Appeal dismissed: Prior discrimination damages excluded from base salary calculation for public prosecutors

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, au solicitat:

1) includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor reprezentând creşteri salariate de 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2 % începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007, şi în continuare până la încetarea discriminării;

2) recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data de la prima plată prin eşalonare - 28.09.2010 - şi până la data plăţii efective a sumelor datorate de pârâţi, noiembrie 2015 în baza titlurilor executorii;

3) achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale de 18% în indemnizaţia de încadrare brută lunară prin scăderea sumelor achitate prin tranşele începând cu data de 28.09.2010 şi până la zi;

4) obligarea pârâţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând drepturile salariale.

Urmare a admiterii capetelor de cerere principale, reclamanţii au solicitat şi:

5) obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul parchetului prin includerea creşterilor salariale de 18% în indemnizaţia brută lunară.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 19 aprilie 2016, pronunţată de instanţa de fond, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, titularii cererii au susţinut, în esenţă, faptul că sentinţa de fond este criticabilă întrucât instanţa de fond ar fi apreciat greşit în sensul că drepturile câştigate prin decizia civilă nr. 216/08.04.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2007 ar reprezenta despăgubiri şi nu venituri salariale, apreciere care relevă aplicarea greşită a dispoziţiilor incidente în materie, prin faptul că, în motivarea deciziei sus-amintită, se precizează clar "obligă pârâţii să plătească reclamanţilor ...drepturile băneşti rezultate din aplicarea creşterilor salariate de ...până la încetarea discriminării". Calcularea şi acordarea acestor drepturi salariale s-a efectuat până la data de 12.11.2009, dată la care a intrat în vigoare noua legea a salarizării unitare - Legea nr. 330/2009, iar eşalonarea acestor drepturi băneşti a avut loc şi ulterior acestei date, respectiv luna noiembrie 2015.

O altă critică vizează analiza pretins greşită a instanţei de fond, considerându-se că recurenţii au obţinut hotărârea judecătorească prin care s-au acordat creşteri salariale de 18%, ulterior Deciziei nr. 25/2011. Or, Decizia nr. 216 de care se prevalează aceştia, a fost pronunţată la data de 08.04.2008, ceea ce ar presupune că dreptul lor este definitiv câştigat, corespunzând noţiunii de "bun" în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pe de altă parte, au arătat recurenţii, I. C. civ..J. a statuat că "drepturile băneşti obţinute prin Decizia nr. 216/2008 privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O. G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se includ în sintagma de «indemnizaţie avută» la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005".

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât decizia nr. 216 pronunţată la data de 8 aprilie 2008 de Curtea de Apel Iaşi, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2007 a stabilit despăgubiri pentru discriminarea suferită şi nu drepturi salariale, iar pentru evaluarea acestor despăgubiri au fost folosite procentele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007 - menţiunea fiind făcută expres în considerentele deciziei menţionate pe care se întemeiază reclamanţii.

Au mai arătat intimatele că situaţiei recurenţilor nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. x/2015, care se referă strict la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor:

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 20 februarie 2019, cu citarea părţilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Astfel, răspunzând punctual criticilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are incidenţă în cauză, neexistând niciun motiv care să inducă instanţei de recurs concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial.

În fapt, se reţine că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor, ţinându-se cont de Decizia nr. 216/8.04.2008 Curţii de Apel Iaşi, prin care le-au fost acordate creşterile salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007 la includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor reprezentând creşteri salariate de 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007, şi în continuare, până la încetarea discriminării; au solicitat şi recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data de primă plată prin eşalonare - 28.09.2010 - şi până la data plăţii efective a sumelor datorate de pârâţi, noiembrie 2015, în baza titlurilor executorii.

Prin Ordin al Procurorului General s-a realizat reîncadrarea procurorilor din cadrul tuturor parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, stabilindu-se şi modalitatea de calcul a indemnizaţiilor cuvenite, începând cu 1 ianuarie 2010, acesta fiind un act administrativ cu caracter individual emis în executarea legii şi care nu a fost ulterior contestat, revocat de emitent ori anulat de către instanţa competentă, cel puţin în partea care priveşte pretenţii, considerent pentru care produce efecte juridice.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 216/8.04.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, aceasta obligă pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi să acorde reclamanţilor creşterile salariale pentru anul 2007, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007; instanţa a reţinut, în considerentele respectivei hotărâri, existenţa unei discriminări şi încălcarea drepturilor consfinţite de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, aşa cum au arătat recurenţii.

Contrar, însă, celor susţinute de către aceştia din urmă, este fără putere de tăgadă că ceea ce a acordat instanţa reprezintă despăgubiri pentru înlăturarea discriminării constatate, la nivelul anului 2007, hotărârea fiind pusă în executare cu respectarea O.U.G. nr. 71/2009 prin plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. Acest lucru rezultă în mod clar din considerentele deciziei civile nr. 216/8.04.2008, în care se consemnează: "prin urmare, reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordarea majorării salariale anuale, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii, recurenţii sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor". Pentru evaluarea acestor despăgubiri au fost folosite procentele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007, această menţiunea fiind făcută expres în considerentele deciziei menţionate.

În aceste condiţii, nu există temei legal pentru a considera că se poate vorbi de o majorare a valorii de referinţă sectorială care să poată fi luată în calcul la stabilirea indemnizaţiei în viitor, cu atât mai mult cu cât nu toţi magistraţii au beneficiat, în baza unui act normativ, de majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Dovadă în acest sens este şi Decizia nr. 25/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la aplicabilitatea O.G. nr. 10/2007 (decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 916/22.12.2011).

Atâta vreme cât decizia civilă nr. 216/8.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi nu obligă la modificarea valorii de referinţă sectorială, este evident faptul că acordă creşteri salariale la nivelul anului 2007, în temeiul O.G. nr. 137/2000 (privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare), iar aplicarea acestui act normativ nu poate fi extinsă şi în perioada ulterioara anului 2009 la care se face referire, fără ca reclamanţii sa fi parcurs procedura reîncadrării, prin emiterea de către Ministerul Public, a unui act administrativ in anul 2010, odată cu intrarea in vigoare a legii nr. 330/2009 şi nici, ulterior, ca efect al intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Pe de altă parte, nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că nu s-a făcut dovada de contestare, în termenul legal, a Ordinului prin care s-a procedat la reîncadrarea reclamanţilor în baza legii nr. 330/2009, astfel că devine lipsită de suport afirmaţia acestora din urmă potrivit căreia acordarea sumelor la care se referă hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul lor executoriu, respectiv creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, se aplicau indemnizaţiei de bază, astfel încât, la data de 31 decembrie 2009, cât şi în anul 2010, să trebuiască a fi avute în vedere la calcularea indemnizaţiei, conform art. 3 lit. b) şi c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, precum şi conform art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010.

Nefondată este şi critica referitoare la faptul că prima instanţă ar fi reţinut în mod greşit, că hotărârea recurenţilor ce constituie titlu executoriu ar fi ulterioară deciziei nr. 25/2011, dar şi argumentul că drepturile la care se referă această hotărâre ar fi definitiv câştigate în forma solicitată prin prezenta acţiune.

În considerentele sentinţei, referitor la aplicabilitatea deciziei nr. 25/2011 a ICCJ, nu s-a reţinut faptul că hotărârea judecătorească de care se prevalează sus-numiţii ar fi ulterioară acestei decizii, ci faptul că, deşi este anterioară, decizia 25/2011 este aplicabilă hotărârilor judecătoreşti anterioare ei, dar numai în măsura în care au conferit drepturi salariale, ceea ce nu este cazul recurenţilor, pentru considerentele anterior expuse.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.