Judicial review of internal court regulations: constitutionality of panel composition via administrative act versus statute

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat suspendarea în parte a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în M.O nr. 1076/30.11.2005, respectiv suspendarea art. 32 din acest Regulament, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 70 din 18 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect suspendarea art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recursul

Împotriva sentinţei nr. 70 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului se arată că prin sentinţa atacată instanţa a respins cererea de suspendare considerând că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant arată că, în ce priveşte condiţia cazului bine justificat instanţa nu a făcut nicio analiză a existenţei acestei condiţii, făcând doar trimitere la jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti.

Mai arată că, instanţa nu a arătat care este diferenţa, din perspectiva normei legale care le reglementează, dintre modul de constituire a completurilor de 5 şi cele de 3 judecători. S-a invocat Decizia CCR doar pentru a arăta că instanţa constituţională a statuat, în mod obligatoriu, pentru toţi subiecţii de drept, că modul de compunere a completelor de judecată este o problemă de procedură, putând fi reglementată numai prin lege nu şi prin acte administrative.

În ce priveşte condiţia pagubei iminente arată că motivarea instanţei este contradictorie, arătând lipsa de analiză a existenţei condiţiilor prevăzute de lege.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care reclamantul A. a sesizat instanţa îl constituie solicitarea de anulare a dispoziţiilor art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa de fond a făcut analiza condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constatând în mod legal şi temeinic, în speţa de faţă, lipsa unor argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat şi nici existenţa unei pagube iminente.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Curtea reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit., prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecţia provizorie a drepturilor şi intereselor persoanelor private este reiterată şi de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestaţii împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorităţi administrative sau jurisdicţionale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor lor."

Jurisprudenţa europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, daca s-a stabilit şi că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Ca urmare a celor anterior arătate, cu referire la existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cercetând "aparenţa de legalitate" a actelor ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului cererii, se constată că nu există un caz bine justificat, întrucât toate argumentele prezentate de reclamant sunt veritabile critici de nelegalitate ale actelor administrative care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe şi fără antamarea fondului cauzei.

Totodată, legalitatea prevederilor art. 32 din Regulament nu poate fi apreciată prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. . 7/2019, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs, cu vădita ignorare a principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi prevăzut la nivel infraconstituţional, de art. 6 din C. civ., potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare acestei date.

Cum, în cauză, instanţa de fond nu a identificat împrejurări vădite de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, veridicitate şi autenticitate, motivele de recurs formulate pe acest aspect sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant nu a reuşit să justifice prejudiciul material viitor şi previzibil pe care riscă să îl sufere, nedovedind în mod concret încălcarea dreptului său la un proces echitabil din perspectiva garanţiilor prescrise de art. 6 din Convenţia Europeană.

De asemenea, nici împrejurarea invocată de recurent referitor la pronunţarea deciziei penale nr. 223/2017 de către un complet nelegal constituit - în opinia sa - sub aspectul modalităţii de desemnare a membrilor acestuia, nu constituie o pagubă iminentă în înţelesul conferit acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiţii trebuie să se facă în concordanţă cu caracterul de măsură de protecţie provizorie pe care-l are suspendarea executării actului administrativ, or din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză separată a condiţiei cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere şi prejudiciul cauzat reclamantului prin punerea în executare a actului administrativ.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Analizând această cerinţă, Înalta Curte apreciază că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită în cauză, paguba iminentă presupunând o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496, alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 70 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2019.