Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3150/2004 AI generated

Exclusion of material jurisdiction grounds from extraordinary appeal when ordinary review avenues remain available

Case Number Decizia nr. 3150/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiff-municipality, thereby upholding the Court of Appeal’s rejection of its extraordinary appeal (contestație în anulare) as unfounded, leaving the first-instance judgment in force which dismissed the municipality's claim for lease termination and eviction while awarding the tenant compensation for improvements, resulting in a net payment obligation for the municipality. The dispute concerned the admissibility of an extraordinary appeal against an irrevocable civil judgment regarding a commercial lease contract, where the municipality argued that the lower court had violated material jurisdiction rules, a public order matter that should have been raised ex officio. The decisive legal basis was Article 317 of the Code of Civil Procedure, which strictly limits extraordinary appeals to grounds that could not have been raised on ordinary appeal or cassation; the court held that since material jurisdiction is a standard ground for ordinary appeal, it does not satisfy the admissibility criteria for an extraordinary appeal, and public order arguments do not create an exception to this procedural bar when the ordinary avenues were available.

Legislator headnote

AI generated

art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Exclusion of material jurisdiction grounds from extraordinary appeal when ordinary review avenues remain available: În esență, recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. ,atunci când a reținut că motivele puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului, întrucât dispozițiile articolului citat nu sunt imperative.

Keywords

AI generated
grounds of jurisdiction civil and commercial matters ground for review exclusion order cassation review termination of commercial lease

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 121, pronunțată, la data de 28 ianuarie 2003, de Judecătoria Dej, s-a respins acțiunea reclamantei, Primăria municipiului Dej, prin care aceasta a solicitat să se constate încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 286/1999 și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat.

Cererea reconvențională formulată de pârâta SC H.O.R. SRL Dej a fost admisă prin aceeași sentință, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 119.720.650 lei, reprezentând valoarea lucrărilor efectuate în spațiul închiriat, sumă ce a fost compensată cu chiria datorată de pârâtă, suma de plată reținută în sarcina reclamantei fiind de 83.570.650 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare reclamanta Primăria municipiului Dej, prin care a invocat prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut că litigiul a fost soluționat de o instanță necompetentă material.

Judecătoria Dej, prin sentința nr. 2100, pronunțată la data de 29 octombrie 2003, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, pentru motivul că nu era îndeplinită condiția cerută de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., și anume, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar motivele prevăzute de alin. (1) și (2) din același articol să nu fi fost invocate pe calea apelului sau recursului.

Sentința nr. 2100 din 29 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2384/2003, a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, care, prin decizia nr. 19/2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Primăria municipiului Dej.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei, că, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., prima frază, motivele referitoare la competența instanței puteau fi invocate pe calea recursului.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului Dej, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. fără să le argumenteze în fapt, separat.

În esență, recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. ,atunci când a reținut că motivele puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului, întrucât dispozițiile articolului citat nu sunt imperative.

În realitate, a mai susținut recurenta, instanța nu a avut în vedere faptul că a invocat art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care se referă la situația pronunțării hotărârilor cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența, excepție pe care instanța avea obligația să o invoce din oficiu.

Recursul este nefondat.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, iar textele care o prevăd sunt de strictă interpretare.

Condițiile de admisibilitate, ce vizează această cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, se desprind din dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a reținut instanța de apel.

Prima condiție vizează, de fapt, obiectul contestației (hotărârile irevocabile) în timp ce a doua condiție restrânge admisibilitatea contestației în anulare, prin faptul că impune cerința ca motivul pe care se sprijină să nu poată fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Prin urmare ori de către ori partea are la dispoziție cel puțin una din căile de atac de reformare și nu o folosește nu poate opta pentru contestația în anulare.

Așadar, cea de-a doua condiție de admisibilitate interzice opțiunea între contestația în anulare și căile de reformare (apelul și recursul).

Asupra acestui aspect, care vizează admisibilitatea, recurenta nu a insistat cu argumente care să înlăture această concluzie a instanței de apel, dar a insistat asupra faptului că, în realitate, a invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care vizează norme de ordine publică ce au fost încălcate de instanța de fond.

Este adevărat că motivul al doilea al contestației în anulare (obișnuită) se referă la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea normelor de competență materială, dar analiza admisibilității contestației în anulare primează.

Recurenta a considerat, în alți termeni, că, de vreme ce normele de competență materială sunt de ordine publică, instanța avea obligația să le analizeze și din oficiu.

Susținerea nu poate fi primită, întrucât din textele care reglementează contestația în anulare (obișnuită) rezultă că se poate critica o hotărâre irevocabilă numai pentru neexaminarea motivelor de nulitate invocate de parte, nu și pentru cele pe care instanțele puteau să le invoce din oficiu.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului Dej, împotriva deciziei nr. 19 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 septembrie2004.