Suspension of tax assessment enforcement: failure to prove well-justified case and imminent harm under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 aprilie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.10.2017, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond în cauza ce are ca obiect acţiunea în anulare a acestui act administrativ fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3398 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3398 din 20 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Referitor la cazul bine justificat, reclamanta a arătat că instanţa de fond nu a analizat criticile de nelegalitate ale actului administrativ fiscal, apreciind în mod eronat că acestea necesită o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, incompatibil cu specificul cererii de suspendare. Or, recurenta-reclamantă apreciază că este posibilă analizarea acelor circumstanţe care, privite în ansamblul lor, relevă neregularităţi majore, de ordin procedural şi substanţial, în adoptarea actului administrativ fiscal, de natură a înlătura aparenţa de legalitate.

În acest sens, recurenta-reclamantă a indicat următoarele vicii de legalitate a deciziei de impunere, pe care le apreciază a îndeplini condiţia cazului bine justificat:

- încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 126 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală pentru efectuarea inspecţiei fiscale;

- stabilirea creanţei fiscale reprezentate de impozitul pe profit, în baza prevederilor art. 137 alin. (1) lit. e) şi art. 137 alin. (11) pct. 2 din Codul fiscal, care privesc exclusiv sfera de aplicare a TVA;

- nerecunoaşterea, de către organul fiscal, a dreptului de deducere a TVA aferentă serviciilor de proiectare pentru construcţii existente şi verificabile;

- greşita impunere a unui impozit suplimentar pe venituri din dividende.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a susţinut că iminenta începere a formelor de executare a deciziei de impunere va determina încetarea activităţii societăţii.

Recurenta-reclamantă a invocat şi argumente doctrinare, prin care s-a reţinut că paguba poate consta în afectarea capacităţii contribuabilului de a se aproviziona cu marfă, imposibilitatea dispunerii de sumele de bani din conturi, pentru plata taxelor, impozitelor şi a furnizorilor, întârzierea la plata ratelor, pierderea accesului la creditare ori proceduri de achiziţie publică. Toate aceste împrejurări trebuie raportate de instanţa de judecată la cifra de afaceri a contribuabilului, la marja de profit realizată şi la comportamentul său fiscal.

Totodată, a susţinut reclamanta, executarea debitului în sumă de 14.262.751 RON, reprezintă un prejudiciu greu de recuperat şi se înscrie în noţiunea de pagubă iminentă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 octombrie 2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanţă constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.10.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În raport de aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acţiuni în anulare.

Astfel, aspectele referitoare la stabilirea unor obligaţii suplimentare de plată cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii, aferente tranzacţiilor derulate de reclamantă cu partenerii săi comerciali, inclusiv din perspectiva caracterului real al operaţiunilor şi a temeiului de drept aplicabil, necesită administrarea unor probatorii şi examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare, astfel încât nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Aceeaşi concluzie se impune şi în cazul motivului de nelegalitate a deciziei de impunere referitor la stabilirea unui impozit suplimentar pe venituri din dividende, analiza acestei critici impunând examinarea conţinutului juridic al promisiunilor de vânzare-cumpărare şi a motivelor care au condus la neîncheierea contractul translativ de proprietate, pentru a se stabili corectitudinea reîncadrării operaţiunilor de către organul fiscal.

Nici pretinsa depăşire a termenului de finalizare a inspecţiei fiscale nu poate fi considerată ca reprezentând un caz bine justificat, motivele care au condus la o durată mai mare a operaţiunilor de control urmând a fi examinate de instanţa de fond, prin raportare la prevederile codului de procedură fiscală şi la eventualele explicaţii oferite de organul fiscal în justificarea conduitei sale.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cerinţa pagubei iminente este îndeplinită prin punerea în executare a deciziei de impunere, ceea ce ar determina îngreunarea situaţiei financiare a societăţii.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele actului, constând în stabilirea unei creanţe fiscale şi îndeplinirea de către organul fiscal a formelor de recuperare a sumelor impuse, reclamanta având obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a actului.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta nu a depus nicio dovadă la dosarul cauzei, privitoare la stadiul procedurilor de executare a creanţei fiscale reţinută în decizia de impunere şi nu a depus nici înscrisuri în dovedirea situaţiei sale economico-financiare. Prin urmare, deşi reclamanta a înfăţişat o serie de consecinţe ale actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea au caracter teoretic şi pur ipotetic, fiind raportate la un risc financiar eventual, iar nu la unul actual şi iminent.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3398 din 20 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 octombrie 2019.