Suspension of tax assessment execution quashed for insufficient reasoning on well-justified case and imminent damage

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.01.2019, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului cu nr. x/2015 (iniţial dosar nr. x/2015), aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat recursuri pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

3.1. Prin recursul declarat şi întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea recurată din perspectiva faptului că prima instanţă a antamat fondul dreptului dedus judecăţii atunci când a apreciat că în speţă sunt identificabile circumstanţe ce conturează aparenţa de nelegalitate a deciziilor atacate, considerând că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, deşi verificarea legalităţii actelor administrative este doar de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anularea acestor acte.

Invocă jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că, în analizarea îndeplinirii cazului temeinic justificat, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci verificarea trebuie limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Consideră că motivele de nelegalitate circumscrise cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării executării.

De asemenea, critică faptul că prima instanţă a apreciat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, pe motiv că preţul aferent contractului nr. x/06.02.2008 nu a intrat în patrimoniul reclamantei - intimate, aspect ce ţine de fondul cauzei. Totodată, susţine că valoarea mare a debitului nu poate demonstra îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, întrucât dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu prevăd nicio limită legală a sumei debitului contestat de la care să se considere îndeplinită această condiţie, astfel că valoarea debitului contestat nu are relevanţă în ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare.

Pe de altă parte, arată că decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, a fost emisă în anul 2012, în timp ce reclamanta a formulat cererea de suspendare la 7 ani de la data emiterii titlului de creanţă, respectiv în ianuarie 2019.

În ceea ce priveşte înfiinţarea popririi prin adresa nr. x/04.12.2018 emisă în dosarul de executare nr. x al Biroului de Executori Judecătoreşti B., consideră că reclamanta avea posibilitatea să formuleze contestaţie la executare şi să solicite instanţei de executare suspendarea executării silite pornite de A.J.F.P. Timiş.

Mai mult, faţă de cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3593/15.11.2017 de admitere a recursurilor, precum şi faţă de concluziile raportului de expertiză de la dosar şi de obiecţiunile organului de inspecţie fiscală - emitent al Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012, apreciază că actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale de natura TVA în sarcina reclamantei sunt temeinice şi legale.

Referitor la respingerea excepţiei lipsei de interes a reclamantei, invocate de D.G.R.F.P. Timişoara faţă de capătul de cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. 1066/11.06.2013 emise de A.J.F.P. Timiş, recurenta-pârâtă apreciază că soluţia dată excepţiei este netemeinică şi nelegală, având în vedere că prin emiterea de către A.J.F.P. Timiş a Deciziei nr. 1066/11.09.2013 reclamanta nu a suferit nicio vătămare, fiindu-i diminuate obligaţiile fiscale stabilite iniţial prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2012. Astfel, consideră că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1066/11.09.2013 este lipsită de interes.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente şi că promovarea unei acţiuni în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită nu este suficientă pentru a fi în prezenţa unui caz bine justificat.

Consideră că actele administrative atacate se bucură de prezumţia de legalitate şi arată că, în cauză, această prezumţie nu a fost combătută şi nici demonstrată de către intimata-reclamantă.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că prima instanţă a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea legalităţii sentinţei şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de recurs a pus în discuţie acest aspect la ultimul termen de judecată.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi prin sentinţa civilă nr. 43 din 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele concrete pentru care condiţia cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză şi nici raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la concluzia îndeplinirii respectivei condiţii.

Astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut o serie de aspecte teoretice cu privire la condiţia cazului bine justificat, fără a arăta în concret, elementele din speţă ce au determinat instanţa să concluzioneze că există circumstanţe ce conturează aparenţa de nelegalitate a deciziilor a căror suspendare a executării se solicită.

De asemenea, nici invocarea de către instanţa de fond a deciziei nr. 3593/15.11.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, nu poate satisface cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, câtă vreme soluţia pronunţată prin această hotărâre este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare către instanţa de fond, în considerentele acesteia reţinându-se că instanţa nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, limitându-se la consideraţii generale şi lăsând neclarificate mai multe aspecte relevante pentru dezlegarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a precizat în concret împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că în motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă, deşi a reţinut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative din litigiu şi nici nu a indicat împrejurări de drept care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă nici nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către reclamantă în susţinerea aparenţei de nelegalitate a actelor administrative atacate şi care pot face obiect al analizei în procedura suspendării executării.

Prin urmare, întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi, cum prima instanţă nu a motivat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, cu atât mai mult cu cât nici nu a răspuns tuturor argumentelor reclamantei din cererea suspendare a executării, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor recurentelor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.