Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Tribunal competent for annulment of compensation title under Law 165/2013.

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul din str. x sector 5, Bucureşti.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 29.01.2019, reclamanţii au solicitat anularea Titlului de despăgubire nr. 870/09.01.2019 emis de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea din data de 14.03.2019, Tribunalul Bucureşti a constatat că este întemeiată excepţia de necompetenţă funcţională şi, în consecinţă, a înaintat cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, în raport de faptul că autoritatea pârâtă funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei centrale (Guvernul României).

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 249 din 10 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 35 alin. (1)1 din Legea 165/2013.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează initial obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul din str. x sector 5, Bucureşti, iar prin cererea modificatoare reclamanţii au solicitat anularea Titlului de despăgubire nr. 870/09.01.2019 emis de autoritatea pârâtă.

Se constată, cum în mod corect a sesizat şi instanţa de trimitere, că acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe prevederile art. 34, 35 şi 41 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Conform dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum şi a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale, se face în anumite termene şi în funcţie de diferite criterii, expres prevăzute de dispoziţiile legale respective.

Acelaşi act normativ prevede, la art. 35, că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin. (1) şi "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor" (alin. (2).

Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa de soluţionare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor şi cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparţine secţiei civile a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii.

Totodată, se reţine că tribunalul a invocat excepţia necompetenţei materiale la al doilea termen de judecată, încălcând prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., din care rezultă că excepţia de necompetenţă poate fi invocată la primul termen judecată la care părţile sunt legal citate.

Prin urmare, cum excepţia nu a fost invocată la primul termen de judecată de către instanţa sesizată, competenţa rămâne câştigată instanţei în faţa căreia a fost introducă cererea de chemare în judecată.

De asemenea, conform prevederilor art. 123 din C. proc. civ., cererile adiţionale, precum cererea formulată de reclamant la data de 14.03.2019, se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe de judecată, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi cod.

3. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.