Unjustified wealth difference verification: evidentiary burden for private loan agreements and cross-year compensation in integrity investigations

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea formulată, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentm Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova, A. şi B., a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 2/11.02.2016 emisă de Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 426 din 11 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi A. şi B., ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recurenta a criticat punctual hotărârea instanţei de fond în legătură cu aprecierile asupra analizei balanţei averii persoanelor cercetate pentru anul 2009 astfel:

S-a reţinut iniţial de către Agenţia Naţională de Integritate o diferenţă nejustificată, la nivelul acestui an, în cuantum total de 127.188,94 RON

Comisia de cercetare a Averilor a reţinut că averea persoanei cercetate şi a familiei acestuia pentru anul 2009 depăşeşte veniturile dobândite în aceeaşi perioadă cu suma de 103.070,47 RON.

Faţă de reţinerile inspectorului de integritate, instanţa de fond a considerat următoarele:

- includerea în capitolul venituri ale persoanei cercetate si familiei acestuia a sumei de 40.000 euro (160,671,60 RON), reprezentând împrumutul acordat de numitul C. aşa cum rezultă din depoziţia acestuia dată în fata Comisiei.

S-a argumentat că pentru împrumutul justificat de către persoanele cercetate printr-un înscris denumit "chitanţă" să poată fi opus terţelor persoane neparticipante la raportul juridic concretizat în înscrisul sub semnătură privată, trebuie ca acesta să fie supus unei forme particulare de publicitate, constând în primirea de dată certă, conform dispoziţiilor art. 1182 din C. civ. (1864), având corespondent în dispoziţiile art. 278 din Noul C. proc. civ., "data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la 6 instituţie de stat, din ziua în care s-a înscris într-un registru public, din ziua morţii aceluia sau a unuia din aceia care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de funcţionari publici, precum procese-verbale pentru punerea peceţii sau pentru facerea de inventare".

Astfel, susţinerea că martorul a acordat un împrumut în cuantum de 40.000 Euro, nefiind învestit cu "dată certă" într-una din modalităţile prevăzute de lege, nu poate face dovada, mai presus de orice îndoială, a adevărului celor ce cuprinde şi a datei la care se pretinde că s-ar fi încheiat.

S-a mai arătat că totodată, Comisia, de Cercetare a Averilor nu a administrat nicio proba din care să reiasă că martorul C. ar fi avut puterea financiară să acorde acest împrumut, fără a şi afecta situaţia personală si a cheltuielilor zilnice necesare întreţinerii sale şi a familiei.

Astfel, pentru anul 2009, persoana cercetată nu a administrat probe pertinente care să justifice, în fapt şi nu doar la nivel declarativ, provenienţa sumelor de bani susţinute a fi primite ca împrumut de la numitul C..

Contrariul acestora ar fi dovedit prin probe certe, indubitabile şi care se coroborează în sensul pretins de către persoana cercetată. Or, astfel de probe certe nu au fost administrate de către intimaţi în cauză, în privinţa acestei pretinse sume atrase în patrimoniu,

In raport de argumentele mai sus arătate, s-a apreciat de către recurent că acest împrumut nu ar fi trebuit să fie luat în considerare de către instanţa de fond ca fiind real, declaraţia martorului C. fiind dată pro causa, cu scopul vădit de a crea o situaţie favorabilă persoanei cercetate în raport de obiectul şi perioada relevantă a prezentei cercetări.

Recurenta susţine că scopul probatoriului este tocmai acela de a convinge Comisia de Cercetare a Averilor în primă fază, şi ulterior instanţa de contencios administrativ investită, de realitatea transmiterii licite a unei sume de bani de la o terţă persoană către pârâţii.

S-a concluzinat că, pentru ca împrumuturile să fie luate în considerare în justificarea mişcării patrimoniului intimatului, eră necesar ca la dosar sa fie depuse actele de împrumut, chitanţele liberatorii de înapoiere a sumelor de bani, acte cu data certa pentru ca acestea să fie opozabile terţilor, conform 1182 C. civ. si 1176 C. civ., in vigoare la data acordării împrumutului,

Argumentele întemeiate pe relaţiile de prietenie nu sunt convingătoare, deoarece rezerva de resurse financiare a intimaţilor cercetaţi, care putea asigura restituirea împrumuturilor era extrem de limitată.

Dubiul ce dăinuie în legătură cu acest contract de împrumut depus la dosarul cauzei, cu consecinţa lipsei de opozabilitate, conduce la concluzia înlăturării din rândul probelor administrate.

Astfel, raportat la probele administrate, s-a apreciat faptul că, în mod greşit, atât Comisia de Cercetare a Averilor cât şi instanţa de fond au respins susţinerile recurentei că diferenţa nejustificată pe anul 2009 este în cuantum de 263.742.07 RON.

Acceptându-se sumele nejustificate pentru anii 2010 şi 2011, se apreciază de asemenea eronată "compensarea" lor cu veniturile obţinute în anul 2012.

De asemenea, în analiza cauzei s-a avut în vedere şi întâmpinarea de la dosar fond, cu precădere autoarea, titulară a înscrisului.

În esenţă, prima critică se referă la realitatea împrumutului în sumă de 40.000 Euro acordat persoanelor cercetate de către C..

Având în vedere şi faptul că litigiul de faţă se analizează în conformitate cu dreptul public nu cu cel privat, în cauza în analiză,realitatea actului juridic trebuia să se facă nu doar din perspectiva dispoziţiilor art. 1176,1182 C. civ. vechi, în vigoare la data pretinsă a încheierii acelui act, ci şi din faptul că martorul audiat C. avea şi calitatea de pretins împrumutator.

Ridică semne de întrebare cu precădere faptul că aspect reliefat de recurentă, nu s-a făcut dovada existenţei sumei pretinse a fi împrumutate în contul acestuia în timp ce restituirea - se face prin debitoarea contului bancar.

Era necesar din partea instanţei de fond ca de altfel şi a Comisiei de Cercetare a Averilor a exercita un rol activ, pentru a elucida aceste probleme.

Pe de altă parte, preluarea din concluziile expertizei a compensărilor dintre sumele pretinse a nu fi fost justificate nu poate fi primită, pe de o parte în lipsa unei justificări factuale dat fiind faptul că sunt necontestate diferenţe pentru anii 2010 şi 2011 neacoperite de respectivul ipotetic împrumut, iar pe de altă parte este în discuţie interpretarea adusă dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010 ce nu apare conformă cu scopul legii.

Rezultă că în cauză cercetarea judecătorească în faţa primei instanţe nu s-a realizat în raport de solicitările reclamantei contestatoare fapt ce nu este posibil a se realiza pentru prima dată de către instanţa de recurs fără a prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie.

Astfel, se impune casarea hotărârii urmând ca instanţa de fond, aleasă în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., date fiind împrejurările mai sus amintite. să procedeze la o reală cercetare judecătorească.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul de încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va admite, va casa sentinţa cu trimitere spre rejudecare, conform dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 426 din 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare în fond la Curtea de Apel Cluj- SCAF.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2019.