Jurisdictional conflict resolved: magistrates' salary-difference claims assigned to common labor jurisdiction, not administrative courts.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, au solicitat obligarea pârâţilor la reîncadrarea începând cu data de 01.07.2012 şi la stabilirea corectă a modului de calcul al drepturilor salariale lunare, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de salariu cuvenit reprezentând 8,33% pentru acoperirea diminuării de 25%, calculată la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferenţă plătită de la 01.12.2012 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, respectiv să emită grile de salarizare privind noul salariu de încadrare în care să fie incluse unele sporuri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi la reîncadrarea lor şi la stabilirea corectă a drepturilor salariale, începând cu data de 01.07.2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 346/05.02.2018, Tribunalul Cluj a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Mureş spre competenţă soluţionare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 381/26.04.2018 Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, apreciind, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 251 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale (fără a fi contestat un act administrativ tipic sau asimilat), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia a II-a civilă, complet litigii de muncă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâţilor Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş la plata diferenţelor de salariu cuvenit reprezentând 8,33% pentru acoperirea diminuării de 25%, calculată la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferenţă plătită de la 01.12.2012 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, respectiv să emită grile de salarizare privind noul salariu de încadrare în care să fie incluse unele sporuri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi la reîncadrarea lor şi la stabilirea corectă a drepturilor salariale, începând cu data de 01.07.2012.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, apreciind în raport de petitul acţiunii, că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, Înalta Curte constată că litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic.

Prin urmare, în baza prevederilor art. 210 din legea nr. 62/2011, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", cauza revine în competenţa secţiei specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Mureş, învestită iniţial de reclamanţi.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi pe pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, complet litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - OB