Gas company prevails on prescription and 2011–2014 rent claims; forestry authority's action partially time-barred.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2014 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. SA, C., D. a solicitat a se constata faptul că obligaţiile băneşti prevăzute de art. 42 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic sunt creanţe bugetare, venituri publice aferente bugetelor fondurilor speciale, cu obligarea intimatei la plata sumei de 3.076.738,29 RON reprezentând obligaţii băneşti (creanţe bugetare, venituri publice) aferente ocupării temporare de fond forestier proprietate publică a statului.

Prin Sentinţa civilă nr. 3738 din data de 25 noiembrie 2016 instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei, ca nefondată, a admis în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. SA, C. şi D., obligând pârâta B. SA să plătească reclamantei 806.212 RON pentru ocuparea temporară a 5,01 ha din fondul forestier.

Totodată, a respins celelalte pretenţii, ca nefondate, obligând pârâta să plătească reclamantei 4500 RON onorariu de expertiză.

Împotriva Sentinţei nr. 3738 din data de 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recursuri reclamanta A. - prin Direcţia Silvică Giurgiu şi pârâţii C., respectiv B. SA.

Prin recursul său, A. - prin Direcţia Silvică Giurgiu, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, hotărârea contestată prin care a fost admisă în parte pe fond acţiunea cuprinde motive contradictorii şi este dată cu interpretarea şi aplicarea legii în ceea ce priveşte respingerea reclamantei privind creanţa aferentă anilor 2012, 2013 şi 2014.

Recurenta-reclamantă arată că motivarea contradictorie vizează soluţia de admitere în raport de soluţia dată excepţiei prescripţiei de situaţia premisă care a determinat litigiul şi de probele administrate în cadrul procesului.

Se arată că în condiţiile în care prima instanţă a stabilit caracterul bugetar al creanţei, iar creanţa în integralitatea ei nu a fost contestată de intimata-pârâtă B. SA aceasta fiind probată şi prin raportul de expertiză dispusă în cauză, soluţia de admitere în parte a acţiunii numai pentru 2009 şi 2010 este contradictorie în raport de situaţia de fapt şi probele administrate, fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 în raport de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 351/2004.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic Metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. h), art. 41 şi 42 se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

- Calculul creanţei s-a efectuat în baza prevederilor legale existând la dosar modalitatea de calcul şi fişele tehnice emise în conformitate cu prevederile Ordinelor de ministru nr. 58/2003 (pentru anul 2008 plătit de intimată), nr. 25/2009 şi 924/2011 (anii următori conform reglementarii în vigoare) pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a echivalentei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional.

Prima instanţă a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 pentru perioada 2009 - 2010, dar a înlăturat nelegal aplicarea acestor dispoziţii pentru anii 2011, 2012, 2013 şi 2014 prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 351/2004 - legea gazelor, dispoziţii în baza cărora intimata-reclamantă a susţinut că nu datorează taxa prevăzută de Legea nr. 46/2008 pe motiv că legea gazelor are caracter special faţă de codul silvic.

Legea nr. 351/2004 - legea gazelor prevede la art. 90 următoarele:

ART. 90

(1) Drepturile de uz şi de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie.

(2) Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii.

Recurenta-intimată invocă caracterul special al dispoziţiilor codului silvic în raport de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 351/2004 apreciind că aceste dispoziţii nu se aplică terenurilor forestiere proprietate publică a statului.

Se solicită admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei SN B. la plata sumelor solicitate cu titlu de chirie - calificate ca fiind fiscale pentru întreaga perioadă solicitată, respectiv şi pentru anii 2011, 2012, 2013 şi 2014.

Recurentul-pârât C. a invocat în recursul declarat dispoziţiilor art. 499 alin. 2 C. proc. civ. susţinând în esenţă nelegalitatea sentinţei de fond pe motiv că instanţa a omis să se prin sentinţa atacată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie invocată de această autoritate după introducerea sa în cauză.

Se arată că în raport de obiect această autoritate nu are calitate procesuală pasivă, neexistând o pretenţie faţă de acest pârât, pretenţie formulată prin cererea de chemare în judecată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii faţă de această autoritate inclusiv în ceea ce priveşte eventuala obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.N.T.G.N. B. SA Mediaş se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii sub două aspecte.

Primul vizează greşita soluţionare prin respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile solicitate vizând perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 şi al doilea vizează soluţia pe fond de admitere în parte a acţiunii pentru perioada 2009 - 2010.

Se arată că prima instanţă a calificat greşit ca fiind o creanţă bugetară pretenţiile reclamantei interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile Legii nr. 500/2002 coroborat cu dispoziţiile O.G. nr. *2/2003 respingând nelegal excepţia dreptului material la acţiune.

Se arată că sumele solicitate cu titlu de chirie în baza art. 46 din Codul Silvic sunt creanţe de natură civilă supuse termenului general de prescripţie de 3 ani, nefiind aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani. În consecinţă pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 dreptul la acţiune al reclamantei este prescris în opinia recurentei-pârâte.

În ceea ce priveşte soluţia pe fond de admitere în parte a acţiunii şi de obligare la plata sumei aferente anilor 2009 şi 2010 în cuantum de 806.212 RON pârâta S.N.T.G.N. B. SA Mediaş invocă aplicarea greşită a prevederilor codului silvic apreciat greşit ca normă specială în raport de prevederile art. 90 din Legea nr. 351/2004.

Potrivit art. 90 din Legea gazelor nr. 351/2004 drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie, iar exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, concesionarii având singura obligaţie de a plăti despăgubiri daca, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale.

Legiuitorul a înţeles, astfel, să stabilească în sarcina concesionarului sistemului de transport gaze naturale, S.N.T.G.N. B. SA Mediaş, doar obligaţia achitării unor despăgubiri pentru prejudiciile produse proprietarilor de terenuri cu ocazia executării -lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare şi întreţinere a obiectivelor aparţinând Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale, iar nu plata chiriei pentru ocuparea temporara a-terenurilor din fondul forestier.

Conform art. 91 din acelaşi act normativ, cuantumul despăgubim se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească, la stabilirea acestora folosindu-se următoarele criterii: suprafaţa de teren afectată cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producţiile estimate ale culturilor şi plantaţiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum şi amenajările afectate de lucrări şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate.

Se invocă că în raport de obiectul litigiului, caracterul de normă specială, care se aplică cu prioritate p are legea gazelor respectiv atât Legea gazelor nr. 351/2004 în vigoare până la data de 10 iulie 2012 cât şi Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, legii, care se instituie un regim special caracterizat prin drepturi şi obligaţii suplimentare prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale, regim aplicabil şi terenurilor cu destinaţie forestieră.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei prescripţiei şi respingerii ca prescrisă acţiunea pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

La dosar s-au formulat întâmpinări faţă de recursurile declarate în cauză.

Recurenta-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepţia modalităţii a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul C.

La dosar părţile au depus răspuns la întâmpinări.

În şedinţa publică din 10 septembrie 2019 Curtea a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate cu privire la recursul declarat de pârâtul C. şi a acordat cuvântul părţilor şi pe fond pe cele trei recursuri declarate în cauză.

Curtea analizând excepţiile invocate cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturi apreciază pentru următoarele motive că excepţiile nu pot fi reţinute urmând apreciat pe fond recursul ca nefondat şi respins ca atare.

Excepţia nulităţii recursului nu poate fi reţinută, aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului putând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea apreciază că recursul nu este nul aspectul de nelegalitate invocat, respectiv nepronunţarea instanţei pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, putând fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În consecinţă, urmează a fi verificat pe fond motivul de nelegalitate invocat.

Excepţia lipsei de interes în formularea recursului şi a inadmisibilităţii nu pot fi reţinute, pârâtul având interes în calitate de parte în dosar de a se verifica legalitatea hotărârii şi a încheierilor premergătoare conform art. 458 C. proc. civ.. Interesul subzistă şi calea de atac este admisibilă având în vedere dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. recurentul-pârât criticând omisiunea instanţei de a se pronunţa pe o excepţia lipsei calităţii procesuale pasive excepţie de fond invocată prin întâmpinarea depusă la fond.

Analizând pe fond recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cauză instanţa de fond pronunţându-se expres pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 29 ianuarie 2016 - aflată la dos.fond, prima instanţă a respins motivat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât.

Iar în recurs aspectul de nelegalitate priveşte omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa pe excepţia invocată şi nu modul de soluţionare.

Curtea constată că în raport de conţinutul încheierii din 29 ianuarie 2016 în cauză nu există un caz de omisiune de pronunţare pe excepţia invocată, neexistând o încălcare de procedură de natură a atrage nulitatea hotărârii.

În consecinţă Curtea apreciind ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii urmează a-l respinge ca atare.

Analizând recursurile declarate de reclamantă A. şi de recurenta pârâtă B. SA în raport de soluţia dispusă de instanţa de fond atât cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei cât şi cea dispusă pe fond de admiterea în parte a acţiunii, Curtea apreciază prin considerente comune ambelor recursuri că este fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA şi că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.

Considerentele comune ambelor recursuri se justifică datorită existenţei interdependenţei dintre argumente. Astfel argumente pentru care soluţia dată excepţiei prescripţiei este apreciată de Curte ca nelegală vizează în principal recursul formulat de recurenta-pârâtă B. SA, dar în subsidiar şi recursul declarat de reclamantă sub aspectul calificării creanţei solicitate ca fiind creanţă bugetară sau creanţă civilă. Iar în raport de această problemă litigioasă, comună ambelor recursuri Curtea apreciază ca fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SA şi în parte ca nelegală sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţionarea prescripţiei acţiunii pentru pretenţiile aferente perioadei 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Prin acţiunea formulată la data de 25 iulie 2014 reclamanta A. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate faptul că obligaţiile băneşti prevăzute de art. 42 din Legea nr. 46//2008 codul silvic sunt creanţe bugetare şi în raport de această premisă obligarea pârâtei B. SA la plata sumei totale de 3.076.738,29 RON reprezentând obligaţii băneşti creanţe bugetare aferente ocupării temporare de fond forestier proprietate publică a statului sumă aferentă anilor 2009 - 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014.

Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune excepţie invocată de pârâtă vizând perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011 şi a admis în parte acţiunea pentru obligaţii băneşti aferente datei de 31 decembrie 2010.

Premisa de la care a plecat prima instanţă în soluţionarea excepţiei prescripţiei a fost natura obligaţiilor băneşti solicitate calificând aceste obligaţii ca fiind creanţe bugetare şi aplicând termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din O.G. nr. 92/2003.

Sub acest aspect recursul declarat de pârâtă este fondat, în cauză, Curtea apreciind că sentinţa atacată este în parte dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei.

Contrar primei instanţe, Curtea apreciază că sumele băneşti solicitate de reclamantă având ca temei dispoziţiile art. 42 din codul silvic nu sunt creanţe bugetare ci sunt creanţe civile termenul de prescripţie în care pot fi solicitate fiind termenul de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. şi nu de 5 ani prevăzut art. 91 din O.G. nr. 92/2003, neavând relevanţă în calificarea lor ca fiind pretenţii civile - faptul că o parte din sumă se face venit la bugetul de stat.

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 "pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier, în cazurile prevăzute de art. 39 obligaţiile băneşti sunt următoarele:

a) garanţia - echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier cu compensarea care se achită anticipat emiterii aprobării".

b) chiria, care se achită proprietarului - în cauză reclamantei; pentru fondul forestier proprietate publică a statului 50% din chirie se depune în fondul de conservare a pădurilor şi 50% se achită administratorului.

Curtea apreciază că indiferent de destinaţia sa obligaţia de plată a chiriei prevăzută de art. 42 lit. b) din Legea nr. 46/2008 este o obligaţie civilă. Chiria astfel cum este reglementată în norma generală art. 548 alin. (4) C. civ., având aceleaşi reglementări şi în vechiul C. civ. reprezintă un fruct civil care rezultă din cedarea temporară de folosinţă a unui bun imobil - în cauză un teren cu destinaţie forestieră care a fost cedat temporar - până în anul 2018, în folosinţa reclamantei.

Prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata chiriei pretins datorată pentru perioada 2009-2014 chirie achitată conform OM/24/2011 şi în baza Legii nr. 46/2008 apreciată de reclamantă ca lege specială aplicabilă în raport de destinaţia forestieră a terenului.

Natura civilă a creanţei solicitate rezultă şi din notificările şi adresele emise prealabil introducerii prezentei cereri de chemare în judecată şi a altor acţiuni în justiţie formulate de reclamantă toate având ca obiect pretenţii obligaţii băneşti neachitate chirie pentru terenurile forestiere ocupate temporar de pârâtă şi afectate de investiţii specifice.

Toate demersurile anterioare şi acţiunile formulate au vizat pretenţii civile, litigii cauzate de refuzul de plată al chiriei de către pârâtă. Aceasta a invocat în susţinerea refuzului de plată faptul că în baza unei legi speciale - art. 86 din Legea nr. 351/2004 în vigoare până la data de 19 iulie 2012 şi ulterior în baza art. 90 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare la data formulării acţiunii, pârâta nu datorează chiria prevăzută de art. 39 alin. (1) şi (2) din codul silvic ci prin legi speciale aplicabile cu prioritate se instituie un regim special caracterizat prin drepturi şi obligaţii suplimentare, prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de lucrări din domeniul gazelor.

Curtea apreciază ca fiind greşită interpretarea dată de prima instanţă creanţei solicitate de reclamantă cu titlu de chirie ca fiind o creanţă bugetară aceasta fiind o creanţă civilă solicitată în baza art. 39 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 pentru ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier, respectiv plata unei chirii, în cauză nefiind încheiat între părţi un contract de închiriere.

Prezenta acţiune a fost formulată ca o consecinţă a emiterii Încheierii nr. 25 din 13 iunie 2014 a Curţii de Conturi, autoritate care a constatat printre alte aspecte de legalitate şi faptul că reclamanta a evidenţiat în contabilitate creanţe neîncasate reprezentând chiria aferentă fiecărui an, chirie datorată de pârâta B. SA în calitate de debitor în baza art. 39 din codul silvic, normă apreciată de reclamantă ca fiind specială şi aplicabilă cu prioritate.

În consecinţă, la data de 25 iulie 2014 s-a formulat cererea de chemare în judecată pentru pretenţiile băneşti solicitate aferente perioadei 2009 - 2011, pretenţii calificate ca fiind o creanţă bugetară pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 91 din O.G. nr. 92/2003 şi nu termenul de prescripţie general de 3 ani prevăzut de C. civ.

În mod nelegal prima instanţă a constatat că sumele solicitate reprezintă o creanţă bugetară aceasta fiind o creanţă civilă, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani şi nu de 5 ani. Plecând de la această premisă, Curtea constată că soluţionarea excepţiei prescripţiei, excepţie respinsă ca nefondată prin sentinţa atacată este nelegală fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 91 din O.G. nr. 92/2003. În cauză creanţa solicitată este civilă nefiind o creanţă bugetară şi în consecinţă termenul de prescripţie privind creanţa solicitată aferentă perioadei 2009 - 2014 este de 3 ani şi nu de 5 ani.

Acţiunea a fost introdusă la data de 25 iulie 2014 şi aplicabil termenul de 3 ani, în consecinţă acţiunea este prescrisă pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Fiind întemeiat acest aspect de nelegalitate, Curtea ca o consecinţă a admiterii recursului va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta B. SA şi va respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantă pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011, această perioadă incluzând şi perioada pentru care acţiunea a fost apreciată nelegal ca întemeiată şi admisă de prima instanţă.

Excepţia prescripţiei acţiunii se impune cu prioritate faţă de soluţia pe fond de admitere în parte pentru perioada până în decembrie 2010, iar restul acţiunii care a fost respinsă urmează a fi analizată cu ocazia examinării recursului declarat de reclamanta A.

Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recurs reclamanta critică soluţia de admitere în parte a acţiunii, respectiv respingerea pretenţiilor aferente anilor 2011, 2012, 2013 şi 2014 apreciind că sentinţa cuprinde o motivare contradictorie în raport de soluţia de admitere dispusă pentru perioada 2009 şi 2010 şi în raport de probele administrate şi că este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor codului silvic. În opinia recurentei dispoziţiile codului silvic au caracter de normă, iar pârâta datorează chirie în baza acestei legi, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 351/2004 şi de Legea nr. 123/2012 invocate de pârâtă ca temei al refuzului de plată. Se arată că în mod nelegal instanţa şi-a însuşit apărarea pârâtei apreciind că Legea nr. 351/2004 şi Legea nr. 123/2012 reprezintă o normă specială aplicabilă cu prioritate raporturilor dintre părţi.

Curtea apreciază pe motivele de recurs invocate următoarele

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reţine contradictorialitatea considerentelor.

Aceasta deoarece soluţia de admitere în parte a acţiunii a fost determinată de o interpretare şi aplicare greşită a naturii juridice a creanţei solicitate şi a raporturilor dintre părţi anterioare formulării acţiunii. Calificând greşit creanţa solicitată ca fiind o creanţă bugetară şi nu civilă prima instanţă a respins excepţia prescripţiei, soluţia de admitere fiind justificată în parte de modul greşit de soluţionare a excepţiei prescripţiei. Acest aspect de nelegalitate a formulat obiectul analizei recursului declarat de pârâtă recurs care a fost apreciat ca fondat şi care urmează a fi admis.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză soluţia de respingere a acţiunii pentru anii 2011(mai puţin partea prescrisă), 2012, 2013 şi 2014 fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

În esenţă soluţia de respingere a fost determinată de aplicarea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 351/2004 - legea gazelor şi a dispoziţiilor Legii nr. 123/2012 - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale respectiv a acestor legi prin care se instituie un regim special, legi aplicabile cu prioritate în raport de codul silvic Legea nr. 46/2008.

Curtea apreciază că prima instanţă a apreciat corect caracterul de normă specială aplicabilă cu prioritate a dispoziţiilor Legii gazelor nr. 351/2004 în raport de Legea nr. 46/2008 privind codul silvic. Acest cadru normativ special înlătură obligaţia de plată a chiriei prevăzute de art. 39 din codul silvic instituind un regim special în sensul că pârâta beneficiază de drepturile de uz şi de dreptul de servitute de trecere instituite cu titlu gratuit de Legea nr. 351/2004, cu privire şi la terenurile proprietate publică cu destinaţie forestieră sentinţa urmând a fi menţinută în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii pentru perioada 2011 - 2014.

Astfel, conform art. 86 din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare (act normativ aflat în vigoare până la data de 19 iulie 2012), asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare şi de întreţinere a capacităţilor din sectorul gazelor naturale, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităţii, dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare şi dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora.

Dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii se întinde pe toată durata de funcţionare a capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii (art. 88 din acelaşi act normativ), iar servitutea legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană cuprinde dreptul la instalare de reţele, de conducte, linii, stâlpi şi de alte echipamente aferente capacităţii, precum şi accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenţii, întreţinere, reparaţii, revizii, modificări şi exploatare, conform prevederilor legale în vigoare (art. 89 din lege).

Potrivit art. 90 din Legea gazelor, în vigoare la data formulării prezentei acţiuni, drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de viaţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie, iar exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existenţei acestora, concesionarii având singura obligaţie de a plăti despăgubiri dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale.

Legiuitorul a înţeles, astfel, să stabilească în sarcina concesionarului din sistemul de transport gaze naturale, S.N.T.G.N. B. SA Mediaş, doar obligaţia achitării unor despăgubiri pentru prejudiciile produse proprietarilor de terenuri cu ocazia executării lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare şi întreţinere a obiectivelor aparţinând Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale, iar nu plata chiriei pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, astfel cum solicită recurenta-reclamantă.

Conform art. 91 din acelaşi act normativ, cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească, la stabilirea acestora folosindu-se următoarele criterii; suprafaţa de teren afectata cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producţiile estimate ale culturilor şi plantaţiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum şi amenajările afectate de lucrări şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va decide următoarele pe excepţiile invocate şi recursurile declarate în baza art. 497 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Va respinge excepţiile invocate de reclamanta A. cu privire la recursul declarat de pârâtul C.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtul C..

Va admite recursul declarat de pârâta B. SA şi va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând;

Va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocat de pârâta B. SA şi va respinge ca prescrisă acţiunea pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Acţiunea fiind respinsă în parte ca prescrisă în parte ca nefondată, Curtea va înlătura aplicarea dispoziţiile art. 451 C. proc. civ. privind plata onorariului de expertiză de către pârâta B. SA.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de recurenta-reclamantă A., prin Direcţia Silvică Giurgiu, cu privire la recursul promovat de C..

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanta A., prin Direcţia Silvică Giurgiu şi de pârâtul C. împotriva Sentinţei civile nr. 3738 din 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de pârâta B. SA împotriva sentinţei civile nr. 3738 din 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta B. SA.

Respinge, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantă, pentru perioada 25 august 2009 - 25 iulie 2011.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei B. SA, la plata onorariului de expertiză.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2019.

GGC - LM