Priority of settling party status over timeliness exception in administrative litigation challenging property certificates on public railway land

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" - S.A. a chemat în judecată pârâţii S.C. A. S.A., S.C. B. S.A. şi MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI Şl TURISMULUI, solicitând anularea în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care pârâta Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru pârâta S.C. A. S.A., pentru terenul aferent liniei Cotroceni -Bucureşti, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum şi terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1M şi 2M şi semnalul luminos de manevră 2MC şi sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, proprietate publică a Statului român, concesionate de CFR S.A., conform Contractului de concesiune nr. x/2002.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3558 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.A. şi a respins în consecinţă acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.

A admis excepţia tardivităţii acţiunii şi astfel a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI TURISMULUI şi intervenientul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză de reclamanta Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" - SA

Împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S.A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar să se respingă excepţia tardivităţii ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei să se admită acţiunea formulată de reclamantă.

În drept, recurenta-reclamantă Compania Naţionala de Căi Ferate "CFR" - S.A. a dezvoltat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta arată că:

În calitate de concesionar al infrastructurii feroviare publice a solicitat instanţei să dispună anularea în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care intimata pârâtă Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru intimata pârâtă S.C. A. S.A., în parte însemnând terenul aferent liniei Cotroceni - Bucureşti, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum şi terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1M şi 2M şi semnalul luminos de manevră 2MC şi sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, proprietate publică a Statului român, concesionate de CFR S.A., conform Contractului de concesiune nr. x/2002.

Întrucât infrastructura feroviară publică este proprietatea Statului român, a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat, a reprezentantului Statului român, respectiv Ministerul Finanţelor Publice.

La data de 14.11.2016,intervenientul Ministerul Finanţelor Publice a cerut instanţei de fond să-i fie comunicate actele dosarului, respectiv cererea de chemare în judecată, întâmpinarea şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În aceste condiţii consideră că instanţa de fond în mod greşit s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a cererii fără ca intervenientului Ministerul Finanţelor Publice să-i fie comunicate actele dosarului, încălcându-se astfel prevederile art. 69 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta menţionează şi faptul că nu are calitatea de proprietar al imobilului pentru care a fost emis actul litigios ci doar calitatea de concesionar, proprietarul imobilului fiind Statul român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Arată şi că potrivit art. 873 alin. (1) C. civ.:

"Apărarea în justiţie a dreptului de concesiune revine concesionarului".

Necomunicarea cererii de chemare în judecată şi a celorlalte acte aflate la dosarul cauzei intervenientului Ministerul Finanţelor Publice încalcă şi principiul contradictorialităţii consacrat de art. 14 C. proc. civ. care constă tocmai în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, de a formula cereri, propune şi administra probe şi de a formula concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului.

În acest sens invocă şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectată prin Decizia nr. 325/21 ianuarie 2011 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Într-un alt motiv de recurs s-a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi să se contate că acţiunea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 11 din Legea 554/2004 avându-se în vedere că titularul dreptului de proprietate este Statul român iar potrivit art. 861 C. civ.:

"(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile" şi conform art. 136 Constituţie.

Astfel consideră că, justa soluţionare a excepţiei în discuţie presupunea ca titularul dreptului prin reprezentantul său, Ministerul Finanţelor Publice, să fie în măsură să îşi formuleze propria apărare.

În cazul în care se va aprecia că termenul prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 trebuie calculat de la data la care recurenta reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa actului litigios solicită să se observe că a luat cunoştinţă de actul contestat la data de 25.08.2015, când intimata pârâtă S.C. B. S.A. a pretins că are calitatea de proprietar asupra terenului aferent liniei Cotroceni - Bucureşti, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum şi terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1M şi 2M şi semnalul luminos de manevră 2MC şi sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, calitate pe care a dobândit-o prin cumpărare de la pârâta S.C. A. S.A. prezentând în acest sens certificatul de proprietate contestat.

Astfel susţine că termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004 trebuie calculat de când a luat cunoştinţă despre existenţa actelor litigioase, respectiv de la data de 25.08.2015.

Arată şi că a formulat plângere prealabilă la data de 17.09.2015,deci în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1), (3) şi (7) din Legea 554/2004.

S-a invocat şi Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea art. 7 alin. (7) din Legea 554/2004.

Arată şi că termenele de 30 de zile respectiv de 1 an de la data înscrierii în cartea funciară nu sunt aplicabile întrucât din art. 7 alin. (3) in Legea 554/2004 rezultă că termenul pentru declanşarea procedurii prealabile începe să curgă "din momentul în care a luat cunoştinţă de actul a cărui anulare o solicită, în speţă de la data de 25.08.2015.

4. Calea de atac formulată de pârâta S.C. B. S.A.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat să se dispună casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată şi, rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată de către reclamantă.

În drept, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. republicat.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei" iar art. 453 alin. (1) C. proc. civ. arată că:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la cheltuielile de judecată este urmarea aplicării eronate a acestor dispoziţii legale în cauză deoarece reclamanta, care a pierdut procesul, îi datorează cheltuieli de judecată.

Soluţia criticată susţine că este urmare a aplicării greşite a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. deoarece instanţa nu motivează reducerea cheltuielilor de judecată aşa cum impune textul legal mai sus citat.

Pe de altă parte arată că valoarea cauzei este evidentă în condiţiile în care are ca obiect anularea unui titlu de proprietate emis pentru o cale ferată a cărei valoare este extrem de mare, la fel ca şi veniturile pe care le generează.

Relativ la complexitatea cauzei a arătat aceasta presupune studierea unor acte normative specifice şi nu foarte uzuale. Simplul fapt că dosarul a fost soluţionat în baza unei excepţii invocate chiar de avocat, nu poate constitui motiv de considerare a cauzei ca fiind necomplexă câtă vreme avocatul s-a pregătit şi pentru soluţionarea fondului acesteia.

5. Recursul incident formulat de recurenta reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - SA

Prin cererea intitulată "întâmpinare şi cerere de recurs incident" recurenta reclamantă arată că înţelege să formuleze recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 3558/16.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în prezenta cauză relativ la recursul incident formulat de pârâta S.C. B. S.A. prin care se pune în discuţie reducerea onorariului avocatului pârâtei care a formulat recursul incident, arătând la rândul său că suma acordată de prima instanţă, de 5.000 RON este excesivă în raport cu activitatea prestată de avocat, nu este necesară şi nici rezonabilă astfel că se impune a fi micşorată.

În drept invocă dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 aprilie 2017, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat în principal excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Motivând excepţia tardivităţii recursului susţine că acesta a fost declarat cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004. Astfel intimata susţine că termenul legal de formulare a recursului s-a împlinit la data de 20.01.2017 iar recurenta reclamantă a formulat recursul principal la data 21.02.2017, cu depăşirea acestui termen.

Relativ la excepţia nulităţii recursului principal intimata pârâtă susţine că motivele invocate de recurenta reclamantă nu se subscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În subsidiar cu privire la motivele de recurs arată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs potrivit căruia în mod greşit instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a cererii fără ca intervenientului Ministerul Finanţelor Publice să-i fie comunicate actele dosarului, arată că este nefondat deoarece deşi recurenta reclamantă arată că proprietarul imobilului în litigiu este Statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, reclamanta a înţeles să cheme în cauză în calitate de intervenient forţat Ministerul Finanţelor Publice, iar nu Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Se arată şi că recurenta reclamantă se referă prin motivele de recurs la intervenientul forţat ca având calitatea de pârât, deşi acesta dobândea potrivit art. 70 C. proc. civ., calitatea de reclamant.

Mai susţine şi că prin intermediul acestui motiv de recurs recurenta reclamantă îşi invocă propria turpitudine, deoarece a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forţat a Ministerului Finanţelor Publice, fără ca această cerere să fie însoţită de înscrisurile la care face referire prin cererea de recurs.

Într-o altă argumentare se arată că, în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a procedat potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate.

Mai mult, Ministerul Finanţelor publice nu a fost prejudiciat prin admiterea acestei excepţii atâta vreme nu a avut calitate procesuală în cauză şi chiar dacă ar fi fost introdus în cauză, excepţia ar fi fost soluţionată în acelaşi mod relativ la opozabilitatea erga omnes a Cărţii funciare.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs susţine că şi acesta este nefondat deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, termenul maxim de introducere a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea actului administrativ individual este de un an de la data luării la cunoştinţă.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză a fost adus la cunoştinţa terţilor la momentul înscrierii în Cartea funciară în conformitate cu art. 2 lit. c) din Legea 7/1996.

Intimata pârâtă arată că atât ea cât şi S.C. A. S.A., de la care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, şi-au înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară, astfel că recurenta a luat cunoştinţă de actul administrativ contestat cel mai târziu în anul 2008, ceea ce rezultă şi din Documentul de avizare nr. x/31.10.2007, precum şi di alte documente aflate la dosarul cauzei.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, reorganizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 1/2017 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantă arătând că motivele invocate de aceasta în cererea de formulare a căii de atac nu se încadrează în cele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul susţine pe fond că motivarea instanţei este temeinică şi legală astfel încât criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate şi că îşi menţine punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond cu privire la excepţia tardivităţii.

Recurenta-reclamantă Compania Naţionala de Cai Ferate "CFR" - S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs incident formulată de pârâta S.C. B. S.A. la data de 17 mai 2017 solicitând prin aceasta respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

A invocat în acest sens Hotărârea CEDO pronunţată în cauza Cornelia Popa c. României potrivit căreia "un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil" precum şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.

7. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 22 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea acestui raport către părţi cu menţiunea de a formula puncte de vedere cu privire la concluziile acestuia.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 01 octombrie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

1) Relativ la excepţiile invocate în recurs.

Cu privire la tardivitatea recursului Înalta Curte reţine că această excepţie este nefondată deoarece, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Termenul prevăzut de dispoziţia legală mai sus citată fiind unul procedural se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pe zile libere, fără a se lua în calcul ziua de la care acesta începe şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale în speţa dedusă judecăţii se constată că sentinţa recurată a fost comunicată recurentei reclamante la data de 3 februarie 2017 iar recursul a fost formulat de aceasta la data de 16 februarie 2017 (conform plicului de corespondenţă aflat la dosarului de recurs) cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004.

Faţă de excepţia nulităţii recursului promovat de reclamantă, invocată de intimaţii pârâţi S.C. B. S.A. şi Ministerul Economiei se reţine că aşa cum arată dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor".

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează motivele de casare, rezultă că nu toate motivele de nelegalitate sunt apte a conduce la reformarea în recurs a hotărârii instanţei de fond, ci numai acele motive de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de dispoziţia legală anterior precizată ca motive de casare.

Ca urmare se reţine că, prin reglementarea actuală a C. proc. civ. legiuitorul face o diferenţiere între noţiunile "motive de nelegalitate" şi "motive de casare" utilizate în cuprinsul dispoziţiilor legale ce reglementază recursul.

Diferenţierea este una de natura gen proxim - categorie specifică în care genul proxim îl constituie noţiunea de "motive de nelegalitate" iar categoria specifică, ce se subsumează acestuia, este reprezentată de noţiunea "motive de casare".

Analizând din acest punct de vedere dispoziţiile legale anterior indicate se reţine că legiuitorul impune recurentului sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs obligaţia de a indica "motive de nelegalitate" iar nu "motive de casare", încadrarea motivelor de nelegalitate invocate în motivele de casare reglementate expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. urmând a fi apreciată de instanţa de recurs în raport de motivele invocate, aşa cum dispune expres art. 489 alin. (2) C. proc. civ. care, interpretat per a contrario, arată că sancţiunea nulităţii recursului nu intervine în situaţia în care recurentul a prezentat motive de recurs, decât în ipoteza în care acestea nu sunt susceptibile a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Făcând aplicarea celor mai sus arătate în speţa dedusă judecăţii se reţine că, recurenta reclamantă, prin cererea iniţială denumită în mod greşit "apel", invocă aspecte de ordin procedural privind modul de soluţionare a cererii sale de chemare în judecată a unei alte persoane cât şi aspecte privind modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii în temeiul căreia a fost respinsă acţiunea principală, motive de nelegalitate ce se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de altfel invocat de recurentă prin răspunsul la întâmpinări şi în baza căruia va fi analizat recursul promovat în cauză.

Pentru aceste considerente se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi.

Relativ la excepţia inadmisibilităţii recursului incident declarat de recurenta principală, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S. A., excepţie invocată de intimata pârâtă S.C. B. S.A. prin întâmpinarea la acest recurs se reţine că este întemeiată deoarece potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează apelul incident şi la care face referire art. 491 C. proc. civ. din materia recursului:

"Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe."

Din această reglementare legală rezultă că recursul incident, ca şi apelul incident, este o cale de atac deschisă numai intimatului iar nu şi recurentului/apelantului principal care este ţinut a prezenta toate criticile sale aduse sentinţei recurate/apelate prin recursul/apelul principal.

Dacă s-ar accepta o interpretare contrară s-ar ajunge la situaţia în care ar trebui acceptat că recurentul principal este în drept să critice şi alte aspecte ale hotărârii recurate pe care nu a înţeles să le critice pe calea recursului principal, cu nerespectarea termenelor privind declararea şi motivarea căii de atac, reglementate ca termene de decădere.

Ca urmare recursul incident declarat în cauză de către recurenta principală, prin care se critică sentinţa recurată sub aspectul modului de soluţionare de către prima instanţă a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată cu privire la care nu s-au formulat critici prin recursul principal va fi respins ca fiind inadmisibil în temeiul art. 491 C. proc. civ. cu referire la art. 472 alin. (1) C. proc. civ.

2. Analiza recursului principal formulat de recurenta-reclamantă reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S. A. şi a recursului incident formulat de intimata pârâtă S.C. B. S.A.

Pornind de la analiza recursului principal formulat de reclamantă prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se reţine că la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2016 reclamanta a formulat şi depus în scris la dosarul cauzei "cerere de introducere în cauză în calitate de intervenient forţat a Ministerului Finanţelor Publice" întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 68 - 70 C. proc. civ.

Deşi din partea introductivă a cererii nu rezultă în mod direct calitatea procesuală a chematului în judecată, din argumentarea cererii rezultă însă că, în realitate, reclamanta înţelege să cheme în judecată ca intervenient forţat Statul român despre care arată că îi aparţine dreptul de proprietate publică asupra terenului înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită prin acţiunea principală.

În aceste condiţii instanţa trebuia ca potrivit art. 69 alin. (1) C. proc. civ. să procedeze la comunicarea cererii atât celui chemat în judecată cât şi celorlalte părţi din proces pentru ca ulterior să procedeze potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. civ. la care art. 69 alin. (3) C. proc. civ. la ascultarea intervenientului şi a părţilor şi încuviinţarea în principiu a cererii.

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii recurante, instanţa de fond a apreciat că are prioritate în soluţionarea cauzei excepţia tardivităţii acţiunii, lăsând nesoluţionată cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de reclamantă.

În sens contrar, Înalta Curte, având în vedere situarea în cuprinsul C. proc. civ. a dispoziţiilor privind participanţii la procesul civil în raport de cele care reglementează excepţiile procesuale, precum şi ordinea soluţionării excepţiilor reglementată de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. reţine că era prioritar în cauză a se statua asupra cererilor ce conduceau la stabilirea cadrului procesual, urmând ca numai apoi instanţa să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiilor peremptorii, care fac inutilă cercetarea fondului procesului.

Aceasta deoarece, aşa cum este în cauza judecăţii, atât recurenta reclamantă cât şi potenţialul intervenient forţat indicat de aceasta aveau drept şi interes să formuleze apărări cu privire la soluţionarea unei excepţii cum este cea a tardivităţii acţiunii în temeiul căreia s-a soluţionat cauza.

Neprocedând astfel instanţa de fond a încălcat regulile de procedură, neregularitatea prezentă în soluţionarea cauzei neputând fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate, în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

În rejudecare instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., va soluţiona cu prioritate cererea de chemare în judecată a altei persoane şi ulterior va trece la soluţionarea celorlalte excepţii, apărări şi susţineri invocate de părţile litigiului.

În raport de soluţia ce se impune cu privire la recursul principal se va admite şi recursul incident declarat de pârâta S.C. B. S.A. ce pune în discuţie modul de soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, a cărui soluţionare depinde de soluţionarea acţiunii principale.

Se va menţine dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.A. şi respingerea, în consecinţă a acţiunii faţă de aceasta.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Admite recursul principal declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" -S. A. împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Admite recursul incident declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Menţine dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.A. şi respingerea, în consecinţă a acţiunii faţă de aceasta.

Respinge recursul incident formulat de recurenta-reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S.A., ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.