Conflict of negative jurisdiction over public service salary litigation; determination of territorial competence based on defendant's seat under Law No. 554/2004
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Court of Appeal, Second Section of Administrative and Fiscal Litigation, determining it to be the territorially competent court to adjudicate the underlying dispute. The case involved a civil servant challenging an administrative order that fixed their basic monthly salary, alleging illegal pay calculation and the omission of statutory allowances for confidentiality and job complexity, which resulted in a negative conflict after the Prahova Court of Appeal and Bucharest Court of Appeal initially clashed over territorial competence based on differing interpretations of the plaintiff's domicile versus the defendant's seat. The High Court applied Article 109 of Law No. 188/1999 to confirm the matter falls under the administrative jurisdiction of the tribunal, and Article 10(3) of Law No. 554/2004 (in the form in force at the time of filing) to establish that where the plaintiff selects the court at the defendant's domicile, that court holds exclusive competence, thereby nullifying the Prahova Court's declination and assigning the case to the tribunal in Bucharest where the public authority defendant is seated.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 alin. (4) din legea nr. 153/2017, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Conflict of negative jurisdiction over public service salary litigation; determination of territorial competence based on defendant's seat under Law No. 554/2004: The case involved a civil servant challenging an administrative order that fixed their basic monthly salary, alleging illegal pay calculation and the omission of statutory allowances for confidentiality and job complexity, which resulted in a negative conflict after the Prahova Court of Appeal and Bucharest Court of Appeal initially clashed over territorial competence based on differing interpretations of the plaintiff's domicile versus the defendant's seat. The High Court applied Article 109 of Law No. 188/1999 to confirm the matter falls under the administrative jurisdiction of the tribunal, and Article 10(3) of Law No. 554/2004 (in the form in force at the time of filing) to establish that where the plaintiff selects the court at the defendant's domicile, that court holds exclusive competence, thereby nullifying the Prahova Court's declination and assigning the case to the tribunal in Bucharest where the public authority defendant is seated.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for resolving the negative conflict of jurisdiction and establishing the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.03.2018 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Statistică - Preşedintele Institutului Naţional de Statistică a solicitat a se dispune:
- anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 1.01.2018;
- obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin care să aibă în vedere nivelul salarial maxim al funcţiei similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv nivelul salarial al directorului executiv al direcţiilor generale regionale a finanţelor publice, respectiv al şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice.
- includerea în componenţa salariului a sporului de confidenţialitate de 15% calculat la salariul de bază.
- includerea în componenţa salariului a majorării pentru complexitatea muncii de 15% calculată la salariul de bază, conform Anexei nr. VIII, Cap I, Pct. I, lit. a), Nota nr. 2 şi Nota nr. 3.
- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale restante începând cu data de 1 ianuarie 2018 până la data emiterii noului ordin.
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus că începând cu data de 01.01.2018 salariul reclamantului să fie fixat la suma de 7.546 RON. Măsura dispusă a avut drept consecinţă diminuarea salariului net cu peste 14%, respectiv, cu suma de 714 RON lunar.
Prin plângerea înregistrată la Institutul Naţional de Statistică sub nr. x/22.01.2018, a solicitat revocarea ordinului contestat.
Prin adresa nr. x/16.02.2018, preşedintele Institutului Naţional de Statistică dispus respingerea contestaţiei formulate.
Reclamantul a susţinut că ordinul contestat este nelegal, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor le|gale incidente în materie.
Prin sentinţa civilă nr. 2751 din data de 12.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ-PREŞEDINTELE INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STATISTICĂ, către Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că potrivit art. 37 alin. (4) din legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice [...] împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei".
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal al tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect stabilirea şi plata drepturilor salariale ale unui funcţionar public, litigiul fiind unul ce vizează raportul de serviciu al funcţionarilor publici, este aplicabil art. 109 din legea nr. 188/1999, competenţa de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal al tribunalului.
2. A doua instanţă învestită.
Cauza a fost înregistrată la data de 13.09.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.
Prin sentinţa 1789 din data de 15.03.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. din BISTRIŢA NĂSĂUD, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ - PREŞEDINTELE INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STATISTICĂ, în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut în drept prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
Or, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul domiciliază pe raza Tribunalului Prahova, singurul argument invocat pentru reţinerea competenţei prezentului tribunal fiind sediul instituţiei pârâte.
Mai mult, în cauză nu se poate reţine aplicabilitatea deciziei nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situaţia premisă este diferită, în cauză sindicatul acţionând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.
Pentru aceste motive, Tribunalul Bucureşti a admis exceptia necompetentei teritoriale şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Prahova.
3. A treia instanţă învestită
Cauza a fost înregistrată la data de 28.05.2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.
Prin sentinţa nr. 934 din data de 25.06.2019 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ - PREŞEDINTELE INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STATISTICĂ, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr. 188/1999) - dosar declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Prahova a reţinut că prin prezenta cerere, reclamantul (în calitate de director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Caraş-Severin) a solicitat, în contradictoriu cu Institutul Naţional de Statistică, anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 01.01.2018, precum şi drepturi salariale aferente.
În drept, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni la Curtea de Apel Bucureşti-12.03.2018), potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Astfel, prin prisma dispoziţiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi aplicate în cauză prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul pronunţării sentinţei de declinare de către Tribunalul Bucureşti-15.03.2019 (prevederi modificate pe parcursul prezentului proces, prin Legea nr. 212/25.07.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658/30.07.2018), invocate prin respectiva sentinţă.
Aşadar, în condiţiile în care reclamantul a ales instanţa de contencios administrativ din Bucureşti, Tribunalul Bucureşti este cel competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză, deoarece în mun. Bucureşti îşi are sediul pârâtul, reclamantul având domiciliul în jud. Caraş-Severin.
În plus, chiar dacă ar fi fost aplicabile în cauză noile dispoziţii ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate mai sus, tribunalul competent teritorial ar fi fost exclusiv cel de la domiciliul reclamantului (art. 10 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 554/2004 în forma actuală), respectiv Tribunalul Caraş-Severin, iar nu Tribunalul Prahova, neînfăţişându-se vreo legătură a reclamantului (cum de altfel nici a pârâtului) cu judeţul Prahova.
Reţinând caracterul absolut al competenţei teritoriale în această materie, de la care nici părţile, nici instanţa nu pot deroga, în baza art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., având în vedere cele expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea Ordinului nr. 2562/29.12.2017 privind încadrarea sa cu un salariu de bază lunar de 7546 RON începând cu 1.01.2018; obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin care să aibă în vedere nivelul salarial maxim al funcţiei similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv nivelul salarial al directorului executiv al direcţiilor generale regionale a finanţelor publice, respectiv al şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice; includerea în componenţa salariului a sporului de confidenţialitate de 15% calculat la salariul de bază; includerea în componenţa salariului a majorării pentru complexitatea muncii de 15% calculată la salariul de bază, conform Anexei nr. VIII, Cap I, Pct. I, lit a, Nota nr. 2 şi Nota nr. 3; obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale restante începând cu data de 1 ianuarie 2018 până la data emiterii noului ordin.
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni la Curtea de Apel Bucureşti-12.03.2018), potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Având în vedere că, în materia contenciosului administrativ competenţa teritorială este alternativă, pârâtul având domiciliul/sediul în raza de activitate a Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
5. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
În consecinţă în temeiul art. 135 din C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluţiona conflictul de competenţă în sensul stabilirii competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Statistică - Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.