Gas transport access dispute: court costs increased to 6,000 RON on appeal

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. şi S.C. B. S.A. a solicitat anularea Acordului de acces nr. 33076/06.10.2014 emis de către S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaş în favoarea beneficiarul B. S.A. ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale.

Prin cererea depusă la dosar în data de 23.06.2016, reclamanta A. S.R.L., prin director general, a arătat că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de faţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2177 din 23 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. şi S.C. B. S.A. şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.A. suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C., criticând hotărârea doar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului recurenta arată că deşi a depus la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantum de 45.573,92 RON instanţa de fond a apreciat suma solicitată ca fiind nerezonabilă şi disproporţionată, ţinând cont de circumstanţele cauzei, obligând reclamanta să achite doar suma de 3.000 RON din totalul onorariului de avocat solicitat sub forma cheltuielilor de judecată.

Recurenta apreciază netemeinice aceste considerente ale instanţei de judecată, având în vedere faptul că la dosarul cauzei au fost depuse factura şi ordinul de plată, prin care se atestă faptul că B. a achitat către Cabinet de avocat D. suma de 45.573,92 RON.

Instanţa a procedat din oficiu la reducerea cheltuielilor de judecată, apreciind că munca prestată de avocat în prezenta cauză este aferentă unui onorariu în cuantum de doar 3.000 RON.

Arată că, toate cheltuielile au fost realizate către Cab. Av. D., de către B. S.A. fiind aferente serviciilor de asistentă juridică şi reprezentare conform contractului de asistenţă juridică încheiate pentru redactarea de documente, asistenţă juridică şi reprezentarea intimatei în situaţia litigioasă creată de către reclamantă.

Onorariul ce a fost redus este aferent unei situaţii litigioase complexe, iniţiate de către A. în faţa ANRE şi ulterior în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Recurenta-pârâtă mai arată că prezenta cauză, are un caracter complex, fiind un litigiu de contencios administrativ, dar cu elemente specifice din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, asistenţa juridică cuprinzând, pe lângă prezentarea în faţa instanţei de judecată, formularea, motivarea şi susţinerea întâmpinării - inclusiv a excepţiilor, munca ce nu se poate cuantifica la doar 666 Euro.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinţei implică respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale şi justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua credinţă, pentru care art. 12 din C. proc. civ. prevede alte sancţiuni, iar aceasta nu rezultă implicit din soluţia dată procesului.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanţă nu a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.

În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil şi caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce nu au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a respins acordarea cheltuielilor de judecată. În virtutea acestor argumente se impune modificarea sentinţei primei instanţe, în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că situaţia litigioasă este complexă, iniţiată de către A. în faţa ANRE şi ulterior în instanţă, în faţa Curţii de Apel, apărările formulate necesitând studiu, dispoziţii legale aplicabile şi documentele analizate având un volum mare, nefiind în faţa unei cauze simple, uzuale, care să nu necesite pregătire şi studiu individual specializat.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse de recurentă, Înalta Curte apreciază că munca prestată de avocat în prezenta cauză nu poate fi cuantificată la suma de doar 3000 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C., va casa, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, va majora cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamanta A. S.R.L. în favoarea pârâtei S.C. B. S.A. la suma de 6.000 de RON. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 2177 din 23 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând majorează cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă în favoarea pârâtei S.C. B. S.A. la suma de 6.000 de RON .

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.