Insurers' Guarantee Fund liability for moral damages and periodic maintenance: judicial review of standardized internal compensation procedures vs. statutory civil law criteria

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.05.2018 reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la plata:

1) sumei de 3000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale şi suma prevăzută la art. 1 din decizie -52510 RON, respectiv 50.490 RON în ceea ce priveşte pe reclamanta A.;

2) sumei de 150.000 daune morale şi lunar o prestaţie periodică în cuantum de 123 RON începând cu data de 09.04.2013 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (7380 RON) şi suma prevăzută la art. 1 din decizie -43879 RON, respectiv 113.501 RON şi în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani cu condiţia continuării studiilor prin raportare la venitul minim pe economie, în ceea ce o priveşte pe reclamanta minoră B.;

3) sumei de 150.000 RON daune morale şi lunar o prestaţie periodică în cuantum de 123 RON începând cu data de 09.04.2013 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (7380 RON) şi suma prevăzută la art. 1 din decizie -43879 RON, respectiv 113.501 RON şi în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani cu condiţia continuării studiilor prin raportare la venitul minim pe economie, în ceea ce o priveşte pe reclamantul minor C.;

4) Plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3762 din data de 25.09.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

A anulat parţial art. 2 din decizia nr. 13941/12.04.2018.

A obligat pârâtul să plătească suplimentar daune morale în cuantum de 47.490 RON către reclamanta A. şi câte 106.121 RON către reclamanţii B. şi C..

A obligat la plata despăgubirii reprezentată de obligaţia de întreţinere datorată minorilor B. şi C. în sumă globală calculată prin raportare la salariul minim net pe economie aferent fiecărui an, de la data de 09.04.2013 la 25.09.2018, calculat la nivelul a 1/6 din salariul minim net pentru fiecare şi în continuare la plata lunară a sumei de 1/6 din salariul minim net pe economie pentru fiecare reclamant minor, până la 18 ani, iar după această vârstă, până la 26 ani, sub condiţia dovedirii continuării studiilor.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 3050 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru.

A respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3762 din data de 25.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, invocând în drept motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a sentinţei recurate şi, reţinând cauza în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.

Consideră că prima instanţă a dispus în mod greşit anularea parţială a Deciziei nr. 13941/12.04.2018 şi majorarea despăgubirilor, întrucât emiterea acesteia s-a efectuat în urma analizării înscrisurilor depuse şi motivat de dispoziţiile Legii speciale 213/2015, care stabilesc cadrul legal al raportului juridic născut între F.G.A. şi creditorii de asigurare, scopul şi procedura de soluţionare a cererilor de plată prin care se solicită daune morale ca urmare a decesului şi vătămărilor corporale, procedură instituită la nivelul F.G.A. care nu a fost criticată sub aspectul legalităţii

Referitor la prestaţia periodică stabilită pentru cei doi copii ai victimei, arată că în mod greşit instanţa de fond nu s-a raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 care stabilesc creanţele de asigurări ca fiind "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări, sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului reprezentând despăgubiri/indemnizaţi, precum şi primele datorate de ~către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare", precum şi la dispoziţiile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, care stabilesc în mod expres criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, care nu prevăd acordarea unor despăgubiri sub formă de prestaţii periodice.

Astfel, deşi în considerentele sentinţei civile nr. 3762/25.09.2018, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 499 alin. (1) C. civ., care stabilesc că "Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura si pregătirea lui profesională.", instituind astfel, caracterul cert al sumei solicitate cu titlu de prestaţie periodică, precum şi dispoziţiile art. 1930 alin. (1) şi (3) din C. civ., care prevăd că: "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat. (...) La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1387-1.389 se aplică în mod corespunzător." - stabilind că în prezenta cauză creanţa de asigurare este una lichidă, putând fi determinată prin raportare la salariul minim pe economie, cu respectarea art. 529 alin. (2) C. civ.." care prevede cuantumul întreţinerii în cazul acordării pensiei de întreţinere.

Astfel, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a stabilit cuantumul prestaţiilor periodice la situaţia dată de cazul în care între unul dintre părinţi ar fi fost obligat la plata unei pensii de întreţinere, fapt ce nu se aplică si în cazul decesului unuia dintre părinţi, minorii beneficiind de astfel de drept conform legii - pensie de urmaş, acordată de către instituţiile de stat.

Mai mult decât atât, nici Ordinul CSA 14/2011 şi nici C. civ. nu stabilesc cazurile în care pot fi acordate prestaţii periodice si nici criteriile de cuantificare a acestora. Prestaţiile periodice nu reprezintă creanţe solicitate cu titlu de daune morale, ele având un caracter pur material trebuie demonstrate cu documente justificative.

Referitor la majorarea daunelor morale, arată că prima instanţă a dispus majorarea acestora deşi în operaţiunea de cuantificare s-a avut în vedere procedura internă, standardizată, de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură pe care prima instanţă nu a avut-o în vedere deşi nu a fost i-a fost adusă nicio critică şi nu contravine niciunei dispoziţii legale.

Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune.

În acest sens, în practica judecătorească formată în procese în care Fondul de garantare al asiguraţilor nu a fost parte procesuală, ci societăţile de asigurare, conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

În acest context subliniază că Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope leqis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi si obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz Societatea D. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantarea asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015 în baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul fată de care se deschide procedura de faliment si nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă si exigibilă. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări.

FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, Fondul de garantare a asiguraţilor neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii sale proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Apreciază că în mod netemeinic a înlăturat prima instanţă procedura potrivit căreia F.G.A. acordă daunele morale şi materiale (Decizia F.G.A. NR. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016), având în vedere că prins aceasta nu se încalcă nicio prevedere legală, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfinţit şi prin adresa nr. x/17.01.2017.

De asemenea, subliniază că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare. Având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale, F.G.A. a fost nevoit ă să adopte o procedură internă de acordare de daune morale, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele situaţii care se pot ivi în realitate. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului D. S.A., în faliment, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în această materie.".

Totodată, arată că în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative precum şi a unui tratament echitabil, din partea F.G.A. care nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Faţă de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului în sensul solicitat şi exonerarea sa de obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Sub aspectul criticilor formulate de pârât cu privire la prestaţiile periodice acordate intimaţilor minori B. si C. în mod corect prima instanţă a dat eficientă dispoziţiilor legale care reglementează repararea prejudiciului ocazionat de decesul unui părinte care acorda întreţinere copiilor.

Cu toate că recurentul face trimitere la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi la dispoziţiile art. 45 şi 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 în speţă îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 499 alin. (1) şi (3) 92 C. civ., art. 529 alin. (2) C. civ., art. 1390 alin. (1) şi (3) C. civ. şi art. 74 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 reglementează stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere.

Intimaţii minori au invocat un prejudiciu patrimonial care constă în pierderea de către aceştia a întreţinerii pe care le-o presta victima directă care a decedat urmare a faptei ilicite a conducătorului auto.

Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest sens, art. 1390 C. civ. dispune:

"(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat"; aşadar, au dreptul la reparaţie. în temeiul acestui text şi cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoşeu care primeau sau ar fi primit întreţinere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreţinere, prevăzut expres de lege.

In ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 1390 alin. (3) C. civ., coroborate cu art. 1387-1389 din acelaşi cod. În condiţiile în care nu au fost administrate probe privind întinderea veniturilor victimei decedate, în mod corect a fost obligat pârâtul la prestaţii periodice prin raportare la venitul minim pe economie, întocmai cum a procedat şi Tribunalul Neamţ. Astfel, în dosarul civil ce a avut ca obiect "pretenţii" aflat pe rolul Tribunalului Neamţ prin sentinţa civilă nr. 50/com/25.06.2015 a fost obligată S.C. D. S.A. la plata unei prestaţii periodice în suma de câte 123 RON lunar, către minorii B. (9 ani) şi C. (7 ani) începând cu data de 09.04.2013 şi până la împlinirea vârstei de 26 de ani cu condiţia continuării studiilor.

Recurentul face referire doar la dispoziţiile art. 45 şi 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, însă în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (2) din acelaşi act normativ care dispun:

"In cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale si de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

Criticile referitoare a stabilirea unor prestaţii periodice echivalează efectiv cu o desconsiderare a normelor legale incidente, o lipsa de proiecţie a valorii supreme - dreptul la viaţă cât şi o desconsiderare a realităţii, în sensul că prin aceasta nu se recunoaşte că această situaţie - decesul victimei - a creat un dezechilibru financiar semnificativ şi definitiv asupra copiilor victimei aflaţi la vârste şcolare, prin raportare la disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului ce reglementează principiul interesului superior al copilului.

Sub aspectul criticilor formulate cu privire la daunele morale acordate consideră că modalitatea de cuantificare a acestora este justă si echitabilă. Argumentele expuse de recurent susţin concluzia în sensul că procedura sa internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces nu este supusă controlului judecătoresc, în contradicţie evidentă cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015

Recurentul nu a avut în vedere toate circumstanţele concrete ale producerii evenimentului, nu s-a baza pe criterii cu aplicabilitate generală, în realitate nu a realizat niciun fel de evaluare, ci după cum însuşi recunoaşte, s-a rezumat la a prelua ca atare despăgubirile pe care le-a considerat potrivite lichidatorul judiciar al D. S.A. şi cele rezultate în urma analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului D. S.A. şi a Ghidului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

În ceea ce priveşte această procedură internă, validată de către lichidatorul judiciar al D. S.A., arată că aceasta nu este în niciun fel opozabilă nici intimaţilor, nici recurenţilor si evident, nici instanţelor de judecată. neexistând niciun temei legal care să permită acest lucru, cuantificarea daunelor nepatrimoniale fiind atributul exclusiv al recurentului şi ulterior al instanţei, cu singura limitare impusă de plafonul maxim de 450.000 RON/creditor prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv de plafonul maxim de 5.000.000 euro prevăzut de art. 24 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Deşi recurentul menţionează lipsa unor criterii legale şi limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale şi faptul că recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale, raportat la textele de lege invocate anterior - pentru stabilirea cuantumului daunelor morale sunt prevăzute norme legale cărora recurentul ar fi trebuit să le dea eficienţă, dispoziţii ce constituie veritabile criterii obiective şi rezonabile în comensurarea prejudiciului moral.

Procedurile interne la care face trimitere recurentul nu sunt nicidecum obiective şi nu ţin seama în niciun fel de circumstanţele particulare ale fiecărui caz, ci propun nişte sume fixe/persoană decedată, variind doar în funcţie de gradul de rudenie, fiind negată practic însăşi esenţa daunelor morale, aceea de a ţine seama de suferinţele psihice şi fizice ale fiecărei persoane afectate şi de ansamblul de împrejurări în care ele s-au produs. De asemenea, s-a creat o inechitate pentru părţi în cuprinsul aceleiaşi decizii, ajungându-se la situaţia ca fraţilor victimei să le fie acordate indemnizaţii în cuantum superior celor acordate copiilor şi soţiei victimei, abordare greşită în procesul de evaluare a întinderii despăgubirilor nepatrimoniale.

Mai mult, procedura internă standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces aleasă de recurent nu poate fi impusă cu titlu de lege nici instanţei de judecată şi nici intimaţilor, pe calea contestaţiei putând fi reformate deciziile emise de comisia specială a FGA.

Referirile recurentului la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmii de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu pot fi de asemenea primite pentru aceleaşi considerente, acest ghid neconstituind decât un reper informativ şi nu ar putea oferi soluţii în cazul acţiunilor având ca obiect daune morale. Mai mult, acest ghid a fost elaborat în anul 2012 şi face trimitere la practică judiciară din anul 2009-2010 în timp ce accidentul rutier din speţă a avut loc în anul 2013 iar în prezent ne aflăm spre finele anului 2018.

Contrar susţinerilor pârâtei, în sensul că prima instanţă nu a indicat de ce nu îşi însuşeşte procedura internă adoptată de FGA, instanţa de judecată a arătat expres motivele cuprinse în decizia contestată pe care le-a apreciat drept nefondate şi uneori chiar neavenite. Astfel, în determinarea cuantumului daunelor morale prima instanţă s-a raportat în concret la cazul dedus judecăţii şi nu prin urmărirea mediei despăgubirilor acordate în cazuri similare. Că este aşa, se impune a fi dedus şi din faptul că "similar" nu este echivalent cu "identic", iar cazurile judiciare nu fac excepţie de la aceasta.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat în numeroase decizii faptul că în materia daunelor morale se aplică cu prioritate criteriile obiective la evaluarea întinderii prejudiciului nepatrimonial (Decizia nr. 1067/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014), care au un rol definitoriu în soluţionarea acestui aspect şi că la stabilirea indemnizaţiei în temeiul contractului de asigurare trebuie să se aibă în vedere limitele maxime de despăgubire. (Decizia nr. 904/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2011, reclamanţi Pricop).

De asemene, prin Decizia nr. 2129/30.05.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele: "Nu constituie criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral, nici a cuantumului daunelor morale, aspectele invocate de pârât si anume: doctrina şi jurisprudenţa în materie: cadrul compensatoriu - reparator al răspunderii civile auto prin efectul legii, interdicţia îmbogăţirii fără justă cauză a reclamanţilor", prin urmare nici realităţile socio-economice din România.

Dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial este reglementat şi protejat şi de C. civ., respectiv art. 1387, 1391 alin. (1) C. civ., iar ICCJ prin Decizia nr. 2158/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2010 a statuat următoarele: "Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate", instanţa de apel era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale."

In final, arată că evaluarea realizată de două instanţe de judecată, respectiv Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 50/com/25.06.20/5 în Dosarul nr. x/2015. în fată căruia au fost adminstrate direct si nemijlocit probe, si Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată, este în mod clar mai imparţială si pertinentă decât cea efectuată de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor si comisia specială a fondului. Acest fapt este cauzat totodată şi de faptul că pârâtul FGA este un organism care gestionează, instrumentează si plăteşte dosarele de daună ale asigurătorului care se află în faliment.

Conchizând, solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.05.2019 s-a admis cererea formulată de intimaţii-reclamanţi B. şi C. şi s-a dispus preschimbarea termenului de judecată din data de 23.09.2020 la data de 16.10.2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ îl constituie decizia nr. 13941/12.04.2018 emisă de Fondul de garantare al asiguraţilor, prin care a fost admisă cererea de plată formulată de petenţii E., A., B., C., F., G., H. pentru suma totală în valoare de 305.101 RON.

În fapt, în motivarea deciziei s-a reţinut că la data de 09.04.2013 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto cu nr. x, care, în timp ce rula pe E85, pe raza localităţii Secuienii Noi, a acroşat bicicleta condusă de victima I., care circula regulamentar pe acelaşi sens de mers. În urma impactului, numitul I. a decedat. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea D. S.A., cu poliţa RCA nr. x.

În ce priveşte suma datorată cu titlu de daune morale, acestea au fost evaluate în baza principiului acordării unei despăgubiri echitabile, cu respectarea criteriilor jurisprudenţiale.

Cu privire la solicitarea de plată a unor prestaţii periodice pentru numiţii B. şi C., s-a reţinut că aceasta nu poate fi onorată, având în vedere faptul că nu reprezintă un prejudiciu determinabil, neputând fi stabilită o sumă care să fie alocată cu acest titlu.

Prima instanţă a admis în parte contestaţia formulată, dispunând majorarea cuantumului daunelor acordate reclamanţilor şi obligarea pârâtul şi la plata unor prestaţii periodice în favoarea minorilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 1349 şi art. 1357 şi următoarele C. civ., dar şi dispoziţiile speciale invocate de pârâtă, art. 49 pct. 2 din Norma CSA nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Referitor la despăgubirile ce constau în plata unei prestaţii periodice către copiii minori ai victimei, prima instanţă a amintit că acestea au rolul de a acoperi prejudiciul cauzat acestora prin lipsirea de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor, datorată în temeiul art. 499 alin. (1) C. civ. Prin urmare, a apreciat că prejudiciul este cert, în contextul în care obligaţia de întreţinere este prevăzută de lege, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1390 alin. (1) şi (3) C. civ., iar creanţa este lichidă, determinabilă prin raportare la salariul minim pe economie, cu respectarea art. 529 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la daunele morale, prima instanţă a apreciat că sumele acordate cu acest titlu prin decizia contestată sunt insuficiente, chiar dacă cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, este necesar a fi analizate consecinţele negative suferite de reclamanţi în plan psihic şi afectiv prin pierderea soţului, respectiv a tatălui. În acest sens a reţinut că evenimentul rutier produs în mod evident a cauzat o traumă considerabilă, extrem de dificil de gestionat şi stresantă pentru membrii familiei, prejudiciul moral suferit fiind unul important, prin urmare, în exercitarea dreptului său de apreciere, a avut în vedere ca suma globală stabilită să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Recurentul pârât a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără să dezvolte în mod distinct criticile care se subcriu acestora. În motivare a arătat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind definirea noţiunii de creanţe de asigurări, întrucât nu ţine seama de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor, precum şi ale art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, care stabilesc criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazulul vătămării corporale sau al decesului unor persone.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că dispoziţiile aplicabile nu stabilesc posibilitatea de a acorda prestaţii periodice, Înalta Curte apreciază că este nefondată. Astfel, dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 dispun:

"In cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale si de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

Mai mult, în acord cu susţinerile intimaţilor reclamanţi, Înalta Curte apreciază că argumentele referitoare a stabilirea unor prestaţii periodice pentru întreţinerea copiilor minori ai victimei echivalează efectiv cu o desconsiderare a realităţii, şi anume că decesul victimei - a creat un dezechilibru financiar semnificativ şi definitiv asupra copiilor victimei aflaţi la vârste şcolare, prin raportare la disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului ce reglementează principiul interesului superior al copilului.

De asemenea, faţă de valoarea modică a sumelor stabilite cu titlu de prestaţii periodice, stabilite în raport de venitul minim pe economie, suţinerea recurentului în sensul că pensia de urmaş acordată de către instituţiile de stat abilitate ar trebui să compenseze pierderea datorată prin decesul părintelui, având în vederea gradul mare de generalitate, nu are puterea de a convinge instanţa de recurs cu privire la nelegalitatea acestei măsuri.

Înalta Curte apreciază că modul în care prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 49 pct. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul decesului unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislaţia si jurisprudenţa din România, nu înseamnă determinarea sumelor cuvenite cu acest titlu putea raporta la procedura internă standardizată a asigurătorului D. sau valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de această societate de asigurare într-o anumită perioadă de timp.

Dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc.

Înalta Curte apreciază că, atât prin criteriile avute în vedere cât şi prin modul de cuantificare a prejudiciului moral suferit de reclamanţi, prima instanţă a aplicat în mod corect criteriile jurisprudenţiale relevante.

De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a creanţelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins numai în acele situaţii în care se urmăreşte limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit. Or), o) asemenea critică nu a fost invocată de către recurentul pârât.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În valorificarea acestor orientări jurisprudenţiale Înalta Curte reţine că, faţă de urmările accidentului rutier care s-a produs la data de 09.04.2013 asupra vieţii familiale a intimaţilor reclamanţi, majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale de către prima instanţă, care a efectuat o evaluare proprie însă s-a raportat şi la dispoziţiile sentinţei nr. 50/com/25.06.2015 a Tribunalului Namţ, nu contravine normelor speciale care reglementează activitatea Fondului de Garantare al Asiguraţilor şi constituie o despăgubire adecvată ce vine să compenseze prejudiciul moral suferit de acestia.

Recurentul pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din

C. proc. civ., însă criticile care se subsumează acestui motiv nu au fost dezvoltate separat de cele referitoare la greşita aplicare a normelor de drept material.

Examinând hotărârea primei instanţe, Înalta Curte apreciază că aceasta corespunde cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., fiind indicate motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia adoptată, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, considerentele reţinute nefiind nici străine de natura cauzei şi nici contradictorii.

Înalta Curte a expus, cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele în baza cărora a conchis că evaluarea unei creanţe de asigurare în înţelesul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în baza unor criterii legale şi jurisprudenţiale care exced celor stabilite de normele interne ale societăţilor de asigurare, este conformă cu dispoziţiilor art. 49 pct. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, cât timp acestea nu depăşesc plafonul maxim stabilit. Aşa) fiind, premisa avută în vedere cu ocazia invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că Fondul în mod greşit a fost asimilat unui asigurător, este lipsită de pertinenţă şi concludenţă din perspectiva motivului de recurs invocat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3762 din 25 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.