Labor jurisdiction over wage difference claims by magistrates vs. administrative jurisdiction for salary disputes under Law No. 284/2010
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Civil Court of Appeals had no material competence and restoring the case to the Mureș Tribunal for substantive adjudication. The dispute arose from a civil action by employees seeking payment of wage differences based on a 421.36 RON sectoral reference value, challenging partial salary payments rather than a specific administrative act. The Court held that the claim falls under labor jurisdiction under Article 208 of Law No. 62/2011 and Articles 1, 170-171, 266, and 278(2) of the Labor Code, as it did not contest a typical administrative act or a specific salary determination under Article 7 of Chapter VIII of Annex VI to Law No. 284/2010, which was deemed a narrow exception not applicable by analogy. Consequently, the specialized labor court was determined to be the competent body to hear the matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 din C. proc. civ, art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 10 din C. civ, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 55 din Legea nr. 393/2004; Labor jurisdiction over wage difference claims by magistrates vs. administrative jurisdiction for salary disputes under Law No. 284/2010: The dispute arose from a civil action by employees seeking payment of wage differences based on a 421.36 RON sectoral reference value, challenging partial salary payments rather than a specific administrative act. The Court held that the claim falls under labor jurisdiction under Article 208 of Law No. 62/2011 and Articles 1, 170-171, 266, and 278(2) of the Labor Code, as it did not contest a typical administrative act or a specific salary determination under Article 7 of Chapter VIII of Annex VI to Law No. 284/2010, which was deemed a narrow exception not applicable by analogy. Consequently, the specialized labor court was determined to be the competent body to hear the matter.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for resolving the negative conflict of jurisdiction and establishing the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8269 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mureş.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a, a declinat cauza privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi pe pârâtul Tribunalul Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Mureş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.
Acţiunea de faţă vizează plata drepturilor salariale într-un cuantum integral şi legal cuvenit, la nivelul maxim în plată pentru funcţii similare, raportat la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,50 RON.
Prin acţiunea de faţă nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale şi vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dimpotrivă, prin acţiune se solicită sancţionarea plăţii parţiale a salariului avut şi cuvenit pentru munca prestată.
Art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii), care este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie (art. 10 din C. civ.).
Ca atare, este de remarcat că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestaţii emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită expres plata unei diferenţe salariale (în cuantum de 18%), în sensul art. 170 - 171 alin. (1) din Codul muncii.
Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii procesuale să nu intre sub jurisdicţia muncii, ci să fie soluţionate de către instanţele de contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut expres această soluţie legislativă, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenţei (de exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999:
"cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe").
Or, în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, astfel că litigiile în discuţie urmează a intra sub jurisdicţia muncii, care este o jurisdicţie de plină competenţă.
Aceasta, întrucât, conform art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi actelor raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2) din acelaşi cod, "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii speciale derogatorii". Pentru acest raţionament, aplicat pentru o situaţie analogă, facem trimitere la considerentele Deciziei nr. 16/26.09.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/09.02.2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a interpretat dispoziţiile art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind funcţionarii publici.
Este de constatat că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu au dedus judecăţii un act administrativ asimilat.
În aceste condiţii, litigiului de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi pe pârâtul Tribunalul Mureş în favoarea Tribunalului Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.