Tax compensation of VAT refund against non-current corporate income tax arising from insolvency reorganization plan debt cancellation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the first-instance decision, and remanded the case for re-judgment, establishing that the taxpayer-prevailing party was entitled to challenge the administrative compensation order. The dispute concerned the legality of a tax authority’s decision to offset a negative VAT refund against corporate income tax arising from the cancellation of debts during a judicial reorganization procedure, rather than against the specific payroll and source-withholding taxes requested by the taxpayer. The Court held that the corporate income tax debt did not constitute a "current claim" under the insolvency law framework, as established by prior res judicata judgments confirming the reorganization plan and its classification; consequently, the tax authority lacked the legal basis to compensate ex officio using that specific debt, rendering the partial compensation unlawful while leaving the portion regarding salary income taxes to be addressed on remand. The decisive legal basis relied on the authority of prior judgments under the Code of Civil Procedure, the specific definition of current claims under the insolvency law, and the administrative judicial review standards governing the legality of tax compensation measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 435 C. proc. civ, art. 433 C. proc. civ, art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, art. 431 alin. (2) C. proc. civ; Tax compensation of VAT refund against non-current corporate income tax arising from insolvency reorganization plan debt cancellation: The dispute concerned the legality of a tax authority’s decision to offset a negative VAT refund against corporate income tax arising from the cancellation of debts during a judicial reorganization procedure, rather than against the specific payroll and source-withholding taxes requested by the taxpayer. The Court held that the corporate income tax debt did not constitute a "current claim" under the insolvency law framework, as established by prior res judicata judgments confirming the reorganization plan and its classification; consequently, the tax authority lacked the legal basis to compensate ex officio using that specific debt, rendering the partial compensation unlawful while leaving the portion regarding salary income taxes to be addressed on remand. The decisive legal basis relied on the authority of prior judgments under the Code of Civil Procedure, the specific definition of current claims under the insolvency law, and the administrative judicial review standards governing the legality of tax compensation measures.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain substantive ground from Law No. 554/2004 justifying the admission of the appeal and the quashing of the first-instance decision.
Substantive provision from Law No. 554/2004 cited as the basis for the court's power to quash and remand.
Procedural rule governing the outcome of the cassation appeal, specifically the option to quash and refer the case for re-judgment.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin Consorţiul de administratori judiciari B. şi C., a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015 şi a Deciziei nr. 2769 din 27 ianuarie 2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. SA, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x din 16 decembrie 2015;
- obligarea pârâtei să procedeze la compensarea obligaţiilor fiscale conform Adresei A. nr. x din 20 octombrie 2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 122 din 31 mai 2016, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. SA, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
Prin Sentinţa nr. 892 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013 a fost confirmat Planul de reorganizare al societăţii A. SA, plan care reprezintă singura modalitate propusă pentru stingerea unei părţi cât mai mari a creanţelor; recurenta are obligaţia de a respecta dispoziţiile acestei hotărâri, după cum impun prevederile art. 435 C. proc. civ. Sentinţa prin care a fost confirmat Planul de reorganizare al societăţii A. SA are putere executorie, conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. civ. şi are autoritate de lucru judecat, potrivit prevederilor art. 430 din acelaşi normativ.
Ştergerea creanţelor din contabilitate, ca urmare a implementării Planului, a fost înregistrată în Situaţia rezultatului global la 30 iunie 2015, ca venit scriptic al societăţii, ca şi alte venituri din exploatare, în cuantum de 2.391.200.730 ROL, iar implementarea în contabilitate a acestei măsuri a determinat calcularea unui impozit pe profit de 32.330.186 RON, conform Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat raportată la luna iunie 2015, depusă de societate. Aşadar, acest impozit pe profit nu a fost determinat de activitatea curentă a societăţii, ci este un impozit pe profit determinat de anularea unor datorii, operaţiune care nu a generat lichidităţi pentru societate.
Prin Planul de reorganizare, plata impozitului pe profit rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanţelor urmează a se face la un moment ulterior încasării preţului părţilor sociale la A. SA. Această sumă va fi scăzută, conform Planului, din preţul obţinut pe părţile sociale la A. SA, înaintea distribuirii sumelor nete către creditori. Prin urmare, prin Planul în discuţie, impozitul pe profit nu au fost considerat o creanţă curentă care să fie achitată conform documentelor din care rezultă, ci este prevăzută ca obligaţie extraordinară, a cărei scadenţă a fost stabilită în mod diferit.
Recurenta apreciază că prima instanţă s-a raportat în mod eronat la Sentinţa nr. 2329 din 16 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, prin care s-a constatat că suma menţionată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin Sentinţa nr. 892 din 22 aprilie 2015 cu titlul de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006" nu reprezintă o creanţă curentă. Ca atare, instanţa nu a ţinut seama de efectele retroactive ale acestei hotărâri şi nici de efectele hotărârii de confirmare a Planului de reorganizare. Altfel spus, de la data pronunţării Sentinţei nr. 892 din 22 aprilie 2015, intimata avea obligaţia de a nu compensa impozitul pe profit, în condiţiile în care acesta nu era o creanţă curentă.
Prin decizia contestată în cauză, intimata a compensat suma de 1.969.521 RON, reprezentând rambursarea TVA, cu obligaţii fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii şi impozit pe profit, fără a face compensarea şi cu impozite şi taxe aferente salariilor atât datorate de angajator cât şi reţineri la sursă datorate de angajaţi. Această măsură administrativă a fost confirmată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Aşa cum s-a precizat la pct. 1 din decizia de faţă, controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015 şi a Deciziei nr. 2769 din 27 ianuarie 2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. SA, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x din 16 decembrie 2015.
Prima instanţă a respins a acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, soluţie care nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta A. SA se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, cu toate consecinţele care decurg din starea de insolvenţă a societăţii asupra ordinii stingerii datoriilor.
Prin Sentinţa nr. 892 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, a fost confirmat Planul de reorganizare al societăţii A. SA, în care se menţionează faptul că plata impozitului pe profit rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanţelor urmează a se face după încasarea de către A. a preţului părţilor sociale deţinute la A. SPV.
Prin Sentinţa nr. 2329 din 16 decembrie 2015, pronunţată în dosarul anterior nominalizat, Tribunalul Vâlcea a constatat faptul că suma menţionată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin Sentinţa nr. 892 din 22 aprilie 2015, cu titlu de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006" nu reprezintă o creanţă curentă. Prin această hotărâre judecătorească în constatare (sn), rămasă definitivă prin Decizia nr. 370 din 25 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, s-a menţionat că impozitul pe profit calculat conform Planului de reorganizare nu poate fi calificat drept o creanţă curentă, născută în procedura reorganizării judiciare, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
În speţa de faţă, prin Adresa nr. x din 20 octombrie 2015, recurenta a indicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cum să fie efectuată compensarea datoriilor la bugetul de stat consolidat cu suma reprezentând TVA negativ aferentă lunii septembrie 2015, solicitând compensarea cu obligaţii fiscale reprezentând impozite şi taxe aferente salariilor datorate de angajator cât şi reţineri la sursă datorate de angajaţi, impozit pe venit, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele fizice cu handicap, accize; recurenta nu a solicitat compensarea cu impozitul pe profit (a se vedea dosar fond).
Prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x din 23 noiembrie 2015, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a compensat suma de 1.969.521, reprezentând rambursare TVA, cu obligaţii fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii (828.406 RON) şi impozit pe profit (1.141.115 RON), fără a efectua compensarea şi cu impozite şi taxe aferente salariilor atât datorate de angajator cât şi reţineri la sursă datorate de angajaţi (CAS, CASS, contribuţia la fondul de şomaj).
Prin Decizia nr. 2769 din 27 ianuarie 2016, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a respins contestaţia administrativă formulată de recurentă împotriva deciziei anterior arătate.
Este de observat faptul că intimata a compensat din oficiu cea mai mare parte a creanţei deţinute de creditoare cu impozitul pe profit în cuantum de 1.141.115 RON. Or, după cum s-a precizat mai sus, această din urmă creanţă nu face parte dintre cele curente, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, deoarece nu este născută în procedura reorganizării judiciare, ci reprezintă, aşa cum s-a mai arătat, impozitul "pe profitul rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", conform Planului de reorganizare aflat în discuţie.
Desigur, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, putea efectua compensarea din oficiu numai în situaţia în care creanţa cu titlu de impozit pe profit era considerată una curentă.
Prima instanţă a respins acţiunea recurentei cu motivarea că Sentinţa nr. 2329 din 16 decembrie 2015 a fost pronunţată de Tribunalul Vâlcea după data de 27 iulie 2015, când a fost scadentă suma declarată ca impozit pe profit de parte şi după emiterea celor două acte administrativ-fiscale contestate. Înalta Curte apreciază că argumentaţia este greşită, în condiţiile în care Sentinţa nr. 2329 din 16 decembrie 2015 a fost pronunţată într-o acţiune în constatare în care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a avut calitatea de parte, iar aceasta produce efecte declarative, adică retroactive, ea având putere de lucru judecat în prezentul litigiu care are ca obiect anularea deciziei de compensare. Cu alte cuvinte, a nu ţine seama de efectul declarativ al hotărârii în constatare, precum şi a nu ţine seama de efectul constitutiv al Sentinţei nr. 892 din 22 aprilie 2015, care confirma Planul de reorganizare judiciară, din care rezultă calificarea creanţei cu titlu de impozit pe profit, hotărâre care a fost pronunţată anterior datei invocate de către instanţa de fond ca fiind cea a scadenţei sumei declarate de recurentă cu titlu de impozit pe profit, înseamnă a încălca puterea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti, pronunţate în contradictoriu cu creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în efectul lor pozitiv, statuat de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora chestiunea litigioasă a caracterului creanţei a fost tranşată în favoarea recurentei din cauza de faţă. Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că soluţia de compensare cu impozitul pe profit în sumă de 141.115 RON este nelegală.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine faptul că, deşi recurenta a solicitat anularea deciziilor contestate în totalitate, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cealaltă sumă indicată în decizia de compensare, reprezentând impozit pe venituri din salarii (828.406 RON). În atare situaţie, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru a analiza şi a se pronunţa asupra legalităţii deciziilor deduse judecăţii în raport cu conţinutul cererii de compensare formulate de recurentă.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. S.A. - prin Consorţiul de administratori judiciari B. şi C. împotriva Sentinţei nr. 122/F - CONT din 31 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.
GGC - LM