Penitentiary officer's charging order dispute assigned to tribunal under Civil Servants Statute

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/15.05.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Arad şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat suspendarea executării Dispoziţiei de imputare nr. 35485/19.04.2019 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 07.05.2019, s-a emis Dispoziţia de imputare nr. 35485/19.04.2019, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin care i se impută suma de 12.658,46 RON, ca urmare a faptului că în calitate de membru de rezervă în comisia de evaluare a ofertelor stabilită prin DZU nr. 7/13.01.2015 a directorului Penitenciarului Arad, a semnat raportul de atribuire nr. x/09.02.2015, prin care a fost stabilită câştigătoare S.C. B. S.R.L. Baia Mare, în cadrul procedurii aferentă contractului de execuţie lucrări, proiectare şi asistenţă tehnică nr. x/18.02.2015, încheiat între S.C. B. S.R.L. Baia Mare şi Penitenciarul Arad.

Arară că împotriva Dispoziţiei de imputare menţionată, a formulat plângere prealabilă, în temeiul art. 7 din Legea 554/2004, însă conform art. 20 alin. (2) din OMJ nr. 1760/C/2013, Dispoziţia de impunere constituie titlu executoriu, încă de la data comunicării ei.

Prin sentinţa civilă nr. 373 din data de 05.06.2019 Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionarea a acţiunii reclamantei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Arad a reţinut, în esenţă, că în prezenta speţă, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ci prevederile Legii nr. 293/2014, privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - art. 76 alin. (2) - aceste din urmă prevederi nereglementând competenţa materială şi teritorială a instanţelor, privind soluţionarea litigiilor promovate de funcţionarii publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva dispoziţiilor de imputare, ci doar competenţa specializată a instanţelor, aceasta aparţinând instanţelor de contencios administrativ. Prin urmare, pentru determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei care trebuie să soluţioneze acest gen de litigii trebuie avute în vedere prevederile generale în materie, respectiv prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât, acolo unde legea specială nu prevede altfel, se aplică prevederile legii generale, aceasta fiind şi semnificaţia sintagmei "în condiţiile legii", utilizate de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Legea nr. 293/2014; or, din aceste dispoziţii legale rezultă că litigiile privind actele administrative emise sau care trebuie emise de autorităţi publice centrale se soluţionează de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

2. A doua instanţă învestită

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 01.07.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 217 din data de 10.07.2019 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Arad şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că, prin acţiunea pendinte, reclamanta urmăreşte să obţină, în condiţiile disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării Dispoziţiei de imputare nr. 35485/19.04.2019 emisă de Administraţia Naţionale a Penitenciarelor, până la pronunţarea instanţei de fond.

După cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, dispoziţia de imputare a cărei suspendare se solicită, a fost emisă pe seama reclamantei, în virtutea calităţii sale de funcţionar public cu statut special în cadrul autorităţii pârâte (potrivit disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi, implicit, a raportului de serviciu existent între aceasta şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Arad.

Astfel, dată fiind calitatea reclamantei - aceea de funcţionar public cu statut special - şi având în vedere că nici Legea nr. 293/2004 şi nici Ordinul MJ 1760/C/2013 nu cuprind dispoziţii exprese în privinţa instanţei competente a soluţiona litigiile care au legătură cu raportul de serviciu existent în virtutea unei atare calităţi, care să deroge de la dreptul comun, Curtea a constatat că, sub acest aspect, devin incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată - ce constituie dreptul comun în materia funcţionarilor publici - potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Aşa fiind, în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarilor publici cu statut special din cadrul penitenciarelor, competenţa trebuie stabilită după regula generală aplicabilă în cazul tuturor funcţionarilor publici, şi nu după regulile stabilite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acestea din urmă nu privesc raportul de serviciu al funcţionarilor publici.

Nu în ultimul rând, instanţa face trimitere şi la cele stabilite în cuprinsul Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate cu ocazia şedinţei judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din data de 18 februarie 2013, în sensul că: "Normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe".

Raportat la cele ce preced, excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (3) noul C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal - instanţă competentă şi din punct de vedere teritorial (domiciliul reclamantului fiind în acest judeţ), potrivit disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în suspendarea executării Dispoziţiei de imputare nr. 35485/19.04.2019 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, până la pronunţarea instanţei de fond.

Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că dispoziţia de imputare a cărei suspendare se solicită, a fost emisă pe seama reclamantei, în virtutea calităţii sale de funcţionar public cu statut special în cadrul autorităţii pârâte (potrivit disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi, implicit, a raportului de serviciu existent între aceasta şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Arad.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Timişoara a reţinut calitatea reclamantei - aceea de funcţionar public cu statut special precum şi faptul că nici Legea nr. 293/2004 şi nici Ordinul MJ 1760/C/2013 nu cuprind dispoziţii exprese în privinţa instanţei competente a soluţiona litigiile care au legătură cu raportul de serviciu existent în virtutea unei atare calităţi.

Pentru determinarea instanţei competente a soluţiona litigiile care au legătură cu raportul de serviciu al unui funcţionar cu statut special, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din data de 18 februarie 2013, de unificare a jurisprudenţei s-au avut în vedere dispoziţiile art. 1, art. 5, art. 6, art. 109 şi art. 110 din Legea nr. 188/1999 raportate, cu titlu de exemplu, la dispoziţiile ale art. 1, art. 3, art. 57, art. 67, art. 73, art. 76 şi art. 89 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că Legea nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materia funcţiei publice, iar funcţionarii publici cu statut special se circumscriu categoriei generale a funcţionarilor publici.

În concluzie, normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanta a solicitat suspendarea executării Dispoziţiei de imputare nr. 35485/19.04.2019 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în virtutea calităţii sale de funcţionar public cu statut special, constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Arad, în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.