Reversal of constitutional presumption of licit asset origin and confiscation of unjustified wealth of public official

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative în cuantum total de 100.000 Usd şi 35.000 Euro, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea dobândită de persoana cercetată A..

Prin Ordonanţa nr. 1/AV din 06 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/17.02.2015, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Braşov a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată A., aflat în arest preventiv, director general al CN Romarm S.A. şi fost director al S.C. B. S.A. Braşov, pentru suma totală de 100.000 Usd şi 35.000 Euro, şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 martie 2015, sub nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 91 din 25 septembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat că sumele de 100.000 Usd şi 35.000 Euro au fost dobândite în mod nejustificat de către persoana cercetată A. şi a dispus confiscarea acestor sume de la persoana cercetată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 91 din 25 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi închiderea dosarului în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, formulând, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa sentinţei atacate:

Intimata Agenţia Naţională de Integritate nu a făcut dovada caracterului ilicit al dobândirii sumelor confiscate, situaţie în care sarcina probei în dovedirea caracterului licit nu revine persoanei cercetate, ci operează prezumţia constituţională.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că nu sunt dovedite susţinerile persoanei cercetate cu privire la provenienţa licită a sumelor de bani. Aceste sume provin din economiile realizate de către părinţii persoanei cercetate, care au cumpărat şi valorificat acţiuni, au plasat sume de bani în fonduri de investiţii, au economisit din salariu, au împrumutat diverse persoane cu sume de bani, pentru care au perceput dobânzi, toate aceste sume fiind oferite fiicei persoanei cercetate. De asemenea, în niciun act normativ nu este menţionată obligaţia declarării unor lichidităţi de către unicul moştenitor A., cu atât mai mult cu cât, bunicii paterni, în timpul vieţii, au predat nepoatei lor aceste sume de bani, inclusiv bijuteriile care le-au aparţinut.

Referitor la achiziţionarea de către persoana cercetată a unui apartament în Bucureşti, pentru fiica sa, C., afirmaţia instanţei de fond potrivit căreia această operaţiune presupune, la încheierea contractului, plasarea sumei de bani într-un cont bancar, este nerealistă, întrucât preţul poate fi achitat şi în numerar, conform înţelegerii părţilor.

Sumele de bani au fost depozitate de către persoana cercetată în seiful existent la fostul său loc de muncă, pentru a le proteja de eventuale spargeri ale locuinţei. De altfel, şi acest seif a fost spart de persoane identificate ulterior, care au sustras sumele depozitate în seif. În condiţiile arătate, constituirea persoanei cercetate parte civilă în procesul penal, reprezintă un argument în sensul că aceste sume de bani proveneau de la părinţii acestuia.

Pe de altă parte, faptele pentru care este cercetată persoana evaluată într-un alt dosar penal, sunt situate în afara perioadei supuse verificării şi nu se poate susţine că sumele de bani confiscate ar proveni din activităţi ilicite, rezultate din pretinsele activităţi infracţionale.

Persoana cercetată nu are obligaţia de a menţiona în declaraţia de avere sumele primite de fiica sa de la bunicii paterni, întrucât potrivit anexei la Legea nr. 115/1996, prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, iar în speţă, fiica persoanei cercetate nu s-a aflat în întreţinerea acestuia, conform sentinţei civile pronunţate în procesul de divorţ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu au formulat întâmpinări în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 09 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5.2. Suspendarea judecării recursului

Prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2018, a fost suspendată de drept judecarea recursului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 02 octombrie 2019, cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii de redeschidere a procesului, formulată de C., în calitate de moştenitoare a defunctului recurent A., în temeiul art. 415 pct. 2 C. proc. civ.

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a introdus în cauză, în calitate de recurentă-pârâtă, pe C., moştenitoare a defunctului A..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, act declanşator al acţiunii de control al averii deţinute de persoana cercetată A., s-a constatat că în perioada evaluată (30.07.2010 - 27.08.2013), modificările intervenite în averea deţinută de persoana cercetată comparativ cu veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice, s-au materializat într-o diferenţă semnificativă în cuantum total de 100.000 Usd şi 35.000 Euro.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Braşov, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 102 - 103 din Legea nr. 115/1996, a constatat, prin Ordonanţa nr. 1 din 06 martie 2015, caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată A., aflat în arest preventiv, pentru suma totală de 100.000 Usd şi 35.000 Euro şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor, a fost audiată persoana evaluată şi fiica acestuia, C., a fost administrată proba cu înscrisuri şi au fost depuse la dosarul comisiei copii ale unor acte existente în dosarul penal nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov.

În cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, la solicitarea persoanei cercetate, au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială, în cadrul acesteia din urmă fiind audiat martorul D..

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Cu titlu prealabil prezentei analize, instanţa de control judiciar subliniază că vor fi supuse examinării motivele de recurs depuse în termenul procedural, cu precizările aferente formulate de recurentă în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la termenul din 02 octombrie 2019, în măsura în care precizările respective nu exced motivelor iniţiale de recurs, urmând ca susţinerile recurentei ce exced acestor motive iniţiale să fie sancţionate prin neluarea în considerare.

Critica persoanei cercetate potrivit căreia intimata Agenţia Naţională de Integritate nu a făcut dovada caracterului ilicit al dobândirii sumelor confiscate, situaţie în care sarcina probei în dovedirea caracterului licit nu revine persoanei cercetate, ci operează prezumţia constituţională, este neîntemeiată.

Este necontestat că art. 44 din Constituţia României consacră principiul garantării dreptului de proprietate, iar art. 44 alin. (8) teza a II-a prevede că averea se prezumă licit dobândită şi că nu se confiscă [art. 44 alin. (8) teza I].

Posibilitatea confiscării unui bun determinat sau a unei părţi din avere, ce s-au dovedit că nu au fost dobândite justificat, prin răsturnarea prezumţiei caracterului licit al averii, instituită de dispoziţiile art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituţie, a fost prevăzută atât în Legea nr. 144/2007 [art. 46 alin. (1) lit. a)], în forma legii până la pronunţarea Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale, cât şi în Legea nr. 115/1996 [art. 18 alin. (1)], astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 176/2010, existând temei legal pentru a se dispune confiscarea unui bun sau a unei părţi din avere, care au fost dobândite nejustificat.

De asemenea, în practica instanţei supreme s-a considerat că prezumţia instituită de norma constituţională încetează să opereze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile şi valorile aflate în patrimoniul persoanei cercetate, nu au fost dobândite în mod licit.

În cauză, contrar susţinerii recurentei, prezumţia constituţională privind caracterul licit al dobândirii averii a fost răsturnată, întrucât în raport de veniturile obţinute, persoana cercetată nu a putut justifica bunurile dobândite pentru perioada verificată, această concluzie a judecătorului fondului fiind împărtăşită de către instanţa de control judiciar.

Astfel, susţinerile persoanei cercetate formulate în faţa Comisiei de cercetare a averilor şi în primă instanţă, privind provenienţa licită a sumelor de bani menţionate în raportul de evaluare, cu motivarea, pe de o parte, că aceste sume provin din economiile realizate de părinţii săi (prin valorificarea de acţiuni, încasarea de dividende, participarea la jocuri de întrajutorare, plasarea în fonduri de investiţii, efectuarea de economii din salarii, perceperea de dobânzi la împrumuturile acordate unor persoane), iar pe de altă parte, cu justificarea că sumele respective aparţin fiicei acestuia, C., căreia i-au fost lăsate moştenire de către bunica paternă, sunt nefondate.

Instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de prima instanţă, reţinând că, în speţă, nu au fost administrate probe certe care să confirme susţinerile persoanei cercetate referitoare la sursele de economisire ale părinţilor săi, respectiv chitanţe de încasare de la jocurile de întrajutorare, înscrisuri în dovedirea tranzacţionării pe pieţele de capital şi a achiziţionării de obligaţiuni, înscrisuri privind activităţile agricole producătoare de venituri sau referitoare la sumele obţinute din vânzarea de trandafiri.

Contrar susţinerilor recurentei, înscrisurile existente la dosarul cauzei nu pot fi apreciate drept dovezi ale investiţiilor financiare efectuate de părinţii persoanei cercetate, întrucât nu reprezintă documente contabile sau financiare care să dovedească acumulările patrimoniale realizate de bunicii paterni.

Pe de altă parte, simplele apărări ale persoanei cercetate, în sensul că aceste sume de bani au fost lăsate moştenire fiicei sale, C., de către bunica paternă, nu pot fi primite în cauză, în absenţa unui alt element probatoriu care să ateste susţinerile respective.

În legătură cu aspectele analizate, în mod corect prima instanţă a înlăturat declaraţia dată de fiica persoanei cercetate, C., în considerarea caracterului subiectiv al acestei relatări, determinat de interesul manifestat în cauză, în calitate de descendent al persoanei cercetate.

De asemenea, se apreciază că declaraţia martorului D., audiat în primă instanţă, referitoare la situaţia materială bună deţinută de părinţii persoanei cercetate şi la sumele de bani consistente pe care bunicii le-au păstrat pentru nepoata lor, are un caracter generic, nefiind de natură a dovedi provenienţa certă a sumelor în litigiu şi nici împrejurarea că ulterior, aceste sume de bani au fost lăsate moştenire fiicei persoanei cercetate.

Cu o motivare pertinentă, instanţa de fond a înţeles să dea eficienţă conţinutului certificatului de moştenitor nr. x/02.06.2009, eliberat de pe urma defunctei E., mama persoanei cercetate, în cuprinsul căruia nu figurează transmiterea către A., prin moştenire, a sumelor de bani identificate ca ilicite prin raportul de evaluare, observându-se că în categoria bunurilor mobile cuprinse în masa succesorală sunt menţionate un număr de 64 acţiuni subscrise la Fondul oamenilor de afaceri, precum şi soldul cu dobânzile aferente unui cont deschis la F., în care mama persoanei cercetate a încasat lunar pensia.

În contextul evidenţiat, în raport de obligaţia persoanei cercetate de a declara sumele de bani în faţa notarului în vederea includerii în masa succesorală şi luând în considerare cuantumul semnificativ al acestor sume, în mod judicios instanţa de fond a apreciat că nu s-a probat deţinerea de către mama pârâtului, la data decesului, a sumelor respective.

Susţinerile persoanei cercetate potrivit cărora aceste sume de bani nu au fost menţionate în certificatul de moştenitor întrucât au fost lăsate moştenire fiicei sale, de către bunicii paterni în timpul vieţii, nu pot fi reţinute în cauză, întrucât, aşa cum s-a argumentat anterior, aceste afirmaţii nu au fost probate, iar declaraţia dată de fiica persoanei cercetate cu privire la acest aspect, prezintă, în mod evident, un caracter subiectiv.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se constată că la data la care persoana cercetată a moştenit întreaga avere de pe urma decesului mamei sale, în calitate de legatar universal, potrivit testamentului autentificat sub nr. x/21.11.1995, acesta deţinea funcţia de director general la S.C. B. S.A., având obligaţia de a-şi declara averea, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 34 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Criticile formulate în cauză vizând aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, motivat de faptul că în perioada supusă evaluării, fiica persoanei cercetate era majoră şi nu s-a aflat în întreţinerea acestuia, nu prezintă relevanţă în contextul situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă, şi nu sunt de natură a demonstra caracterul licit al dobândirii sumelor în litigiu.

În speţă, această prezumţie constituţională a fost răsturnată, întrucât susţinerile persoanei cercetate potrivit cărora sumele de bani provin din economiile realizate de părinţii săi şi au fost lăsate moştenire de către bunici, nepoatei lor, C., nu au fost confirmate de mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului.

Instanţa de control judiciar nu poate primi afirmaţiile persoanei cercetate în sensul că a depozitat sumele de bani în seiful din biroul pe care l-a deţinut la fostul loc de muncă, cu scopul de a păstra aceste sume în condiţii de siguranţă până la momentul achiziţionării unui apartament pentru fiica sa, în condiţiile în care, atât persoana cercetată cât şi C., au precizat că au renunţat la ideea cumpărării apartamentului.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă şi în ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiilor date de către persoana cercetată şi fiica acestuia, în calitate de părţi civile, în cauza ce face obiectul dosarului penal nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov, reţinând că aceste declaraţii au fost determinante pentru soluţionarea acţiunii civile formulate în cauza penală, dar nu probează în speţă, provenienţa licită a sumelor de bani la care au fost obligaţi inculpaţii către părţile civile în dosarul penal menţionat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta C., moştenitoare a defunctului A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C., moştenitoare a defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 91 din 25 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.