Access to public information claims against judicial authorities: material jurisdiction objection admitted and case remanded to the Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant's objection regarding lack of material jurisdiction, ruling that the Supreme Court was incompetent to hear the case, and ordered the file to be referred to the Bucharest Court of Appeal, II section of administrative and fiscal litigations. The dispute arose when a claimant filed an action against the Judicial Inspection and the High Council of Magistrates, seeking a court order to compel them to allow the study and identification of complainants and the circulation of certain reports, citing prior refusals to provide such information. The Court determined that the claimant’s request, grounded in the constitutional right to information and specifically invoking Law No. 544/2001 on free access to public interest information, fell under the specialized jurisdictional regime of that law rather than the general administrative litigation rules cited by the claimant. Applying the principle that specific laws prevail over general ones, the Court held that under Article 22 of Law No. 544/2001, such complaints regarding public information access are within the competence of the court of appeal in the territory of the authority's seat, not the Supreme Court, which acts as the court of last instance for appeals against such decisions; consequently, the case was dismissed at the ICCJ level for procedural reasons and remanded to the competent lower court for a substantive review.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 din Legea nr. 544/2001, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 1 din Legea nr. 544/2004; Access to public information claims against judicial authorities: material jurisdiction objection admitted and case remanded to the Court of Appeal: Astfel, în cererea adresată Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul indică drept temei dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 544/2004, lege pe care o menţionează şi în cererea de chemare în judecată, alături de Legea nr. 554/2004, rezultând că este vorba, de fapt, despre Legea nr. 544/2001. Mai mult, acesta şi-a întemeiat cererea şi pe dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind dreptul la informaţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat obligarea pârâtelor la acordarea dreptului de a studia şi identifica persoanele şi circuitul sesizărilor formulate.
În motivarea cererii arată că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte solicitarea sa, opinând că astfel de sesizări sunt distruse de organele ce trebuie să răspundă la acestea.
Cererea a fost formulată în temeiul art. 1 din Legea nr. 544/2001, art. 2 alin. (1) lit. j), art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind dreptul la informaţie.
2. Apărările formulate
2.1. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că în speţă este vorba despre un act al unei autorităţi publice centrale, ce atrage competenţa de soluţionare a curţii de apel.
De asemenea, invocă excepţia nelegalei timbrări, apreciind că prezenta cerere se impunea a fi timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, sens în care solicită anularea cererii ca netimbrată.
Pe fond, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
2.2. Pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei de necompetenţă materială
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este competentă material să soluţioneze cererea formulată de reclamantul A., pentru următoarele considerente:
Analizând cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar şi sesizările formulate de reclamant, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrie Legii nr. 544/2001, având în vedere atât conţinutul cererii, cât şi temeiul de drept invocat chiar de către reclamant.
Astfel, în cererea adresată Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul indică drept temei dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 544/2004, lege pe care o menţionează şi în cererea de chemare în judecată, alături de Legea nr. 554/2004, rezultând că este vorba, de fapt, despre Legea nr. 544/2001. Mai mult, acesta şi-a întemeiat cererea şi pe dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind dreptul la informaţie.
Conform art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public:
"(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public;
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal (...)".
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001:
"(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (...)
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă."
Pe de altă parte, petentul a invocat în susţinerea cererii sale şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care privesc refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere şi formularea unor cereri de chemare în judecată împotriva persoanelor care au contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Prin urmare, Înalta Curte constată că, fiind vorba despre o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, competenţa de soluţionare a acesteia se stabileşte în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001, ce reprezintă norma specială în materie, dispoziţiile art. 10 Legii nr. 554/2004 reprezentând norma generală, ce se aplică în lipsa unor prevederi cu caracter special.
O asemenea interpretare, în sensul că cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiese şi din dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."
Textul de lege de mai sus se interpretează coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., ce stabilesc o competenţă generală de soluţionare a cauzelor în favoarea tribunalelor, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.
Or, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, precum şi în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază petentul sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.