Audiovisual content sanctions: non-cumulative reference to individualization criteria does not nullify fines; factual errors are not cassation grounds

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului National al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 373/20.05.2014 a acestuia din urmă şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3060 pronunţată în data de 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea a în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, având ca obiect anularea Deciziei nr. 373/20.05.2014 a acestuia din urmă şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv nerespectarea dispoziţiilor legale din materia audiovizualului.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-pârâtă a invocat următoarele critici:

- instanţa de fond a respins, în mod neîntemeiat, excepţia nulităţii deciziei de sancţionare, raportat la încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002;

- în mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut că, în cadrul emisiunilor din 9, 10, 11 martie si 05 mai 2014, a fost încălcată obligaţia de a nu se face referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilităţi;

- în mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut că, în cadrul emisiunii din 11 martie 2014, a fost încălcată obligaţia de a nu se utiliza un limbaj injurios si de a nu se instiga la violenţă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Consiliul Naţional de Soluţionare a Audiovizualului a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 373/20.05.2014 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, recurenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3), (4), (5) din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În conformitate cu dispoziţiile Legii audiovizualului nr. 504/2002:

"Art. 90 - (…)

(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. (…)

Art. 91 - (1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 391 şi art. 48, precum şi ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON. (…)"

Potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate de către recurentă:

"Art. 34 - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (...)

Art. 40 - (…)

(3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

(4) Este interzisă utilizarea cu rea-credinţă a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în programele audiovizuale.

(5) Orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi, precum şi punerea acestora în situaţii ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale. (…)

Art. 144 - (1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 27, 47 şi 48, ale art. 90 alin. (1) şi (3), ale art. 96, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică se sancţionează conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.

(2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale prezentei decizii, precum şi refuzul ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor referitoare la acordarea rectificării se sancţionează conform dispoziţiilor art. 91 din Legea audiovizualului. (…)".

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu impune, ca o cerinţă de validitate a deciziei de aplicare a amenzii contravenţionale, redarea analizei efectuate în aplicarea sancţiunii, cu referire la fiecare dintre criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (4) din acest act normativ.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 enumeră criteriile de individualizare şi nu se referă la conţinutul deciziei de aplicare a sancţiunii, astfel încât absenţa referirii concrete la aceste criterii nu poate atrage nulitatea deciziei.

Înalta Curte mai reţine că recurenta nu invocă greşita individualizare a sancţiunii aplicate, în raport de criteriile legale de individualizare.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind aplicarea sancţiunii amenzii pentru fiecare contravenţie şi cumulul amenzilor nu sunt aplicabile contravenţiilor reglementate de Legea nr. 504/2002 care a instituit un regim distinct de constatare şi sancţionare a acestora.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că acestea nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de acest articol.

Instanţa de fond a reţinut că realizatorul emisiunilor din 9, 10, 11 martie si 05 mai 2014 a încălcat obligaţia de a nu face referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilităţi iar realizatorul emisiunii din 11 martie 2014 a încălcat obligaţia de a nu utiliza un limbaj injurios si de a nu se instiga la violenţă.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

Susţinerile recurentei se referă la greşita reţinere a situaţiei de fapt, împrejurare care nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că opiniile jurnaliştilor şi ale realizatorilor unor emisiuni, exprimate în forma literală a pamfletului, sunt în mod frecvent subiective, însă aceştia trebuie să ia considerare că dreptul la viaţă privată a persoanei este la fel de important ca şi dreptul la liberă exprimare.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 25 ianuarie 2007, cauza Arbeiter versus Austria, nu este aplicabilă în cauză, deoarece această hotărâre se referă la dreptul oricărui jurnalist de a emite o opinie critică la adresa unei persoane publice, drept garantat de dispoziţiile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi confirmat de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu se referă la utilizarea unui limbaj injurios la adresa unei astfel de persoane şi nici la utilizarea unor referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilităţi.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3060 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2019.