Tax anti-fraud control report challenge remanded for retrial over truncated defense review.

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22 ianuarie 2016, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 emis de pârâta A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, solicitând anularea acestuia precum şi anularea Adresei nr. x din 23 iulie 2015 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.R.A.F. 4 Târgu Jiu prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal menţionat.

2. Soluţia instanţei de fond

La data de 21 aprilie 2016 Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, urmând ca reclamantul să dezvolte conţinutul întrebării în concluziile scrise, pe excepţia de nelegalitate invocată sub cele două aspecte, pe admisibilitate şi pe nulitatea Ordinului, dar şi pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată prin întâmpinare, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată.

Prin Sentinţa nr. 1557 din 10 mai 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare în condiţiile art. 267 TFUE.

Respinge ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate privind pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3721/2013 şi pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3838/2015, excepţie ridicată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea.

Respinge ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate privind dispoziţiile din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3721/2013, excepţie ridicată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea.

Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, excepţie invocată prin întâmpinare de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală."

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, o statuare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, nefiind necesară pentru darea unei hotărâri în cauză, în legătură cu chestiunea pusă în discuţie prin cererea de sesizare a curţii de pronunţare asupra unor întrebări preliminare. A arătat Curtea, pentru lămurirea suplimentară a reclamantului, că dreptul invocat de acesta privind accesul la o cale efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti - art. 47 Cartă - este, în opinia Curţii, pe deplin asigurat pentru situaţia juridică a reclamantului. Inadmisibilitatea primită de Curte în cauza de faţă, pentru argumentele ce vor urma, nu răpeşte acestuia accesul la o cale efectivă tocmai pentru că acesta are deschisă calea dreptului comun oferită de prevederile legislaţiei interne aplicabile situaţiei juridice a acestuia. Relativ la excepţia de nelegalitate invocată în cauză de reclamant, pe temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut în prealabil că excepţia de nelegalitate a fost ridicată relativ la pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 şi pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3838/2015, precum şi relativ la dispoziţiile din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013. Prin urmare, excepţia de nelegalitate, astfel cum a fost conturată şi întemeiată de reclamant, priveşte în esenţă prevederile a două Ordine emise de Preşedintele ANAF, respectiv Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 şi Ordinul P.ANAF nr. 3838/2015 şi a arătat reclamantului că excepţia de nelegalitate invocată a fost găsită ca inadmisibilă căci priveşte un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual.

Curtea a apreciat ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă pentru considerentul că respectivul proces-verbal de control constituie o formalitate procedurală prealabilă, care nu poate fi contestată în contencios administrativ şi fiscal în mod direct, de sine stătător, ci numai odată cu actul administrativ fiscal, respectiv actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că excepţia este fondată şi are la bază interpretarea per a contrario a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute de art. 1 alin. 6, şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. Ceea ce rezultă din interpretarea per a contrario a acestui text de lege este concluzia potrivit căreia operaţiunile administrative ce au stat la baza emiterii unui act administrativ nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decât o dată cu actul administrativ însuşi atacat pentru nelegalitate.

Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 nu constituie un astfel de act administrativ, care să se poată înscrie în ipoteza normei de lucru a disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu este un veritabil titlu executoriu în baza căruia să se procedeze la executarea silită a Institutului, ci este un act care încorporează anumite constatări ale organului fiscal antifraudă (respectiv o estimare a obligaţiilor fiscale în sarcina Institutului, astfel că procesul-verbal are natura juridică a unui act premergător actului administrativ fiscal), ca urmare a controlului efectuat, şi care va sta la baza emiterii raportului de inspecţie fiscală, acesta din urmă la baza emiterii deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare, stabilite de controlul antifraudă fiscală efectuată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei, dar şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 21 aprilie 2016, a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice CSI Râmnicu - Vâlcea, criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

- prima instanţă a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6, parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 13 şi 14 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea pârâtei şi a pregăti apărarea în raport de excepţiile şi apărările invocate de partea adversă. Este incident sub acest aspect motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. -raportat la principiile afirmate de instanţa de control european, ale cărei decizii au aplicabilitate directă, imediată şi prioritară în dreptul intern, prima instanţă avea îndatorirea de a acorda posibilitatea de a studia întâmpinarea şi de a elabora o replică detaliată la apărările pârâtei ANAF şi de a ne susţine oral şi nemijlocit în timpul dezbaterilor toate apărările în combaterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Intervalul scurt de cca. 15 minute ce ne-a fost acordat pentru lecturarea întâmpinării nu satisface exigenţele impuse pentru respectarea garanţiei de a dispune de timpul necesar pregătirii unei apărări calificate, având în vedere complexitatea problemelor de drept invocate de pârâta ANAF, care implica cercetarea minuţioasă a legislaţiei specifice aplicabile cauzei şi a jurisprudenţei cristalizate în această materie, interpretarea corectă a normelor juridice incidente şi elaborarea unei argumentări pertinente, pentru reprezentarea juridică adecvată a drepturilor subscrisului, în calitate de titular al acţiunii. Aceasta era cu atât mai mult necesară cu cât formularea întâmpinării peste termenul legal şi luarea în considerare ea acestei întâmpinări tardive de către instanţa şi a excepţiei invocate prin aceasta era de natură să surprindă reclamantul, care avea reprezentarea faptului că, prin neformularea şi necomunicarea unei întâmpinări de către intimatele pârâte, acestea ar fi achiesat la acţiune.

- refuzul primei instanţe de a acorda un nou termen de judecată nu s-a fundamentat pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, devreme ce cauza se afla într-un stadiu incipient, respectiv la primul termen de judecată, garanţia respectării principiului contradictorialităţii, ca parte componentă a egalităţii de arme, prevalând celei privind soluţionarea cauzei cu celeritate.

- nu rezultă din niciun paragraf al încheierii că s-ar fi pus în dezbatere şi s-ar fi acordat cuvântul părţilor (reclamantului) asupra următoarelor excepţii pe care instanţa a soluţionat, în final, cererile recurentului reclamant: excepţia de inadmisibilitate a însăşi excepţiei de nelegalitate prin raportare la condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume calificarea actului atacat ca fiind normativ şi nu individual; excepţia de inadmisibilitate a acţiunii prin raportare la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul calificării procesului-verbal de control ca fiind un act administrativ (aşa cum l-a calificat reclamantul) sau un act prealabil unui act administrativ fiscal, "o formalitate procedurală prealabilă care nu poate fi contestată în contencios administrativ şi fiscal în mod direct, de sine-stătător, ci numai odată cu actul administrativ fiscal" sau din categoria "operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii unui act administrativ" şi care "nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ" - cum îl califică instanţa de fond în considerente. În acest mod reclamantul recurent a fost grav prejudiciat, pentru că nu şi-a putut formula apărări pe acest aspecte.

- prima instanţă a încălcat prev. art. 400 C. proc. civ., cu raportat la art. 22 C. proc. civ., a căror incidenţă impunea repunerea cauzei pe rol. După cum am arătat şi prin expunerea faptică a prezentului recurs, prin cererea depusă la dosar ulterior termenului de dezbateri din data de 21 aprilie 2016, după rămânerea litigiului în pronunţare, i-am solicitat instanţei, repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării în condiţii de contradictorialitate a cererii de sesizare a CJUE, enunţate înainte de închiderea dezbaterilor - ca mijloc de apărare la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulate prin întâmpinare şi comunicate subscrisului în şedinţa de dezbateri.

- hotărârea atacată este nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul unei greşite interpretări a art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte determinarea caracterului normativ sau individual al actului administrativ (Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 şi nr. 3838/2015) atacate cu excepţia de nelegalitate. Procedând astfel, prima instanţă a încălcat şi dreptul la examinarea cauzei reglementat de art. 6, par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a refuzat să examineze înseşi motivele care au fundamentat invocarea excepţiei de nelegalitate, care nu au fost sub nicio formă analizate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti. Se critică pentru acest motiv soluţia instanţei de fond, sub aspectul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor de nelegalitate formulate cu privire la: pct. 1 cap. I din Anexa 1b la OPANAF nr. 3721/2013 şi pct. 1, cap. I din Anexa 1b la OPANAF nr. 3838/2015; dispoziţiile din Anexa 1 b din OPANAF nr. 3721/2013. Raţionamentul primei instanţe, potrivit căruia ordinele contestate - OPANAF nr. 3721/2013 şi OPANAF nr. 3838/2015 nu ar avea trăsăturile unui act administrativ cu caracter individual este greşit, având în vedere argumentele expuse.

- în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ar rezulta din aceea că procesul-verbal în litigiu nu ar fi act administrativ fiscal. Caracterul de act administrativ fiscal al procesului-verbal rezultă şi din faptul că sunt întrunite toate condiţiile legale prevăzute de art. 17 C. proc. civ. fiscală pentru calificarea subiectelor raportului juridic fiscal născut prin emiterea acestuia, precum şi din înseşi definiţia noţiunii consacrată de art. 41 C. proc. civ. fiscală. Este mai mult decât evident că procesul-verbal de control este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

- în mod eronat şi total nelegal instanţa de fond a calificat actul contestat ca fiind din categoria "operaţiunilor administrative, ca forme procedurale anterioare emiterii actului administrativ" şi nu un act administrativ supus controlului judecătoresc. Pe de-o parte, trebuie reţinută recunoaşterea de către pârâtă a caracterului administrativ al actului emis de DRAF. Prin urmare, chiar pârâta admite că actul nu poate fi unul "bilateral", ci că este unul unilateral, administrativ emis în regim de putere publică.

- nelegal s-a apreciat că procesul-verbal ar fi act preparator sau operaţiune administrativă premergătoare emiterii actului administrativ fiscal care s-ar emite într-o etapă ulterioară. Procesul-verbal produce deja efecte, ar fi putut fi calificat în acest mod dacă ar fi fost emis ca "proiect" (de exemplu - astfel cum se procedează în procedura de control din cadrul achiziţiilor publice), care să fie comunicat recurentului-reclamant, să se fi putut exprima punctul de vedere şi abia apoi să se întocmească forma finală. În speţă, nu suntem într-o astfel de ipoteză.

- hotărârea este nelegală, sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a plângerii, cu motivarea că subscrisul ar fi utilizat un mijloc procedural care nu i-ar fi deschis de lege. Se reţine din această perspectivă că Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 "nu se înscrie în ipoteza normei de lucru a disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu este un veritabil titlu executoriu, în baza căruia să se procedeze la executarea silită a Institutului, ci este un act care încorporează anumite constatări ale organului antifraudă (...)".

- nelegalitatea hotărârii rezultă şi din lipsa de previzibilitate în dreptul intern a normei care defineşte actul administrativ care ar putea face obiectul controlului în contencios - art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2013, care defineşte actul administrativ fiscal şi art. 205 din O.G. nr. 92/2013.

- soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi refuzul primei instanţe de soluţionare a cererii pe fond ne încalcă dreptul de acces la justiţie reglementat de art. 6, parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 21, alin. (3) din Constituţia României şi art. 47 din Carta DFUE, în însăşi substanţa sa.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 1557 din 10 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Se arată că Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 încheiat de DRAF 4 Târgu Jiu din cadrul ANAF nu are trăsăturile caracteristice ale actului administrativ fiscal, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor fapte şi împrejurări din activitatea reclamantului Institut, în vederea valorificării lor de organele fiscale competente, prin valorificare a procesului-verbal de control înţelegându-se stabilirea întinderii certe a obligaţiilor fiscale prin emiterea unei Decizii de impunere încheiată de organul fiscal competent ca urmare a acţiunii de inspecţie fiscală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta -reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Procesului-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 emis de pârâta A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, solicitând anularea acestuia precum şi anularea Adresei nr. x din 23 iulie 2015 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.R.A.F. 4 Târgu Jiu prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă.

Prima instanţă, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată; a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare; a respins ca inadmisibile excepţiile de nelegalitate; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ fiscal şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de amânare a pronunţării a formulat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice CSI Râmnicu - Vâlcea, criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Prima critică a recurentului se referă la faptul că prima instanţă i-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6, parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 13 şi 14 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea pârâtei şi a pregăti apărarea în raport de excepţiile şi apărările invocate de partea adversă. Instanţa de fond avea îndatorirea de a acorda posibilitatea de a studia întâmpinarea şi de a elabora o replică detaliată la apărările pârâtei ANAF, de a susţine oral şi nemijlocit în timpul dezbaterilor toate apărările în combaterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Intervalul scurt de cca. 15 minute ce a fost acordat pentru lecturarea întâmpinării nu satisface exigenţele impuse pentru respectarea garanţiei de a dispune de timpul necesar pregătirii unei apărări calificate. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Nu se poate spune că această normă este eliptică pentru că nu cuprinde sancţiunea nulităţii actelor de procedură săvârşite cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu este obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă şi sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituţională.

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului şi observaţiile aduse de adversar la cunoştinţa judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă, de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Având un asemenea conţinut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165.

(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei."

De asemenea, art. 208 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel."

Din actele dosarului rezultă că întâmpinarea formulată de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost depusă la oficiul poştal pe data de 18 aprilie 2016 şi a ajuns la dosarul cauzei la data de 19 aprilie 2016, primul termen de judecată fiind la data de 21 aprilie 2016. Este evidentă imposibilitatea reclamantului de a lua cunoştinţă de conţinutul acestui act de procedură înaintea primului termen de judecată. Mai mult, pe cale de întâmpinare, pârâtul a invocat şi excepţii faţă de cererea de chemare în judecată.

Or, fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-şi exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt şi de drept invocate, în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Faptul că reclamantului i-au fost acordate 15 minute pentru a lectura întâmpinarea, în timpul şedinţei de judecată, nu este de natură a satisface această exigenţă procedurală.

Existenţa unei practici judiciare conturate în sensul inadmisibilităţii acestui tip de acţiuni nu justifică o îngrădire a dreptului fiecărei părţi la un proces echitabil, la o dezbatere contradictorie în şedinţă publică asupra argumentelor şi/sau apărărilor formulate de partea adversă.

Pentru argumentele arătate mai sus, criticile invocate sunt fondate, motiv pentru care nu vor mai fi analizare celelalte aspecte susţinute de recurent.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie. Instanţa de rejudecare este datoare să pună în discuţia părţilor excepţiile şi susţinerile formulate în cauză, statuând motivat şi argumentat asupra acestora şi să analizeze şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond. 6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice CSI Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii din 21 aprilie 2016 şi împotriva Sentinţei nr. 1557 din 10 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice CSI Râmnicu Vâlcea împotriva Încheierii din 21 aprilie 2016 şi împotriva Sentinţei nr. 1557 din 10 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2019.

GGC - LM