Constitutional admissibility of challenging Government's failure to issue normative act modifying Education Law for tenured teachers

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01.09.2017 sub nr. x/2017 reclamanţii A. şi B. au solicitat în baza deciziei CCR nr. 397/2013 titularizarea pe post de la 01.09.2014 la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr sau Şcoala nr. 19 Tudor Arghezi, cu plata daunelor materiale şi morale totale de 1 milion RON, pentru neaplicarea deciziei CCR nr. 397/2013 şi rămânerea fără loc de muncă. Daunele morale sunt solicitate în temeiul jurisprudenţei CEDO.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1729 din 14 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile nulităţii şi tardivităţii întâmpinării, invocate de reclamanţi, a respins excepţiile netimbrării, nulităţii cererii, inadmisibilităţii cererii şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a respins, ca nefondată, acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii A. şi B., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, doar în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

4. Soluţia instanţei asupra recursului formulat la data de 15 mai 2019 împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. e) şi k) din O.U.G. nr. 111/2011.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, în ceea ce priveşte respingere cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 prin raportare la dispoziţiile art. 16, 34 şi 41 din Constituţie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie una dintre căile prin care Curtea Constituţională este sesizată în vederea exercitării controlului a posteriori asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă, că obiectul litigiului, astfel cum a fost precizat de reclamanţi este de a obliga Guvernul să comunice un act normativ de modificare a Legii nr. 1/2011 ca efect al Deciziei CCR nr. 397/2013, precum şi plata daunelor constând în salariile neîncasate şi daune de 2.000.000 RON, solicitând instanţei, totodată, să dispună prin încheiere asupra suspendării cauzei şi trimiterea acesteia în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 prin raportare la dispoziţiile art. 16, 34 şi 41 din Constituţie.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Dispoziţiile criticate de reclamanţi pentru neconstituţionalitate sunt cele ale art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011. Potrivit respectivelor dispoziţii, personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Respectivele dispoziţii nu au aplicabilitate în litigiul de faţă, iar analiza lor nu este necesară în vederea restabilirii stării de legalitate, în discuţie fiind lipsa oricărui temei juridic şi deci imposibilitatea instanţei de contencios de a obliga Guvernul să comunice reclamanţilor un act normativ, problema de drept în litigiul de faţă fiind aceea a competenţelor Guvernului, aşa cum sunt reflectate în Constituţie (art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) - (3) din Constituţie), privind emiterea actelor normative, iar nu aplicarea în concret a Legii nr. 1/2011.

Înalta Curte reţine că modalitatea prin care Guvernul "comunica" un act normativ, este publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Pentru a fi publicat în Monitorul Oficial al României, un act normativ trebuie să fi fost adoptat de Guvern. În speţă, obiectul acţiunii reclamanţilor nu vizează obligarea Guvernului de a emite un act normativ, iar instanţa nu poate depăşi limitele sesizării.

În plus, aşa cum rezultă din jurisprudenţa CCR, pct. 30 din Decizia 4/2017:

"Referitor la competenţa Guvernului de a emite ordonanţe, instituită prin art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) - (3) din Constituţie, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că este o competenţă normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, prin care unica autoritate legiuitoare din România deleagă, pentru un interval limitat de timp, competenţa de legiferare în domenii strict delimitate de Constituţie şi de legea de abilitare. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive, deoarece prin emiterea de ordonanţe Guvernul aduce la îndeplinire legea de abilitare, cu specificul pe care îl implică o asemenea lege în ceea ce priveşte aprecierea limitelor abilitării acordate.". De asemenea, potrivit jurisprudenţei ICCJ, decizia nr. 3150/2006 a SCAF, Ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ; ele sunt acte normative cu putere de lege adoptate în temeiul delegării legislative, în condiţiile art. 115 din Constituţie".

În acest sens, instanţa de contencios administrativ nu poate dispune obligarea Guvernului să comunice reclamanţilor un act normativ de modificare a Legii nr. 1/2011 în aplicarea Deciziei CCR nr. 397/2013, pe care Guvernul nu l-a emis; pe de altă parte, instanţa de contencios administrativ nu poate dispune obligarea pârâtului să emită respectivul act normativ, întrucât şi-ar depăşi limitele atribuţiilor judecătoreşti. Altfel spus, excedează în mod vădit atribuţiilor instanţei de contencios administrativ obligarea Guvernului de a emite acte normative.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

1. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1729 din 14 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.