşti din cadrul Serviciul Român de Informaţii.
Astfel, determinant în stabilirea instanţei competente material este raportul de serviciu de la momentul emiterii actului contestat.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cadrele din sectoarele operative ale Serviciului Român de Informaţii sunt funcţionari publici care îndeplinesc atribuţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat, având toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această calitate.
Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei urmează a se stabili în conformitate cu dispoziţiile legii speciale, şi anume Legea nr. 188/1999, care la art. 109 prevede:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
De altfel, textul de lege privitor la competenţă din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1), stabileşte competenţa curţii de apel în primă instanţă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport cu prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală, iar o asemenea normă specială şi derogatorie în materie este cea prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Prin urmare, faţă de calitatea reclamantului şi raporturile juridice deduse judecăţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ce atrag competenţa secţiei civile a tribunalului, complet specializat în materia contenciosului administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii reprezentat de Direcţia Juridică în favoarea Tribunalului Argeş, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.