Suspension of administrative act execution dismissed as moot due to subsequent abrogation of contested provision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the tax authority's appeal, quashed the lower court's ruling, and dismissed the plaintiff's action as lacking object, resulting in the tax authority's victory. The dispute concerned an administrative challenge by a commercial entity against a norm-creating tax administration order regarding the registration procedure for economic operators commercializing energy products, specifically seeking the suspension of its execution due to a prohibition on wholesale trade without storage facilities. The court determined that the underlying action to suspend execution was rendered moot because the contested provision had been abrogated by a subsequent order, and a suspension measure cannot apply to an act that is no longer capable of execution. The decision relied on the procedural doctrine that a civil action must maintain a valid object (petitum) throughout the proceedings and on the legal requirement that a suspension request targets an executable administrative act, invoking Article 29 and 32 of the Civil Procedure Code, Article 496 and 499 of the Civil Procedure Code, and Article 20(3) of Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 32 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Suspension of administrative act execution dismissed as moot due to subsequent abrogation of contested provision: Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Dosar nr. x/2019
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea în parte a Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, în ceea ce priveşte Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 40 din 30 ianuarie 2019, a admis acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, şi a constatat suspendat de drept Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 în ceea ce priveşte Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, emis la data de 27.12.2018, şi în ceea ce priveşte aspectele privind interzicerea comercializării produselor energetice (benzine, motorine, petrol lampant,gaz petrolier lichefiat şi biocombustibil) de către operatorii economici în sistem angro fără depozitare, în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prima instanţă a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 atât în ipoteza în care noul act administrativ emis are un conţinut identic, cât şi în situaţia în care actul subsecvent are un conţinut asemănător, dar care produce aceleaşi efecte juridice.
În cauză, ordinul atacat are un conţinut asemănător cu Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (suspendat prin sentinţa nr. 352/20.12.2018), care modifică Ordinul nr. 1849/2016, sub aspectul condiţiilor de atestare a comercianţilor, producând efecte juridice similare primului act, asupra aceloraşi destinatari, afectând aceeaşi categorie de operatori economici - care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice fără depozitare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de constatare a suspendării de drept a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018, fiind neîntemeiată.
Potrivit recurentei, în mod greşit s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004, având în vedere că cele două ordine au un conţinut distinct.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, în ceea ce priveşte Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
Prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 28.12.2018, se prevede, la art. 9, că se abrogă Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1849/2016, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Ulterior, Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 a fost modificat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019, fiind abrogată Anexa 1 la ordin, respectiv au fost abrogate dispoziţiile care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziţie similară celei criticate în prezenta cauză.
Se reţine că că anexa I a ordinului atacat în prezenta cauză nu are un conţinut diferit faţă de Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (care modifică Ordinul nr. 1849/2016), în condiţiile în care ambele acte administrative cu caracter normativ impun obligativitatea deţinerii unui spaţiu de depozitare.
Aşadar, Ordinul ANAF nr. 3236/2018 are un conţinut asemănător cu Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (care modifică Ordinul nr. 1849/2016), sub aspectul condiţiilor de atestare a comercianţilor, producând efecte juridice similare primului act, asupra aceloraşi destinatari, afectând aceeaşi categorie de operatori economici - care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice fără depozitare.
Aşa fiind, în raport cu modificarea legislativă intervenită, se constată că cererea de suspendare a executării acestui ordin a rămas fără obiect, întrucât o astfel de cerere nu poate viza decât un act administrativ apt de a fi pus în executare, iar în ipoteza în care actul respectiv a fost abrogat această condiţie nu mai este îndeplinită.
Instanţa de control judiciar reţine că, deşi abrogarea vizează Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016, efectele abrogării se extind, incontestabil, şi asupra celorlalte ordine atacate, care au natura unor acte modificatoare ale actului normativ principal şi urmează situaţia juridică a acestuia.
De altfel, această soluţie se impune şi în situaţia în care instanţa de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ şi după ieşirea din vigoare a acestuia, dar cu condiţia să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, pretenţia dedusă judecăţii nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează suspendarea executării acestui act, ca măsură de protecţie provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, aşadar, executorialitatea actului, aşa încât este evidentă rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.
În fine, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 40 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.