Finality of Constitutional Court electoral judgments: No appellate review of presidential candidacy registration refusals

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Curtea Constituţională a României, prin Hotărârea nr. 65 din 30 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a respins contestaţia formulată de domnul A. împotriva neînregistrării candidaturii sale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019.

Instanţa constituţională a reţinut, în esenţă, că Biroul Electoral Central, în aplicarea Hotărârii Curţii Constituţionale, nr. 45 din 26 septembrie 2019, a emis emis Decizia nr. 31/D din 26 septembrie 2019, prin care a fost respinsă înregistrarea candidaturii domnului A. pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019, întrucât propunerea de candidatură nu a fost însoţită de lista de susţinători prevăzută de art. 4 alin. (2) şi art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, decizia pe care a apreciat-o ca fiind legală.

Totodată, Curtea a reţinut că nemulţumirea contestatorului în ceea ce priveşte soluţia legislativă prevăzută de art. 4 alin. (2) teza întâi şi art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, în sensul că este neconstituţională, nu poate forma obiectul contenciosului electoral, făcând trimitere la Hotărârea nr. 45 din 26 septembrie 2019, prin care a statuat că o asemenea excepţie poate fi analizată decât în cadrul exercitării atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, nu şi în cadrul atribuţiei reglementate de dispoziţiile art. 146 lit. f) din Constituţie.

Referitor la celelalte solicitări, de anulare a proceselor-verbale menţionate în contestaţie, Curtea a reţinut că nu pot fi luate în dezbatere întrucât, în lipsa unei motivări, acestea exprimă doar simple nemulţumiri ale contestatorului cu privire la desfăşurarea procesului electoral.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că, în procedura pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională este instanţa judecătorească de contencios electoral, cu o jurisdicţie specială, având competenţă materială exclusivă, în conformitate cu art. 146 lit. f) din Constituţia României, art. 31 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, în cazul în care contestatorul ridică o excepţie de neconstituţionalitate, neexistând norme speciale edictate în acest sens, trebuie sa aplice prevederile C. proc. civ. şi să verifice daca cerinţele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată sunt îndeplinite, iar în caz afirmativ să sesizeze Curtea Constituţionala cu excepţia ridicată. Atribuţiile instanţei de contencios electoral, în procedura de alegere a Preşedintelui României, nu se confundă cu atribuţiile Curţii Constituţionale în calitate de instanţa de contencios constituţional.

În altă ordine de idei, a susţinut că hotărârile invocate de Curtea Constituţională, cât şi toate hotărârile cu privire la inadmisibilitatea judecăţii de către instanţa de contencios electoral a excepţiei de neconstituţionalitate nu au acelaşi regim juridic cu Deciziile Curţii Constituţionale, care, numai ele, conform Constituţiei şi Deciziilor Curţii Constituţionale, sunt opozabile erga omnes.

Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit recurentului, Curtea Constituţională acţionează în acest caz atât ca o instanţă judecătorească, cât şi ca instanţă de control constituţional, iar dispoziţia legală criticată are legătură cu soluţionarea cauzei şi are capacitate şi calitate procesuală, considerând ca are dreptul de a fi ales, având şi un interes legitim în acest sens.

Totodată, a făcut trimitere la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, din care rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată, toate cerinţele legale în situaţia concreta fiind îndeplinite.

În opinia recurentului, neprimirea cererii de sesizare a instanţei constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată constituie o îngrădire a accesului liber la justiţia constituţională, procedura de control a posteriori a constituţionalităţii legii aplicabile în cauza dedusă judecaţii instanţei de fond, ca modalitate de acces la justiţie.

Altfel, normele legale criticate ar scăpa controlului constituţionalităţii, deoarece, în această procedură de alegere a Preşedintelui României, nu există o altă instanţă judecătorească căreia să i te poţi adresa şi care, la rândul ei, pe cale incidentală, să sesizeze Curtea Constituţională.

Prin urmare, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale, ca instanţă de fond specială, de contencios electoral, cu competenţă materială exclusivă în procedura alegerii Preşedintelui României, ar trebui sa aibă drept urmare sesizarea Curţii Constituţionale ca instanţă constituţională, făcând trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/15 iunie 2011.

Potrivit recurentului, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, având în vedere motivarea acesteia, în sensul că sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate, în procedura de control a posteriori, poate avea loc numai în urma sesizării de către instanţele judecătoreşti ori arbitrale, obstrucţionându-se accesul la jurisdicţia constituţională cu privire la texte de lege în vigoare din reglementarea privind alegerea Preşedintelui României.

Tot în mod greşit a considerat că nu poate avea loc verificarea neconstituţionalităţii unui text de lege în procedura contenciosului electoral, făcând referire la atribuţia înscrisă la art. 146 lit. f) din Constituţie.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, cu consecinţa retrimiterii dosarului la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 27 lit. c) teza finală din Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, în ceea ce priveşte nediferenţierea numărului de semnături de susţinere - 200.000 - care trebuie sa însoţească candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice faţă de candidaturile independente.

3. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata Curtea Constituţională a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât hotărârea atacată, având ca obiect contestaţie privind respingerea înregistrării candidaturii, nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 11 pct. B alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, calea de atac promovată de recurent nu este prevăzută de lege.

1. Asupra admisibilităţii recursului

Prin hotărârea recurată, Curtea Constituţională a soluţionat contestaţia formulată de petent împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind respingerea înregistrării candidaturii domnului A., pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019.

Hotărârile Curţii Constituţionale date în soluţionarea contestaţiilor împotriva înregistrării sau respingerii înregistrării candidaturilor ori a semnelor electorale nu sunt supuse niciunei căi de atac, în raport cu dispoziţiile art. 11 pct. B alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora

"(2) Deciziile şt hotărârile se pronunţă în numele legii. (3)Deciziile,

Hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

De asemenea, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 "(2) Curtea

Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârile sunt definitive, se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I ".

Prin urmare, rezultă că hotărârea recurată este definitivă, aceasta se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, neexistând un text legal care să prevadă că ar fi supusă contestaţiei/plângerii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Aşadar, rezultă că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

La art. 126 alin. (1) din Constituţie se prevede că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.".

Totodată, Înalta Curte are în vedere principiul consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Art. 126 alin. (3) din Constituţie consacră rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, însă acest fapt nu conduce la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme de competenţă în acest sens.

Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

În cauză, se constată că obiectul recursului îl reprezintă o hotărâre a Curţii Constituţionale, or, hotărârile/deciziile pronunţate de Curtea Constituţională nu se circumscriu noţiunii de hotărâre judecătorească.

Principiul independenţei instanţei de contencios constituţional este menţionat în mod expres în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "(3) Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi.".

Astfel, chiar dacă Legea fundamentală nu a prevăzut expres atribuţia jurisdicţională a Curţii Constituţionale, din analiza atribuţiilor enumerate în Constituţie rezultă că această instituţie are o activitate jurisdicţională în materia sa specifică, deosebită de atribuţiile instanţelor judecătoreşti sau ale autorităţilor administrativ-jurisdicţionale.

Totodată, aşa cum s-a arătat, în materie electorală, condiţiile pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie sunt prevăzute limitativ de Legea nr. 370/2004.

Prin urmare, calea de atac exercitată în cauză nu este prevăzută de lege.

Înalta Curte reaminteşte şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, drept de o importanţă considerabilă într-o societate democratică şi într-un stat de drept, apreciat, în acelaşi timp, ca o garanţie a exercitării celorlalte drepturi fundamentale.

În alin. (1) al art. 6 din Convenţie sunt cuprinse garanţiile generale ale acestui drept:accesul la un tribunal prevăzut de lege, independent şi imparţial, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, publicitatea procedurii.

Instanţa la care se referă art. 6 paragraful 1 este o formaţiune jurisdicţională, care este stabilită prin lege, care are plenitudine de jurisdicţie, atât în fapt, cât şi în drept, care se bucură de independenţă şi imparţialitate (ea şi membrii ce o compun), în faţa căreia se desfăşoară o procedură jurisdicţională echitabilă, cu garanţii de contradictorialitate, publicitate, drept la apărare şi termen rezonabil, care are puterea de a tranşa ea însăşi litigiul (iar nu doar de a emite un aviz), printr-o hotărâre care, odată intrată în puterea lucrului judecat, se bucură de stabilitate, obligativitate şi de garantarea executării sale. Orice organ care satisface aceste caractere este calificat drept o "instanţă" în sensul art. 6 din Convenţie, chiar dacă, în dreptul intern, nu este o instanţă judecătorească, aparţinând puterii judiciare.

Se constată că în cauză au fost respectate aceste garanţii, recurentul a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 370/2004, care se desfăşoară în faţa Curţii Constituţionale, formulând contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii sale, însă hotărârea pronunţată în soluţionarea acesteia, în care au fost analizate criticile sale, nu are prevăzută o cale de atac, fiind definitivă.

În concluzie, cererea de recurs netrecând de filtrul admisibilităţii, se apreciază că nu se mai impune analiza susţinerilor recurentului centrate, în principal, pe excepţia de neconstituţionalitate invocată direct în faţa Curţii Constituţionale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Hotărârii nr. 65 din 30 septembrie 2019 a Curţii Constituţionale a României ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.