Security operative status under O.U.G. 24/2008: sufficiency of signing a single action plan via delegated authority

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtul A. de lucrător al Securităţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2650 din 27 iunie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând ca în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. să se dispună casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea reclamantului aşa cum a fost formulată.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamantul a susţinut următoarele:

Prima instanţă nu a negat îndeplinirea condiţiei legale referitoare la calitatea persoanei verificate de fost ofiţer de decuritate.

De asemenea, prima instanţă nu a negat împrejurarea că, prin acţiunea în care a fost angrenat intimatul, securitatea a încălcat dreptul la viaţă privată în ceea ce îl priveşte pe cetăţeanul urmărit.

Mai mult, prima instanţă nu a negat faptul că măsurile întreprinse de securitate au dat doar aparenţa soluţionării unei cauze penale, adevăratul obiectiv al securităţii constituindu-l "stabilirea sferei relaţionale a celui urmărit".

Cu alte cuvinte, prima instanţă a considerat că dosarul de urmărire informativă pe care s-a bazat acţiunea noastră a reprezentat un act abuziv al fostei securităţi, care a presupus încălcarea dreptului la viaţă privată al persoanei urmărite, însă, potrivit primei instanţe, nu s-ar putea demonstra, în mod riguros, implicarea intimatului-pârât în activitatea de suprimare sau îngrădire a dreptului la viaţă privată. În acest sens, prima instanţă a considerat că atât timp cât intimatul a semnat pentru un alt ofiţer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna" ar exista "o îndoială serioasă asupra contribuţiei efective a pârâtului în desfăşurarea activităţilor prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale ale celui urmărit". De asemenea, prima instanţă a avut în vedere că intimatul nu a semnat un alt document în respectivul dosar, deşi a mai fost menţionat într-o notă în care se arată răspunderea sa în instrumentarea respectivului caz.

În acest context se consideră că prin sentinţa atacată s-a distins acolo unde prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 nu distinge.

Astfel, legiuitorul nu a condiţionat constatarea calităţii de lucrător al securităţii de existenţa unei pluralităţi de acte de încălcare a unui drept fundamental, ci a considerat că este suficient un singur astfel de act pentru reţinerea calităţii amintite.

Majoritatea covârşitoare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a constatat calitatea de lucrător al Securităţii au avut în vedere un singur act îndeplinit de ofiţerul sau subofiţerul verificat.

Prin urmare, atât timp cât a considerat că pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii ar fi fost necesar ca intimatul să semneze mai multe acte în derularea unei acţiuni abuzive a securităţii, sentinţa atacată a adăugat la lege şi a considerat, în mod eronat, că, pentru reţinerea respectivei calităţi, ar fi nevoie de existenţa unei pluralităţi de acte de încălcare a unui drept fundamental, contrar prevederilor de drept material ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Mai mult, prima instanţă a considerat că semnarea unui document esenţial - în desfăşurarea unei acţiuni prin care a fost încălcat dreptul la viaţă privată, în locul unui alt ofiţer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna" ar crea "o îndoială serioasă asupra contribuţiei efective a pârâtului în desfăşurarea activităţilor prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale ale celui urmărit."

Această abordare a primei instanţe dovedeşte, o dată în plus, că introduce distincţii neprevăzute de lege.

Atât timp cât intimatul a semnat un document esenţial în instrumentarea acţiunii abuzive a Securităţii, nu mai poate prezenta, din punctul de vederea al art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, absolut nicio relevanţă dacă intimatul şi-a asumat respectivul act în locul unui alt ofiţer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna".

Prin semnarea unui act determinant în derularea acţiunii abuzive a securităţii - un plan de măsuri - intimatul şi-a asumat conţinutul acestuia, nemaiavând relevanţă alte aspecte.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul pârât A. a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, judecătorul fondului aplicând corect prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul ca, după ce a analizat temeinic documentele din dosar, într-o interpretare corectă şi obiectivă, a concluzionat lipsa de implicare efectivă a pârâtului în activitatea de suprimare sau îngrădire a dreptului la viaţă privată a celui urmărit informativ şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de reclamantă prin cererea de recurs, se constată şi atrage casarea unor hotărâri judecătoreşti atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că motivul de nelegalitate invocat este incident în cauză, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Esenţial pentru stabilirea acestei calităţi este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa pârâtului este necontestat că în perioada de referinţă analizată (1988 - 1989) a avut gradele de maior şi de locotent-colonel în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti.

În îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei şi gradului avut, intimatul a fost menţionat în primul plan de măsuri din 16.01.1988, propus de către locotentul B. şi de către şeful de serviciu, locotentul-colonel, C., fiind aprobat de către adjunctul Securităţii Municipiului Bucureşti, D.. Menţionarea numelui intimatului în calitate de şef de colectiv trebuie privită în contextul relaţiilor ierarhice existente în cadrul fostei securităţi, care erau cu specific militar, unde, pentru îndeplinirea unui ordin sau unei sarcini, nu era necesar consimţământul scris al celui care-l primea, cum încearcă a acredita judecătorul fondului.

Menţionarea intimatului în cadrul acelui plan de măsuri denotă că acesta a fost desemnat să facă parte, potrivit dispoziţiei superiorilor săi, din personalul însărcinat să aducă la îndeplinire măsurile dispuse şi aprobate, care în calitate de şef de colectiv avea sarcina coordonării acţiunilor colegilor săi pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea plan de măsuri, nu se poate susţine, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, că nu ar aparţine intimatului, întrucât ar fi semnat în locul locotentul C., aflat în imposibilitate temporară de a semna. Împrejurarea că intimatul îl înlocuia pe ofiţerul respectiv, demonstreză că pe timpul existenţei acestei situaţii, intimatul era cel care îl înlocuia în exerciţiul atribuţiilor sale, astfel că se poate afirma că acest plan de măsuri a fost întocmit în exclusivitate de intimat, care a avut sarcina conceperii şi punerii lui în aplicare.

Prin urmare, în mod eronat a reţinut instanţa de fond îndoială serioasă asupra contribuţiei efective a pârâtului în desfăşurarea activităţilor, prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale ale celui urmărit informativ, cerinţă indispensabilă pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii în înţelesul O.U.G. nr. 24/2008.

Pe de altă parte, propunerea de cercetare a persoanei urmărite, şi măsurile dispuse, despre care nu exista îndoială că au fost puse în aplicare, demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei al celui cercetat.

Este de subliniat în acest context, că urmărirea informativă a subiectului analizat a continuat şi în condiţiile în care s-a dispus de organele de cercetare penală scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele care au declanşat cercetarea sa, dispunându-se a se face verificări prin care să se stabilească comportamentul şi atitudinea lui la locul de muncă, stabilirea anturajului şi cercului de relaţii, măsurile pe care acesta le intreprinde la locul de muncă, cât şi dispoziţiile pe care le dă, controlul secret al corespondenţei pe o perioadă de 6 luni şi interceptarea legăturilor telefonice internaţionale.

Prin urmare, în mod nelegal a apreciat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de intimatul pârât în calitate de ofiţer în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei.

2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 2650 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi rejudecând va fi admisă acţiunea şi se va constata calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 2650 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamant.

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.