Customs classification of natural sodium sulfate and procedural validity of mandatory tariff information as a tax administrative act

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată la data de 4.08.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Reglementări Vamale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:

a) Deciziei de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie (ITO) cu număr de referinţă x emis de pârât, decizie comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015;

b) Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie (ITO) cu număr de referinţă x, titular A., Switzerland, emis de pârât în data de 24.04.2015 şi comunicat prin Adresa nr. x - l/STVI/24.04.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1783 din 27.05.2016, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia de respingere a contestaţiei administrative comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015, precum şi Formularul de Informaţie Tarifară Obligatorie cu numărul de referinţă x din 24.04.2015, având ca titular A., Switzerland, ambele emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Reglementări Vamale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Fără a analiza conţinutul Deciziei comunicate prin Adresa nr. x/30.06.2015, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că autoritatea recurentă nu s-a pronunţat asupra contestaţiei administrative depuse de intimată cu privire la ITO cu număr de referinţă x.

3.2. Prima instanţă a considerat că ITO este un act administrativ fiscal, în condiţiile în care nu a ţinut seama de faptul că acesta cuprinde doar informaţii asupra clasificării tarifare a mărfurilor, fără a stabili, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.

3.3. Concluzia exprimată în sentinţa atacată, în sensul că pârâta a încadrat tarifar greşit produsul comercializat de reclamantă este eronată, deoarece nu a avut în vedere împrejurarea că prin ITO contestat s-a stabilit clasificarea produsului "sulfat de sodiu natural" la codul NC283311, prin aplicarea Regulilor generale interpretare a nomenclaturii combinate cu nr. 1 şi nr. 6.

La clasificarea produsului au fost avute în vedere certificatele de analiză prezentate de reclamantă, conform cărora produsul reprezintă sulfat de sodiu anhidru (Na2S04), chimic pur, cu puritate peste 99,5%, cristalizat, iar acesta provine de la B., Rusia.

Potrivit documentelor Organizaţiei Mondiale a Vămilor, produsul se obţine prin deshidratarea la temperatură a mirabilitului natural (sulfat de sodiu hidratat cu 10 molecule de apa) din lacul Kuchuk. Produsul în cauză este utilizat ca materie primă destinată procesului de fabricare a produselor de curăţat şi spălat (detergenţi).

De asemenea, în ITO atacat s-a mentionat şi faptul că produsul nu poate fi clasificat la subpozitia 253090, deoarece nu îndeplineşte condiţiile Notei 1 de la capitolul 25 din NC.

Prima instanţă nu a ţinut cont de un aspect important, conform căruia clasificarea tarifară a mărfurilor se determină prin aplicarea regulilor generale de interpretare (RGI) a Nomenclaturii combinate. În plus de aceasta, nu a avut în vedere nici dezbaterile şi deciziile adoptate atât la nivelul Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV) cât şi în cadrul comitetelor de specialitate ale Comisiei Uniunii Europene referitoare la clasificarea tarifară a acestui produs. În concret, Comitetul Sistemului Armonizat (CSA) a început în luna mai 2003 examinarea clasificării tarifare a sulfatului de sodiu 98,5%, iar în luna octombrie 2004 a sulfatului de sodiu 92,2%, fiind pusă în discuţie clasificarea la capitolul 25 sau la capitolul 2833. De asemenea, problema a fost înaintată şi Comitetului ştiinţific din cadrul OMV pentru a se pronunţa cu privire la cristalizare. Astfel, la Sesiunea 22 a acestui Comitet, s-a decis că termenul cristalizare din textul Notei 1 de la capitolul 25 se referă la orice fel de proces de cristalizare: natural sau industrial. Având în vedere această decizie, CSA a decis clasificarea celor două produse la capitolul 28 încă din luna mai 2004, în cadrul sesiunii 33.

În contextul în care Rusia a introdus rezerve şi a solicitat reexaminarea clasificării sulfatului de sodiu, problema a fost din nou pusă în discuţie în cadrul CSA, decizia fiind aceeaşi, respectiv clasificarea la poziţia 2833.

Până în prezent, CSA a reexaminat clasificarea sulfatului de sodiu în repetate rânduri, de fiecare dată decizia acestuia fiind aceeaşi, adică la poziţia 2833, însă Rusia a introdus rezerve împotriva deciziilor şi problema a fost de fiecare dată reanalizată. Mai precis, în luna septembrie 2014, la Sesiunea 54, CSA a reconfirmat clasificarea la poziţia 2833, însă Rusia, în luna noiembrie 2014, a introdus rezerve contra deciziei prin care susţinea clasificarea la poziţia 2530 şi solicita reanalizarea încadrării tarifare la viitoarea reuniune a CSA.

Recurenta precizează faptul că o poziţie similară are şi Comisia UE, care susţine clasificarea sulfatului de sodiu la poziţia 2833, iar nu la capitolul 25. De altfel, această este poziţia uniform acceptată de către toate statele membre ale UE şi ea a fost prezentată de-a lungul timpului la lucrările CSA de către reprezentantul Comisiei UE. În concluzie, produsul care a făcut obiectul ITO cu nr. de referinţă x se clasifică la poziţia 283311, prin aplicarea RGI nr. 1, 6, precum şi a prevederilor Notei de capitol 1 de la capitolul 25.

Pe aspectul analizat, recurenta menţionează şi faptul că, în data de 31.08.2015, Serviciul de specialitate din cadrul ANAF - DGV a iniţiat o corespondenţă electronică cu reprezentantul Comisiei UE care gestionează problemele ce fac obiectul reuniunilor Comitetului Codului Vamal - Sector Coordonare cu OMV prin care a solicitat acestuia punctul de vedere al UE în privinţa clasificării produsului sulfat de sodiu. În răspunsul primit la data de 31.08.2015, se indică faptul că încă de la început Uniunea Europeană a agreat clasificarea produsului la codul 2833.11. Ca atare, recurenta concluzionează în sensul că, faţă de caracteristicile produsului în cauză, raportat la regulile de clasificare tarifară, precum şi la punctul de vedere unitar al Uniunii Europene, încadrarea tarifară a produsului la codul 2833 este corectă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare, precum şi concluzii scrise în care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate de recurentă în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, partea a prezentat istoricul litigiului, cadrul normativ aplicabil şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5. Procedura derulată în recurs

Înalta Curte a încuviinţat intimatei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului

În raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia, deoarece criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

6.2. Referitor la recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de intimată are ca obiect verificarea legalităţii: - Deciziei de respingere a contestaţiei administrative depuse de parte împotriva Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie cu număr de referinţă x emis de recurentă, decizie comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015;

b) Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie cu număr de referinţă x, titular A., Switzerland, emis de recurentă în data de 24.04.2015 şi comunicat prin Adresa nr. x - l/STVI/24.04.2015.

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinţei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine:

6.2.1. Referitor la natura juridică a Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie contestat în cauză şi la necesitatea ca autoritatea publică competentă să soluţioneze contestaţia administrativă promovată împotriva acestuia printr-o decizie motivată

Cu titlul prealabil, instanţa de control judiciar constată că intimata importă sulfat de sodiu natural din Federaţia Rusă, expeditor fiind B. "B.", C., Regiunea Altai, produs pe care l-a încadrat, în scopul stabilirii obligaţiilor vamale, la poziţia tarifară 25309000 din Tariful Vamal Integrat al Comunităţii Europene (TARIC). Conform acestei încadrări, pentru mărfurile provenind din Rusia, nu este prevăzută cotă pentru taxele vamale.

În data de 23.02.2015, intimata a solicitat, prin comisionarul său în vamă, D. S.R.L., eliberarea unei Informaţii Tarifare Obligatorii (ITO) cu privire la produsul "sulfat de sodiu natural" provenit din mina de sare a Lacului Kuchuk, regiunea Altai, Federaţia Rusă (produs importat şi de către societatea intimată). În cuprinsul cererii, intimata a indicat clasificarea avută în vedere, respectiv subpoziţia tarifară 25309000 din Tariful Vamal Integrat al Comunităţii Europene (TARIC).

Prin Adresa nr. x - 1/STVI/24.04.2015, Direcţia Reglementări Vamale din cadrul MFP-ANAF-DGV a comunicat Formularul de Informaţie Tarifară obligatorie cu număr de referinţă x prin care clasificarea produsului "sulfat de sodiu natural" s-a făcut la o altă poziţie tarifară, respectiv subpoziţia 283311.

Părţile litigante au poziţii diferite în ceea ce priveşte natura juridică a Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie anterior nominalizat.

Regulamentul nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92, în art. 5 alin. (1), defineşte informaţiile tarifare obligatorii ca fiind: "informaţiile tarifare ce obligă administraţiile tuturor statelor membre ale Comunităţii atunci când condiţiile definite la articolele 6 şi 7 sunt respectate."

Aşadar, prin emiterea de către o autoritate vamală naţională a unei informaţii tarifare obligatorii pentru o anumită marfă, unei anumite persoane, este reglementat un regim vamal comun pe întreg teritoriul Comunităţii.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a interpretat în mod sistematic prevederile legale din Codul Vamal şi din Codul de Procedură Fiscală aplicabile pe subiectul analizat.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) din Codul Vamal al României: "Agenţia Naţională de Administrare Fiscală emite informaţii tarifare obligatorii sau informaţii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform regulamentului vamal."

Pentru fundamentarea raţionamentului juridic, instanţa a coroborat această dispoziţie cu prevederile din materia fiscală, mai precis, cu art. 41 din Codul de procedură fiscalălă, care menţionează faptul că: "În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale."

În urma analizării conţinutului Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie, precum şi a textelor legale anterior citate, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei, în sensul că acesta este un act administrativ fiscal. Într-adevăr, prin eliberarea unei informaţii tarifare obligatorii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală stabileşte efectiv încadrarea tarifară a unui produs de import, precum şi regimul fiscal ce urmează a fi aplicat asupra importului produsului în discuţie, printre care şi datoriile vamale aflate în sarcina beneficiarului ITO. Cu alte cuvinte, prin intermediul său, sunt stabilite drepturi şi obligaţii de natură fiscală ce incumbă beneficiarului informaţiei tarifare, motiv pentru care este vorba despre un act administrativ fiscal.

În atare situaţie, prima instanţă a stabilit în mod judicios faptul că recurenta trebuia să emită o decizie motivată prin care să soluţioneze contestaţia administrativă promovată de intimată împotriva Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie. Pe acest aspect, instanţa a reţinut în mod corect incidenţa prevederilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală (în vigoare în perioada de referinţă), potrivit cărora: "În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz."

De asemenea, este de observat faptul că instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile pct. 179.1 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală care realizează distincţia dintre cele două categorii de acte administrative: "În soluţionarea contestaţiei, organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie, iar cele ale autorităţilor administraţiei publice locale se pronunţă prin dispoziţie."

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu a soluţionat contestaţia administrativă formulată de intimată împotriva Formularului de Informaţie Tarifară Obligatorie printr-o decizie, ceea ce contravine dispoziţiilor normative anterior citate. Pe acest aspect, în mod întemeiat curtea de apel a reţinut faptul că răspunsul primit de intimată, ca urmare a formulării contestaţiei, este reprezentat numai de o adresă emisă de recurentă, având nr. 15370 - 1/STVI/30.06.2015, adresă prin care recurenta o informează că:

"ne menţinem punctul de vedere privind clasificarea tarifară a produsului care a făcut obiectul solicitării". Într-adevăr, după cum a subliniat instanţa de primă jurisdicţie, procedând astfel, "pârâta nu a respectat obligaţia legală de a se pronunţa asupra contestaţiei printr-o decizie, motiv pentru care adresa nr. x - 1/STVI/30.06.2015 este nelegală."

Mai mult decât atât, după cum în mod judicios a evidenţiat şi prima instanţă, Adresa nr. x/30.06.2015, prin care s-a respins contestaţia intimatei, nu este motivată în fapt şi în drept, aceasta fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 211 Codul de procedură fiscalălă, conform cărora:

"(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz."

Este de observat faptul că adresa aflată în discuţie nu are un dispozitiv, nu indică calea de atac, precum şi termenul în care ar putea fi exercitată calea de atac împotriva soluţiei adoptate cu privire la contestaţia administrativă.

Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Putem afirma că motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În consecinţă, Adresa nr. x/30.06.2015 este lovită de nulitate, întrucât a fost emisă cu încălcarea principiului motivării actelor administrative.

6.2.2. Referitor la încadrarea tarifară realizată prin Formularul de Informaţie Tarifară Obligatorie cu număr de referinţă x din 24.04.2015, având ca titular A., Switzerland

Clasificarea tarifară a mărfurilor este reglementată atât la nivel internaţional - prin art. 20 alin. (6) din Regulamentul C.E. nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar - cât şi la nivel naţional - a se vedea art. 45 alin. (1), art. 46 din Codul Vamal (având în vedere faptul că aceste dispoziţii normative au fost citate de prima instanţă, Înalta Curte nu va mai proceda la redarea conţinutului lor).

În privinţa stabilirii în concret a clasificării mărfurilor, Regulamentul C.E. nr. 2913/1992 menţionează, în art. 12 alin. (1) - (4), posibilitatea autorităţilor vamale naţionale de a emite informaţii tarifare obligatorii care să cuprindă clasificarea mărfurilor în nomenclatura vamală, în raport cu care să fie stabilite, pentru viitor, datoriile vamale generate de importul sau exportul mărfurilor respective în/din Comunitate.

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României se face conform Regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, prevăzute în Anexa la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi în concordanţă cu Notele explicative ale Sistemului armonizat, aşa cum se precizează la art. 48 din Legea nr. 86/2006

După cum s-a arătat anterior, prin Formularul de Informaţie Tarifară Obligatorie cu număr de referinţă x din 24.04.2015, recurenta a încadrat tarifar produsul importat de intimată la poziţia 283311 din Tariful Vamal Integrat al Comunităţii Europene, poziţie pentru care este prevăzută o taxă vamală de 5,5%.

Prima instanţă a apreciat că recurenta a încadrat tarifar greşit produsul importat de intimată, întrucât "în condiţiile în care este vorba despre un produs natural, iar nu de unul sintetic, încadrarea tarifară corectă este la capitolul 25, poziţia tarifară corectă fiind 25309000."

Prin memoriul de recurs, emitentul actelor administrative contestate în cauză reia argumentele prezentate în faţa instanţei de fond şi formulează două motive de nelegalitate a soluţiei: faptul că instanţa nu a ţinut seama, în primul rând, de Regulile de interpretare a Nomenclaturii Combinate nr. 1 şi 6, iar în al doilea rând, de "dezbaterile şi deciziile atât la nivelul Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV) cât şi în cadrul comitetelor de specialitate ale Comisiei Uniunii Europene referitoare la clasificarea tarifară a acestui produs."

Înalta Curte apreciază că instanţa de primă jurisdicţie a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative comunitare şi naţionale incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiza tehnică de specialitate, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, Anexa I la Regulamentul nr. 1101/2014 (Nomenclatura combinată) prevede în Secţiunea V - Produse minerale, Capitolul 25 - Sare; sulf; pământuri şi pietre; ipsos, var şi ciment; ca atare, capitolul anterior arătat este destinat produselor mai sus indicate, iar acesta cuprinde Poziţia 2530 aferentă Substanţelor minerale nedenumite şi necuprinse în altă parte - Subpoziţia 25309000 - Altele. Aceasta este subpoziţia în care, intimata a încadrat în mod justificat sulfatul de sodiu natural, având în vedere Regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum şi Notele explicative ale Nomenclaturii Combinate a Uniunii Europene. În plus de aceasta, intimata şi-a fundamentat încadrarea tarifară a produsului pe conţinutul facturilor emise de furnizor, pe certificatele de calitate a produsului, precum şi pe informaţiile primite de la furnizor. Este de menţionat şi faptul că expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că produsul în discuţie este un produs mineral natural.

Poziţia în care autoritatea recurentă a încadrat produsul importat de intimată, respectiv 28331100 - Sulfat de disodiu, face parte din Sistemul Nomenclaturii Combinate din Secţiunea VI-a - Produse ale industriei chimice sau ale industriilor conexe -, Capitolul 28 - Produse chimice anorganice; compuşi anorganici sau organici ai metalelor preţioase, ai elementelor radioactive, ai pământurilor rare sau ale izotopilor, Poziţia 2833, sulfaţi; alauni; persulfaţi.

Într-adevăr, după cum a reţinut şi prima instanţă, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză, sulfatul de sodiu poate fi natural sau sintetic, iar cristalizarea acestuia poate fi, după caz, un proces natural sau unul industrial. Însă, instanţa de control judiciar apreciază, la rândul său, că întregul probatoriu administrat în cauză demonstrează faptul că produsul importat de intimată este un produs natural/mineral, că procesul de cristalizare a acestuia este, de asemenea, natural, iar încadrarea tarifară realizată de recurentă, prin actul administrativ contestat, este eronată.

Astfel, prezintă relevanţă concluzia exprimată de expert - pe baza testelor efectuate asupra mostrelor de produse ridicate - în sensul că "sulfatul de sodiu natural, obiect al solicitării reclamantei de eliberare a formularului ITO, este un mineral/produs natural şi nu este un produs rezultat ca urmare a prelucrării chimice sau de orice altă natură aptă a-i modifica structura sau compoziţia." De asemenea, expertul a făcut trimitere şi la documentaţia transmisă de producător din care rezultă că "doar factorii naturali, adică climatul şi compoziţia chimică a apei din lac, sunt cei care duc mai întâi la formarea reusinului şi apoi la uscarea sa." Expertul a precizat şi faptul că "procesul de deshidratare a sulfatului natural de sodiu şi de trecere din forma mirabilit în forma tenardit este unul natural, procesul tehnologic folosit de B. referindu-se doar la sitare şi ambalare spre deosebire de procesul de concentrare a compoziţiei unui produs prin metoda cristalizării industriale sau de obţinere a sulfatului de sodiu ca produs sau subprodus al industriei chimice. Diferenţa dintre tenarditul obţinut prin colectarea stratului de suprafaţă a mirabilitului deshidratat de soare şi de vânt şi sulfatul de sodiu obţinut prin încălzire şi uscare tehnologică sau prin reacţii chimice se referă la puritatea acestuia şi la lipsa compuşilor toxici, a acidităţii soluţiei sau a metalelor grele, astfel încât se poate face şi trebuie făcută distincţia între sulfatul natural de sodiu şi substanţele similare obţinute pe cale sintetică."

Aşadar, pentru clarificarea problemei litigioase, trebuie distins între sulfatul de sodiu în stare naturală şi sulfatul de sodiu obţinut sintetic, deoarece cele două produse sunt tratate diferit din punct de vedere tarifar, având poziţii tarifare distincte. În speţa de faţă, autoritatea recurentă în mod nejustificat a încadrat produsul importat de intimată - sulfatul de sodiu natural - într-o poziţie tarifară care viza produsul de origine sintetică. Or, după cum a evidenţiat şi prima instanţă, având în vedere şi Notele explicative la Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, sulfaţi natural de sodiu sunt excluşi de la încadrarea în Capitolul 28.33 (glauberitul, polihalitul, bloeditul, reusinul, astrakanitul) şi sunt încadraţi la Capitolul 25.30.

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă pe subiectul analizat şi conţinutul adresei Direcţiei Generale a Vămilor nr. x/31.10.2018, comunicată intimatei, în care se arată că pe agenda Reuniunii nr. 189 a Comitetului pentru Codul Vamal - Secţiunea Nomenclatură tarifară şi statistică (Subsecţiunea Agri-Chimie) din 11-12 iunie 2018 s-a aflat şi subiectul privind clasificarea tarifară a produselor denumite "sulfat natural de sodiu", produse care au făcut obiectul unor decizii privind ITO emise de România (decizia ITO contestată în cauza de faţă), Polonia şi Bulgaria; în cadrul Reuniunii, s-a ajuns la concluzia că produsele pentru care au fost emise de către aceste state membre decizii ITO (care prevedeau toate clasificarea produselor la codul NC 28331100) sunt similare cu produsul descris în Avizul OMV 2530.90/2 care prevede clasificarea acestuia la codul S.A. 253090; minuta Reuniunii a fost aprobată la data de 15.10.2018; ca atare, Comisia a solicitat revocarea deciziei privind ITO nr. RO/2015/001895 (a se vedea dosar recurs).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod justificat faptul că recurenta a încadrat tarifar greşit produsul importat de intimată.

În concluzie, instanţa de control judiciar consideră că nu sunt fondate criticile de nelegalitate ale sentinţei atacate, prezentate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii, precum şi recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1783 din 27 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.