Reversal of rural funding rescission: proportionality principle and absence of EU budget prejudice bars full repayment for procedural delay in submitting payment applications.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.10.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 11.04.2016 înregistrat sub nr. x/20.04.2016 privind proiectul "Dezvoltarea unei ferme zootehnice, A. în localitatea Lăstuni, jud. Tulcea" precum şi împotriva Deciziei nr. 16623/14.06.2016, de soluţionare a contestaţiei formulată de A. Întreprindere Individuală înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/24.05.2016, solicitând anularea ca nelegal şi netemeinic a procesului-verbal contestat înregistrat sub nr. x/20.04.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulată de către A. Întreprindere Individuală, iar în subsidiar, admiterea contestaţiei şi să se dea eficienţă prevederilor art. 11 alin. 1 din Anexa I la Contractul de finanţare, înlocuind sancţiunea rezilierii contractului şi recuperarea sprijinului financiar nerambursabil cu rezilierea contractului fără a cere plata finanţării nerambursabile.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 57/CA din data de 16 martie 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, ca nefondată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 57/CA din data de 16 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, criticând hotărârea primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat arată că prima instanţă a stabilit legalitatea Deciziei nr. 16623/14.06.2016, prin care a fost respinsa contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.04.2016, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente in speţă.

Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 1676 din C. civ., potrivit cărora "în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară", înscrierea în registrele de publicitate mobiliară având efect constitutiv de drepturi, judecătorul fondului nu a ţinut seama de împrejurarea că aceste dispoziţii vor fi aplicabile numai la momentul finalizării lucrărilor de cadastru general, lucrări care in prezent nu sunt finalizate, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011, "Dispoziţiile C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciara se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ - teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Judecătorul fondului a ignorat şi împrejurarea că, in prezent, in materia vânzării bunurilor imobile, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, in forma autentică, cum este cazul in speţa, are un caracter constitutiv de drepturi, fara ca, pentru a face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor in discuţie, fără sa fie necesară depunerea si a unui extras de carte funciară.

Astfel, in mod greşit s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor manualului de procedura si a instrucţiunilor de plată, anexă la contractul de finanţare, întrucât, astfel cum a arătat prin apărările de fond, a făcut dovada faptului ca a dobândit in patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane achiziţionate potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2015 la BNP B..

Pe de alta parte, consideră că era necesar a se retine si faptul că a îndeplinit si cerinţa privitoare la respectarea destinaţiei de 30% din valoarea sprijinului financiar, respectiv pentru implementarea proiectului, întrucât a achiziţionat o suprafaţa de teren mai mare decât cea de 7 ha menţionata in cuprinsul planului de afaceri, întrucât preţul menţionat in cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare pentru ambele terenuri a fost de 15.000 de euro, defalcaţi după cum urmează: pentru suprafaţa de 65.266 mp a fost achitata suma de 10.300 euro, din care 8500 euro la data de 05.05.2015, iar diferenţa de 1800 euro la data de 11.11.2015 (data contractului de vânzare cumpărare), iar pentru suprafaţa de 30.000 mp, a fost achitata suma de 4700 euro din care 3500 euro la data de 05.05.2015, iar diferenţa de 1200 de euro la data de 11.11.2015.

Instanţa de fond, împărtăşind poziţia pârâtei, nu a ţinut seama de împrejurarea ca la momentul perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare reclamanta a intrat in posesia de fapt a bunului imobil, achitând preţul convenit la acel moment, preţ care a fost modificat prin contractul de vânzare -cumpărare. Astfel, în contextul perfectării unui antecontract de vânzare - cumpărare în formă autentică, achitarea integrală a preţului la acel moment, predarea posesiei bunului, perfectarea ulterioară a contractului de vânzare - cumpărare in forma autentica este doar o formalitate, care nu putea impieta asupra implementării planului de afaceri in considerarea căruia a fost acordata finanţarea nerambursabila in prezenta cauza.

Ca atare, faţă de argumentele menţionate, consideră că judecătorul fondului ar fi trebuit să retina ca, in speţa, nu s-a săvârşit o abatere, in sensul conferit acestei noţiuni de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, fiind depusă cererea a doua de plata, nu există niciun impediment pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor din Contractul de finanţare.

Mai mult, judecătorul fondului nu a analizat capătul subsidiar de cerere privitor la înlocuirea sancţiunii rezilierii contractului si recuperării sprijinului financiar nerambursabil cu rezilierea contractului fara a cere plata finanţării nerambursabile, deşi a fost învestit cu un astfel de capăt de cerere.

Mai arată că până la acest moment procesual pârâta nu a transmis nicio notificare prin care să-i aducă la cunoştinţă împrejurarea rezilierii contractului de finanţare, in conformitate cu dispoziţiile art. 16 din anexa I cuprinzând Condiţiile generale la Contractul de finanţare.

In raport de dispoziţii le exprese ale art. 11. (3) din Condiţiile generale exprese ale contractului de finanţare, rezulta că, in ipoteza in care constată nereguli cu privire la contractul de finanţare, autoritatea contractanta are dreptul, iar nu obligaţia, de a înceta valabilitatea contractului, printr-o notificare scrisă, clauza menţionată având valoarea juridica a unui pact comisoriu de gradul IV.

Pe de altă parte, judecătorul fondului nu a avut in vedere si nu a analizat împrejurarea ca, in speţă, nu există o notificare de reziliere a contractului de finanţare si că in lipsa unei astfel de notificări de reziliere, actele contestate apar ca nelegale.

In egala măsură, judecătorul fondului nu a analizat daca abaterile pretins a fi constatate ar întruni, in mod cumulativ, condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea incidenţei in cauza a neregulii, astfel cum aceasta este definita de art. 11 din Condiţiile generale ale contractului de finanţare, având în vedere şi definiţia dată neregulii potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, in speţa dedusa judecaţii, faptul nedepunerii cererii pentru cea de a doua transa de bani, in termenul de maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de finanţare, nu este de natura sa prejudicieze bugetul Uniunii Europene sau fondul public naţional, in contextul in care este supusă discuţiei numai nedepunerea cererii de plată, fiind omisă împrejurarea ca suma care a fost obţinută de întreprinderea individuala cu prima transa din bani a fost folosită pentru achiziţionarea unui imobil teren agricol extravilan pentru realizarea exploataţiei agricole.

Mai mult, arată că măsura de reziliere a contractului este contrară principiului proporţionalităţii consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.

Astfel, nu a fost analizată de către comisia de soluţionare a contestaţiei, si nici de instanţa de fond, proporţionalitatea măsurii faţă de gravitatea neregulii constate, care nu este esenţială în executarea contractului de finanţare, importante fiind îndeplinirea obiectivelor din planul de afaceri, respectiv achiziţionarea unui teren agricol şi depunerea de către beneficiar a cererii pentru cea de-a doua tranşă de plată, obiective îndeplinite chiar dacă a fost depăşit termenul contractual.

In raport de aceste considerente, solicită instanţe de recurs să constate: (1) inexistentei unei notificări de reziliere a contractului, (2) inexistentei unui prejudiciu cauzat bugetului uniunii europene si a fondului naţional, (3) nerespectarea principiului proporţionalităţii, fara a se tine seama de natura si de gravitatea neregulii constatate, care nu vizează obligaţiile principale ale contractului, ci doar momentul la care se formulează cerere pentru acordarea celei de a doua transe de bani, reprezentând 40 % din fondul nerambursabil acordat.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancţiunii de reziliere a contractului de finanţare cu restituirea integrala a sumelor primate ca finanţare, cu măsura rezilierii contractului fără restituirea finanţării nerambursabile, cererea neanalizată de judecătorul fondului.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră că în mod justificat s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, în principal pentru faptul că, nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin actele ulterioare nu s-au combătut argumentele invocate în cuprinsul actelor a căror anulare se solicită şi, pe cale de consecinţa, nu există motive pentru care acestea ar trebui să fie înlăturate.

În mod punctual, raportat la criticile formulate prin cererea de recurs, invocă în apărare următoarele:

O primă susţinere a recurentului-reclamant vizează faptul că în motivarea instanţei de fond, în mod nejustificat s-a reţinut faptul că, în prezent, în materia vânzării bunurilor imobile, perfectarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică are caracter constitutiv de drepturi, fără să fie necesară depunerea şi a unui extras de carte funciar.

În acest sens arată că antecontractul de vânzare-cumpărare tehnoredactat şi multiplicat la Cabinetul de Avocat C. la data de 05.05.2015 a avut ca obiect promisiunea de vânzare a unor suprafeţe de teren, situate atât în intravilan cât şi în extravilan, cu suprafeţe de teren arabil, teren cultivat cu viţă de vie şi teren cu destinaţia de curţi construcţii, preţul total al vânzării fiind în sumă de 12.000 euro, preţ ce a fost achitat la data certificării antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 05.05.2015.

Beneficiarul nu a demonstrat că cel puţin 30% din valoarea sprijinului acordat de către Autoritatea Contractantă conform Contractului de finanţare a fost utilizată în vederea îndeplinirii Planului de afaceri, atât fizic cât şi financiar, respectiv cel puţin valoarea de 12.000 euro, având în vedere faptul că suma plătită la data de 05.05.2015 în temeiul antecontractului încheiat este aferentă şi suprafeţelor de teren cultivate cu viţă de vie şi curţi construcţii (suprafeţe de teren aflate în intravilanul judeţul Tulcea).

Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x în data de 11.11.2015 "transmiterea proprietăţii cu toate atributele sale şi predarea terenurilor, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei, s-a făcut la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare" şi nu la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 05.05.2015, aşa cum precizează beneficiarul în prezenta contestaţie, fără a face vreo referire la antecontractul încheiat la data de 05.05.2015, respectiv la unele supfafeţe care au constituit obiectul acestuia (arabil în suprafaţă de 2.790 mp, intravilan, vie în suprafaţă de 628 mp, intravilan, respectiv curţi şi construcţii în suprafaţă de 1.316 mp, intravilan).

În vederea justificării neregulii reţinute invocă dispoziţiile Manualului de procedură pentru autorizare plăţi şi ale Anexei II din cadrul Instrucţiunilor de plată pentru beneficiarii măsurii 112, potrivit cărora beneficiarii privaţi, la dosarul cererii de plată a tranşei a 2-a trebuie să prezinte contractul de vânzare - cumpărare autentificat la notar, din care să rezulte valoarea achitată de către beneficiar pentru terenul achiziţionat de la persoana fizică respectivă.

De asemenea, reaminteşte obligaţiile asumate conform contractului de finanţare, astfel:

- Conform art. 3 alin. 1 "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă".

- În conformitate cu Art. 3 alin. 4 "Beneficiarul trebuie să demonstreze că cel puţin 30% din valoarea sprijinului acordat de către Autoritatea Contractantă îl investeşte pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizării şi dezvoltării exploataţiei agricole";

- Conform art. 4 - Modalitatea de plată din Contractul de Finanţare, alin. (4)(4) " a doua cerere de plată se depune în maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de Finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1) şi plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă".

- În Ghidul solicitantului Instalarea tinerilor fermieri - MĂSURA 112, se menţionează că "îndeplinirea obiectivelor exploataţiei agricole şi a investiţiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiţie de eligibilitate pentru cea de-a doua tranşă de plată".

- Conform Art. 16 - Nereguli, sume necuvenite şi. restituirea finanţării, alin. (16)(3) "în cazul înregistrării unei nereguli, definite la alin. (1), beneficiarul va restitui integral valoarea finanţării necuvenite primite din partea Autorităţii Contractante în termenele prevăzute în cuprinsul actelor de notificare transmise de Autoritatea Contractantă.

Dacă Beneficiarul nu se conformează acestei obligaţii, Autoritatea Contractantă va stabili penalităţi pentru întârziere şi va proceda la recuperarea sumei în conformitate cu dispoziţiilor legale în vigoare".

Astfel beneficiarul a intrat sub incidenţa prevederilor art. 11 alin. 3 din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanţare "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexate/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

Cu referire la apărările recurentei reclamante, prin care a susţinut că la depunerea cererii pentru tranşa a doua din valoarea proiectului a întâmpinat dificultăţi cu achiziţionarea terenului care era cuprins în planul de afaceri şi nu am putut respecta termenul de depunere a acesteia, a reiterat susţinerile comisiei de soluţionare a contestaţiei, pria care s-a precizat că în conformitate cu art. 4 - Modalitatea de plată din Contractul de Finanţare, alin. (4)(4) " o doua cerere de plată se depune în "maxim 33 de luni de la data semnării Contractului de Finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la Articolul 3(1) şi plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către Autoritatea Contractantă".

Prin urmare, beneficiarul trebuia să depună Dosarul cererii de plată tranşa 2 până la data de 07.05.2015, respectiv în termen de 33 de luni de la data semnării contractului de finanţare x/07.08.2012.

De asemenea, cu privire la apărarea potrivit căreia întârzierea în perfectarea antecontractului nu s-a datorat culpei/vinei beneficiarului, ci împrejurării că pe raza localităţii Lăstuni nu s-a identificat teren de vânzare, decât la momentul la care s-a perfectat antecontractul, motiv pentru care solicită înlocuirea măsurii rezilierii cu recuperarea sumelor achitate, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea art. 11 alin. 1 din contractul de finanţare, care prevede posibilitatea rezilierii fără restituirea finanţării nerambursabile în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, întrucât situaţia invocată nu constituie caz de forţă majoră, aşa cum termenul este definit prin art. 17 alin. (1) din contractul de finanţare.

Faţă de dispoziţiile invocate, consideră că interpretarea recurentei privind o eventuală culpă a Autorităţii este una contrară normelor de drept material, şi mai mult decât atât, în prezenta speţă, culpa autorităţii nu poate fi invocată în condiţiile în care beneficiarul a încălcat constant obligaţiile asumate prin semnarea contractului de finanţare.

De asemenea, pentru a răspunde la apărările recurentei reclamante, intimata pârâtă citează termenii şi definiţiile referitoare la neregulă, principiul proporţionalităţii, precum şi cele privitoare la cauzele încetării contractului şi efectele acesteia din cuprinsul contractului de finanţare şi din O.U.G. nr. 66/2011, conchizând că, în raport de situaţia de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, măsura declarării ca neeligibilă a finanţării aferente achiziţiilor realizate de beneficiar este justificată, iar principiului proporţionalităţii nu putea fi aplicată numai la valoarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului, însă în speţă neregula constatată afectează criteriile de eligibilitate şi selecţie întreg proiectul asumat.

În ceea ce priveşte obligaţia autorităţii de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor ce nu respecta obligaţiilor contractuale asumate, invocă prevederile art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, prind definirea noţiunii de "neregularitate", precum şi dispoziţiile cuprinse la Titlul II din Regulamentul CE nr. 2988/1995, prin care se impune aplicarea de sancţiuni administrative. Astfel, potrivit art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, însă excepţia de la regulă, prevăzută de art. 5 din acelaşi regulament, coroborat cu art. 17 alin. (4) Anexa I Prevederi Generale ("în cazul înregistrării unei neregularitaţi rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea Autorităţii Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării") din contractul de finanţare, este că în cazul abaterilor intenţionate sau săvârşite din neglijenţă sancţiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.

Din enunţarea prevederilor de mai sus, conchide că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora. Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general D. prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 59). în consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60). Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar [ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea CJUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AlPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-199/03 - punctul 15 şi Concluziile avocatului general E. pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general E. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 35). Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefundat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Reclamanta A. Întreprindere Individuală, a sesizat instanţa de contencios administrativ în vederea exercitării controlului de legalitate cu privire la procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 11.04.2016 privind proiectul "Dezvoltarea unei ferme zootehnice, A. în localitatea Lăstuni, jud. Tulcea" precum şi împotriva Deciziei nr. 16623/14.06.2016, de soluţionare a contestaţiei, solicitând anularea actelor atacate.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 11.04.2016, menţinută prin decizia de soluţionare a contestaţiei, s-a constatat faptul că beneficiarul nu a depus cererea pentru tranşa a doua în cursul lunii mai 2015, conform declaraţiei de eşalonare rectificată a plăţilor, sau în 15 zile lucrătoare de la data primirii Notificării beneficiarului privind depăşirea termenului limită de depunere a cererii de plată nr. x/07.05.2015, nesocotind astfel prevederile art. 4 Modalitatea de plată, alin. (4), potrivit cărora a doua cerere de plată se depune în maxim 33 luni de la data semnării contractului de finanţare, după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. 1, iar plata se va efectua în maxim 90 zile de la data declarării conformităţii cererii de plată de către autoritatea contractantă.

În temeiul acestor constatări s-a reţinut săvârşirea unei nereguli în sensul definit de art. 2 alin(1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fapt pentru care s-a procedat la calcularea unei creanţe bugetară din nereguli în sumă de 103.758,98 RON reprezentând 23.999,95 eur, din care contribuţie din fonduri UE: 98.571,03 RON reprezentând 22.799,95 eur-95% şi contribuţie publică naţională de la bugetul de stat: 5.187,95 RON reprezentând 1.200 eur-5%.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă împotriva actelor administrative sus-menţionate, reţinând că, în cazul de faţă reclamarea unei vătămări ca urmare a emiterii actelor administrative solicitate a fi anulate nu este justificată nici din perspectivă contractuală şi nici din cea legală.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

- principiul forţei obligatorii a contractului, reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., potrivit căruia contractul este legal încheiat acesta constituie legea părţilor, iar situaţia de fapt prezentată de reclamantă în contestaţie şi reluată prin cererea de chemare în judecată privind depăşirea termenului de 07.05.2015, dată până la care trebuia să depună cererea de plată a tranşei a doua, respectiv în termen de 33 luni de la data semnării contractului de finanţare, reprezintă abatere de la legalitate devenind în mod direct neregularitate.

- antecontractul de vânzare-cumpărare, tehnoredactat de avocat C. la data de 05.05.2015, având ca obiect promisiunea de vânzare a unor suprafeţe de teren intravilan şi extravilan, nu respectă cerinţa sprijinului financiar acordat, în sensul că minim 30% din valoarea acestuia, respectiv cel puţin valoarea de 12.000 eur să fie utilizaţi în implementarea proiectului şi în concordanţă cu menţiunile din planul de afaceri, prin care beneficiarul şi-a propus achiziţionarea a 7 hectare de teren arabil extravilan. Suma astfel plătită nu demonstrează îndeplinirea condiţiei privind procentul sprijinului acordat deoarece la data de 05.05.2015 din obiectul antecontractului fac parte şi alte bunuri ce nu privesc sprijinul financiar în cauză, respectiv terenuri intravilane, curţi, construcţii sau terenuri cultivate cu viţă de vie.

- antecontractul astfel încheiat nu naşte drepturi reale ci numai drepturi de creanţă astfel încât la momentul 05.05.2015 reclamantul nu poate face dovada calităţii sale de proprietar sau deţinător de drepturi reale.

- în ceea ce priveşte efectele contractului de vânzare cumpărare autentificat la BNP B. prin încheierea nr. 785/11.11.2015, având ca obiect achiziţionarea terenurilor (teren arabil de 65.266 mp, extravilan, tarlaua x, parcele 501 şi teren arabil de 30.000 mp, extravilan, tarlaua x, parcela x), în pofida menţiunii în sensul că transmiterea proprietăţii s-a făcut la data autentificării, momentul transmiterii dreptului de proprietate este momentul intabulării dreptului real principal în cartea funciară, potrivit dispoziţiilor 1676 C. civ. şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte reţine, în raport cu starea de fapt stabilită, potrivit căreia încheierea antecontractului de vânzare cumpărare nu dovedeşte pe deplin îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, achiziţionarea de către reclamant prin act autentic a celor 9,5 ha teren extravilan pentru îndeplinirea planului de afaceri s-a realizat cu depăşirea duratei de execuţie a contractului de finanţare, iar dovada achiziţionării nu a fost făcută prin extrasul de carte funciară, condiţie stabilită în cerinţele manualului de procedură şi instrucţiunile de plată anexă la contractul de finanţare, că aceste neregularităţi nu justifică, prin gravitatea lor, rezilierea contractului de finanţare şi retragerea întregii finanţări, ca o consecinţă a rezilierii.

Înalta Curte reţine încălcarea principiului proporţionalităţii, pornind, pe de o parte, de la faptul că Nota de constatare de stabilire a neregulii a fost întocmită după finalizarea proiectului, iar neregulile constatate nu sunt cauzate de neexecutarea ci de executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale asumate.

Încălcarea principiului proporţionalităţii, pe de altă parte, este şi urmarea faptului că, raportat la neregula concretă, nerespectarea termenului de 33 de luni pentru depunerea cererii pentru tranşa a doua, nu este aptă să prejudicieze bugetul UE, în raport de prevederile art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comunităţilor Europene Consiliului Europei nr. 2988/1995, care defineşte abaterea ca, orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. . 66/2011, care prevede că, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Or, din cuprinsul definiţiilor, care în esenţă sunt identice, se observă că se vorbeşte despre un efect prejudiciabil, care în speţa de faţă nu pare să existe, existând doar aprecieri ale autorităţii pârâte, prin care se susţine că nerespectarea termenul contractul constituie o neregulă, însă aceasta nu permite nici prezumarea unei cheltuieli nejustificate şi nici prezumarea unui prejudiciu echivalent cu valoarea totală a finanţării.

Simpla existenţă a unei abateri, care nu se referă la nerealizarea obligaţiilor contractuale sau a obiectivelor proiectului ci la întârzierea în realizare acestora, nu permite prezumarea unui prejudiciu.

Mai mult, art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, defineşte principiul proporţionalităţii ca fiind "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

În aplicarea acestui principiu, Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor intimatei-recurente, că nu orice neregulă necesită retragerea finanţării, mai ales în situaţia în care scopul sau obiectivele măsurii nr. 112 au fost atinse, iar neregula, constând în depăşirea termenului contractual, nu constituie o neîndeplinire a condiţiilor de eligibilitate sau o nerespectare a obligaţiilor prevăzute prin contractul de finanaţare atât de gravă încât menţinerea contractului să afecteze vreun fel îndeplinirea atribuţiilor autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în respectarea principiilor bunei gestiuni financiare. Mai mult, măsura retragerii finanţării nu ţine seama de impactul neregulii asupra proiectului/programului respectiv, iar afirmaţia pârâtei, în sensul că afectează în întregime contractul, respectiv îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, nu este fundamentată pe o analiză a tuturor obligaţiilor/obiectivelor asumate de beneficiar prin intermediul Planului de afaceri.

Chiar dacă în Ghidul solicitantului Instalarea tinerilor fermieri- Măsura 112 se menţionează că îndeplinirea obiectivelor exploataţiei agricole şi a investiţiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiţie de eligibilitate pentru ce-a doua tranşă de plată, această cerinţă vizează îndeplinirea obligaţiei însăşi şi nu termenul în care aceasta trebuie îndeplinită.

De asemenea, finalizarea lucrărilor de cadastru nefiind un fapt de notorietate publică, nedepunerea extrasului de carte funciară cu privire la terenurile achiziţionate nu poate fi considerată o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate, în contextul în care, potrivit art. 56 din Legea nr. 71/2011, "Dispoziţiile C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciara se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ - teritorială".

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi va dispune anularea Deciziei nr. 16623/14.06.2016 şi a procesului-verbal nr. x/20.04.2016 emise de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală împotriva sentinţei nr. 57/CA din 16 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Anulează Decizia nr. 16623/14.06.2016 şi procesul-verbal nr. x/20.04.2016 emise de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.