Judicial transfer refusal: precedence of institutional staffing deficit and workload over personal domicile and family circumstances

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 101 din 6 martie 2018 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, în speţă, contestatorul, judecător la Tribunalul Ilfov, a solicitat transferul la Tribunalul Bucureşti. Hotărârea nr. 101 din 6 martie 2018 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de transfer, este temeinică şi legală pentru că la instanţa de la care s-a solicitat transferul existau deja 8 posturi vacante, iar încărcăturile pe judecător şi pe schemă depăşeau mediile la nivel naţional, aceasta nefiind o instanţă atractivă. De asemenea, s-a reţinut că transferul domnului judecător A. a fost avizat nefavorabil de către Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, prin hotărârea atacată, în mod cumulativ, toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor şi procurorilor.

2. Contestaţia formulată

Domnul judecător A. a formulat la data de 7 martie 2019 contestaţie împotriva Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.), prin care a solicitat desfiinţarea în integralitate a acestei hotărâri, precum şi a Hotărârii nr. 101 din 6 martie 2018 a secţiei pentru Judecători a C.S.M. şi admiterea cererii sale de transfer.

În motivarea contestaţiei a susţinut că este introdusă în termenul legal şi că Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 pronunţată de Plenul C.S.M. este legală, dar netemeinică, pentru următoarele motive:

Hotărârea are 4 pagini, dar motivele concrete pentru care cererea de transfer a fost respinsă au fost redactate pe aproximativ o jumătate de pagină, fiind identificate două argumente analizate de către Plenul C.S.M.

Contestatorul a enumerat criteriile prevăzute de art. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului CS.M. nr. 193/2006, pe baza cărora se soluţionează cererile de transfer ale judecătorilor la alte instanţe, şi a precizat, cu privire la primul criteriu - volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, că acesta este analizat pe scurt în considerentele Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018, respectiv în al patrulea paragraf din pagina a 2-a. A arătat că încărcătura pe judecător în ceea ce priveşte numărul de dosare repartizate spre soluţionare este peste media naţională şi la Tribunalul Bucureşti, nu doar la Tribunalul Ilfov. În hotărâre se menţionează că la momentul analizării cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov 8 posturi de judecător erau vacante, în timp ce la Tribunalul Bucureşti nu se menţionează câte posturi erau vacante.

La data analizării cererii sale de transfer de către secţia pentru Judecători a C.S.M., la şase luni distanţă de la momentul la care a depus-o, la Tribunalul Ilfov erau 7 posturi de judecător efectiv vacante, în timp ce la Tribunalul Bucureşti erau efectiv vacante 16 posturi de judecător, aspect ce era în mod evident în favoarea admiterii cererii de transfer.

De la înfiinţare - 1 noiembrie 2011 şi până în prezent, secţia pentru Judecători din cadrul C.S.M., în mod constant, la Tribunalul Ilfov a constatat atât "un deficit însemnat de personal" (judecători), cât şi "lipsa de atractivitate a acestei instanţe". Cu toate acestea, a admis peste 20 de cereri de transfer, de detaşare şi de delegare de la Tribunalul Ilfov către alte instanţe sau alte instituţii, ceea ce face ca în prezent să fie judecătorul cu funcţie de execuţie cu cea mai mare vechime în Tribunalul Ilfov.

La momentul formulării prezentei contestaţii, ca urmare a validării rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie, organizat în vara anului 2018, în cadrul Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 31 de judecători (24 în secţia civilă şi 7 în secţia penală), ceea ce face ca deficitul de personal învederat în hotărârea contestată (8 posturi vacante) să fie, în prezent, de doar 4 posturi vacante. De asemenea, la acest moment, în secţia penală a Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 7 judecători şi niciodată de la înfiinţare până în prezent în secţia penală a Tribunalului Ilfov nu au lucrat mai mult de 6 judecători.

Referitor la avizele consultative, contestatorul precizează că acest criteriu de analiză nu este prevăzut la art. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, dar este o practică să se dea astfel de avize şi să fie amintite în expozitivul tuturor hotărârilor prin care secţia pentru Judecători din cadrul C.S.M. admite sau, după caz, respinge cereri de transfer. Cererea sa de transfer a fost avizată nefavorabil de către preşedinţii tuturor celor trei instanţe implicate (Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov).

Menţionează că aceasta este a treia cerere de transfer pe care a promovat-o în ultimii doi ani şi prima cerere la care preşedintele instanţei către care se cere transferul i-a dat aviz defavorabil. Din lecturarea hotărârilor date în materie de către secţia pentru Judecători rezultă că sunt hotărâri de admitere a unor cereri de transfer ce au fost date trecând peste avizele "instanţelor implicate".

În ceea ce priveşte criteriul vizând distanţa dintre domiciliul judecătorului şi sediul instanţei la care funcţionează şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat navetei, susţine că nu a fost analizat de către secţia pentru Judecători şi nici de către Plenul C.S.M.

Distanţa reală dintre sediul Tribunalului Ilfov şi domiciliul său este de aproximativ 50 de km, 100 de km dus - întors, şi nu a reuşit să o parcurgă în mai puţin de 90 de minute, ceea ce înseamnă că naveta "dus - întors" îi ia cel puţin 3 ore zilnic.

Menţionează că în iunie 2011, la momentul la care a cumpărat apartamentul în care locuieşte şi în prezent, lucra ca judecător la Tribunalul Bucureşti, astfel că distanţa pe care o făcea între domiciliu şi sediul instanţei era de vreo 15 km, pe care îi parcurgea în maxim 45 de minute.

A scris toate argumentele de mai sus şi în contestaţia adresată Plenului C.S.M. şi, în mod surprinzător, ele au fost ignorate. Ar exista şi varianta de a lua în chirie (decontabilă) o garsonieră în Buftea, dar, cel puţin deocamdată, nu i se pare moral ca, având apartament în proprietate, să ceară lunar decontarea chiriei pentru o locuinţă "de serviciu". Este un efort pe care în noiembrie 2011, când a cerut transferul de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială (unde lucra la acel moment), a ales să îl facă pentru a lucra la Tribunalul Ilfov, secţia penală. După peste 7 ani şi 2 luni de navetă, care presupune aproximativ 100 de km dus - întors şi minim trei ore "în trafic", a obosit să tot facă acest efort. Şi, mai ales, nu mai vrea să tot fie absent din viaţa fiicei sale, pe motiv că nu este în Bucureşti şi că nici nu poate ajunge în maxim o oră pentru a putea să aibă grijă de ea în diferite momente, adesea neprevăzute.

Conducerea Tribunalului Ilfov i-a aprobat ca şedinţele de judecată de contestaţii la care participă să înceapă la ora 13:00.

Referitor la criteriul specializării judecătorului, vechimea în cadrul secţiei precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei la care solicită transferul, arată că nu a fost analizat de către secţia pentru Judecători şi nici de către Plenul C.S.M.

Contestatorul a prezentat traseul său profesional din momentul numirii din funcţia de procuror în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială unde nu a existat nici măcar o singură plângere formulată la Inspecţia Judiciară, la C.S.M. sau la vreun alt organism statal în legătură cu vreo activitate cu caracter profesional pe care a desfăşurat-o. De asemenea, nici conducerea Tribunalului Bucureşti şi nici conducerea secţiei a VI-a Comerciale nu i-a adus la cunoştinţă vreo notă observatorie, vreun referat sau vreun alt tip de înscris cu caracter de imputaţie, întocmit din oficiu sau la cererea vreunui justiţiabil, cu privire la activitatea sa profesională, susţinând că în ipoteza în care s-ar admite cererea de transfer, va face faţă ritmului de lucru şi problemelor de drept ce i se vor ivi prin dosare ca judecător la vreuna dintre secţiile civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Contestatorul susţine că criteriul referitor la vechimea în magistratură, vechimea la instanţa de la care solicită transferul şi vechimea în gradul instanţei către care solicită transferul ar trebui "aplicat" astfel: cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare în magistratură, cu atât ar trebui să aibă şanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "recompensă" pentru faptul că a fost loial magistraturii atâţia ani); cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare la instanţa de la care solicită transferul, cu atât ar trebui să aibă şanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "recompensă" pentru faptul că atâţia ani "şi-a făcut treaba" la instanţa respectivă); cu cât un judecător are o vechime efectivă mai mare în gradul aferent instanţei către care solicită transferul, cu atât ar trebui să aibă şanse mai mari să i se admită o cerere de transfer (ca un fel de "confirmare a experienţei sale profesionale", care funcţionează ca o premisă că "îşi va face treaba" şi la instanţa la care solicită transferul).

Astfel, la data de 6 martie 2019 are o vechime efectivă în magistratură de peste 19 ani, dintre care 8 ani şi jumătate aproximativ a fost procuror (la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti) şi aproximativ 11 ani a fost judecător (la Judecătoria Rădăuţi, la Tribunalul Bucureşti şi la Tribunalul Ilfov).

Are o vechime efectivă în Tribunalul Ilfov de 7 ani şi 2 luni, fiind judecătorul pe funcţie de execuţie cu cea mai mare vechime, a luat examenul "de definitivat" în magistratură în vara anului 2002, funcţionând efectiv ca procuror de la data de 1 noiembrie 2002. Are gradul profesional aferent tribunalului (instanţa către care a solicitat transferul) de peste 16 ani. Prin urmare, şi din această perspectivă cererea sa ar fi trebuit admisă.

Situaţia familială a fost invocată pe larg în cererea de transfer şi nu a fost analizată deloc de secţia de Judecători în hotărârea contestată. Apreciază că acest criteriu ar trebui "aplicat" astfel: cu cât petentul invocă un "caz familial" mai "puternic", cu atât ar trebui să aibă şanse mai mari în a i se admite cererea de transfer. Invocarea "reîntregirii familiei" (se cere transferul pentru ca judecătorul să lucreze la o instanţă situată în aceeaşi localitate cu membrul de familie cu care se doreşte "reîntregirea") trebuie privită cu maximă atenţie atunci când se invocă "reîntregirea" unei relaţii de tip "părinte-copil" (atunci când judecătorul este părintele), cu o atenţie sporită atunci când se invocă "reîntregirea" unei relaţii de tip "soţ-soţie" şi cu o atenţie mai puţin sporită atunci când se invocă "reîntregirea" unei relaţii de tip "copil-părinte" (atunci când "copilul" este judecătorul, cu menţiunea că în ipoteza în care se invocă existenţa unor maladii grave ale părintelui judecătorului, situaţia trebuie de asemenea analizată cu o atenţie sporită).

Din această perspectivă, în concret, în cererea de transfer a învederat că are o fetiţă de 7 ani care, începând cu 15 septembrie 2017 a mers la şcoală. Când a început activitatea de judecător la Tribunalul Ilfov, fiica sa avea vârsta de aproximativ 8 luni şi se afla în îngrijirea permanentă a mamei, situaţie de fapt care a continuat până când fetiţa a împlinit 2 ani. Apoi, fiind la grădiniţă, a dus-o şi a adus-o de la grădiniţă acasă "prin rotaţie", mult mai des mama ei şi mult mai rar contestatorul, deoarece programul încărcat de serviciu şi mai ales durata navetei nu i-au permis să fie mai prezent în viaţa fiicei sale. Şcoala generală pe care urmează să o frecventeze se află în cartierul Berceni, în apropierea apartamentului său de domiciliu. În acelaşi timp, programul de serviciu actual al fostei soţii este mai aglomerat, astfel că în măsura în care s-ar admite cererea de transfer, timpul "de navetă" s-ar reduce cel puţin la jumătate şi ar putea să fie în măsură mult mai des să o ducă sau să o aducă pe fiica sa la/de la şcoală sau la/de la Palatul Naţional al Copiilor, ceea ce ar face bine din punct de vedere psihic în primul rând fetiţei dar, în subsidiar, şi fostei soţii.

Aceste aspecte au fost ignorate de către secţia pentru Judecători din cadrul C.S.M. şi, de asemenea, de către Plenul C.S.M.

În contestaţie a fost invocată şi practica secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M. relativ la soluţionarea altor cereri de transfer, respectiv:

- exemplul doamnei judecător B. care a luat examenul pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Ilfov. În iulie 2013 a formulat o primă cerere prin care a cerut detaşarea în cadrul C.S.M., cerere admisă pe o perioadă de 3 ani, deşi avea domiciliul (imobil în proprietate) în Mogoşoaia, la o distanţă în mod evident mai mică de sediul Tribunalului Ilfov decât de sediul C.S.M. Doamna judecător B. nu şi-a dat demisia din funcţia de conducere în care a fost delegată doamna judecător C., care la acel moment nu se înscrisese niciodată la vreun concurs pentru vreo funcţie de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă. Detaşarea a fost prelungită în iulie 2016 pentru încă 3 ani, astfel că în mod periodic doamnei judecător C. i s-a prelungit delegarea pe funcţia de preşedinte al Tribunalului Ilfov. Doamnei judecător C. i-a fost în continuare prelungită delegarea în funcţia de preşedinte al Tribunalului. Apoi, la 1 ianuarie 2017, ca urmare a faptului că doamna judecător C. a fost aleasă membru în C.S.M., şi-au depus candidatura la delegarea pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Ilfov două doamne judecător: doamna vicepreşedinte în funcţie (care era la al doilea mandat de vicepreşedinte, luând în acest sens două examene, la cel de-al doilea concurând chiar cu doamna judecător C. şi doamna judecător D., care avea la acel moment o vechime mult mai mică atât la Tribunalul Ilfov, cât şi în magistratură în general, şi care nu ocupase nicio funcţie de conducere, niciodată, la nicio instanţă. Iar "forurile superioare" au decis delegarea doamnei D. în funcţia de preşedinte al Tribunalului Ilfov, în defavoarea contracandidatei care luase până la acel moment două examene pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Ilfov.

Susţine că dacă i s-ar admite prezenta cerere de transfer nu ar "bloca" nicio funcţie de conducere, nu ar trebui nimeni să fie delegat în mod repetat pentru a-i "suplini" plecarea din Tribunalul Ilfov.

- exemplul doamnei judecător E. care a promovat ca judecător de la Judecătoria Brăila la Tribunalul Ilfov în septembrie 2012. În mai 2013 a cerut transferul la Tribunalul Bucureşti, iar secţia pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul. La data la care i s-a aprobat respectiva cerere de transfer, doamna judecător E. avea 6 ani şi jumătate vechime efectivă în magistratură şi o vechime la Tribunalul Ilfov de 9 luni; nu avea nici copii, nici soţ şi nici vreun părinte domiciliat în Bucureşti; nu avea niciun imobil în Bucureşti, locuia cu chirie (decontată de către Stat) în Bucureşti, dar nimic nu o împiedica să locuiască tot cu chirie decontată, în Buftea.

Prin raportare la aceleaşi criterii legale, aparent, cererea de transfer formulată de doamna judecător E. în mai 2013 ar fi trebuit să se respingă, iar cererea de transfer formulată de către contestator în mai 2017 ar fi trebuit să se admită.

- exemplul domnului judecător F. care a promovat ca judecător de la Judecătoria Buftea la Tribunalul Ilfov în aprilie 2012. În octombrie 2016 a cerut transferul la Tribunalul Bucureşti, iar secţia pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul, prin Hotărârea nr. 1554 din 24 noiembrie 2016. La data la care i s-a aprobat respectiva cerere de transfer, domnul judecător F. avea 10 ani şi jumătate vechime efectivă în magistratură, o vechime la Tribunalul Ilfov de 4 ani şi jumătate; avea soţie şi un copil - o fetiţă cam de aceeaşi vârstă cu fetiţa contestatorului; avea în proprietate un imobil în Bucureşti.

Prin raportare la aceleaşi criterii legale, aparent, cererea de transfer formulată de domnul judecător F. în octombrie 2016 ar fi trebuit să fie aprobată, dar, în aceeaşi măsură, şi cererea de transfer pe care a formulat-o contestatorul la data de 06.09.2017 ar fi trebuit să se admită.

În plus, ulterior, conducerea Tribunalului Bucureşti nu l-a repartizat pe domnul judecător F. în secţia civilă în care a dorit să lucreze, ci într-o altă secţie civilă; la începutul lunii decembrie 2016 domnul judecător F. a cerut C.S.M. delegarea (înapoi) la Tribunalul Ilfov (practic, la nici 10 zile de la momentul la care secţia pentru judecători din cadrul C.S.M. i-a aprobat transferul). Şi, în câteva zile, secţia pentru judecători i-a aprobat delegarea (înapoi) la Tribunalul Ilfov. Prin delegarea sa la Tribunalul Ilfov, domnul judecător F. a blocat un loc vacant în schema de judecători a Tribunalului Bucureşti. În consecinţă, conducerea Tribunalului Bucureşti a sesizat C.S.M. cu o cerere de revocare a hotărârii secţiei pentru judecători din data de 24 noiembrie 2016 privind transferul domnului judecător F. Şi această cerere a fost soluţionată cu celeritate sporită, în sensul că prin Hotărârea nr. 1697 din 13 decembrie 2016, secţia pentru Judecători din cadrul C.S.M. a hotărât respingerea solicitării.

În aceste condiţii, domnul judecător F. nu a lucrat efectiv nici măcar o săptămână la Tribunalul Bucureşti şi s-a întors, în fapt, la Tribunalul Ilfov, instanţă la care lucrează şi în prezent, prin delegări succesive, delegări care, în curând, vor totaliza 2 ani în care domnul judecător F. a încasat lunar şi diurna (aferentă delegării), veniturile sale din munca de judecător la Tribunal fiind comparabile cu veniturile unui judecător de la Î.C.C.J.

A precizat că a dat cele 3 exemple fără nicio intenţie cu caracter denigratoriu la adresa judecătorilor B. sau E. sau F.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiate susţinând că secţia pentru Judecători a C.S.M. a avut în vedere, pe lângă motivele familiale şi profesionale, faptul că domnul judecător funcţionează la o instanţă cu un deficit însemnat de personal, reflectat şi în încărcătura de dosare pe judecător înregistrată în anul 2017, cu mult peste media naţională.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 944 din 11 octombrie 2018 s-a reţinut că în mod corect a fost respinsă cererea de transfer, în considerarea situaţiei posturilor de judecători vacante în cadrul Tribunalului Ilfov şi a avizelor nefavorabile emise de Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Bucureşti.

Reprezintă atributul exclusiv al C.S.M. luarea măsurilor ce se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror, inclusiv transferul, delegarea şi detaşarea magistraţilor.

Dispoziţiile legale şi regulamentare referitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor conferă numai o vocaţie în sensul arătat şi nu un drept, rămânând la latitudinea C.S.M. să dispună cu privire la cererile care au ca obiect transferul magistraţilor la instanţele judecătoreşti.

Evoluţia situaţiei posturilor ulterior respingerii cererii de transfer nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârilor prin care s-a dispus asupra transferului contestatorului, deoarece se referă la condiţii ce nu puteau fi avute în vedere de C.S.M.

Vechimea în funcţie, în grad şi la instanţă reprezintă criterii regulamentare care au fost analizate de Consiliu, astfel cum rezultă şi din considerentele celor două hotărâri.

Motivele personale invocate de contestator, deşi avute în vedere de secţie şi de Plen în adoptarea hotărârilor contestate, nu reprezintă situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de transfer, în acest sens fiind invocată şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2070 din 22 iunie 2016).

Aceleaşi motive personale au fost invocate de contestator şi în cauza având ca obiect contestaţie împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1164 din 9 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 565 din 23 mai 2017, privind respingerea cererii de transfer la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2018 al I.C.C.J. - SCAF.

În ceea ce priveşte practica administrativă în sensul existenţei unor cazuri în care s-a procedat la transferul unor judecători de la Tribunalul Ilfov în anii precedenţi a arătat că secţia pentru judecători din cadrul Consiliului analizează fiecare cerere de transfer în funcţie de circumstanţele specifice şi de criteriile cuprinse în art. 3 din Regulament.

Unele soluţii prin care s-a dispus detaşarea sau delegarea unor judecători din cadrul Tribunalului Ilfov nu fac obiectul prezentei cauze, raţiunile avute în vedere de secţia pentru Judecători la pronunţarea acestor soluţii fiind diferite de cele luate în considerare în situaţia transferului.

4. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei au fost ataşate actele administrative atacate şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestora.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând proba cu înscrisuri administrată în cauză, Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată la C.S.M. la data de 7 septembrie 2017, contestatorul a solicitat transferul de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Bucureşti invocând atât motive profesionale, cât şi motive familiale. Cererea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 101 din 6 martie 2018 a secţiei pentru Judecători a C.S.M. în care s-a reţinut că la data de 16 ianuarie 2018, la Tribunalul Ilfov, din cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal sunt ocupate 24, fiind vacante 8 posturi, iar la data de 1 ianuarie 2018 unui judecător i-a încetat detaşarea la o altă instituţie, postul său fiind ocupat în condiţiile art. 1341 din Legea 304/2004.

La Tribunalul Ilfov, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 1202 cauze, faţă de media naţională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 657 cauze, spre deosebire de media naţională de 451 cauze/schemă.

La Tribunalul Bucureşti, din cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal sunt ocupate 246, fiind efectiv vacante 16 posturi.

La Tribunalul Bucureşti, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, faţă de media naţională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze, spre deosebire de media naţională de 451 cauze/schemă.

S-a mai reţinut în hotărârea de respingere a cererii de transfer că toate instanţele implicate au emis puncte de vedere nefavorabile transferului având în vedere volumul mare de activitate al Tribunalului Ilfov, determinat de numărul redus al judecătorilor care funcţionează efectiv la această instanţă. Tribunalul Ilfov nu este o instanţă atractivă, posturile vacante ocupându-se foarte greu. În acest sens a fost reţinută motivarea avizului negativ exprimat de conducerea acestei instanţe, respectiv împrejurarea că în ultimii doi ani posturile vacante nu au fost ocupate, aspect ce se coroborează cu faptul că nici în această sesiune de transferuri nu s-a înregistrat vreo solicitare pentru Tribunalul Ilfov.

Secţia pentru Judecători a C.S.M. a apreciat că o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze în principal buna funcţionare a tuturor instanţelor pe termen scurt, mediu şi lung, aşa încât ocuparea posturilor vacante să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru o echilibrare a schemelor şi volumului de activitate ale instanţelor implicate.

Contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Hotărârea nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului C.S.M., care a considerat că secţia pentru Judecători a C.S.M. a analizat în mod efectiv criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia instanţelor implicate în procedura transferului şi necesitatea asigurării bunei funcţionari a acestor instanţe pe termen scurt, mediu şi lung, în legătură cu date statistice privind evoluţia în timp a situaţiei instanţelor. S-a apreciat că soluţia adoptată de secţia pentru Judecători a C.S.M. este de natură a menţine un echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligaţia să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, buna desfăşurare a activităţii instanţelor şi interesul legitim privat al magistraţilor care adresează solicitări către Consiliu.

Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este legală şi temeinică, faţă de următoarele considerente:

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la soluţionarea cererilor de transfer vor fi avute în vedere următoarele criterii:

(a) volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

b) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

c) vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

d) vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

e) specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

f) domiciliul solicitantului;

g) locul de muncă al soţului sau soţiei;

h) distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei/parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

i) starea de sănătate şi situaţia familială.

Referitor la primul criteriu se reţine, aşa cum s-a precizat deja, că la Tribunalul Ilfov, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 1202 cauze, faţă de media naţională de 549 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 657 cauze, spre deosebire de media naţională de 451 cauze/schemă.

La Tribunalul Bucureşti, în anul 2017, încărcătura medie/judecător a fost de 692 cauze, iar încărcătura medie/schemă a fost de 545 cauze.

Rezultă că instanţa de la care s-a solicitat transferul are un volum de activitate foarte mare, încărcătura medie/judecător situându-se mult peste media naţională şi peste încărcătura medie/judecător existentă la instanţa la care s-a solicitat transferul. Totodată, încărcătura medie/schemă la Tribunalul Ilfov este mai mare decât media naţională şi încărcătura medie/schemă la Tribunalul Bucureşti. Prin urmare, volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul nu justifica admiterea cererii de transfer.

În privinţa numărului de posturi vacante la cele două instanţe în discuţie, se reţine că la data soluţionării cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov erau vacante 7 posturi de execuţie de judecător, în timp ce la Tribunalul Bucureşti erau efectiv vacante 16 posturi.

La momentul soluţionării contestaţiei formulate împotriva hotărârii de respingere a cererii de transfer, la Tribunalul Ilfov erau vacante 10 posturi de judecător, indisponibilizate pentru concursul de promovare. Având în vedere numărul mare de posturi vacante atât la momentul soluţionării cererii de transfer, cât şi la momentul soluţionării contestaţiei împotriva hotărârii de respingere a cererii de transfer şi volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul, rezultă că în mod corect s-a constatat neîndeplinirea primului criteriu prevăzut de art. 3 din Regulamentul sus menţionat.

Următoarele trei criterii se referă, în cazul contestatorului, la: vechimea efectivă în funcţia de judecător; vechimea la instanţa de la care se solicită transferul şi vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul.

Sub acest aspect, se reţine că la data analizării cererii de transfer, contestatorul avea o vechime în funcţia de judecător şi procuror de 18 ani, 2 luni, din care 8 ani şi 8 luni judecător; vechimea în instanţă de 6 ani şi vechimea în grad de 8 ani şi 6 luni.

Un alt criteriu prevăzut de Regulament vizează specializarea judecătorului, (...) precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei la care solicită transferul.

Cu privire la acest criteriu, contestatorul invocă faptul că şi-a desfăşurat activitatea timp de 7 luni la o secţie civilă a Tribunalului Bucureşti după numirea din funcţia de procuror în funcţia de judecător, s-a descurcat în cadrul respectivei secţii şi are disponibilitatea de a-şi desfăşura activitatea la orice secţie civilă a instanţei în cazul în care i se va aproba cererea de transfer.

Înalta Curte apreciază că desfăşurarea activităţii pe care o invocă nu echivalează cu o specializare în dreptul civil, care să fie avută în vedere la soluţionarea favorabilă a cererii de transfer.

În ceea ce priveşte criteriile privind domiciliul solicitantului şi distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei la care funcţionează judecătorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, se reţine că distanţa dintre sediul Tribunalului Ilfov şi domiciliul contestatorului este de aproximativ 50 de km, 100 de km dus - întors, ceea ce implică o durată de timp considerabilă pentru parcurgerea acesteia, dar acest criteriu nu poate fi avut în vedere decât prin coroborare cu celelalte criterii stabilite de Regulament. Or, în condiţiile în care criteriul vizând volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora nu este îndeplinit, împrejurarea că domiciliul constatatorului se află la o distanţă de aproximativ 50 de km de sediul instanţei nu poate justifica admiterea cererii de transfer.

Referitor la criteriul vizând situaţia familială a contestatorului, Înalta Curte apreciază că motivele invocate, respectiv dorinţa de a petrece mai mult timp cu fiica sa, de a fi mai implicat în creşterea şi educaţia acesteia nu constituie situaţii excepţionale care să justifice inaplicabilitatea preeminenţei interesului public faţă de interesul privat al contestatorului.

Relevanţă din acest punct de vedere prezintă şi aspectul evidenţiat în hotărârea contestată, acela că este necesară menţinerea unui echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligaţia să-l ocrotească, în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, buna desfăşurare a activităţii instanţelor şi interesul legitim privat al magistraţilor care adresează solicitări către Consiliu.

Într-adevăr, soluţionarea unei cereri de transfer este subsumată interesului public al bunei funcţionari a justiţiei, iar motivele legate de distanţa dintre sediul instanţei şi domiciliul contestatorului şi de situaţia familială nu pot avea prioritate în faţa celor referitoare la situaţia dificilă de personal a instanţei de la care se solicită transferul, în sensul că nu sunt de natură să răstoarne justul echilibru între interesul menţinerii unui judecător la o instanţă cu deficit de personal şi interesul contestatorului de a diminua această distanţă şi timpul de navetă pentru a acorda mai mult timp familiei.

Criteriile prevăzute de Regulament au fost analizate în mod coroborat atât de secţia pentru Judecători a C.S.M., cât şi de Plenul C.S.M. care, în mod corect, au apreciat în sensul preeminenţei interesului public asupra celui privat invocat în cererea de transfer.

Înalta Curte reţine că instanţele implicate în transfer şi anume Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov au exprimat avize negative cu privire la cererea contestatorului. Este adevărat că aceste avize au caracter consultativ şi nu se numără printre criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, dar împrejurarea că au fost menţionate în cuprinsul hotărârilor secţiei pentru Judecători a C.S.M., respectiv a Plenului C.S.M. nu este de natură să afecteze legalitatea acestor hotărâri, din moment ce existenţa acestor avize negative nu a constituit argumentul determinant în respingerea cererii de transfer.

Cu privire la cele trei exemple menţionate în contestaţie se reţine că acestea vizează situaţia unui judecător de la Tribunalul Ilfov care deţinea o funcţie de conducere şi care a fost detaşat la C.S.M. pentru o perioadă de 6 ani, respectiv situaţia a doi judecători care au fost transferaţi, într-o altă sesiune de transferuri, de la această instanţă la Tribunalul Bucureşti, deşi aveau o vechime în magistratură şi o vechime la Tribunalul Ilfov mai mici decât ale contestatorului; în plus, unul dintre aceştia nu avea nicio situaţie familială care să justifice transferul, susţine contestatorul, iar celălalt a solicitat la scurt timp delegarea la instanţa de la care fusese transferat.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că raţiunile avute în vedere la soluţionarea cererilor de delegare şi de detaşare a judecătorilor sunt diferite de cele care sunt luate în considerare la soluţionarea cererilor de transfer.

Pe de altă parte, situaţia judecătorilor transferaţi nu este relevantă în soluţionarea cauzei, câtă vreme cererile acestora nu au fost admise în sesiunea de transferuri în cadrul căreia a fost respinsă cererea formulată de contestator. La soluţionarea acelor cereri de transfer au fost analizate criteriile stabilite de Regulament, prin raportare la datele existente la momentul respectiv şi nu la datele pe care C.S.M. le-a avut în vedere la respingerea cererii contestatorului, astfel că nu se poate proceda la o comparare a situaţiilor acestor judecători.

Se susţine în contestaţie că, urmare a concursului de promovare, în cadrul Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 31 de judecători (24 în secţia civilă şi 7 în secţia penală), ceea ce face ca deficitul de personal învederat în hotărârea contestată (8 posturi vacante) să fie, în prezent, de doar 4 posturi vacante. De asemenea, la acest moment, în secţia penală a Tribunalului Ilfov lucrează efectiv 7 judecători şi niciodată de la înfiinţare până în prezent în secţia penală a Tribunalului Ilfov nu au lucrat mai mult de 6 judecători.

Totodată, la termenul de judecată din 19 septembrie 2019, contestatorul a depus la dosar situaţia posturilor vacante la Tribunalul Bucureşti, la data de 5 septembrie 2019, potrivit căreia sunt vacante 20 de posturi de judecător, în timp ce la Tribunalul Ilfov este vacant un sigur post.

Această împrejurare vizând numărul posturilor vacante la cele două instanţe implicate în transfer, la momentul formulării cererii de chemare în judecată şi la data de 5 septembrie 2019, nu poate constitui un argument în soluţionarea favorabilă a contestaţiei, din moment ce cauzele de nulitate a actului administrativ pot anterioare sau concomitente emiterii sale şi nu ulterioare. În condiţiile existenţei în prezent a unui număr mare de posturi vacante la instanţa la care constatatorul a solicitat transferul, în corelaţie cu un număr mic de posturi vacante la instanţa de la care a solicitat transferul, constatatorul are posibilitatea să formuleze o nouă cerere de transfer.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând că hotărârea a cărei anulare se solicită este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge contestaţia ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 944 din 11 octombrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - LM