Negative jurisdictional conflict: "domicile" vs. "residence" for exclusive territorial competence in administrative salary disputes under Art. 10(3) Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR "PRO LEX", în numele membrilor de sindicat, conform tabelului anexat, între care, şi reclamantul A., au chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să recalculeze şi să acorde reclamanţilor salariul de funcţie şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 3.364 RON pentru funcţiile de agent de poliţie, respectiv, 8.819 RON pentru funcţiile de ofiţeri de poliţie, după caz, care cuprinde şi drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive;

- obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor diferenţa de drepturi salariale constând în diferenţa dintre sumele primite de reclamanţi şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 10.11.2015, dar nu mai mult de data angajării, şi până la data salarizării efective conform recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 11 martie 2019, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de către unii din reclamanţii din cauză şi constituirea unor noi dosare, respectiv, pentru reclamantul A., cu numărul 6837/3/2019 şi, în dosarul nou constituit, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin Sentinţa civilă nr. 1615 din 11 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia de contencios administrativ, spre competentă soluţionare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în cauza de faţă, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a formulat acţiunea în numele şi pentru membrul de sindicat A., care are domiciliul în mun. Buzău, jud. Buzău, acţiunea fiind înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iulie 2018.

Chiar dacă reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" are sediul în mun. Bucureşti, a considerat instanţa, această parte nu apără un interes şi un drept propriu în justiţie, ci apără drepturile şi interesele membrilor de sindicat, fiind un reprezentant al reclamanţilor - membri de sindicat, iar dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt clare sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, în sensul că acţiunea care se introduce în numele reclamantului (membru de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), este de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.

2.2). La data de 17 mai 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa civilă nr. 491 din 26 iunie 2019, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de instanţă, din oficiu; s-a declinat competenta de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX" şi A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala de Politie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă; s-a suspendat de drept judecarea cererii, până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 87 din C. civ., şi, totodată, instanţa a avut în vedere faptul că, în Expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, care a intrat în vigoare la 02.08.2018, în ceea ce priveşte modificarea alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a menţionat că se urmăreşte eliminarea introducerii aceleaşi cereri la instanţe diferite, în funcţie de practica acestora, o corectă administrare a probelor, având în vedere legătura instanţei cu sediile sau domiciliile părţilor, cât şi o reducere a cheltuielilor procedurale.

În cauza de faţă, s-a reţinut, în cererea de chemare în judecată a fost indicat sediul procesual ales, care este şi sediul reclamantului Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX", în timp ce în tabelul anexă la acţiune au fost completate domiciliile reclamanţilor persoane fizice, printre care şi A., care se află în mun. Buzău, jud. Buzău, soluţia de declinare a competenţei teritoriale fiind bazată pe această informaţie.

Cu toate acestea, conform Procesului-verbal de interogare a bazei de date DEPABD, din 24.06.2019, în intervalul 13.02.2012 - 18.06.2019, reclamantul A. a avut stabilită reşedinţa în mun. Bucureşti, unde este şi sediul pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cadrul căreia îşi exercită funcţia publică începând cu data de 01.12.2012, conform celor comunicate de pârâtă (Dosar nr. x/2019 Tribunalul Buzău, filele x, 28).

S-a constatat, astfel, că reclamantul A., deşi are domiciliul în mun. Buzău, odată cu angajarea sa în cadrul pârâtei, din anul 2012 şi până la data de 18.06.2019, şi-a stabilit reşedinţa în mun. Bucureşti, în timp ce învestirea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu acţiunea de faţă a avut loc în perioada de valabilitate a acestei reşedinţe.

În aceste condiţii, a apreciat că acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. a fost introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se afla domiciliul său, din punct de vedere al normelor procesual civile, la momentul învestirii, respectiv, reşedinţa care se află în aceeaşi unitate administrativ- teritorială cu sediul reclamantului Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "PRO LEX" şi cu domiciliul procesual ales al celorlalţi reclamanţi persoane fizice, membri de sindicat, cât şi cu sediul pârâtei Direcţia Generala de Politie a Municipiului Bucureşti.

Totodată, instanţa a mai apreciat că judecarea litigiului la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul legal al reclamantului, înscris în actul său de identitate, nu ar corespunde scopurilor adoptării Legii nr. 212/2018, menţionate în Expunerea de motive, şi anume, corecta administrare a probelor, faţă de legătura instanţei cu domiciliul părţii şi reducerea cheltuielilor procedurale, dat fiind că reclamantul ar fi pus în situaţia de a se prezenta la termenele de judecată într-o altă unitate administrativ teritorială decât cea în care locuieşte efectiv şi în care îşi exercită funcţia publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) din Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la recalcularea şi acordarea unor drepturi salariale către reclamant, acţiunea fiind formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrului de sindicat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv, înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Din actele dosarului rezultă, într-adevăr, că reclamantul A. are domiciliul în Buzău, judeţul Buzău, însă, la momentul sesizării instanţei, avea reşedinţa în municipiul Bucureşti, aceasta fiind locuinţa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. constituie o consacrare expresă a regulii potrivit căreia, " (2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.".

Aşadar, pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul sau reşedinţa pe care partea o avea în momentul sesizării instanţei, iar, schimbarea ulterioară a acesteia nu influenţează competenţa.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.

GGC - OB