Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4436/2019 AI generated

Jurisdictional conflict between common law and administrative courts for appeals against decisions rendered by common law tribunals in administrative matters

Case Number Decizia nr. 4436/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence, determining that the Appeal Court Ploiesti, Second Civil Section, held exclusive jurisdiction to hear the appeal against the decision of the Bucharest Tribunal, thereby rejecting the contention that the matter fell under the administrative jurisdiction section. The dispute arose from a commercial claim by a limited liability company against a local administrative unit for unpaid contract payments, which was initially heard by a common law court (Judecatoria Pogoanele) and appealed to the Tribunal, rather than being routed through administrative courts. The decisive legal basis was Article 10 of Law No. 554/2004, which stipulates that in administrative litigation, appeals are heard by the hierarchically superior court of the instance that pronounced the judgment; because the initial proceedings were conducted by common law courts, the extraordinary appeal of recourse must also be adjudicated by the common law appellate court, as administrative courts do not hear appeals against decisions rendered by common law tribunals.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 din C. proc. civ; Jurisdictional conflict between common law and administrative courts for appeals against decisions rendered by common law tribunals in administrative matters: Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 10 din Legea nr. 554 din 2004 în materia contenciosului administrativ litigiile în primă instanţă se soluţionează de tribunale sau de curţile de apel, iar în calea de atac a recursului, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea la fond, respectiv curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict exclusive jurisdiction administrative contract common law commercial litigation conduct of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2019 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu şi a trimis cauza având ca obiect recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brădeanu împotriva deciziei nr. 425 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Învestită prin declinare, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, prin încheierea de şedinţă din data de 5 iunie 2019, a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brădeanu împotriva deciziei nr. 425 din data de 28 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. în favoarea secţiei a II a Civilă, din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Comuna Brădeanu - reprezentată prin primar B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.497,15 RON contravaloare diferenţa factura nr x/6.12.2012, conform contractului x/20.07.2012 cu aplicarea dobânzii legale la data plaţii efective, si obligarea paratei la plata sumei de 45.552 RON contravaloare diferenţa factura nr. x/14.03.2014 conform contractului nr. x/22.01.2014 cu aplicarea dobânzii legale la data plăţii efective, obligarea la plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru, onorariu avocat şi alte cheltuieli ce vor reieşi din judecarea cauzei).

Judecătoria Pogoanele prin sentinţa nr. 421/25.09.2018 a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.552 RON, reprezentând contravaloare diferenţa factura nr. x/14.03.2014, cu aplicarea dobânzii legale de la data scadenţei până la plata efectivă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 1500 RON reprezentând onorariu de avocat şi suma de 1971,56 RON reprezentând taxa timbru.

Pârâta a formulat apel solicitând schimbarea acesteia şi pe fond respingerea cererii.

Prin decizia nr. 425 din data de 28 februarie 2019 Tribunalul Buzău a respins apelul declarat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Brădeanu împotriva sentinţei civile nr. 421 din 25.09 2018 pronunţată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. şi a obligat apelanta să plătească intimatei 1500 RON cheltuieli de judecată.

Unitatea Administrativ Teritorială Brădeanu a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la secţia a II-a Civilă.

Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 10 din Legea nr. 554 din 2004 în materia contenciosului administrativ litigiile în primă instanţă se soluţionează de tribunale sau de curţile de apel, iar în calea de atac a recursului, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea la fond, respectiv curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, în materia contenciosului administrativ părţile pot exercita exclusiv calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554 din 2004, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554 din 2004, dar şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17 din 2017, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

În cauza de faţă, instanţa de fond a fost Judecătoria Pogoanele, care a pronunţat sentinţa nr. 421 din 25.09.2018, împotriva căreia s-a formulat apel, care a fost respins prin Decizia nr. 452 din 28.02.2019 a Tribunalului Buzău, Curtea de Apel Ploieşti fiind învestită cu soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că părţile s-au judecat în faţa instanţei de drept comun, iar nu în faţa instanţei de contencios administrativ, astfel încât în calea de atac extraordinară a recursului, competenţa nu poate aparţine decât tot instanţei de drept comun, având în vedere că instanţa de contencios administrativ nu soluţionează recursuri împotriva deciziilor date în apel, nici apeluri, cu ocazia rejudecării, în urma admiterii cererilor de recurs.

În ce priveşte problema instanţei care ar fi fost competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi rezolvată decât prin intermediul căilor de atac, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, iar nu prin stabilirea instanţei competente să soluţioneze calea de atac formulată.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brădeanu, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2019.