Nullity of cassation appeal for failing to articulate specific grounds of illegality in contesting EU fund eligibility for tourism infrastructure equipment

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Eforie a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Unitatea de Soluţionare a Contestaţiilor Programul Operaţional Regional, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- admiterea cererii aşa cum a fost formulată;

- anularea Deciziei nr. 370/20.10.2016, privind soluţionarea contestaţiei formulate de UAT reclamantă şi înregistrată la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sub nr. x/03.10.2016, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată;

- admiterea contestaţiei formulate de UAT reclamantă şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/26.08.2016, aferent Proiectului cod SMIS 50656- Crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Eforie Nord, privind stabilirea creanţei bugetare în cuantum de 41.392,15 RON, reţinută în sarcina sa, reprezentând valoarea creanţei bugetare rezultate din stabilirea unor nereguli, constând în contribuţie fonduri UE-38.169,47 RON şi contribuţie publică naţională-3.222,68 RON, în sensul exonerării de la plata acestei creanţe bugetare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1926 din data de 24.05.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Eforie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice-Unitatea de Soluţionare a Contestaţiilor Programul Operaţional Regional, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1926 din data de 24.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Eforie fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, constarea nulităţii recursului deoarece reclamanta a reluat motivele prezentate în faţa instanţei de fond, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant are ca obiect anularea Deciziei nr. 370/20.10.2016, privind soluţionarea contestaţiei formulate de UAT reclamantă şi înregistrată la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sub nr. x/03.10.2016, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/26.08.2016, aferent Proiectului cod SMIS 50656- Crearea şi dotarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Eforie Nord, privind stabilirea creanţei bugetare în cuantum de 41.392,15 RON, reţinută în sarcina sa, reprezentând valoarea creanţei bugetare rezultate din stabilirea unor nereguli, constând în contribuţie fonduri UE-38.169,47 RON şi contribuţie publică naţională-3.222,68 RON, în sensul exonerării de la plata acestei creanţe bugetare.

Prima instanţă a respins acţiunea reţinând legalitatea actelor administrative în litigiu.

Referitor la criticile reclamantei UAT privind nemotivarea deciziei, neanalizarea şi neînlăturarea motivată a apărărilor reclamantei instanţa a reţinut că actul administrativ în litigiu este motivat atât în drept cât şi în fapt, fiind expuse aspectele procedurale relevante pentru soluţionarea contestaţiei, criticile contestatorului şi argumentele emitentului actului contestat, precum şi propriile reţineri şi soluţia dispusă.

Faptul că autoritatea de soluţionare a contestaţiei a împărtăşit punctul de vedere al emitentului actului şi a respins criticile contestatoarei nu poate, în nici un caz, conduce la concluzia nemotivării actului.

Referitor la criticile reclamantei UAT potrivit cărora în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 925/2006 întrucât, factura fiscală poate fi considerat un document justificativ, Curtea a reţinut că, într-adevăr, aceste dispoziţii sunt aplicabile, iar factura fiscală poate fi considerat document justificativ, însă nu acest lucru a fost imputat de autoritatea de management reclamantei, ci faptul că echipamentele/bunurile achiziţionate erau însoţite de certificate de garanţie şi de calitate care au acelaşi conţinut sau care nu corespund specificaţiilor tehnice ale produsului sau nu au fost prezentate declaraţii de conformitate, dar şi pentru faptul că aceste echipamentele nu erau în concordanţă cu obiectivul proiectului care privea Promovarea potenţialului turistic şi creşterea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică - Operaţiunea Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică.

De asemenea, în conformitate cu Instrucţiunile AM POR şi cu prevederile Contractului de finanţare nr. x/25.02.2015, pentru solicitarea la plata, prin Cereri de plata sau Cereri de rambursare, documentele justificative pentru furnizarea de bunuri sunt contractele de furnizare, facturile, procesele-verbale de predare primire, recepţie şi punere în funcţiune, procesul-verbal de punere în funcţiune, însă, după cum s-a arătat mai sus, nu neprezentarea documentelor justificative sau a bunurilor în materialitatea lor a condus autoritatea de management la declararea ca neeligibilă a cheltuielilor solicitate la plată, în baza acestui contratului de furnizare servicii, ci însăşi produsele achiziţionate.

Prezentarea Procesului-verbal nr. x/24.12.2015 pentru punerea în funcţiune a echipamentelor achiziţionate în vederea implementării Proiectului având ca obiectiv - Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică - din care a rezultat că au fost achiziţionate bunuri precum - coşuri gunoi, stingător cu pulbere tip P6, hartă turistică cu certificate de calitate şi garanţie emise de S.C. A. S.R.L. în care se menţionează că produsul/produsele au în componenţă subansamble electronice şi mecanice, sau senzor fum cu certificat de calitate şi garanţie în care se menţionează că temperatură de funcţionare este de 5-25 grade, obiecte de mobilier fără să fie specificat ce piese de mobilier, cu documente în care se menţionează că produsul are în componenţă subansamble electronice şi că temperatura de funcţionare este de 5-25 grade, sau trusă fixă prim ajutor, imprimantă multifuncţională care rezistă la temperatură de funcţionare este de 5-25 grade, lasă instanţa fără orice posibilitate de analiză juridică a acestei situaţii de fapt, expusă şi necontestată în cauză de UAT reclamantă, care scapă oricărei judecăţi şi concluzii logice, pentru că o astfel de concluzie nici nu este posibilă.

Prima instanţă a apreciat că este de prisos orice răspuns cu privire la susţinerile reclamantei din cadrul acţiunii, potrivit cărora nu sunt necesare, certificatele de calitate şi garanţie al produselor achiziţionate în cadrul Proiectului de finanţare nerambursabilă, pentru solicitarea la plată prin cererea de rambursare chiar dacă se solicită la decontare, spre exemplu, un obiect de mobilier cu subansamble electronice şi cu o temperatură de funcţionare de 5-25 grade.

De altfel, în solicitarea de ofertă autoritatea contractantă (reclamanta din cauza de faţă) nu a solicitat nici o specificaţie tehnică pentru echipamentele şi dotările necesare implementării proiectului privind promovarea turismului.

Dată fiind această stare de fapt, instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007, privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale potrivit cărora:

"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanţare;

b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. 5 şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Totodată, potrivit normelor interne art. 21 alin(4) lit. m) din Codul fiscal nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte.

Potrivit, pct. 48 din Titlul II al Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare: contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.

Aşa fiind, raportând situaţia de fapt la dispoziţiile legale mai sus citate, prima instanţă a reţinut că reclamanta UAT nu a dovedit nici că echipamentele/bunurile achiziţionate erau corespunzătoare din punct de vedere tehnic, calitativ, etc., scopului pretins şi nici că erau adecvate specificului activităţii desfăşurate, aşa încât, declararea neeligibilă a cheltuielilor solicitate este în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Or, prin cerere de recurs, recurentul-reclamant nu a invocat nicio critică concretă care să combată argumentat ceea ce a reţinut instanţa de fond, ci reiterează argumentele formulate prin contestaţia împotriva deciziilor emise de către organul administrativ.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

De asemenea, având în vedere că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, Înalta Curte constată că instanţa de recurs este învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu aduce sentinţei atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.. În realitate, recurenta-reclamantă reia situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, aspecte analizate de către prima instanţă.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă nu combate în vreun fel argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de fond atunci când a soluţionat pricina şi nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de neînţelegând să arate care sunt eventualele greşeli de judecată ale primei instanţe ori elementele de nelegalitate ale sentinţei recurate.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică ce ar putea fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, situaţie în care această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse şi reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Eforie împotriva sentinţei nr. 1926 din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.