Revision inadmissible where res judicata argument previously adjudicated in cassation

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor de la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

1.1. Prin Ordonanţa nr. 5 din data de 8 martie 2017, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constituită în baza Legii nr. 176/2010, în dosarul nr. x/2014, a admis sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâtul A. şi a dispus trimiterea cauzei la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea confiscării sumelor de 3 595 333 Euro şi 414 000 USD de la persoana cercetată.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 15.01.2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată, a admis acţiunea reclamantei Agenţia Naţională de Integritate împotriva ordonanţei menţionate, pe care a anulat-o, cu consecinţa trimiterii dosarului Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea realizării controlului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.04.2017.

1.3. Prin încheierea de şedinţă din data de 13.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Noului C. proc. civ., a admis în parte cererea formulate de pârât şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 - 104 lit. a) din Legea nr. 115/1996, respingând cererea de sesizare în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale Legii nr. 115/1996 şi, totodată, cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată.

1.4. Prin încheierea din 13.11.2017, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul A.. Totodată, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către reclamantă.

1.5. Prin încheierea din 15.11. 2018, Curtea de apel a amânat cauza la data de 21 februarie 2018, în vederea audierii martorului încuviinţat, B., cu privire la care s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pentru a asigura prezenţa acestuia la termenul acordat.

1.6. Prin sentinţa nr. 2451 din 25 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, sesizarea privind pe reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunând confiscarea sumei de 737.769,60 franci elveţieni de la pârâtul A..

1.7. Prin Decizia nr. 4147 din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2451 din 25 mai 2018 şi încheierilor de şedinţă din 13 noiembrie 2017 şi 15 ianuarie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

II. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 4147 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat:

- anularea deciziei atacate, ca urmare a faptului că a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei penale definitive nr. 587/A/15.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală;

- rejudecarea recursului formulat în Dosarul nr. 5542/2/2104, în limita încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei penale nr. 587/A/15.04.2015, prin care s-a pronunţat o soluţie de achitare referitoare la fapta ce priveşte eventuala însuşire nejustificată a sumei de 737.769,60 CHF.

În motivarea cererii de revizuire, pârâtul A. a invocat următoarele critici:

- prin decizia penală definitivă nr. 587/A/15.04.2015, revizuentul a fost achitat pentru pretinsa săvârşire a două infracţiuni concurente:

i) a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) cu privire la însuşirea ilegală a sumelor în valoare de 3.594.333 EUR şi 500.000 USD;

ii) a celei de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. (1968), raportat la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000;

- în motivarea acestei decizii, instanţa a cuprins şi considerente separate, care au fost încălcate de instanţa civilă prin decizia civilă nr. 4147/26.11.2018, în ceea ce priveşte faptul că nu s-a reţinut însuşirea sumei de 737.769,60 CHF, având în vedere că acestea nu au împiedicat pronunţarea unei soluţii de achitare parţială/de începere a unui nou litigiu penal;

- instanţa civilă a încălcat prin decizia civilă nr. 4147/26.11.2018 autoritatea de lucru judecat a deciziei penale definitive de achitare nr. 587/A/15.04.2015 în ceea ce priveşte faptul că nu s-a reţinut că însuşirea sumei de 737.769,60 CH;

- pe parcursul analizei acuzaţiilor de natură în faţa instanţei specializate, nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care am fost judecat (luare de mită în concurs cu abuz în serviciu) în infracţiunea de primire de foloase necuvenite;

- prin hotărârea penală s-a dispus achitarea în tot, inclusiv cu privire la susţinutele fapte de însuşire a sumei de 737.769,60 CHF, având autoritate de lucru judecat şi împiedicând astfel orice noi acuzaţii, inclusiv de natură civilă, care să aibă ca obiect reevaluarea aceleiaşi situaţii;

- dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. prevăd că o hotărâre judecătorească prin care se soluţionează fondul unei cauze are autoritate de lucru judecat cu privire la problemele tranşate, aceasta privind atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină;

- dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect;

- procedura administrativă de cercetare a averilor este considerată o procedură penală din perspectiva Curţii Europene a Drepturilor Omului şi chiar potrivit unei opinii separate formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 596/2016;

- situaţia de fapt analizată şi faptele cercetate sunt aceleaşi cu cele din procedura penală, cu unica diferenţă că în prima procedură s-a cercetarea infracţiunea de luare de mită, respectiv însuşirea nelegală a unor sume de bani, pe când în a doua s-a cercetat provenienţa diferenţelor nejustificate între modificările intervenite în averea pârâtului pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate pe aceeaşi perioadă;

- problemele de drept analizate sunt aceleaşi, respectiv nerespectarea unor prevederi expres care interzic însuşirea de sume nejustificate, ca urmare a favorizării câştigătorilor unei licitaţii publice cu scopul ca aceştia să fie desemnaţi câştigători;

- materialul probator administrat de instanţa penală, de ANI, de Comisie şi în cele din urmă, de instanţa de contencios administrativ este identic, astfel încât, dacă situaţia de fapt şi cea de drept sunt analizate din perspectiva aceloraşi probe, soluţia nu poate fi una diferită, ceea ce conduce la concluzia că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a soluţiei de achitare dispusă de instanţa penală;

- revizuientul a fost chemat din nou în judecată, pentru aceeaşi faptă - însuşirea în mod nelegal/dobândirea nejustificată a sumelor de bani cercetate iniţial ca mită, iar ulterior ca diferenţă nejustificată între veniturile şi cheltuielile obţinute de către mine, în aceeaşi calitate - pârât, în concret fie de persoană cercetată penal, fie administrativ-penal şi în temeiul aceleiaşi cauze - dat fiind că în discuţie sunt două proceduri cu acelaşi obiect, scopul urmărit prin cele două proceduri fiind identic.

III. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 ianuarie 2019, intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că instanţa de recurs nu a evocat fondul iar pe calea revizuirii nu pot fi repuse în discuţie împrejurări care au fost analizate în recurs.

În subsidiar, solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, având în vedere că instanţa de recurs a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor legale.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu dispoziţiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru acest motiv de revizuire, sunt supuse căii de atac a revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

În consecinţă, împrejurarea că decizia atacată nu a evocat fondul nu poate atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire care face obiectul prezentului dosar.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că una din condiţiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, este ca în al doilea proces să nu se invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu fi fost analizată.

Dacă în al doilea proces, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri a fost invocată şi instanţa a respins acest motiv de recurs, partea nu mai poate reitera acest motiv pe calea revizuirii, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date acestui motiv de către instanţa de recurs.

Această soluţie se impune şi pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar presupune ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei de-a doua hotărâri, ci să examineze şi modul de rezolvare a motivului de recurs privind autoritate de lucru judecat. Această examinare ar fi echivalentă cu exercitarea unui control judiciar, care nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

Controlul judiciar se poate exercita prin intermediul căilor de atac de reformare, în timp ce revizuirea este o cale de atac de retractare, iar împrejurarea că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este de competenţa instanţei superioare celei care a dat prima hotărâre nu transformă această cerere de revizuire într-o cale de atac de reformare.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de recurs care a pronunţat a doua hotărâre a examinat pe larg motivul de recurs cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a autorităţii de lucru judecat raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei penale nr. 587/A/15.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală .

În baza considerentelor proprii, instanţa de recurs a reţinut că hotărârea instanţei de fond nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, astfel încât în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Susţinerile revizuientului privind nelegalitatea introducerii unor condiţii suplimentare de admisibilitate faţă de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate, deoarece condiţia reţinută în jurisprudenţă şi doctrină, respectiv ca în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, este impusă de caracterul definitiv al hotărârii pronunţată în al doilea proces şi de imposibilitatea exercitării controlul judiciar prin intermediul căilor de atac de retractare.

Dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, consacrate de legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene, nu pot fi interpretate în sensul existenţei unui drept al justiţiabilului de a avea la dispoziţie două căi de atac de reformare împotriva aceleaşi hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4147 din 26 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2019.