Passive procedural standing of the Ministry of Justice in administrative litigation for retroactive salary payments owed by employing judicial bodies

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.03.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei obligarea pârâtului, sub sancţiunea plaţii unei penalităţi aplicabile acestuia de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2001, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, să emită în ceea ce îl priveşte un nou ordin de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) indice 1, art. 5 alin. (1) şi alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, în acelaşi termen şi sub aceleaşi sancţiuni menţionate la punctul 1, la calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 76 din data de 17.01.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI.

A respins primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect.

A obligat pârâtul la calcularea şi acordarea diferenţelor salariale cuvenite reclamantului şi a dobânzii legale aferente, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015) şi până la data de 01.08.2016.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 76 din data de 17.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod greşit, prin dispozitivul sentinţei recurate, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Ministerul Justiţiei la plata drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, deşi această obligaţie revine în mod legal instanţei unde funcţionează intimatul-reclamant, în speţă Tribunalul Bucureşti, instanţă cu personalitate juridică.

Raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului şi, pe cale de consecinţă, a oricăror accesorii ale acestuia, dobânzi şi actualizări, se desfăşoară între intimat şi instanţa unde acesta funcţionează, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţatelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

Precizează că atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a intimatului, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar atribuţia Ministerului Justiţiei este de a vira banii, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 punctul Vil subpunctul 3 din cuprinsul H.G.. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, iar nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale.

Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei.

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatului sunt stabilite cu instanţa unde funcţionează, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de către Tribunalul Bucureşti, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Astfel, văzând şi dispoziţiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, dispozitivul deciziei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii drepturilor salariale, dat fiind faptul că această obligaţie excedează atribuţiilor acestuia.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Înalta Curte constată că, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat: I) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să-i emită un nou ordin de salarizare în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) indice 1, art. 5 alin. (1) şi alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015; II) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi.

Prima instanţă a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere, (referitor la obligaţia de a emite un nou ordin de încadrare salarială) şi l-a obligat pe pârât la calcularea şi acordarea diferenţelor salariale cuvenite reclamantului şi a dobânzii legale aferente, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015) şi până la data de 01.08.2016.

Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Justiţiei a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la plata drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, obligaţie stabilită în sarcina sa, deşi această obligaţie revine în mod legal instanţei unde funcţionează intimatul-reclamant.

De fapt, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât tinde a dovedi lipsa calităţii procesuale pasive în raport de capătul II al cererii de chemare în judecată.

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Calitatea procesuală este una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile. Conţinutul acestei noţiuni este precizat în cuprinsul art. 36 din C. proc. civ., potrivit căruia "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În consecinţă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Potrivit doctrinei, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Particularizând, în situaţia în care pretenţia formulată prin acţiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ţinând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi, părţile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.

Sub acest aspect, se constată că raporturile de muncă ale intimatului-reclamant sunt stabilite cu instanţa unde funcţionează - Tribunalul Bucureşti, instanţă care procedează la calcularea şi plata drepturilor salariale, precum şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a intimatului, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G.. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, atribuţia Ministerului Justiţiei este de a vira banii nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale.

În cazul de faţă, primul capăt de cerere a fost formulat, în mod corect, în contradictoriu cu recurentului-pârât Ministerul Justiţiei deoarece obligaţia de emitere a ordinului de salarizare incumbă acestuia, însă pentru soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere "calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariale", ar fi trebuit să cheme în judecată instituţia/autoritatea publică angajatoare deoarece, determinarea calităţii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale.

Având în vedere că, în privinţa acestei cereri, calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât nu poate fi justificată, Înalta Curte constată că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este corectă, criticile formulate de recurentul-pârât fiind fondate.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul II de cerere, va respinge cererea privind obligarea pârâtului la calcularea şi achitarea diferenţelor salariale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi va menţine restul dispoziţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 76 din 17 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul II de cerere.

Respinge cererea privind obligarea pârâtului la calcularea şi achitarea diferenţelor salariale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.